C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

C.G.Jung

Psihanaliza fenomenelor religioase

(Ediţie critică)

Selecţie de texte, introducere şi note de JEAN CHIRIAC

AROPA

Bucureşti, 1998

Coperta de Ginno Dumitrescu

© AROPA, 1998, pentru introducere şi note ISBN 973-98126-3-5

INTRODUCERE

"Psihanaliza fenomenelor'religioase" este un titlu care ne­mulţumeşte din mai multe motive. Mai întîi, pentru că nu expli­că, din capul locului, despre ce fenomene religioase este vorba. Apoi. pentru că nu explică ce se are în vedere prin cuvîntul "re­ligie". Şi, în final, pentru că nu lămureşte ce semnificaţie acordă cuvîntului "religie " însuşi autorul materialelor cuprinse în această carte, C.G Jung.

Să începem cu sfirşitul. Pentru Jung, religia este cu totul alt­ceva decît pentru omul obişnuit. Pentru că Jung, psiholog al profunzimilor (care refuză pe nedrept termenul de psihanalist, dar o face din considerente personale), creatorul conceptului de inconştient colectiv sau arhetipal în psihologie, asimilează practica religioasă cu atitudinea individului care se apleacă, în chip comprehensiv, asupra inconştientului: fie că e vorba de cel personal (adică de inconştientul freudian) sau de cel arhetipal, care îi urmează logic primului. Pentru Jung, deci, religia este o activitate specifică a individului şi/sau a colectivităţii îndreptate în direcţia cultivării numinosului, sau a conţinuturilor numinoa se ale inconştientului. Această definiţie i-a adus lui Jung critica acerbă a mediilor ecleziastice, pentru că, se afirma, ea nu aţin-

ge decît zona minoră (expresia "numaipsihologie" a făcut epo­că), cea a psihicului.

Desigur că, aşa cum am sugerat deja, pentru publicul larg, pentru mediile intelectuale, pentru oamenii Bisericii, religia este cu totul şi cu totul altceva. Am ţinut să precizez poziţia lui Jung în acest sens, pentru a evita din capul locului o serie de neînţelegeri dureroase. Este evident pentru noi, azi, şi nu tre­buie să negăm rolul psihanalizei la desconspirarea acestui proces, că religia, aşa cum am cunoscut-o noi din practica creştină de zi-cu-zi, s-a limitat la a umple un vid psihologic creat de sentimentul neputinţei umane în faţa destinului. Tot ceea ce ştim noi despre religie se rezumă la cîteva obiceiuri al căror sens ne scapă, la ritualuri la fel de obscure, la formule de rugăciune care trebuie să ne asigure sănătate, bunăstare, şi tot ceea ce ţine de speranţele vieţii noastre cotidiene. Religia noas­tră, ca practică şi credinţe, nu are nimic în comun cu concepţia lui Jung în acest domeniu; de aceea, toate însemnările lui privitoare la imageria creştinimului, la doctrina privatio boni, ne vor părea străine, poate neavenite, dar oricum nefamiliare. Dar chiar şi religia asumată de mediile ecleziastice nu ne este mai apropiată. O distanţă imensă s-a căscat între viziunea re­ligioasă a Sfinţilor Părinţi, şi practica omului obişnuit. în acest sens, ceea ce pune Jung pe seama religiei, ne a apare şi mai străin. Pentru că se referă, cu o metodă străină nouă, cu un vo­cabular cifrat, la referinţele creştinismului primitiv, adică ale creştinismului aflat în perioada sa de incubare, un creştinism care nu (mai) are nimic de-a face cu ceea ce se zice şi se face azi, în numele religie creştine.

Situaţia pare, şi este, din toate punctele de vedere încurcată. Jung priveşte religia din punctul de vedere al psihologului em­piric, iar noi habar nu avem nici ce este acest punct de vedere şi

nici ce sînt formele pe care le-a îmbrăcat religia la începuturile ei, în mediile iudaice, iudeo-creştine, gnostice, etc. Desigur că aceste inconveniente vor fi depăşite dacă vom face efortul să citim cîte ceva din ambele subiecte. Ignoranţa noastră nu poate fi scuzată, şi nici compensată cu un aparat explicativ extrem de detaliat al materialelor prezentate aici. Ea arc însă o calitate: ne deschide, atunci cînd nu este încăpăţînată, la nou şi, de aici, la puncte de vedere cel puţin fascinante. Spun "cel puţin fasci­nante " pentru că lecturarea lucrării de faţă are şi o altă calitate care nu poate fi găsită în ce/c care se referă la religie în gene­ral, şi nici în introducerile succinte in psihologia lui Jung. Este un cîştig al cititorului cure află că religios nu este atunci cînd se duce la Biserică sau cînd ciocneşte ouăle de Paşti, ci atunci cînd află că scopul suprem al religiei, cel puţin in accepţia lui Jung, este realizarea Sinelui, adică unirea contrariilor sinteti­zate în formula conştient-inconştient.

Această idee, pe care Jung insită în lungul şi latul operei sale, este prezentă mai ales în formele religioase ale altor po­poare şi tradiţii. Este vorbei de "religia" tuoisîă, de alchimie, de yoga, etc.

Faptul că am scris între ghilimele cuvîntul religie asociat cu taoismul explică ce trebuie să înţelegem prin sintagma "forme religioase". Taoismul clasic este o "religie" în măsura în care se preocupă de realizarea spirituală conformă cu legile nescrise ale universului, privit Ia scară macro dar şi micro. In taoism tronează noţiunea celebră deja de Tao pe care iezuiţii au tradus-o eronat prin Dumnezeu. Tao nu este de fel un Dumnezeu personal de tipul Dumnezeului creştin, ci o condiţie, un prin­cipiu al realizării care pune la baza creaţiei jocul elementelor contrare yin-yang. Această dualitate care se doreşte a fi rădăcina universului, sau, mai precis, unitatea în dualitate l-a

preocupat deopotrivă pe Jung, în aceeaşi serie de interese re­ligioase care include critica concepţiilor creştine despre Dum­nezeu. Tragem concluzia că "formele religioase " înseamnă alte modalităţi de interogare a cosmosului şi a divinităţii care por­nesc de la alte premize, care nu sînt, totuşi, mai puţin religioase (desigur, în înţelesul termenului la Jung).

Iată că am reuşit să limpezim cumva ce rost are titlul "psiha­naliza fenomenelor religioase". El se referă, într-un cuvînt, la preocupările lui Jung din sfera vieţii religioase, preocupări care se îmbină, uneori în chip strălucit, cu propriile sale con­cepţii, psihologice, despre viaţa religioasă. Iată o definiţie des­tul de stufoasă dar, din nefericire, nu putem aduce nici o simpli­ficare în această direcţie. Dacă ne hotărîm să citim această carte, şi mulţi o vor face desigur datorită ecoulului pe care îl stîrneşte cuvîntul "religie " în sufletul lor, nu este de dorit să ne (mai) îmbătăm cu apa chioară a subiectelor noastre preferate. Jung nu se adresează aici persoanelor pioase care au îm­brăţişat, fără nici o ezitare, cutare credinţă religioasă trîmbiţată de vreo sectă mai mult sau mai puţin la modă azi. Jung scrie pentru cei care nu-şi găsesc aleanul în înregimentarea sectară, ci rătăcesc pe alte meleaguri ale spiritului, care nu au nimic în comun cu religia de consum pe care ne-o oferă, pe tavă, religi­ozitatea modernă. Să nu uităm că Jung a afirmat că a descoperit în suflet (în psihicul individului) amprenta lui Dumnezeu. Ori, un Dumnezeu în suflet, o mandala care aminteşte mai degrabă de templele buddhiste, nu sînt nici de departe subiecte dezirabile pentru pioşenia bunului creştin. Ele evocă, mai degrabă, un ori­zont de forme şi structuri religioase care neliniştesc. De altfel, sîntem convinşi că această carte va tulbura multe ape ale spiri­tului împăcat cu credinţa că dacă s-a botezat creştin s-a pus bine cu religia şi cu Dumnezeu.