C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

Nota Bene: Articolele selectate pentru volumul de faţă provin din cîteva cărţi publicate de Jung; ele nu au făcut nicio­dată obiectul unui volum de sine stătător. Titlurile lor originale, în traducere franceză, sînt următoarele: "L"Esprit et la vie'". "La psychologie moderne ouvre une voie de comprehension", "Sur la resurrection", "Introduction", "Le Christ, symbole du Soi".

Aşa cum am procedat şi cu "Analiza viselor", o antologie de scrieri despre interpretarea viselor, nu m-am limitat nici aici la simpla traducere a materialelor, lucru altminteri la îndemina oricui, ci am găsit de cuviinţă să ofer cititorului o mulţime de informaţii suplimentare: note, interpretări, sugestii, explicaţii şi paralele critice, care să lărgească orizontul lecturii. Acest aspect a scăpat "criticilor" mei care nu au înţeles că o carte de acest gen nu mai este doar opera autorului ei, ci şi a specialistului care o abordează dintr-o perspectivă mai mult sau mai puţin partizană.

De altfel, ideea de a adnota lucrările unui anumit autor nu este nouă. Cea mai mare parte a literaturii filozofice clasice chineze prezintă această particularitate: ea conţine atît opera originală a unui autor consacrat, cît şi "aripile", adică adăugirile şi observaţiile critice, care fac desigur notă aparte, ale exe­geţilor...

Pe de altă parte, trebuie precizat că titlul acestei lucrări, "Psi­hanaliza fenomenelor religioase", are în vedere o certitudine care nu este împărtăşită de toţi adepţii şi criticii lui Jung. Aceea că psihologia lui Jung nu este mai puţin psihanaliză decît psiha­naliza lui Freud sau a urmaşilor săi. De aceea pomenesc pe tot parcursul acestei cărţi, în notele şi observaţiile mele, de psiha­naliză, chiar dacă Jung însuşi preferă expresii de genul "psiholo­gie modernă" pentru a-şi desemna propriul său demers. Din punctul meu de vedere "psihologia" lui Jung este un capitol esenţial al psihanalizei clasice (ca şi aportul lui Adler la îtiţele-

42

gerea fenomenelor de compensare psihică a deficienţelor or­ganice), pentru că ea se inspiră din aceasta din urmă: Jung, în multe privinţe, nu a făcut decît să prelungească pînă la ultimele lor consecinţe observaţiile pertinente, din domeniul clinic dar şi al psihanalizei aplicate, emise de Freud. (Desigur că sintagma mea "nu a făcut decît" nu trebuie privită ca o minimalizare a operei junghiene.)

Dar chiar şi Jung recunoaşte că, la urma urmei, el 1-a urmat (slujit) pe Freud, în ciuda faptului că junghienii şi freudienii se vor adversari şi nicidecum colegi. O mărturie în sensul conti­nuităţii în spirit freudian din opera junghiană ne-o oferă din nou M. Eliade. în anul 1956, Jung i-a trimis lui B. Nelson, care pregătea un volum pentru centenarul lui Freud, o scrisoare în care afirma "că se va înţelege mai tîrziu că el a fost singurul discipol adevărat al lui Freud, că numai el singur a continuat opera lui Freud şi i-a imitat exemplul"'¹.

Psihanaliza fenomenelor religioase