Prima realitate scriitoricească, rămasă constantă în opera lui Marin Preda este cea rurală, a satului românesc din câmpia Dunării (volumele de nuvele) pentrtu ca apoi sfera să se extindă și asupra altor medii sociale, matu-ritatea sa artistică ilustrându-se în romane:
- Moromeții – 1955 -I; - 1967- II
- Risipitorii - 1962,
- Intrusul - 1968,
- Marele singuratic – 1972,
- Delirul - 1975
- Cel mai iubit dintre pământeni - 1980
TEMA ROMANULUI „ MOROMEȚII”
Tema centrală a romanului este libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei precum și drama idealismului moral țărănesc.
Ideea cea mai importantă se referă la dispariția unei civilizații străvechi și, fatal, a unui mod de existență sub presiunea înnoirilor fulgerătoare prin care trece satul românesc.
INCIPIT Și FINAL (I)
Tema e anunțată în prima frază a romanului:„În câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari...”
În final,când drama Moromeților este narată și imaginea vieții liniștite e spulberată,autorul revine la notația de început:„Timpul nu mai avea răbdare”
INCIPIT Și FINAL II
Volumul al II lea începe cu revenirea aceluiași Moromete: „În bine sau în rău se schimbase Moromete?”
În final,Ilie Moromete moare, și fiul, cu conștiința încărcată, mâhnit că-și părăsise tatăl, n-are liniște până ce tatăl nu reapare în existența sa onirică. Niculae e auzit râzând în somn, și acesta este semnul că fiul și tatăl se împăcaseră.
Văzut ca roman al unei familii,în prim planul narațiunii se află familia țăranului Ilie Moromete, o familie numeroasă, alcătuită din copii proveniți și din alte căsătorii. Familia Moromeților se compune din Ilie Moromete, tatăl,
copiii săi din prima căsătorie: . Paraschiv,Nilă și Achim,cei din . a doua: Ilinca, Tita și Niculae,
iar la urmă Catrina, a doua so-
ție a lui Moromete.
În sânul acestei familii apar o
serie de conflicte.
conflictele volumului I
Fiii din prima căsătorie ai lui Mo- romete o urăsc pe Catrina și uneltesc împreună cu Guica, sora lui Moromete;
-Catrina își revendică un pogon de pământ din cele opt pe care le primise ca văduvă de război;
-Tudor Bălosu și fiul său, vecinii lui Moromete pândesc salcâmul și lotul din spatele casei.
CONFLICTELE VOLUMULUI II
Rolul lui Ilie Moromete de stăpân absolut în familie îi fusese retras, feciorii plecați la București nu se mai întorc, iar când tatăl îi cheamă înapoi, refuzul lor ia forme neașteptate.
Confruntări între două moduri de a concepe viața,între două civilizații.
Această cină țărănească, prezentată pe mai multe pagini,nu are nimic din opulența marilor banchete. Solemnitatea și modestia culinară îi dau un caracter aproape sacru. Ca în picturile vechi, lumina narațiunii cade pe chipul Părintelui, care veghează asupra copiilor înghesuiți în jurul unei mese joase.
Ilie Moromete stăpânește în chip absolut această familie,fapt subliniat și prin poziția sa la masă, unde „stătea parcă deasupra tuturor.Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare.”
Descrierea mesei este înceată și ritualul ei dezvăluie relațiile adevărate din sânul familiei. Copiii din prima căsătorie nu se înțeleg cu cei din a doua, și tatăl, pentru a păstra unitatea familiei, este dur și justițiabil.Astfel, când Niculae face mofturi la masă, tatăl îl lovește necruțător.
Devenit unul dintre simbolurile romanului,salcâmul e prezent din primele paragrafe. Tudor Bălosu îl întreabă pe Ilie dacă vinde „salcâmu-ăla”. În loc de răspuns, Moromete face previziuni meteo( „să ții minte că la noapte o să plouă”) și, cu o șireată inocență, cere vești despre fiul lui Bălosu, voiajorul(„ Dar Victor al tău...El nu mai iese la sapă, Bălosule? Sau de când e voiajor nu-l mai aranjează?..”) Moromete nu vrea să vorbească despre salcâm.
El răspunde indirect că, dacă va ploua, va face grâu și va putea plăti foncierea fără să vândă salcâmul.
Prevederile lui Moromete nu se împlinesc iar salcâmul est sacrificat.Salcâmul este doborât și gospodăria Moromeților devine pustie și modestă.„Acum totul se făcuse mic:grădina, caii,Moromete însuși arătau bicisnici. Cerul deschis și câmpia năpădeau împrejurimile.”
La tăierea salcâmului, loviturile de topor sunt ascultate cu teamă, ca niște lovituri ale destinului.
Simbolurile salcâmului
Salcâmul reprezintă:
unitatea, trăinicia Moromeților, fiind în lumea obiectelor ceea ce reprezintă tatăl în viața familiei. E un arbore cu autoritate, un punct stabil de referință.
prăbușirea lui anunță un sfârșit, o destrămare.
tăierea salcâmului = începutul declinului familiei Moromete.
Țăranii veneau aici cu solemnitatea cu care spiritele credincioase merg la biseri-că. Plecarea de acasă, traversarea uliței, intrarea în curtea lui Iocan se desfășoară după un protocol. Țăranii îmbracă întâi veșminte curate,ies la podișcă, stau de vorbă cu cei care trec pe drum, apoi trec pe la frizer și,numai după aceea se duc la locul întâlnirii.
Țăranii veneau aici cu solemnitatea cu care spiritele credincioase merg la biseri-că. Plecarea de acasă, traversarea uliței, intrarea în curtea lui Iocan se desfășoară după un protocol. Țăranii îmbracă întâi veșminte curate,ies la podișcă, stau de vorbă cu cei care trec pe drum, apoi trec pe la frizer și,numai după aceea se duc la locul întâlnirii.
Protagoniștii de la poiana lui Iocan
Moromete și Cocoșilă- protagoniștii dezbaterii, prieteni și adversari politici;
Iocan și Aristide, roși de ambiția puterii
Victor Bălosu,țăran dezrădăcinat, avea porecla „voiajorul”;
Dumitru lui Nae, prietenul mai tânăr al lui Moromete
Țugurlan, veșnicul revoltat
FONCIEREA
Episodul în care Jupuitu vine să-i ceară„fonciirea” se desfășoară prin acumularea de gesturi, mișcări,tăceri,ca într-o piesă de teatru. Moromete trece pe lângă „prispă” fără să se uite la „cei doi”, apoi se întoarce „cu spatele la agent”și se răsti la Paraschiv să ia furca de lângă gard; rămase câteva clipe „întors cu spatele spre cei doi de pe prispă,apoi deodată se răsuci pe călcâie și strigă: N-am!”
Urmează alte detalii ale mișcării care alcătuiesc un adevărat scenariu de mare efect comic: se uită în altă parte„ca și când n-ar fi auzit nimic din ceea ce se spusese”;începu să se caute prin buzunarele flanelei, scoase praf de tutun,se uită urât la omul care-l însoțea pe agent, îi ceru supărat și poruncitor o țigară.
Scena prânzului este,pe de o parte simetrică cu cea a cinei, dar și în contrast cu ea.Este momentul maxim al disensiunilor din familie.
Scena prânzului este,pe de o parte simetrică cu cea a cinei, dar și în contrast cu ea.Este momentul maxim al disensiunilor din familie.
Scena confruntării este magistrală. Stăpânirea de sine este arma tatălui. Când fiii se rrevoltă pe față și-i spun că pleacă la București, bătrânul vorbește cu glas blând și sfios,își ceartă nevasta,cere un foc fiului cel mic, lovește obrazul fetei care vociferează și se roagă liniștit de fiii care nu vor să-l asculte.După această pregătire izbucnirea e teribilă.Moromete ridică parul și izbește fără cruțare, glasul lui devenind un urlet.
Corecțiunea nu are efect și băieții sparg lada de zestre a fetelor,iau banii și covoarele și fug cu caii la Bucuești.
Cugetări sub rafale de ploaie
Udat până la piele de o rafală de ploaie, Ilie apără cu îndârjire șira de paie.În îndârjirea cu care el vrea să apere aceste „nenorocite de paie”,se citește o disperare fără margini, formulată în frazele pe care le adresează unui personaj nevăzut.
Monologul lui Moromete
„Până în clipa din urmă omul e dator să țină de rostul lui, chit că rostul ăsta cine știe ce s-o alege de el!(...)Că tu vii să-mi spui că noi suntem ultimii țărani de pe lume și că trebuie să dispărem... Și de ce crezi tu că n-ai fi ultimul prost de pe lume și că mai degrabă tu ar trebui să dispari.
Monologul lui Moromete
Gândurile se mută spre viața sa:„tot am făcut ceva,am crescut șase copii și le-am ținut pământul pâ-nă în momentul de față că n-au vrut să-l muncească”
..și discuția cu interlocutorul său imaginar continuă... „ toată viața le-am spus și i-am învățat... dar pe tine să vedem dacă ești în stare cel puțin de atâta... că de mâncare e lesne, dar ce le spui?... și-or să te învețe ei pe urmă minte când oi îmbătrâni.”
Volumul al II lea e văzut ca romanul „eșecului unei familii”
Moromete încearcă să-și aducă copiii acasă, ducându-se după ei la București.
Paraschiv era sudor la tramvaie, Nilă era portar la un bloc, iar Achim se ocupa de comerț având o dugheană alimentară.
Încercarea de a-și reface familia izvorăște din dragostea lui dureroasă pentru copii, pentru casa lui risipită, care era sensul vieții sale. Băieții nu văd sau nu vor să vadă cum pe chipul „ca de lemn” al tatălui,„se rostogoliră broboane de sudoare.”Dar cuvintele lui sunt scurte și hotărâte:„Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea asupra voastră nu mai există.”
Dizolvarea familiei continuă prin moartea lui Nilă în lupta de la Cotul Donului, anunțată de „scrisoarea neagă”. Moromete rămase nemișcat în pridvor,cu hârtia în mână „paralizat parcă de mișcarea nevăzută a aripilor morții care se opriseră și deasupra casei lui.”
Paraschiv va sfârși lovit de o boală de piept; numai Achim se va descurca în comerț.
Volumul al doilea este cartea „însingurării bă- trânului șef al clanului și cartea morții sale”.
ILIE – NICULAE (tată – fiu)
Discuțiile dintre tată și fiu, din volumul al II lea, capătă sensul unei confruntări între două moduri de a concepe viața, între două civilizații.
Niculae crede într-o nouă religie a binelui și a răului,câștigat de ideile socialismului, el devine apostolul lor incoruptibil.
Ideile de înnoire radicală a satului, afirmate de fiu, întâmpină protestul tatălui,neîmpăcat cu gândul că tot ceea ce a făcut el a fost greșit și că rosturile țărănești trebuie schimbate.
Apare în prim plan o lume rurală a straturilor de jos. Țărani autentici nu sunt nici Bilă, nici Plotoagă, nici Isosică, veniți de aiurea și pripășiți în Siliștea-Gumești. Sunt falși țărani,lipsiți de codul spiritual al țăranului adevărat însușit prin tradiție.
O serie de episoade narează mecanismul noilor conflicte precum conflictul de la aria Cotigeoaia când baza de recepție refuză preluarea grâului cu neghină.
Niculae,destituit din funcția de activist, își va continua studiile și va ajunge inginer horticultor.Se va însura cu Mărioara lui Adam Fântână, asistentă medicală.
MOARTEA LUI ILIE MOROMETE
Ilie Moromete e un bătrân de aproape 80 de ani. Chipul bătrânului e aureolat de lumină, conturat prin relatarea Ilincăi.
Împuținat la trup,avea slăbiciunea de a rătăci în neștire,cu ciomagul în mână, pe lângă garduri, pe câmp.Ultima dată a fost adus cu roaba acasă.
Căzut la pat,prin vorbele adresate doctorului, el exprimă crezul vieții sale: „Domnule,...eu totdeauna am dus o viață independentă”
finalul romanului
Moromete cel vechi,omul adunărilor liniștite, va dăinui în sculptura naivă a lui Din Vasilescu. Moromete tragic, omul unei civilizații care piere, trăiește de aici înainte în închipuirea Fiului.
Capitolul despre moartea lui Moromete e tot ce s-a scris mai mișcător, pe această temă gravă, în literatura română.
