C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

care, pentru Dumnezeu-ştie-ce nevoi biologice temporare, a de­venii instituţie de lamentare [subl.n. J.C.]. Ce infinitate de de­licii şi de voluptate este aici în religia noastră, gata să fie recon-dusă la autentica sa destinaţie! Creştinismul nu poate lăsa deoparte dezvoltarea etică autentică şi corectă, dar el trebuie să cultive şi să rafineze în el imnul său de durere şi de extaz închi­nat zeului care moare şi învie, forţa mistică a vinului şi ororile antropofage ale Cinei - forţele vieţii şi ale religiei punîndu-se astfel numai în serviciul acestei forme de dezvoltare etică" .

Cu greu ani putea găsi o expresie mai provocatoare dar şi mai lucidă, mai complexă (şi care invită la reflecţie), decît cuvintele de mai sus. Este curios însă că. confruntat cu aceste spuse, Jung reculează cuprins de o pudoare intelectuală care ni se pare sus­pectă. El pune totul pe seama lipsei sale de experienţă juvenilă, şi nu mai vrea să i se aducă aminte de aşa ceva. In realitate, sen­timentul că cultura creştină este în minus la capitolul dinamis-melor vieţii inconştiente 1-a urmărit dintotdeuna. Nu trebuie să ne inducă în eroare limbajul său savant, uneori cam prea ab­stract, atunci cînd, aşa cum am văzut, tratează problema inte­grării contrariilor, a centrului, a Sinelui. Jung rămîne conştient că o cultivare extremă a eticii şi moralei creştine, cu aspectele ei atît de puritane, conduce la o pierdere a instinctului, şi la o ame­ninţare a vieţii însăşi. El nu ne clarifică însă, sau nu o face întot­deauna cu tonul categoric pe care l-ar necesita, ce trebuie să înţelegem prin instinct. Şi ca întotdeauna, atunci cînd nu putem desluşi un aspect al teoriilor cuiva într-o anumită privinţă, ne îndreptăm atenţia stăruitoare asupra vieţii autorului, aşteptînd de la faptele zilnice lămuririle necesare. Fapte care nu exclud, în cazul nostru, elementele "lumeşti", ca să folosim o expresie mai

pedantă.

în acest sens, M. Eliade, în "Jurnalul" său, relatează o întîm-plare picantă din viaţa lui Jung, pe care i-ar fi povestit-o doamna Froebe, sponsorul principal al activităţilor cultural-spirituale de la Eranos. Intîmplarea ni se pare semnificativa, însă, tocmai pentru că credem, în virtutea experienţei noasue psihanalitce, că asemenea incidente sînt expresii profane, ce-i drept, dar nu mai puţin lămuritoare în privinţa modului în care se traduc credinţele noastre spirituale în viaţa de zi-cu-zi, sau cum le traduce viaţa de zi-cu-zi. La data de 16 iunie 1952, Eli­ade scria următoarele:

"Doamna Froebe a cunoscut foarte multă lume, la început teozofi, spiritualişti, ocultişti - apoi psihologi, filozofi, orien-talişti; «profesori», cum spunea ea cu admiraţie. (...) E îndeosebi inepuizabilă cînd vorbeşte de Jung şi despre «arhetipuri». (...) Jung s-a purtat cu ea, pînă mai acum cîţiva ani, foarte aspru. Ea, însă, o recunoaşte, se simţea legată de el; «ca de Iahve», cu care se luptă acum, adăugă. Totuşi, odată, invitaţi cu toţi la cineva, în Ascona, Jung a băut mai mult ca de obicei, a silit-o şi pe ea să bea, şi apoi a făcut ritul de care pomeneam acum cîteva zile. Şi-a scos inelul lui - care poartă inscripţia abraxa - şi, punîndu-1 într-o cupă de vin, a recitat cîteva formule misterioase, apoi i 1-a pus ei, în deget. A doua zi, cînd s-au trezit toţi, doamna Froebe i-a spus: «Dumneata, ca psiholog, ai făcut un lucru foarte grav. M-ai legat de dumneata!...» Jung i-a răspuns: «N-am făcut-o eu, a făcut-o der Selbst...»"⁷⁰.

Iată, am putea zice şi noi, maliţioşi, cum se trădează Şinele în viaţa noastră cotidiană!

Dar, fireşte că aceste lucruri nu trebuie luate în derîdere, chiar dacă bunul nostru simţ ne îndeamnă să le privim cu reticenţă.

1975.

Sigiliului lieud & C.G.Jung: "Correspondance", Gallimard, Paris,

⁷⁰M. Eliade: "Jurnal", Humanitas, 1993, Voi. I, p. 225.

37

Straniul rit "gnostic" la care a supus-o Jung pe susţinătoarea sa, doamna Froebe, chiar dacă nu are nici o relevanţă spirituală, ne arată totuşi un Jung cu veleităţi de mistagog, care aplică me­tafizica într-o manieră absolut concretistă, chiar şi în cazul sce­nariilor rituale pe care, aşa cum ne-a sugerat-o el însuşi, nu ar trebui să le luăm ad litteram⁷¹.

De bună seamă că în aceeaşi dimensiune a integrării aspec­telor obscure ale personalităţii omului modem ar trebui să înţe­legem şi declaraţiile sale consemnate, sub formă de interviu, tot de Mircea Eliade. Să spicuim cîteva aspecte.

Jung: "Marea problemă a psihologiei (...) este reintegrarea contrariilor: le regăsim peste tot şi la toate nivelurile. Deja în cartea mea «Psihologie şi alchimie», am avut ocazia să mă ocup de integrarea lui «Satan». Căci, atîta vreme cît Satan nu este in­tegrat, lumea nu este vindecată şi omul nu este salvat. Dar Satan reprezintă Răul, şi oare cum să integrezi Răul? Nu există decît o singură posibilitate: să-1 asimilăm, adică să-1 ridicăm în conşti­inţă, să-1 facem conştient. Este ceea ce alchimia numeşte Con­juncţia celor două Principii. Căci, la urma urmei, alchimia reia şi prelungeşte creştinismul. După alchimişti, creştinismul a salvat omul, dar nu şi Natura. Alchimistul visează să vindece Lumea în totalitatea sa: piatra filozofală este concepută ca Filius Macro-cosmi care vindecă Lumea. Scopul ultim al «lucrării» alchimice este apokatastaza, Mîntuirea cosmică".

"Pe planul psihologic, am de-a face cu experienţe religioase

⁷¹ Tot Eliade ne povesteşte despre admiraţia vie pe care i-o arăta lui Jung o doamnă în vîrstă de circa 50 de ani. "Aflînd că Jung se scaldă în fiecare di­mineaţă, la şapte, venea cu un sfert de ceas înainte si, în costum de baie, îl aştepta pe mal. [...] îi spunea lui Jung că îi place să înoate alături de el în Lago Maggiore; simte că înoată în inconştientul colectiv [subl. n. J.C.]"' (M. Eliade: "Jurnal", op. cit, p. 226).

care au o structură şi un simbolism care se pot interpreta. Pentru mine experienţa religioasă este reală, este adevărată: constat că asemenea experienţe pot «salva» sufletul, pot accelera integrarea sa şi instaura echilibrul spiritual. Pentru mine, psiholog, starea de har există: este perfecta seninătate a sufletului, echilibrul creator, izvor de energie spirituală".

"Vorbind tot în calitate de psiholog constat că prezenţa lui Dumnezeu se manifestă, în experienţa profundă a psihicului, ca o coincidentia oppositonim — şi că toată istoria religiilor, toate teologiile sînt aici pentru a confirma că coincidentia opposito-rum este una din formele cele mai utilizate şi cele mai arhaice pentru a exprima realitatea lui Dumnezeu'".

M.Eliade: "Reintegrarea opuşilor, coincidentia oppositonim, este cheia de boltă a sistemului lui Jung. lată de ce el se intere­sează de doctrinele orientale, de taoisni. de yoga. Aceste tehnici spirituale îi revelează lui Jung «mijloacele utilizate de asiatici pentru a transcende multiplele polarităţi şi a accede la unitatea spirituală». Descoperirea inconştientului colectiv, realizarea de căpătîi a lui Jung, îl conectează pe individ la un imens rezervor de «amintiri istorice»: memoria colectivă, unde supravieţuieşte, în esenţa sa, Istoria întregii umanităţi". Jung crede că omul ar trebui să profite din plin de acest rezervor: metoda sa analitică vizează tocmai elaborarea mijloacelor de a-1 utiliza".

Jung: "Inconştientul Colectiv este mai periculos decît dina­mita, dar există mijloace de a-1 manipula fără prea mari riscuri. Atunci cînd se declanşează o criză psihică, sînteţi perfect dotaţi pentru a o rezolva. Aveţi visele şi reveriile: daţi-vă silinţa de a le observa. Am putea chiar spune că fiecare vis aduce, în felul său, un mesaj: el nu vă spune numai că ceva nu merge in fiinţa d-voastră profundă, ci vă aduce, de asemenea, soluţia de a ieşi din criză. Căci inconştientul colectiv, care vă trimite aceste vise,

38

posedă deja soluţia: de fapt, nu s-a pierdut nimic din vasta expe­rienţa imemorială a umanităţii; toate situaţiile imaginabile şi toate soluţiile posibile par să fie prevăzute de inconştientul co­lectiv. Nu aveţi decît să observaţi cu grijă "mesajul" transmis de inconştient şi să-1 «descifraţi»: analiza vă ajută să citiţi corect asemenea mesaje..."⁷².

La drept vorbind, optimismul lui Jung în privinţa ajutorului ancestral, spiritual, pe care ni-1 oferă inconştientul colectiv nu are o bază reala Mai întîi, pentru că acest faimos "inconştient colectiv" nu repiezintă o entitate autonomă, aşa cum îi place adeseori lui Jung să creadă. El înglobează, mai degrabă ca noţi-un»\ o seiie de procese din sfera psihicului şi a psiho-somaticu-lui care l-au determinat pe însuşi Jung să afirme că arhetipurile, conţinuturile inconştientului colectiv, sînt ceea ce biologii nu­mesc patterns of behaviuur (trăsături comportamentale înnăs­cute). Ve de altă parte, ideea că toate problemele umanităţii îşi au soluţia m inconştientul colectiv este şi ea deplasată⁷³. Proble­ma capitala a morţii, de pildă, nu a fost niciodată soluţionată în chip tiotă'îor d" ---ptre inconştientul colectiv. Şi nu este singura problemă rrajoiM a speciei umane care nu-şi găseşte rezolvarea în uvjeiîştier-t. Ci'id Jung face toate aceste afirmaţii încrezătoare în valoarea "inteligenţei" inconştientului colectiv, cred că tre­buie să avem în vedere, mai ales, nevoia sa urgentă de a sensibi­liza comunitatea ştiinţifică, lumea ecleziastă, etc, la descoperi­rile sale, care. ce-i drept, aduc foarte multe lămuriri privitoare la

" Interviu publicat în Mircea Eliade, "Le Cahiers de l'Herne". ⁷³ Nici chiar Jung nu crede că toate problemele umane sînt solubile. "Am învăţat întie timp, scrie el, că problemele vitale cele mai grave şi cele mai importante sînt toate, în fond, insolubile, şi chiar trebuie să fie astfel, căci ele exprimă polaritatea necesară care este imanentă oricărui sistem cu autoreglare (C.G.Jung: ' Commentaire...", op. cit., p. 32).

40

semnificaţia vieţii spirituale.

în introducerea mea la cartea "Analiza viselor", care cu­prindea o selecţie de texte compuse de Jung pe marginea ches­tiunii spinoase a interpretării viselor, scriam, în final, că trebuie neapărat să definim conceptul de "spiritualitate" la Jung, alt­minteri "gîndirea autorului rămîne oarecum în ceaţă". Şi pre­cizam următoarele: "Dacă trebuie să asimilăm «viaţa spirituală» cu emergenţa unui instinct specific, o «pulsiune transcenden­tală», ceva ce urmăreşte unificarea personalităţii scindate a individului, atunci ne aflăm pe teritoriul psihanalizei care poate admite existenţa unei funcţii psihice totalizante şi, de asemenea, a unei fenomenologii aferente. Dacă «viaţa spirituală» defineşte fenomene de alt ordin, adică ceea ce Biserica oficială ne cere să credem, atunci viziunile junghiene nu au nici o" relevanţă!" . Desigur că numai în lumina acestei precizări, atît de necesare, putem aprecia geniul descoperirilor lui Jung în domeniul vieţii religioase privită în consonanţă cu experienţele sale din sfera psihologiei inconştientului. Chiar dacă, adeseori, extrapolările sale psihologizante în domeniul istoriei religiilor, sau spiritua-lizante, în sfera tratamentului psihanalitic, lasă de dorit. Din nefericire, însă, cel care studiază în profunzime lucrările lui Jung are sentimentul, la un moment dat, că autorul nu îndrăzneşte să facă pasul hotărîtor înspre valorizarea clară, psihanalitică, a vie­ţii religioase. Şi aceasta pentru că, adeseori, Jung ţinteşte, în lucrările sale, să atragă bunăvoinţa teologilor şi a savanţilor din cele mai diferite domenii ale ştiinţei şi, nu în ultimul rînd, a publicului profan care arată interes pentru aceste subiecte com­plexe. Această obsesie de a convinge neapărat, de atragere de partea sa, dar şi de a cîştiga bunăvoinţa, 1-a împiedicat pe Jung

⁷⁴ C.G.Jung: "Analiza viselor", AROPA, 1998, p. 19-20. 41

să-şi declare precis poziţia.

Pe de altă parte, este probabil că teoriile lui Jung în privinţa vieţii religioase, privite în conexiune cu experienţa inconştien­tului, să nu fi depăşit niciodată o abordare mai ales pe planul intelectului. Jung insistă tot timpul să luăm aminte la visele şi reveriile noastre dar, uită că există manifestări ale personalităţii noastre care se limitează la sfera energeticii psihice, a libidoului. Există componente ale personalităţii noastre care nu pot fi nici vizualizate şi nici abordate direct prin analiză. Aceste aspecte nu pot fi decît trăite, consumate, în sfera individualităţii; prin ur­mare, ele nu pot face obiectul unei metode general aplicabile de integrare. In fine, problematica totalităţii umane, implîcînd uni­rea opuşilor, capătă la fiecare individ în parte expresiile cele mai neobişnuite. Este cu neputinţă să convingi asemenea indivizi că manipularea imaginilor - vise, reverii, fantezii - este singura metodă "salvatoare" din criza existenţială (sau, dacă vrem, spiri­tuală) în care ne aflăm la un moment dat. Mai este nevoie de ceva, şi acest "ceva" nu pare că este de găsit in psihologia lui Jung'".

'" Sentimentul de incompletitudine legat de •'metoda" lui Jung explica atacurile provenite din partea cercetătorilor din sfera vieţii religioase, a piac-ticilor yoga, mandala, etc, Julius Evola, de pildă, îi impută lui Jung că a redus teoria şi practica mandalei la un exerciţiu terapeutic în care avem de-a face cu nebuni. Ori. susţine acelaşi, tehnicile yoga nu au fost niciodată adoptate de oameni cu dezechilibre nervoase, ele nu se adresează nevropaţilor (v. J.E.: "Le Yoga tantrique", Fayard, 1971). Discuţia rărruiie, i'^gui. deschisă: pen­tru că nu ştim exact dacă disocierile nervoase tratate de Jung (s> hizofreniile) nu au ceva în comun cu ideea de ruptură, de minus pe planul vieţii spirituale

Pe de altă parte, este simptomatic faptul că Jung însuşi resimţea imperi nevoia unei confirmări pe planul experienţei de viată a teoriilor şi tehnicii sale de integrare a inconştientului. Tot Eliade notează, la un moment dat, < "Stînd mult de vorbă cu el [cu Jung, n.n. J.C.], am văzut cît ţine să afirme şi el a avut experienţe «numinoase»" (Op. cit., p. 230)-