Leonida Neamtu

Leonida Neamţu

Înotătorul rănit

„Diftnn, vrei să-mi dai acea bălaie pitită în trupul tău?”

Emil Bolta

Sunt ani de zile de când nu mi s-a mai întâmplat limic! E şi acesta, poate, un semn al crizei care rebuie să izbucnească. Mărinimoasă cu timpul meu, î las să lunece şi mă bucur de perfecta simetrie a ilelor ce desenează aceeaşi scoică, aceeaşi lină spirală. Dar, de câtva timp, am observat că substanţele ini joaca tot felul de feste! Se zice căJuawrttrcTe sfâr-itul lumii mările vor împietri i^r”pietrele vor începe ă curgă; observ cu un iiat. Cum, N sub ochii mei, cor-) urile insolubile se dizolvă |tfe7W^culos şi pe neaştcp-iar îichidele-se (nstali^eţiză, împotriva oricăror [legi fireşti.

S-ar părea că e vorba tot de un sfârşit al lumii, însă parţial: numai pentru mine. Prin urmare restul omenirii nu trebuie să se teamă. Nu trebuie sa se teamă încă., AXIX!

Mi se întâmplă şi alte lucruri ciudate. Când aud paşi în spatele meu, îngheţ toată. Am devenit sperioasă. Minute în şir rămân absentă, cu privirile fixate în gol, iar bărbaţii au şi observat că mă îngrijesc mai puţin decât de cbhei.

Lăsâiidu-şi mâna pe umărul meu, spiritualul, dar puţin pătrunzătorul domn V., a şi strecurat o întrebare demnă de francheţea ce-1 caracterizează; „Ioana, j”1 u cumva eşti însărcinată?„ „Ce vorbeşti, Itiminosulc, Ia vârsta mea?„ „Ban, la vârsta ta! N-ai clecât patruzeci do ani arăţi ca o adolescentă. Lu, în locul lui Fred, „

Pe Fred îl cheamă de fapt Anton, dar acest num e prea se potriveşte cu înfăţişarea lui distinsă de engl gentlemen', prin urmare a fost nevoie pâ-1 rcboteză Legătura noastră e veche şi fericită, col puţin în ocl înmii. Oamenii se miră că nu ne-am căsătorit pâi acum, pe Fred ii mira de asemenea încăpăţânata în rezistenţa în faţa perspectivei unui mariaj convena | (în general, foniei [e nu dispreţuiesc această vesc ceremonie), pe mine mă miră insistenţelepe care depune periodic Fred pentru a mă convinge., sfârşit, toată lumea se miră şi se va mira în continua pentru un motiv sau altul, dar asta nu schimbă uimi nu m; i voi mărita, Muţobscdenza un refren pe carii ştiu de muHă vn rrui, pe care am impresia ca 1-a' rântat când va în faţa unei adunări de beţiv;! Ni. Dar i| sunt sigură. F, voriia de un om ce traversez f; fluvii înoLÂnd cu o singur;! Mină. Vriaşa/uinbră a înotător! Lui ran.it mă acoperă ei* încetul.

Fred mă conduce acasă. Cu doi sau trbi ani în urm]. O complicată execuţie testamentară m-a pu? Iu poscs' jumătăţii acestc'i ui ici vile ce aparţinuse imui pred protopop, frate vitreg al iriamei. Xu e cine ştie”. Comoară. Un simplii acoperiş care mă adâposteş împotriva ploii şi a frigului. Alt adăpost nu-mi ofer, în cealaltă jumătate a clădirii, locuiesc nişte îxlirârj dar rm-i văii niciodată, fiindcă au în folosinţă o al intrare, în faţa. Ferestrelor rnele vibrează în lumină', grădină minusculă, năpădită de-a valma de tufe c coacăze, buruieni şi flori, iar de cealaltă parte a străzi im parc hicâlcit chătruiî cri. Stani şi p. lopî s. e înalţă | o insuiă dfumbra, M-am salvat frumos din lauiragin, dar mai trist lucru e că unele fiinţe din cele e mişună primprejur mă invidiază.

Îmi trec mâna deasupra porţii pentru a lua cheia pe tare o las pe cealaltă parte, agăţată mtr-un cui. Des-hid. Fred mă urmează pe cărarea îngustă şi, clupă e urcăm treptele, se apleacă şi scoate a doua cheie de Aib preş. Însoţitor de oca/.ie şi amant convenţional, /rea. Să' deschidă, dar îl opresc, şi, privindu-1 drept n ochi, îi arunc o frază Hvresca:

— Anton, fii drăguţ, astăzi insist să rămân singură.

I aide, ştiu ca nu eşti atât de dezolat pe cât vrei să 3ari. Du-1 e şi fă o partidă de biliard.

Cu toate că mirarea lui trebuie'să fie nemăsurată', euşeşte să şi-o voaleze; stăpânirea de sine face parte lin'triunghiul educaţiei sale.

— Ce s-a întâmplat. Ioana? Sper că nu srntem srrpă^ aţi. De ce-mi spui Anton?

— Nu c acesta numele tău?

— Aproape-1 uitasem. Îmi spui Anton. Doar când.

Plicticos animal acest Fred.

— AjT. Ton al meu! Dar, Doamne, ce băiat fricos şi cumsecade! Şi într-un fel, Ieşi n-a. I spune, ghinionist.

Pe noptieră ani un somnifer puternic, într-o sticluţă Diată. Mi se întâmplă să-1 folosesc în nopţile când ntunerienl devine fosforescent şi capetele retezate e ivesc ba la un geam, ba la altul. Singură (Fred se irătase docil), simt dorinţa nemăsurată de a înghiţi: regul hap. Să dorm, şa plutesc în neantrnăcar câteva; ile. Un câştig de câteva zile, un salt neaşteptat, în imp mi-ar fi fără îndoială extrem de favorabil. Poate ar]-ezolva totul. Spaima ce mă asaltează în valuri succesive, brusc Imnirjată de raza] J7icedă a unui far bolnav („Nu e nimic, o uşoară nevroză, simple păreri, ij. ^Safc. W '

S

S

^taM. L T

*. *, „*. *W

—_i*W. N„*. * „. W„ „M,., *”*

—*.„*” l va trece.”), toate au desigur o cauza exactă, pe ca eu mă prefac a n-o şti.

Acum vreau să fiu singură, absolut singură, fă Fred, a cărui binevoitoare îngrijorare m-a urmai în interiorul apartamentului, şi de aceea dau porunc Antou, rctrage-ţî umbra de lingă mine, urnbra gândurile. Oricum, gândurile tale nu bat prea depan artilerie uşoară. Aşa. Eşti un om de treabă, spri] de nădejde, excelent amic (şi ai fi un soţ perfect.

— D, despre asta să nu vorbim), însă e momentul sa te du în drumul tău, cum zicea bunica. La club tL astea p bilele albe şi negre (de pe masa de biliard) şi nebu (de pe tabla de şah). Nici acum nu sunt singură.

Prin colţuri şi penumbre rătăcesc cuvinte, iron gânduri răzleţe, ale inele şi ale altora. Mai ales altora. Am deschis larg uşa şi le-am poftit pe to să iasă: să nu vă rnai prind pe aici, plimbaţi-vă unde poftiţi, sau întoarceţt-vă pe la casele voast Daca ar şti cu ce mă ocup, Fred, cu artileria uşoară, şi-ar închipui că mi-am pierdut minţile. Pariu ca nu ~s-ar gândi la altceva.

O încercare de confesiune a unui tânăr nefericit, fond o declaraţie de dragoste mascată (aş pute (adăuga la hambarul unei recolte uimitoare), du disperate încercări de a se insinua pe lângă mine de a se ascunde, a fost nevoită să mă părăsească. Cele din urma, şi în sfârşit pot închide uşa cu chciî Acum stau singură şi mă simt mai bine. În spate meji în oglindă, tresar vagi pâlpâin, într-un abt argintiu. Mărite înotător, cum de am rămas atât c tânără, în ciuda anilor?

O forţă teribilă mă împinge spre fereastră şi de acol încerc să scrutez prin umbra parcului, spre aleii încurcate şi băncile strâmbe unde omul acela îşi face de câtva timp veacul, ^chimbându-şi doar' din când în când punctul de observaţie. Nu-1 zăresc, poate a plecat, poate n-am să-1 mai văd niciodată, poate că numai imaginaţia mea prea fecundă a creat strania capcana în care mă zbat. Prin umbră am umblat singura şi am aşezat trape ascunse, şi acum nu mai cunosc drumul înapoi, îar prin aceste coclauri nu întâlneştl ghizi.

Dar antenele cele mai sensibile mă avertizează ca el nu poate fi prea'departe, ca n-a plecat, ca un anumit destin ostil a hotărât să-1 scoată mereu în calea mea, până în clipa când. AXIX!

E un ins cărunt, uscat, cu mers anormal, dar nu pot să explic din ce cauză e anormal: când încerci să-1 analizezi, pare firesc, şi totuşi. O largă, uriaşă cicatrice, dar nu ştiu daca e cicatrice, sau o malformaţie din naştere, sau poate o simpla deghizare, porneşte chiar de sub ochiul drept şi traversează faţa în diagonală, trecând peste nas, până sub urechea stingă. Din punctul meu de vedere nu e ceva hidos, pare mai mult o fâşie de piele străină, de nuanţă puţin diferită, aplicată cu dexteritate pe faţă. Gândul lui nu 1-am putut pofti afară împreună cu toate celelalte. Gândul lui mă persecuta în continuare, simt, şi zadarnic aş încerca să mă debarasez de această povară.

O accept, încerc să mă obişnuiesc cu ea, încerc să-i descifrez sensul.

„îţi iese mereu în cale un/om cu cicatrice, bah!”, ar râde veşnic glumeţul domn V. „Cum de ne poţi servi asemenea poveşti neacidulate, acum când omul cucereşte cosmosul?”, ar exclama acelaşi vesel, dar puţin inteligent domn. Ce gogoşi: eu simt că aceste

\par f ' rf# l fleacuri, precum zborul în, cosmos, nu schimbă nimic sau aproape nimic din condiţia, noastră de oameni E numai o activitate în plus. Şi mai simt că inşii cărunt, cu mers ciudat şi cicatrice în diagonală, vini de departe. Poatede aceea picioarele Ini calcă pământii în felul acesta neobişnuit, din cai.ua distanţei lungi pi care a parcurs-o, din cauza imensei oboseâi acumulate dc-a lungul unui drum infernal, de muşchii gleznele] şi ai genunchilor, de oasele tălpilor chinuite şi d< femur i i săi. (

Şi tremur la gândnl efortului inuman la care a Jos] supus tragicul meu urmăritor, şi mă simt formidabil de obosită, de parcă aş fi înfăptuit singură toate în un cile derizoriei şi trecătoarei noastre civilizaţii!

Mă aşez Ia pian şi trimit câteva acorduri 'a larma t cj închipnindu-mi că omul acela se află undeva printd umbrele parcului şi mă atide. Asta însă nu ajută id nimic: chiar dacă aude, nu înţelege. Aceste sunete; ce nu. Reprezintă altceva decât glasul teroarei ce m. cuprinde cu încetul, fac un. Scurt ocol şi se întorc prăbuşindu-se peste mine. Tristă vânătonre eu bum c rangul, împotriva unei ţinte necunoscute. Rămân îi faţapianului, degetele, mele schiţează întrebări pţ clape, înserarea trimite foşnet confuz dc^ ape mart gata să se dezlănţuie; dincolo de perdea, măştile îs desăvârşesc hidoşeiii; i, pregătindu-se să-mi iasă î întâmpinarc.

Cred că fiecare om are o perdea în spatele cărei ascunde tot felul de măşti, încearcă să le ascundă fiindcă lot apar ele din când în când. Nici o cor-1 în î mi poate fi trasa definitiv, nu-i aşa, domnii mei? AXLXM

Dar eu mu prefac ca nu-J observ şi mă prefac în continuare că nu-1 recunosc. A juca teatru face parte din educaţia noastră elementară. Simt însă ca aceasta e şi dorinţa lui, să rămână în umbră, ca să mă poată cerceta amănunţit, să-mi studieze în linişte existenţa, mocnind în adâncul cataâepticei sale fiinţe o hotărâre pe care încă n-a cizelat-o suficient. Drumurile lui sunt, în principiu, ele o concentrică precauţie, contrazisa pe neaşteptate; uneori dă dovadă de o uimitoare stângăcie! În asemenea cazuri acţiunile sale nu pot fi justificate în nici un fel: îmi răsare în faţă, privindu-mă drept în ochi, sfruntat, prea încrezător în lipsa. De memorie a femeii! Ieşirile de sfidare sunt din ce în ce mai dese. Acest bărbat slab şi ciârurtt., atât de-îmbătrânit, n-ar trebui să mă deranjeze, nici ri-ar fi fost cazul să-1 observ, însă eu ştiu că rine de departe şi înţepătura acestui gând trimite însângele meii o infuzie de spaimă paralizantă. Jar când motivele fricii sunt neclare, egreu să iei hqtărâri. Oricum e greu să iei hotănvi.

După oarecari insisienţe., accept sa ies îa un local însoţita de Freci, împreuna cu încă o pereche: el procesor, ea chirnisEă, colegă de laborator, ambii ceva mai tineri, lipsiţi, de orice iei de compk-xc, cu viitorul aparent, limpede, în fine, nişte oameni drăguţi, în-Uoratoare caracterizare: oameni drăguţ i, _ dar aşa se exprimă lumea, cu intuiţia ei simplistă. Cele m perverse canalii şi ticăloşii, cei mai abjecţi intră ei în această categorie. Toţi oamenii sunt drăguţ în seara caldă, pe marginea trotuarului, bărbaţi adică profesorul şi cu Fred, au o scurtă dispută c privire la alegerea localului. Fiecare vino cu argumei tele sale. Am revelaţia surprinzătoare că discuţia l e decisivă pentru mine şi aştept înţepenită, privi du-mi vârfurile pantofilor. Sentinţa întârzie, aşa mi şi intâmpM întotdeauna când mă las cucerită de neră dare. Soţia profesorului îmi vorbeşte despre ceva Decid că dacă mergem la „Subterana Romanilo ' presimţirile mele cele mai sumbre se adeveresc, i dacă nu, va trebui sa. Voi începe, poate, bătăii pentru certitudini.

Bărbaţii cad de'acord: da, mergem la „Subteran^ Romanilor”. Sângele îngheaţă în vinele mele, priveî cu grijă împrejur, în timp ce Fred, perfect mulţumi că şi-a impus punctul de vedere, mă ia de braţ.

„Neliniştea mea are o explicaţie precisă: „Subteran^ Romanilor” e fostul restaurant Bonei, dar despre ăst vom mai vorbi.

De vreo două zile neîndemânaticul meu urmăritei a dispărut. Sau a devenit dintr-o dată îndemânate şi se află pe aproape, dar eu nu-1 mai observ? Teroare prezenţei sale nevăzute îmi macină încetul cu înceţi rezistenţa, în paharul meu sclipeşte vin gălbui, ridi paharul, ridic şi ochii şi-1 văd de cealaltă parte a săli Ce uşurare. Parcă e mai bine aşa. Ştiu că e acoic lucrurile au revenit Ia normal. Deşi aproape toaf mesele s-au ocupat, simt ca aici ne aflăm numai doî. Situaţia e desăvârşită, ca un cerc. Destinul -geometru-marchează ultimul segment.

Conversează cu'profesorul. Culmea e că ascult cu atenţie tot ce-şi spun.

Ştiţi ca de câtva timp Ioana îmi spune Anton?

Ştiţi că de câtva timp toate analizele îmi ies pe dos? Reiau imediat. O necesitate acută îmi porunceşte' să deschid gura, să vorbesc. Nici un ton fals. Două perechi onorabile, amice, la restaurant, distrându-se de minune, înconjurate de alţi oameni, la fel de ono rabili şi de bine dispuşi. Fred al meu e un tip masiv.

„Dacă i-aş cere-o, ar înlocui bucuros o coloană, într-un templu. E plăcut, nu-i aşa, să fii alături de un bărbat de care să te poţi sprijini. ~

Gânduri jdioate – pentru a câştiga timp.

Omul cu cicatrice cheamă chelnerul, cere de băut şi bea. O fa^e cu gesturi nesigure, cred că îi tremură rnma. În sala plină^ de străluciri frivole, nimeni nu ştie de existenţa lui – în afară de mine. Singurătatea sa e amplificată de faptul că eu o constat şi o consemn. Chiar şi chelnerul îl serveşte cam peste umăr. Sâcâitor client: un om bătrân, prost îmbrăcat şi probabil fără mufte parale, căruia mai bine i s-ar potrivi cârciurnile de cartier.

Cicatricile conferă câteodată o anumită urâţenie sau asprime care şochează si%te tine la distanţă. Privirea unui ins cu cicatrid pe obraz e parca mai severă.

Cicatricea omului meu nu se traduce printr-un adaos de gravitate, nu impune respect. Parcă ar fi un machiaj, făcut la repezeală, deşi eu ştiu că nu e. Nu inspiră nici măcar milă, fiindcă nu e respingătoare, ci mai mult banală, deşi enormă. E pur şi simplu nepotrivită/p^ faţa lui îngusta.

^ îţwrjne să-i iei de o parte şi să-i zici: omule, cura ai încurcat lucrurile, cicatricea asta-cu care parcă te-ai făli, aparţine altcuiva, unui individ mai doosebit' trecut prin multe, 111.1 dumitale, care nn f-şti deci i, ui şobolan. Cicatricea aparţine supravieţuitorului unu mare dezastru, căruia flăcările, nprormndu-se tactic cu încetul, ca pe rugurile vrăjitoarelor, i-a u îms obrajâij îar stâncile prăvălindu-se i-au stâlcit picioarele s mutilat definitiv trupul, pe câtă vreme dmrmeat; ţi-ai îngropat anii într-un capăt de provincie mohorâtă unde evenimentele sunt. Rare iar femeile frumoasi mor tinere, nemăritatedin cauză că bărbaţii, cresc meschini şi fricoşi.

Într-un cuvin t, dumneata nn eşti dumneata, c altul. E aici. O nefirească încurcătură, un scaun go' şi-n acelaşi timp o persoană în pios. Nn pahar plin, ' de prisos, dar şi un invitat care va muri de sete. J

Zilele meje sunt lungi, timpul trece greu, o apăsa tor şi material, ca în romanele clasice, cu descriem amănunţite şi cu lungi sondaje în gândurile personaj jelor. Dar ce e viaţa mea, dacă nu un roman nescrisj de tradiţie veche, în Care autorul nu s-a ruşinat sj aglomereze fapte, crime, iubiri nefericite, unnănri şi sa prmă uneori şi puncte, puncte?

Nici o cortină nu cade definitiv, nu. Va trebu sa fiu abila şi îndrăzneaţă; dacă stau să mă guides bine, curiozitatea mea e rece, lucidă. Sau încer numai să-i dau această aparenţa? Va trebui sa în vini anchilozarea ce mă cuprinde, va trebui să aflu. Sin urmaşa 'Evei pe acest pământ şi dacă păcat. UL. S~; născut în pântecul ndatorită curiozităţii (iat; o scuzai), consecvenţa în a perpetua întru păcat; devenit prima lege a firii. Gândurile mele sâ'nt eretice dar nu degeaba sunt urmaşa vrăjitoarelor arse pi zidurile cetăţii, sus, ca să vadă şi prostimea,.

Un limg şir fie manevre şi iată-mă devenind Ia râiâdu-mi urmăritoare. Doamne! Pesemne ani ratat vesela carieră de agentă secretă de anvergura! Majoritatea femeilor târnpile şi frumoase gândesc Ia fel. Mitul ireductibilei Mat t a Ilari a făcut ravagii. Spioană internaţionala, aventurieră de clasă mare, în slirjba câtOTva împărăţii rivale, dar deasupra lor, dănţuind peste capotele încoronate, dându-lc tuturor ou tifla, făcându-se nevăzută în momentul oportun, ivindu-se acolo unde nu se aşteaptă nimeni, punând la cale intrigi despre care pirliâii de cronicari vor scrie peste o mie de aţii: „O enigmă^i^stT5rleT7,”

Aceste glnduri mă coboată la

Oarbele puteri subterane care ne conduc existenţa au făcut o adevărată economie de mijloace pentru a mă pune iarăşi în faţa lui Neculai. N-au trebuit sa inventeze ceva nou, să scufunde continente, să ridice vulcani saisă împietrească cetăţi. Au folosit în-tâmpâarea, întâmplarea?

A'echiul oraş S., în care, or ici t e ocoluri as fi făcut, am revenit totdeauna, aşa'cum revine vinovatul la locui crimei conform imiii vechi şi definitiv principia de tec t iv, mă poartă dc-a luagu! Contorsionatelor ulicioare akcartierelor ce se scufundă, unde, mai ieri-alailâien, alchimişti înţelepţi distilau sub vinete bolii ogivale elixirul eternei tinereţi. Şi poate” ca 1-au descoperii, poale că 1-au descoperit. J*

Dar, fac iarăşi im ocol şi mă opresc tocmai a ic

— Aş vrea o statueta care'să reprezinte un om răni moţând. & înţelegeţi, un om ce traversează fluvii uriaş, înotând cu o singură mina. E ceea ce cau de -mult. '*

— J”: înc ii sil

= iJ

Vânzătoarea şefă îmi acordă o' lungă privire probatoare, de parcă aş fi lezat, fără urmă de menaja ment, concepţia ei despre mesajul artei. Mărite în tător!

— N-avem aşa ceva, nici vorbă. Colaboratorii artiştii noştri îşi aleg numai subiecte optimiste, indicaţia noastră: sondori exttfăgând petrol, tinichigii,.' Luaţi acest bronz: reprezintă un muncitor agrico fruntaş, decorat, îl puteţi aşeza în sufragerie, pe masă, în centru, să se vadă.

Inutil să-i explic că un om rănit ce înoată' nu e neapărat întruchiparea pesimismului, fiinclcă.,. S'ar putea să şi ajungă la mal. Cazuri rare, dar se hitâmplă.: ~

Fac un ocol şi ies iarăşi pe bulevard.

Trecătorii circulă haotic; perechi de îndrăgostit înaintează ca orbi prin mulţime, năpădesc toate spaţi ilej parcurile, în cele din urmă, tot nu rămân orbi, li s deschid şi lor”ochii. Viaţa curge densă, plină de sin^ până la. Revărsare. Nici o fisură. O continuitate gen ala, de la muribund la nou-născut, Ofisură cit de mic sau un intermediar, creează monştri. Intermedia au existat câteodată, ce-i drept. Aşa s-ar explic,. Poate si. Dar să lăsăm! Pe sub vitrine, tineri frizuri lipicioase urmăresc picioarele femeilor, schi bând priviri semnificative. Aceştia par mai puţ romantici, ei n-au fost niciodată orbi.

Pin nou un mic magazin de artizanat.

— Aş dori, dacă aveţi, o statuetă care sa reprezinte un om rănit, un luptător antic, de pildă, târându-se, încercând să scape. Sau măcar un animal rănit, fie şi un lup urmărit, încercând să-şi regăsească bâr-logu'l. Dar, aş prefera, mai cu seamă, un înotător.,. N-aţi avut niciodată aşa ceva? Ah, şi dumneavoastră preferaţi subiecte optimiste.

Străzile înguste, cu tainica lor răsuflare. Merg parcă puţin aplecată. Mă apasă din ce în ce mai vizibilul Univers. La răscruce, pe sub felinarul galben, trece o femeie înaltă şi subţire, plutind, sau poate ca înotând, prin lumina rarefiată, în rochie strălucitoare, solzoasa. Parcă ar purta zale argintii. E singură şi ciudată ca un unicat, şi nici nu sunt convinsă că n-ar fi o arătare. O arătare ce se duce să petreacă.

Merg mai departe, drumul rrjeu are o finalitate precisă/în ciuda faptului că las impresia că m-aş plimba; ştiu că după încă o sută cincizeci de paşi voi coti brusc la stingă şi voi intra pe a doua poartă. S-ar putea crede că rnă aşteaptă o întrevedere amoroasă ilicită. La colţ, o eventuală înti'Snire neprevăzută mi-ar diminua şansele. Trec însă colţul cu bine. Poarta rotundă mă trimite într-un gang întune&Ds din care ies, ca într-un larg, în curtea adâncă. Pe dreapta e un zid acoperit cu iederă mărinimoasă, până sus; două umbre se detaşează pe fondul galben al peretelui, una face gestul de a mă întâmpina, mă întreabă ce caut, dar merg mai departe şi sun la uşa pe care o ştiu.

Este momentul cel mai important, dar am noroc şi surpriza nu se produce.

Bătrâna care deschide se bucură, de parcă venirea mea poate să-i schimbe în bine cursul vieţii. Femei elegante nu trec deseori pragul casei ei. Sunt tentată s-o întreb; Mai vindeţi statueta de abanos ce reprezintă un înotător rănit, care face eforturi să se menţin Ia suprafaţă cu o singură mină? Când mi-o ia înainte

ÎI căutaţi pe domnul Ncculai, intraţi, intraţi, Să şâiţi, nu*-e acasă.

Îs u caut pe nimeni, dar am venit pentru cameră răspund. Ştiu ca închiriaţi o cameră, aş vrea s-o vă> şi să cunosc condiţiile.

Înfăţişarea ei de broască binevoitoare exprimă di] plin regretul, I-ar fi convenit să mă aibă de chiriaşă Clatină din cap cu părere de rău, camera c ocupată zice, de acest domn Ncculai, un om în vârstă, car însă e flotant.,. Mă întreb ce sens o fi dat cuvintelor flotant pe lumea asta, sau flotant în oraşul S., da broscuţa e nepregătita pentru subtilităţi şi mă invit; stăruitor sa revin peste câteva săptămâni cânddomfm Neculai, isprăvind ce are de isprăvit, va pleca acasă Casa Ini e îualt loc, undeva departe. Nimic m ai simplu Pretind să mi se arate totuşi camera -în chestiune s sunt introdusă în scunda vizuină căreia generaţiile d< locatari i-au imprimat o personalitate anume, Fiecan odaie cu sufletul ei,.

Gazda mă invită sa iau loc până ce va pregăti ci mare zor c-afea.ua. N-o re/uz, fiindcă jistfel mi se creeax; posibilitatea de a rămâne singură măcar cit ev a minute Să ascult ce-rni vor şopti zidurile,. Poate voi pute; spiona ceva clin gmdunle chiriaşului flotant* în acea&tJ lume domneşte o pace sumbră., fără limite, pacet tuturor mo!'|iior ce au trăit aici de pe la vreo. Mi< şapte suie încoace, fiecare sperâiid în ceva.

Oare lenta pâlprire ce picură monoton în s uf l ei dorinţa de Ijyjişte, de nemişcare, cofeorând din scurg” rea infinită a timpului, nu a reuşit să-1 contaminez pe flotantul chiriaş, domnnl Neculai, a cărui mosafin nepoftită sunt de ci t c-vă minute? Puţinele obiecte ah acestuia, lucruri de om călător şi sărac, mi sini dh-pnse să i'acă vreo confesiune. Atât de adâncite în propria lor inexistenţă! Sân e momentul lor de meditaţie?

Şi nu văd nicăieri o statuetă, un bronz sau un abanos, o cf-rumieă ieftină rmicar, care ^ă reprezinte un înotător rănit, sau cel puţin o fiară agonizând i'n încercarea de a se. Salva! Dar nici nu mă aşteptam să găsesc aşa ceva: din aâtă cauză mă aflu eu aici.

Broscuţa serveşte cafeaua pe o veche tavă de argint. Fecioare despuiate, cu-feţe primitive, încing un danţ al viitorului desfrâu. Încrustaţii aproape şterse. Sunt foarte atentă la o eventuală, bătaie în uşa. Am un post de veghe, acolo, desprins de mine. Xn ştiu ce ar zice dragul meu Necuâai văzându-mă instalată pe scaunul sau. Nit mă tem, totuşi, de aceasta înlâlnire, aproape că o prefer, multe lucruri -s-ar Imnpezi dântr-o' dată, spre bineîe tuturor. Şi cu toate acestea, urase explicaţiile. Lxplicaţiile-măşti, cxplicatiile-punâi, explicaţiile cai^ transferă tensiunea, o amână, şi nu rezolva nimic, întâlnirea insă nu are Soc, fiindcă toare calculele melc sg dovedesc infailibile; Neeuâai, în acest moment, se află în altă parte, şi nu va şti niciodată cine i-a călcat pragul:

Când plec, noaptea a devenit brusc ameninţătoare. Pentru mine e ca un avertisment. Urmează sa aflu ce vor decide în. Final necruţătorii mei juzi. Conversaţia noastră, acest Inng dialog. Care. Se desfăşoară de atâta timp, a ajuns la un punct eu-lminant. Multa vreme am crezut (am sperat!} că procesul va dura, cu intermitenţe, amânări, tergiversări, recursuri, în-: reaga viaţă, lung proces şi chinuitor, dar alternând. Cu unele memento de relaxare, când. Îmi puteam oferi iluzia că juzii s-au plictisit, şi nu 'vor mai reveni. Apariţia dragului meu Ncculai precipită tetnl într”un moment de speranţă (aşa se explică faptul că, am fos luata prin surprindere) şi apropie clipa sentinţei Am beneficiat totuşi de o amânare nesfârşit de lungă o adevărata viaţă de om, şi aş fi ingrată dacă nu mi'-aş mărturisi recunoştinţa fată de necruţătorii (în celjj din urma!) mei juzi.