Leonida Neamtu

Recursul, cui să-1 înaintez? Pot spera în vreo gratl

Rămân lângă sticluţa cu somnifer, tentată în care clipă s-o duc la buze. N-aş putea numi dezarna sentimentul care mă copleşeşte. E altceva. Nici o (nu rn-am gândit că dragul meu Neculai îmi va preş pedeapsa capitală, şi încă în felul acesta.

Dacă vreau, pot să prezint circumstanţe atemu dar nu despre asta e vorba. Nu ştiu de ce îmi închipi că Neculai mă va graţia. Acţiunea Iui m-a trezi] brutalitate dintr-un vis-în care mă legănam de timp! Îmi dau seama acum, cu spaima şi o umbi repulsie, cit de necruţătoare e ura care-i impulsionf hotărârile. Să accept? Trebuie să accept.

Întreaga fiinţă mi se revoltă în faţa acestei abdic e însuşi instinctul vital care ţipă în gura mare „Vil să trăiesc”], şi-mi dau seama câtă lipsă de demnii ascunde acest strigăt. Aş^ putea să'arunc sticli sa distrug otrava, s-o neutralizez, însă am revel.1 ca în felul acesta: nu anulez condamnarea, ci abl subliniez. Sa accept acest duel inegal, în care ori sunt sortită înfrângerii?

Ioana Scavin, viaţatae doar un lung şir de nelegit eşti condamnată la moarte, mai ai ceva de adăuga]

Aşteptaţi o clipă, necruţătorii mei juzi, po pedeapsa ce aţi hotărât-o e meritată şi gândită Insă fiecare particula vie din mine se răzvrăteşte J ceda, orice, secundă câştigata e preţioasă, moa ri-are capăt, nu e firesc sa accepţi moartea, înce| tratative de pace cu judecătorii tăi! „ f e tratative aş putea să' încerc, juzi mohoi Părerile voastre sunt dure şi de neclintit., Să vă rearj ţese ca timpul curge, iar multe lucruri se uită, că ex coduri paragrafe ce stipulează ca până şi unele jniese prescriu, după un interval de vreme? AXIX! Nar toate acestea ar trebui să le cunoaşteţi! Nintiţi-vă, juzi neclintiţi, ca, totuşi, nu eu sunt sa celor a căror urmă s-a pierdut undeva în sub-lui-i'le casei Bonei, în anii când viaţa unui om nu lora uici cât o ceapa degerată, când a supravieţui

E

~ enina a suprima Pe cel din apropierea ta, înainte ca; ă se ridice primul, cu arma în mână. Forţa mea d'e ucţie a fost doar un instrument. Ammtiţi-vă cum a ceput această poveste!

Ioana Scavin, dacă-ţi închipui că asemenea manevre putea să ne determine să-ţi comutăm pedeapsa. Icerci să ne abaţi atenţia, iar scuzele tale sunt puerile. Sticluţa cu otravă e lângă mine, juzi posomoriţi, Fravă pregătită de mâna singurului om care m-a iubit adevărat, în existenţa mea continuă să ardă numai lumină mai blinda: simplul sentiment de iubire al agului meu Neculai. N-am să vă scap, prin urmare nu l grăbiţi, acordaţi-mi încă o clipă! În alte condiţii; fi fost în stare să fug, să evadez. E simplu să dispari, r eu sunt specialistă. Ura lui Neculai însă mă tralizeaza. Nu pot să trec prin acest zid. Juzi severi,; a stând lucrurile, sunt prizoniera voastră prea supusă, ar sunteţi datori, fără a da semne de nerăbdare, să ă ascultaţi până la capăt. Mă voi apăra scurt, într-o Bonei a venit la mine: „- Ioana, câţiva nenorociţi se la în primejdie de moarte: o ceată de ticăloşi preiţeşte lovitura. Am să intervin! Tu [îi vei aduce la line pe cei ce trebuiesc preveniţi.” „Nu. Nu, domnule Bonei, i-am răspuns. Asemenea >veşti mă plictisesc şi nici nu prea cred în ele.” „Nu? Bine! Atunci şi tu vei avea de suferit!”, Dar până la urmă am acceptat. BătnnuJ car; Bonei m-a convins că e vorba de o faptă bună. T sa fiu răsplătită regeşte. Pe atunci oamenii mu! De foame. Răsplata regeasca nu putea să mă J indiferentă. Şi apoi. O faptă bună, aşa mi-arn spţ; o faptă buna. Înţelegeţi? Bonei era puternic! La discreţia lui'

Ioana Scavin, n-ai să ne induci în eroare cu as< încercări neîndemânatice, absolut neîndem în aticei căţesc provinciale, de a te prezenta într-o falsă hu| O faptă bună? Ai fost atât de naivă să-i dai crezj Bonei? Cum poţi dovedi? E adevărat că Bonei! O mare înrâurire asupra ta, Ioana Scavin, şi în ans împrejurări tc-ar fi ucis fără editare, dar şansclel te sustrage de la sumbra ta misiune nu ţi-au li] De ce n-ai încercat să fugi? (Tu, o macstră a ţ iilor!)

J. A ce bun, j uz i posomoriţi? Zădărnicia vorbeşte, gurile voastre. Mă înconjura necinstea, răutatea hi sită, şantajul. Oamenii deveniseră fiare şi urlaţi şanse as fi avut, singură, împotriva, tuturor? I

Asta e o minciună sfruntată, Ioana Scavin. K si; numai cel ce vrea să fie singur, o ştii şi o înţelegi' fect. Minciuna pe care ai practicat-o cu un talent1 şi care a dus şi la moartea nenorocitului acela de J. minciuna pe care ai ştiut s-o acoperi sub o preî '„vocaţie artistica”, însoţind-o cu muzica şi consicle filosofice. Ai pozat cu gratie, ţi-a plăcut să ci aplauze la scena deschisa, dar mai ales ţi-a plăcut” Ijaţi joc.

Nu e adevărat, ju-/ă întunecaţi, sinceritatea fa| mine însămi nu poate fi contestată! Cinismul? Voi mărturisi, şi nu mă veţi convinge s-o fac. Ai rnult în viaţă, clar din tot sufletul.

; nccritatea? Ce mască elasticjt încerci să-ţi prinzi figura, Ioana Scavin! Nu-ţi contestăm măiestria, ă lăsăm cuvintele.,. Tare Ia sinceritate tc-ai în ultima seară a lui August in, când. Tn moment, juzi îndărătnici! Cine era acest AugusOare eu sin arat de cele mai, [. În gestul meu nu există nimic precar, nimic „nturos ol fatalitatea de care continui ra t>at joc, sperie, revin mereu la crTdeosebit numi-aş fi permis sentimente diocre din dar în primul şi-n primul rând ndcă când trebuie să ne oprim. Eu nu cred situaţiile limita, dar mi-a făcut plăcere să-mi în-ipui că le pot provoca. Dar acesta nu e sadism.: uaţiile limită duc Ia adevăr. Vor spune juzii, con-mnabilă plăcere, care duce nu la adevăr, ci la omu-ere, iar eu n-arn să-i contrazic. N-am de gând, de fel, să contrazic pe nimeni. AXIXM

ICe tot caut prin cameră? De ce mă învârt ca o lupoaică [insă în capcană? Aştept pe cineva? Se gândeşte icva intens la mine? În vreunul din sertare, poate dulap, în noptieră, în valiză, sau în alta parte trebuie fie o statuetă, un gips sau un bronz d. e marc fineţe, Iprezentând înotătorul rănit care încearcă să., [„Observi, lady Ioana, arhipelagul. Arhipelagul acela ttăcitor? El se întinde până la marginea orizontului.

— Pntinente în miniatură, pictură a naturii demente, ţnt insuliţe dintre care cele mai multe se vor scufunda.

Destinul lor să se topească în marea vâlvătaie.”

Un om care înoată cu o singură mână are desigur nsele înjumătăţite. Numai întâmplarea îl mai poate uţa. Care erau şansele lui Mag Aurelian, rănitr_. În: mijlocul valurilor negre? Drumul ce duce spre î: Marion. Drumul ce duce spre Long-Marion e pav; cadavrele înecaţilor.

Dar să revenim! Pregătiţi gongul cel mare!

Ce fel de oni era prin urmare Augustin, fratele mic al dragului meu Neculai?

Încetul cu încetul mobilele din cameră, obiet covoarele prind să se mişte, se apropie de mii Qt de mult a îmbătrânit dragul meu Neculai î optsprezece sau nouăsprezece ani, îi admirasem negru şi sprâneenele enorme, fioroase; părea pute Părea un diavol! Mi-a plăcut. Spre deosebire, Augf beneficia de o înfăţişare mai blinda. Parca nici fi fost fraţi. Augustin era un revers, o punte de ec bru.

L-am întâlnit pe Augustin în atmosfera conft| birtului „Edfindx” clin preajma gării unde prii refugiaţii, sinistraţii şi alcoolicii primilor ai-i dej război se înghesuiau zi şi noapte, aşteptând treni nu aveau să vină vreodată, îndrăzneam să paf acolo datorită straniei melc prestanţe, asociată cuj lui, care m-a ferit ca o cămaşă de zale de grosoÂE masculilor excitaţi., „Echinox-ul, gaura sordidă unde vienriuiau prii epavele permanente şi epavele trecătoare ale oraş| îmi oferea un cadru ele contrast, distinsă şi ele| cum eram. De ce preferam acest local, altora rm lecte, în care domni sobri m-ar fi luat după nopţii pe genunchi, pipăindu-mi talia şi oferind! Ţuri? Poate datorită vecinătăţii gării.

După război trenurile veneau şi plecau de-a v; mai presus de orarii, în afara oricărui program. Odată nu sosea cel anunţat, ci altul, totdeauna alţi n-Q lua din loc garnitura indicată ci, una de aâătaj opierea gării, a haosului feroviar, îmi crea impreprobabil atât de falsă – că în orice clipă pot plec.

>o3_ie din această cauză n-am plecat niciodată, cu vârât. ^.”' îonel ni-a condus pma la fereastra cârciumei: ela e!” Apoi s-a retras.

I-am supus, stăpânindu-mi arcurile interioare. Am

— At brusc, întâmplarea mă ajuta. Beţivanii dimpreurmăreau cu interes scena, sperând să iasă vreo ăierare. Simţeam ca totul depinde de mine. „u gene lungi Şi pleoape aplecate.

— Mncercând să ce comedia unei sfioşenii inexistente şi si| mascheze tlucirea prea evidentă a unor ochi frumoşi, dar la-

{[! Obraznici şi pătrunzători, bărbatul din faţa mea ea să fie un tânăr preot pornit în petreceri. Scăpat, n s-ar spune, de sub mantia oblăduirii divine. Razul îngust, fin, părul negru lung şi uşor ondulat spate, eforturile unei ţinute îngrijite, în mijlocul. Astrelor, îl evidenţiau din mulţimea chipurilor unecate, iar raza galbenă a unei pietre preţioase nnobila mina. Acea văpaie blestemată atrăgea multe vâri şi printre ele, şi pe a mea.) are din ce primejdii şes hotărâse Bonel'să-1 salveze acest om puternic? Nu părea să-1 ameninţe vreuna, i curând el părea primejdios, pentru alţii. Acest d rn-a neliniştit o clipă, dar era prea târziu: inm în horă.

— Ce-i, părinte, m-am pomenit vorbind (era una ocaziile când puteam să râd), ţi-ai aruncat ante- Evanghelia, credinţele şi cuminţenia şi te-ai pus băut? Nu-i aşa că pururi toate-s deşărtăciuni pe nea asta? Ai ajuns şi tu oare la aceeaşi concluzie?

Ceasul deşteptării feţelor bisericeşti? Dar cum rămânc cu locul fiecăruia din paradis? Rişti să-1 pî Dar daca merită. Nu-i aşa?

Mă cântărea cu privirea lui pătrunzătoare, î din-urmă i-am auzit şi vocea:

— Cu mine poţi vorbi şi despre altceva.

Vocea lui vibra de o blândcţe ameninţătoa simţeam încordat. Dar jocul îmi plăcea.

Despre ce pot vorbi cu tine, părinte? L-am văzut surâzând, destins dintr-o dată.

Ce bei?

Tot ce bei şi tu, am răspuns. Beau ce bei t ce faci tu, ba poate şi mai mult. Ar trebui săteamă!

Nu sunt popă şi nu mă tem. Sunt agent jş E mai frumos decât popă, nu? Mărturiseşte t eşti agentă secretă şi ne vom înţelege. O femeie^ frumoasă nu intră aici fără un scop anumit.

Îmi venea să mor de râs; îmi propunea jocu agenţii secreţi, sărmanul de el! M i-am zis că tot e decât un provincial, poate chiar popă. Dar conţi sa mă distrez, mă simţeam atât de puternică.

Shlt într-adevăr agentă secreta, părinte, am c mat. A morţii, agenta secretă a morţii. Ai; A morţii. (Nu bănuiam ca de fapt acesta era adevi

Numele meu e Augnstin. Îmi placi mult.

Ne-mi Augnstin.

Fireşte, run nume fals. Un agent secret c respectă.

S-a aplecat mult către mine; Cu adevărat avea ochi frumoşi.

Pe tine cum te cheamă?

Vrei numele adevărat?

— N-are importanţă. Dă-miunnume! Orice i – Să zicem că Sibil,. Am răspuns.

, jstu e cel adevărat, dar ce contează î. Pot veni la -Sibil? Am chel de dragoste, multă dragoste, mă j'e plictiseala, am încurcat nişte trenuri şi nu mai când mai pica unul potrivit, dar dacă mă iei cu nu mai are, importanţa, poate să nici nu mai. Sunt adeptul clipei prezente. Vrei să incicm împreună o. nouă religie?

Ain răspuns că nu vreau să întemeiez nimic. Dim-

— Ivă.

Ratele mai tânăr al hi i Ncculai ştia sa pună preţ pe: erile vieţii şi nici regvilile pur l arilor galante nu-i străine. Am aflat că lunga sa călătorie fusese Cărată cu episoade dramatice care însă mi-1 des-ajasera. Nici nu trebuia să ajungă la S., ci cu loâii altă parte, însă destinul îi corectase ruta. Ucelaşi destin, al cărui sarcasm c uneori măreţ, idusese în fata mea. Traiectoria vieţii noastre e -ctata-prin m ici ghionturi. Frumosul tânăr cu figura joasă şi fină se avântase într-o călătorie de speculă.: a o fire de brigand şi adora acţiunile energice.

Ştia să păstreze în colţul umbrit al sufletului taine 3re care era greu să presupui ceva. Călătorea tot pul. Până acum totul ii reuşise de minune; se putea sidera un mic nabab. Chiar şi inelul cu piatră jenă, a cărei blinda, dar insistentă sclipire atrăgea -una privirile, făcea-parte din recolta ultimei cx-iţii. Îi plăcea să-1 expună în lumină, sub nnglii orabil. Altfel, tot văpaia tragică a -diamantului purtat cu enţă cauzase peripeţiile ultimei sale săptămâni.

Imelc sale peripeţii. Un borfaş îi smulsese inelul pe deget, noaptea m tren. Totul s-a petrecut cu s imuni de iuţeală, încăpăţânat şi dur, aşa cum nu fi bănuit, August în îl urmărise într-o gară pustie.,.

Unde 1-a şi predat pe borfaş unui poliţist, dar f stare deplorabilă, după ce aproape îi smulsese ure şi nasul şi maturase peroanele cu el. Recăpătase iul, pierzând trenul însă, pierzându-şi şi bagajele aici începuse coşmarul transbordărilor. Se lăuda, merându-şi peripeţiile.

Întrebându-mă încă o dată din ce necazuri vrea salveze Bonei pe acest tânăr aventurier, 1-am rupt pe neaşteptate:

Cu toate acestea nu eşti decât un biet şo de provincie. Părea contrariat la culme, ceea o făcut să adaug:

Iar eu sunt agenta secretă a morţii: ai face b te fereşti din calea mea! Altfel.

„SibilSibil. Acesta e numele tău de. Petrecere?” ' (Augustin – în seara când a murit)

^n multa vreme după întâlnirca mea cu Augustin, r-o noapte, soneria'mâ smulse din cel mai dulce nn. În ciuda conştiinţei încărcate, visele mele se jfâşoară limpezi, boltite în albastru străveziu; din-

0 de mănunchiurile de liane ce se mişca ritmic pe ii, dincolo de colinele rotunde ale căror culmi roşiee în amurg par un arhipelag. Un arhipelag ce se ifundă îucet în întuneric, pe drumul ce ocoleşte intre sălciile melancolice coborând lin către mine, are bărbatul cu pălărie neagră care mă vede şi-mi ie semn să-1 aştept.

Borurile late ale pălăriei îmi vorbesc despre îndrăz-ală, iar nasturii de sidef – de o culoare prea pură,; raţi de mina sa – despre iscusinţă. Şi poate n-aş: şi spunând că întreaga lui făptură vădeşte un dor imposibil. Mă vede şi-mi face semn să-1 aştept, l vede şi-mi face semn să-3. Hainele lui sunt iizate, hainele lui sunt haine de că-or, iar ochii par obişnuiţi să scruteze depărtări, ausă înfrunte privelişti îngrozitoare, sunt ochii unui t care a văzut multe. Mersul său e al unui om care a t rănit nu o singură data şi a fost nevoit să se tî-: că. Sau să treacă ape mari, înotând cu ultimele pu-

1 pentru a se salva, încă de departe vad că-mi zâmbcşte, dar apropii ndu-se, faţa lui frumoa demnă capătă o nuanţă la început gravă, apoi în „Ştiu din partea cui vii”, îl întâmpin cu, orice salut, „Trebuie sa fie un fluviu prin apropiere, glăsi călătorul. Ioana, nu ştii nimic despre un fluviu şi iute? Un om rănit încearcă să-1 traverseze, se cu disperare, trebuie” să-1 ajutăm. Poate se t undeva pe mal.

Acesta e visul. Sfârşitul nu reuşesc să-1 prind odată, intervine ceva, s în t smulsă brutal, exact ar trebui să se limpezească. Dacă aş putea mc e sfârşitul.

Soneria continua sa semnalizeze: primejdie.

Dar eu ştiam că primejdia nu c pentru mine coborî t din pat, mi-am pus halatul, şi fără să î cine e, înainte de a deschide uşa mi-am dat sean oaspetele nocturn nu poate fi decât Bonei. Lat alt sfârşit, mi-am zis. Bizară apariţie de om urc căruia într-o clipa i s-a luat totul. Cât de bine? Nu ai nimic! Mi-am zis că, oricum, trebuia să fit gătit pentru aşa ceva în orice clipă, însă dincq îndemânarea sa practică, de o viclenie exerss un nivel mediu, Bonei nu era decât un şobolan.'

Marii escroci au fost totdeauna nişte ţipi în (tori, plini de fantezie, am vrut să-i spun, plini d„ tezie, domnule Bonei, dar era prea speriat.

— Şi l ceput n-a avut putere decât să dea pe gât pahar alcool pe care i 1-ara servit drept'orice început, maia ceva despre Alee, netrebnicul sau fiu. Cuvj n-aveau nici un sens. După ce şi-a mai venit în; gândurile, mai bine zis spaimele, i se ordonară î frază inteligibilă; iată ce mi-a spus: „I-am marţi

; a eşti amanta mea. Iar el s-a dus glonţ la {e şi m-a denunţat. Iar după ce m-a denunţat, 'tras un glonte în inima”.

U înţeleg! Ce a denunţat?”

Ha î Nu înţelegi? Nu înţelegi?” 'c, {îmi întinse paharul gol. Mă i voia.

Vorbeşte odată, domnule Bonei!„ 'Ţ<-ai priceput, Ioana, că toţi oamenii pe care i-ai yfftit la mine sunt morţi?”

Morţi? Dar m i-ai spus că.'1 jare importanţă ce ţi-am spus J a urlat Bonei.

'sânt morţi şi nu vor învia. Suntem legaţi prin com-icâtate, pe viaţa şi moarte. Trebuie să mă ajuţi!

Hţiştii iau cu asalt restaurantul şi casa, totul e erdut, vor afla întregul adevăr, ascunde-mă! NJi nu cunoaşte colaborarea dintre noi.1„ Paralizată de uimire şi spaimă, m-am pomenit mur-iirând: Fireşte că n-o”cunoaşte nimeni. Şi nici n-o va noaste vreodată. Vino! Vino cu mine, Bonei!”

Fascinantă era, amplificată de spaimă, urâţenia omu-i a cărui colaboratoare secretă eram L, Deja palide nbrc, tresăriri roşietice, ca nişte ecouri ale unui seism depărtat, puseseră stapânirc pe faţa sa. Lungi con-Isii începeau să-1 soarba spre îndepărtatul ţinut Long-irion, şi în vreme ce mă îmbrăcam repede, făgăduin-i o ascunzătoare sigură, i-am dat iarăşi să bea, itru ca trecerea pe ale unor fron împreul catedralei, prin ceasul de bez năucit, nu-şi dea ocolurile nu. O ultima bănuială ifianta ei vecinătate. Şi-1 găsiră, astfel, în zori, ase-pe banca, sub foşnetul lin al castanilor, cu micul revolver marca „Bând” căzut între genunchi.

4T

Aceeaşi delicată armă o folosise şi Alee.

Domnul Bonei părea că priveşte pe deasupra şurilor spre bulevardul ce începea sa se însufleţ părea că priveşte şi se bucură văzând oameni vii eu ştiam că vede altceva. Ştiam că pentru el no continuă, iar norii, ca un schimbător arhipe] arhipelag de umbre, se mişca lent, ivind de sub; deaua lor enigmaticul astru ce stăpâneşte peste ' tui Long-Marion. AXIXÂî

Iată o primă variantă cu privire la moartea lui B<

Toată lumea a considerat că în faţa dezastrului nent, canalia, sau canibalul, cum i s-aspus după a< procedase bărbăteşte şi astfel fostul meu patro pomeni aureolat post-mortem cu un act de br (pe care nu-1 comisese de fapt).

V K

Nenorocitul de Alee fu deplâns de unii ca a infamului său tată, iar maâcă-sa, nevasta lui o'bătrână maimuţă, a dispărut ca şi cum n ic fi existat. Există asemenea fiinţe despre care nu-şi aminteşte. Ele ies cumva pe neobservate cui tul vital.

Omul de încredere al lui Bonei, un vlăjgan c. cea toată treaba „de. Subsol”, când au venit s s-a apărat şi copoii 1-au izbit atâta în cap, că nu s înzdrăvenit.

Bucătarul, complice şi el, a. fost condamnat nită grea.

Părtaşă la această afacere tenebroasă, dar datorită unei şanse neaşteptate (spre mine nu duc un fir!).

— Umblam pe străzi întrebându-mă: de minţit Bonei? De ce i-a ucis pe cei nouă oa

La mormântul nefericitului de Alee, m-am Şi-a pus capăt vieţii dintr-un motiv ce ar părea j. a aflat ca fiinţa pură şi suavă, care-i oferea ceai jţce şi muzică de Chopin (adică eu, Ioana Scavin), ie metresa schinionosâtuloi său tată. De cele mai ulte ori asemenea încercări rămân doar la stadiul de ntativă, fiindcă semidocţii de sinucigaşi habar n-au (^c este inima, şi trag alături, dar bietul Alee a avut 'aâci ghinion; glontele a plesnit exact în locul unde ebuia. Înainte de a comite acest ultim gest, Alee -a spus poliţiştilor tot ce ştia despre înterprinde-a lui taică-său, ca ultimă răzbunare împotriva bă-' inului cărăbuş care in-a pângărit. Nici nu bănuia ca şi eu sunt amestecată.; pe altfel, sunt convinsă că patronul (Bonei) îşi şişe şi alte colaboratoare (şi amante), dar, în virtua unui principiu care n-a fost niciodată călcat în Raţiile dintre noi, despre aceste lucruri nu se discuta ici în şoaptă. Dar şi aşa, ce imprudenţă senila din artea lui Bonei, să-i divulge fiului lucruri despre ire. Sau Alee o fi dedus singur? La mormântul său nu venea nimeni. Am aruncat cî-vă flori şi am spus nişte rugăciuni. Toate pe câte le iam, dar ce valoare au strigătele către ceruri ale unei: legiuite?

Alee mă ruga să-i cânt la pian, şi de obicei mă lă-un convinsă. In acest timp el stătea cuminte pe fo-iliu, clăpăug cum era, şi doar din când în când îşi oprima admiraţia, pe franţuzeşte, până ce într-o zi, în amuzament, i-am spus, minţindu-1, că nu înţeleg boabă, ceea ce 1-a cam descumpănit, într-o clipă am ' îrârnat în sufletul său edificii şi valori (Ioana sa nu ie vorbi franţuzeşte?!), dar în cele din urmă mi-a isit o scuxă şi s-a întremat.

Imaginea lui avea să mă urmărească multă vreme.

— O ameninţare de neînţeles, mai pregnantă decât amintirea celor la a căror pieire contribuisem di N-am reuşit niciodată sa aflu ce interpretare a Alee întâmplărilor din subsolul casei Bonei, gându-lc abia într-un moment de mânie ciispei împotriva părintelui său. Sân. şi ni-aş mira sa greş cunoscâudu-i firea, credea că c în firea hicruriloi se în timpi e aşa?

Morrnmtul său e, mut şi sing virat ic, ca o pas glieţata iarna.

Alee Bonei nn s-a născut, n-a trăit, n-a Nu el c ti nani l palid care şi-a trimis un glontdj inimă., Nimic nu atestă trecerea lui pe păm nimic. În-afară de o subţire clara molioiită în menit. „ u '.1 mea. Şi mai continua sa existe amintirea acestei ci tnri slabe în coşmarurile care mă xgâlţâie uneori noj tea, când ochii lui lacomi şi înfricoşaţi se aprind brus

Lucruri ciudate s-au intnnpâat după moartea j Alee, după prăbuşirea casei Bone]. Războiul t refl eu tăvălugul, ecourile stăruiau. Oraşul S., care sufdj bombardamente, fusese cucerit, recucerit şi iaraş ceri t, continua să trăiască într-o bolnăvicioasă stime, ca sub stare de asediu.

Unui din trenurile fantomă ce rătăceau fără ndjj depuse într-o zi la gară personajul a cărui apăi ar fi trebuit sa mă îngrijoreze., faţa cam sumbră, cam crâncenă, ca a ţăran, decis sa nti-şi lase mândrin călcată în picioare de h| de orăşeni, acest ins nu era al tu! Decât dragul meu| culai, pornit. Într-o lunga expediţie de căutare. | căuta pe fratele său Augustin. 1

N-avcam de unde şti ca spilcuitul şi întreprira torul Augustin, în vrernoce~şi sorbea halbele la, E<| nox”, avusese când (el totdeauna reuşea sa facă

L l te lucruri deodată) sa scrie acasă câteva rrndurt şi ariince plicul la cutia poştala ele pe peronul gării, jc care a ajuns în cele clin urmă la destinaţie. Dacă pierdea, cum s-an pierdut atâtea. Acel răvaş era tmrul semn de viaţa primit din partea fiului rătaor, care anunţa că se află la S., unde aşteaptă un en care poate va veni, poate nu. 'Ofice om, fntâlnmd în cale piedici, ostilitate, aine-Lţarea neantului, ar fi renunţat, dar căpaţânosur Sfeculai se agăţă cu dinţii de' singurul indiciu ţinut în scrisoarea fratelui său şi anume, că a. Ut' concepută într-un birt din imediata vecinătate ' ării, la „Echinox”, şi pornind de aici reuşi să adune cele din urma, cu mare truda, semne şi mărturii', re-l conduseră la mine. Ca să obţină acest strălucit Ezultat. A trebuit să-1 piseze timp de o săptămâna pe [rciumar; acesta nu voia să audă de nimic şi nici n-ar vorbit până la urmă, indiferent clacă reţinuse figura ii Augustin sau nn.

Se nimeri însă să fie de faţă unul dintre obişnuiţii ^calului, un vierme care în schimbul alcoolului oferit

Keculai îşi aminti în cele din urmă că-1 văzuse pe lugustin.

Înfăţişarea acestuia atrăsese oarecum atenţia, şi ipă îndelungi consultări cu alţi beţivani, ajunseră concluzia că tânărul cu faţă frumoasă şi smerită, ca preot, ieşise din cârciumă însoţit de o elegantă jamnă. După alte deliberări, îşi amintiră şi cine era doamAcest bărbat cu figura* lipsita de fineţe se înfăţi-la mine acasă şi fără nici un ocol îmi puse întrebări |i privire Ia soarta fratelui său, Augustin.

Trecuseră două sau trei luni de la căderea ţ Bonei. Vâlva stârnită părea să fie în descreştere. T (era imposibil ca Neculai să nu fi aflat, colindând oraş, câte ceva despre aceasta sinistră poveste.

Discuţia dintre noi, dintre mine şi Neculai, desfăşurat la început în antreu, apoi 1-am pofti casă, mizând pe impresia ce trebuia să i-o facă inte ml meu. Mă purtam cu mănuşi. N-am încercat să cunoscusem mtr-adevar, în urmă cu mai mulfe tămâni, la gară, unde. Tocmai mă interesam de me trenurilor, un tânăr amabil care se oferise apoi sa conducă în oraş. Ce coincidenţă! Prin urmare ac Iul meu musafir e fratele mai mare al acelui, „shnj ţî-năr? Surpriza e atât de plăcuta că mă simt bir din prima clipă, îmi pare' foarte bine, mă buet Chiar mult. Dar nu pot da, din păcate, nici o indic asupra medului în care şi-a folosit vremea în z următoare.