Leonida Neamtu

Dacă Fred ar fi cu mine, cred că 1-aş ruga să mi invite la un pahar. Simt o pofta monstruoasă de alcooli Sa beau şi să râd. Cred ca marile cataclisme n-aij diminuat cu nimic, niciodată, pofta de a petrece semenilor, noştri, ba chiar dimpotrivă. Marile cataclisme a căror venire e guvernată de o anumită regulari ţaţe, periodică declanşare a unor latenţe imprevizibile] dar veşnic vecine cu destinul nostru. Dar iată un din ereziile mele: când acest luminos glob terestr va exploda dracului, pe ultima ţandăra de scoarţ pământeasca se vor afla desigur nişte beţivi care vo! Întâmpina cu paharul plin îngheţul definitiv şi bezn eternă.

— Şi, cine ştie, poate asta îi va salva: v debarca în stare de'ebrietate într-o altă lume, nec noscută şi pustie, şi aşa, ^lihnind, clătinându-se, î plină confuzie, vor pune temeliile glorioase ale unei no1 civilizaţii care la rându-i va naşte o suită de păreri ridicole, ce se vor succedea în mare cuminţenie, co form regulilor şi, bineînţeles, fiecare. Clin ele, va mai buna decât precedenta. Şi o va acuza cu invers nare! Fiindcă altfel nu se poate. Avem nevoie justificări. Justificările.}

Cit timp pierdut în căutare de justificări!

Iată ce gânduri pot naşte în mintea unei fem rătăcite. Fireşte (şi gândul acesta îmi aduce un surâs majoritatea oamenilor sunt mai buni decât mine. Ei gândesc cu totul altfel. Dar, mă întreb, cum?

Ca jucătorul norocos care s-a aventurat la ruletă, strâng şi eu' lângă mine aurul ce-a mai rămas. Parcă n-aş şt'i că nimic nu se poate salva! Momentul de an'ică a fost totuşi scurt, a avut durata incertitudinii.

E spune că incertitudinea îl îrnbătrâneste pe om.

Acă ar fi adevărat, ar trebui sa trag concluzia că i n-am avut incertitudini! Prin oraşul S. se plimbă; în voia sa un ins cărunt, cu sprâncenc stufoase, cenuşii şi ele, un om cu mers ciudat şi faţa străvezie, şubrezit ta de o lungă boală, uu om cu maxilarul inferior repezit înainte ca într-un gest de sfidare şi dispreţ, tăcut ca un bătrân matador, al cărui trup ciuruit de coarnele taurilor a devenit o adevărată hartă a durerii. După acest scurt moment patetic, de recapitulare, rămân şi mai singură.

Iar incertitudinea a avut durata surprizei, într-un duel indirect cu Neculai, pictorul Mag Aurelian, tovarăşul meu de fugă de pe vremuri, căzuse învins: poliţa sa nu fusese onorată cu o moarte, cu moartea lui Neculai. Pesemne acest încăpăţânat Neculai n-a binevoit să plătească, s-a arătat z^îrcit cu propria-i viaţă – de mirare la un om în general mărinimos, 'naiv de mărinimos!

Poate că Mag Aurelian înoată şi acum pe fluviul întunecat, şi vreau să cred că, rănit, înoată cu o sin-[gură rnână; aşa îl visam mai de mult. Lăsâncl în urma sa o dâră întunecată, poate sâiigc. Vreau să cred j aceasta e osândalui: de-a lungul întunecatelor milet sa parcurgă înotând cu o singura mina, pieziş spânţ când valurile negre, pe jumătate sufocat, drum. Care nu se va sfârşi, drumul spre ireductibilul şi ni. Horâtul Long-Marion.

Dacă m-ar auzi, Mag Aurelia n ar spune că Lorii Mar ionul e invenţia mea!

Nu cumva şi dragtrî meu Neculai ispăşeşte vr< osânda? Întâmirea cu mine oare nu face parte dintr-t plan de pedepsire mai vast, mai greu de înţeles penta ştiu eu ce tenebroase delicte săvâfşite de ncami sau? Acolo, ni ţinutul îndepărtat unde s-a născut o există locuri presărate cu fulgere, mereu pedepsi de focul 'ceresc.

N'oaptea e neclintita, nu sting lumina, rm mă cnl aştept, gata să tresar, soneria (cum ni aştepta y pumnal sa ţi se înfigă în spate), pregfstindu-mi cimij tele: „Btmu seara, dragul meu! Dragul meu Necula De când nu nc-am mai văzut, s-au scurs măcar doui trei clipe, cred. Nici nu ştii cit s în t de bucuroa; să te văd. Nu lua în seamă înfăţişarea mea speriata. Dintre toţi oamenii care ui-au cerut de nevastă, eşti violonceâuî,. Într-o orchestră de ins t rumen: uşoare. Tu n-ai putut depăşi niciodată condiţ gravităţii, tale, şi nici n-ai încercat aşa ceva, tu vorbe? Cu mine serios. Sa vorbeşti serios cu o femeie! (greşeală!”

Şi iarăşi mă aşez la pian, închipuindu-mi că prinţi copacii parcului de peste drum, umbra ta se ramific uriaşă. Toată viaţa ai fost prozaic, iar eu te ideali? /- t, *, „ A * -v m trimit câteva note dure, ca să te avertizez că şli-i Ca te-am recunoscut, că pot să-mi iau toate masuri de apărare, 'daca vreau, Pot oricând scoate în ştrac grea şi otrava. Dar eu mă mulţumesc să urâcl, încă o dată, la adresa ireversibilei lalestângăeii.

Felul în care îmi studiezi obiceiurile şi\u226? Aţa, orele, le plecare şi sosire, te-ar da de gol şi în faţa unui elefant.; irobabil ai înţeles greşit expresia „a lucra cu cărţile: ie faţă”. Pe vremea când încercai să lămureşti împre- > urările morţii Iui August in, lipsa ta de fantezie, atât ic accentuată, rnă îricmlase pur şi simplu. Acum insa,; lupă atâta amar de vreme, toate aşteptările mi-au': ost întrecute: mi-ai pătruns zilele trecute în casa: ca un spărgător nedibaei!}, mi-ai umplut locuinţaJ le fum, şi nu numai că nu ţi-a trecut-prin cap să aer i-: eşti, dar ai lăsat scrumiera plină cu resturi de ţigări-ef'tine! Vizita reciprocă a fiecăruia dintre noi Ta locu-; nta celuilalt fusese făcută parca într-un gând. Eu sor-? >isem din cafeaua broscuţei, într-o seară (în vreme i: e tu mă aşteptai în cu totul alta parte a oraşului), ar în dimineaţa zilei următoare, când ştiai ca lipsesc, enunţând însă la orice măsură de precauţie, ai efectuat prima descindere la mine. Ar fi trebuit sa mă aştept. Ar fi'trebuit să las pe uşă un bileţel: „Bine ai venit, dragul meu Neculai!” Mă întreb, mă întreb ce figură ai fi iăc-Yit? Poate îţi adunai imediat bagajele şi plecai a. gară?

Un scaun fusese vizibil deplasat de inopinatul neţi oaspete şi ni-am aşezat acolo, încercând, încă o dată, să intru în gândurile sale.

Din nou ni-am izbit ca de o barieră!:

Era ceva nefiresc la mijloc: un om care comite; greşeli peste greşeli, trădându-şi Ia tot pasul prezenţa, euşeşte totuşi să-şi ascundă gândurile!

Ai rărnâs desigur multa vreme în acest loc, aprinzmji igară de la ţigară, fişând cu ochi mohoraţi portretul neu de -acum. Poate ai încercat şi tu să pătrunzi în-c gândurile mele! Nu te-ai atins de nimic, numai scau mişcat din loc, scrumiera, mirosul de ţigară ieftij acuzau trecerea ta.

Ce îndrăzneală, dragul meu Neculai! Să fi fost alţi n-ar fi scăpat nepeclcpsit!

„ Dar împotriva ta nu pot să iau nici un fel de rm JSânt dezarmată şi din primul moment am gând' ACCEPT TOT CE VEI HOTĂRÎ.

„Ioana, îmi spunea Mag Aurelian, nu te mărita ' Neculai, e un şoarece. Te-ai uitat vreodată cu atent] la el? Dacă nu, fă-o, până nu e târziu. Frumuseţea' e făcută pentru alte orizonturi.” „Ai ajuns oare la Long-Marion, sau încă mai îno'i într-acolo cu o singură mână, Mag Aurelian?”

Amintirile mă urmăresc ca nişte vampiri înseta de sânge; tu, dragul meu Nectflai, eşti o aminti' materializată, şi totuşi nici după ce ţi-am consta vizita şi am respirat mirosul acru al ţigărilor ta n-am fost sigură că ai sosit şi vieţuieşti iarăşi în ap pierea mea, până ce nu m-am izbit de bariera neaşt tată, în spatele căreia ţi-ai ascuns intenţiile.' reuşeşti să-ţi ascunzi intenţiile! Înseamnă că tot n-ai îmbătrânit degeaba.

Mag Aurelian lua hotărârile brusc, spontan, obi > din tinereţe. Bonei lua hotărârile treptat, îmbuna ţindu-le, schimbându-le direcţia, pe parcurs. Fiul s' Alee, n-a luat în viaţa lui decât o singură hotărâr Cea din urmă. Gardul de fier al aceluiaşi destin n încercuit pe toţi. Dar eu m-ain hotărât 'să nu-mi mândria Tănită. După o viaţă de nelegiuiri, abia că-nii-vine să cred că sunt vinovată cu ceva. Aşa s făcută eu. Autorul acestui roman nescris n'u s sfii să pună tocmai aici puncte-puncte. Îmi pla să cred, dragul meu Neculai, că tu vei rămâne pî: capăt un naiv, îmi rămâne cel puţin 'această bucurie ciuda gravităţii tale de violoncel. O neagră nostalgie îmi poartă gândul spre ceţurile „ ascund câteodată Lacurile Salce de privirea omului, ', &cul pedepsit de fulgere, pe unde am umblat şi noi. Jlai zăbovesc furtunile pe acolo? Vreau să cred că da; irnărul furtunilor nu e limitat. Unde se cere una, se -; trimite. Mărite înotător! Ce fericire că Dumnezeu din acest punct de vedere nu s-a arătat zgârcit!

Într-o seară, în timp ce„ mă aflam la postă, Neculai a apropiat de mine şi am*crezut că sosise momentul. Ă aşteptam să aud: „Bună seara, Ioana, haide să pediem împreună o scrisoare, nu importă unde.„ „O scrisoare, noi doj? Dar cui? Poate lui MagAu-lian la Long-Marion. Dar care e curierul ce ia scri-rile pentru Long-Marion? Dacă îl cunoşti, spune-mi mie, am de trimis nişte vesti şi nişte vorbe în irecţia aceea.” Neculai însă încercase doar o simplă manevră.

Rea încrezător în înfăţişarea sa atât de schimbată, lipsa mea de memorie, mă privise peste umăr, ccrcând să descifreze cui îi adresez plicul. Înduioşătoare naivitate! Întreaga mea fiinţă se concentrase în direcţia lui, a pentru a para o lovitură al cărei moment se amâna ercu. Pe urină l-am văzut cum se îndepărtează, cu ersul lui ciudat, şi-n vreme ce o apatie vecină cu efiinţa mă cuprindea, „o zveltă umbră tânăra şi fragilă, rofil pur al unei amintiri îndepărtate, se desprindea în mine pentru a-1 urmări pe bărbatul pe care poate ă 1-am iubit fără să ştiu. Iar eu am rămas singură şi pustie de tot. În golul ntunecat care mă soarbe, mişună prnbre şi din când t în când trec catarge cu flamuri ciudate. Foaie s na.ve care vin de pe îndepărtatul tărârn Long-Mari cu mesaje din partea Iui Ma, g Aurelian.

A.ctim douăzeci de ani, pe puntea paşii căpitanului Byrne.

, 'Căpitane, nu cumva prin vreunul din ctifd dumitale ai o statuetă înfăţişând un înotător, ră ce vrea să se salveze, sau măcar.,.? (tm)

El ascultă vorbele inele, răspunde însă unui alt gl „Priveşte, la d y Ioana, dincolo de cele trei şlej negre, spre cotitura fluviului1, în zona aceea de veget; intensa, ai să vezi câreva pete brune care parca leagănă. E un. Arhipelag de insuliţe rătăcitoare, c mai multe dintre ele se vor scufunda cnrând.”

Şi răniânc cu braţuî leneş suspendat.

„Eu te-am întrebat, căpitane Byrne, daca în cab dumitale sau în alt loc, nu importă unde, fie pe a fie pe uscat, nu ascunzi o mică statuetă, un înotă granit, sau cel puţin o fiară, fio şi lup, un lup răi încerc înd sa. /'

Căpitanul Byrne mă ia de braţ şi mă conduce prejuritl punţii.

„Aceste arhipelaguri de insuliţe plutitoare pot întâinite în tot locullady Ioana, viaţa lor e scul de cele mai multe ori se risipesc luate de curenţi c trarii. Dântr-un arhipelag, răniră doua trei insri care pier şi ele, rareori se întâmplă să ajungă vreu în larg, şi atunci.” -

Soarta sărmanelor insule efemere nu-1 înduioşci totuşi.

„Eu te întrebam, căpitane Byrne, dacă pian multe fleacuri pe care îe-ai adunat în timpul pe gnnăriâor dumitalc, nu se află şi o,.'„' îl Byrne mă părăseşte, pe neaşteptate, ca t” obicei.

Observat nâjnic, cât timp prin-dreptul „Drago-iliti” a plutit acea lungă şi întunecată arătare ce că ra* &e mai termină. E adevărat că pe punţi Boleau nişte oameni. Câţiva, aproape goi., bar-psi, cu umerii murdari, salahoreau.la nu ştiu ce, 3'punţile acestor şlepuri şi vaporaşe care se furi-„ază tntiMina în sus şi-n jos, parcă fără nici un sens, „ereu trebuie ceva ciocănft, înnodat, smuls şi dres. I general aceste ambarcaţiuni sântnegre, murdare,] tr-o stare deplorabilă, iar oamenii de pe ele, contrar Dentarilor, nu par întotdeaunaturmentaţi, ca să-ţi icbipui că ar fi şi fericiţi. Lipsesc romantismul şi >ate celelalte euforii legate de rătăcirile pe mări oceane, fiindcă indivizii par prea tânrpi şi vulgari, u ne rămâne altceva clecât să jelim frumuseţile pjcr-ute. Dar las această treabă în seama altora. Pe urmă, când în faţa noastră n-a mai fost nimic,. N observat că Mag Aurelian, cu faţa albă ca varul, jia reuşeşte să se mai ţină de bastingaj, cu degetele Tvvneţite, ca şi cum. ar fi gata să se prăbuşească. U-1 mai văzusem în aşa hal. Vârsta şi abuzurile,: i-am zis, gata, capacul, Mag Aurelian., Toate au i sfârşit. La pat cu tine, cu ceai de muşeţel şi prişniţe.

— Ir nu eu îţi voi fi infirmiera! 'Mai tirani însă, după ce a început să vorbească, ii s-a făcut frică. Minute în şir, cu faţa ca de lemn, urmărit dâra lăsată pe ape de nava aceea întunecata. Plesnit de spaimă, pictorul Mag Aurelian se apro-ase de mormânt.

Deodată s-a întors spre mine, întrehândvt-mă„ dacă iservasem. În sala de muzică pianul tăcuse. Se tercala o linişte, până ce făptura lungă, erodata şi păraântie a căpitanului Byrne răsări iar în prea] noastră* 1-ani auzit căscând, apoi paşii lui băf metronomul spre celălalt capăt al vasului. (Incer< să mă înveţe: pupa, prova, tribord, dar nu ei o eleva remarcabilă, confundam.) – te în cele din urmă m-am întors către Mag Auretţ. „Oh, mărginită de minte, dar ce era să obseTi găoacea aceea murdară, în afara dej nişte zdrenţăj ciuruiţi de păduchi? Ţi-e rău, pictore? K ici nu mă a sosit clipa, la vârsta pe care începi s-o arăţi, ar tn să rămâi cuminte acasă, alături de un suflet blî strângător care să-ţi aşeze la picioare cărămizi temperatură tocmai potrivită.,. De ce naiba ai făşurat iarăşi velele mari, când catargele nu se susţin singure, călătorule?”

Să-i arunci asemenea cuvinte lui Mag Aureliai

Şi 1-am întrebat iarăşi: „Ce ai văzut acolo, care să te sperie în aşa hj

El mă ţinea de mână. Avea degetele de gheaţă.' „Chiar n-ai observat nimic, Ioana?” „Căpitanul Byrne îmi spune laOty Ioana.”, corectat eu.

Mag Aurelian tresări: „Acum ştiu. Vaporul acela venea dinspre L< Marion.”

L-arn lăsat singur cu remuşcările lui, şi ca întot< una am căutat un loc liniştit unde să verific, preţ jucătorul care pierde, aurul rămas.

Mi-a venit în minte clipa când 1-am văzut în {dată pe Mag Aurelian. Cobora cu paşi^moi dinsj Lacurile-Salce. Cu mine se afla dragul meu Necul L-am întrebat, arătându-1 cu o mişcare a bărbit discretă, totuşi ostentativă:

— Cine e „acel prinţ izgonit?

Nu prea ştiu. A încercat Neculai sa fie evaziv, se temea de multe lucruri. Poate că e Mag [urelian, un pictor cam. Între timp ne apropiasem.

Irzra, Când m=a văzut, în vreme ce cobora cu paşi elastici, ersul i-a devenit deodată înţepat. Cu toate acestea„ într-adevăr. Spre Long-Marion,. Mult mai după ce „Dragonul” sărise în aer, cu căpitanul cu tot, locuiam într-un oraş de pe Dunăre, dat pe malul fluviului, într-o vilă pe jumătate dis-izolată, singuratecă. Puţinele clădiri dimprejur ă în timpul bombardamentelor. M-am întors [ara târziu acasă şi 1-arrf găsit pe Mag Aurelian înjun-iat: nu murise, sângera mult, încerca să se târască,. Se ridice. ca un lup bătrân, pe moarte; i-am făcut pansament şi am vrut să alerg după medic, dar nu [-a lăsat.

Spaima de Long-Marion îi desfigura faţa. Pereţii camerei erau stropiţi cu sânge. Un cuţit [are – cred ca asemenea lame folosesc măcelarii – Lcea între scaun şi masă. Nu m-am atins de el, în imeră, lumina abia pâlpâia (o lampă cu oglinda),; ina electrică în orăşel fusese aruncată în aer şi sfă-măturile încă nu se întorseseră pe pământ pentru să poată fi înjghebată alta.

Frica mi s-a făcut abia după ce toate acestea au îvenit amintiri. Retrăindu-Ie, totul devenea mai [ar şi căpăta o înspăimântătoare adâncime.

„Cine te-a vizitat, călătorule?” îl tot întrebam pe [ag Aurelian a cărui agonie, populată de vedenii >roase, se prelungea. Singură cu muribundul, în [ndramaua părăsită, sub cerul palpitând de constelaţii rnalul fluviului uriaş. N-ain reuşit să aflu nimic

? Spre mma care-1 lovise. Pestecâteva ceasuri, la miez de noapte, rănitul, în loc să moară, păru; prinde puteri. Se ridica, şi sprij în îndu-se de se târî spre ieşire. Ca două fantome întârziate ne a piam de Dunăre. Pe urmă totul s-a precipitat. Aureiian îmi dădu un btânci şi întră singur în q Se lăsă dus de valuri şi curnul nu 1-am mai văzq

Iată o primă versiune cu privire La plecarea lui | Aurelian spre Long-Marion. C) fi cea adevăr Smteţi mulţumiţi cu ea? Daca nu, anunţaţi polii încep sa cred că fiecare om are un Loug-Marioi său. Nu ştiu, de fapt, ce înseamnă Loug-Mari Mag Aureiian nu mi-a explicat niciodată. Ar stare să pretindă ca eu trebuie sa explic. Dar rt să simt. E rău când se ivesc supravieţuitorii, C se aud prin apropiere paşi. Când apar cei cu cape retezate. Nu cumva şi tu, dragul meu un supravieţuitor? AX IX! Î

Trezirea e cu atât mai brutală, cu cât, aşteptându-|ă la aşa ceva, speram cu încăpaţârâare să se îutâmj>le

ItfeL.' '_.

Ca un otrăvitor de rând! Lipsa de fantezie a oameni-ir m-a indispus întotdeauna, la toate nivelurile; o UoJvare facilă într-im film sau într-o carte îmi reeaza o stare de repulsie asemănătoare cn greaţa. Lipsa do fantezie a dragului meu Neculai este cront-i., şi totuşi el a fost singurul om. Căruia i-am iertat-o, ccie mai multe ori. Dar acum. N-am încetat sa ier ca măcar în amintirea florilor de, Xu mă uita„ care i le-am lăsat, părăsindu-i, va căuta o rezolvare lai subtilă, mai neaşteptată. Ceva care să mă ia prin [irprindere, eventual nici să nu-rni dau seama. Doamne, Mag Aurel ian dacă şi-ar fi pite? În cap să [ă ucidă, ar f î incendiat întâi un judeţ, ar fi aruncat aer doua suburbii, ar fi schimbat cursul unui braţ Dunării, iar moartea ar fi venit pe neaşteptate, bând poate dintr-o cutie de chibrituri, sub înfăţişarea piei. CoTQpişnite. Toate acestea, au venit, cura ar. Deodată râm în încremenită pe scaunul meu din fborator, pierzând contactul cu sunetele dimprejur. 3ate firele tăiate. Singură în centrul unui univers pusşi, brusc, miraculos, legături invizibile pornind spre xut. Îmi daii seama că e vorba de tine, ţiseântâmplă, poate eşti pe moarte, In cele din vArmă atid şi glasul colegiflui. O, a căruimână se odihnea de un mi pe umărul meu; „Ioana, ţi-e rău”? Era ca şi cum t canalele de recepţie mi-ar fi fost îndreptate und în afară.

O fată îmi ia locul lângă eprubetele în care substan datorită stării mele continuă să sfideze cano ce guvernează existenţa şi transformările lor. Preajma evenimentelor importante, totdeauna, ac încălcări ale legilor chimiei mă avertizează. Fie om cu semnele lui. Mie pleoapa ochiului stâng nu se zbate niciodată, de pilda, iar când întâlnesc hor nu e semn că, neapărat, mă aşteaptă o fericir

Ies, răspunzmd anapoda sau poate că nerăspu întrebărilor neroade pe care mi le întinde Fred, venit de cine ştie care binevoitor că m i-e rău, că mi] întâmplă ceva, că trebuie să plec. Reuşesc să s de Fred, Intenţionez să te caut acasă, în vizuina unde s până peste lucruri e simpatica broscuţă care ser^e cafele economice^ pe tava de argint.

Între noi va avea„loc o discuţie: „Neculai, măştile jos, te-am recunoscut, ştiu că i supraveghez! (mai bine zis mă filezi, dar cu câtă de talent!), spune, în sfârşit, ce vrei de la mine, plătesc păcatele trecutului? Fixează preţul, stabile; pedeapsa, şi mă voi achita.

Cum? Ce spui tu? Viaţa unui om, a fratelui ta Augustin, nu poate fi evaluată la un „preţ”? Of, drag meu lipsit de fantezie., eu prin „preţ” nu înţeleg nea| rât o sumă de. A, poate ai de gând să aduci pe tapoţ celelalte victime? E dificil pentru tine, tu nu f totul.

JA^” există argumente şi în favoarea mea? De pildă -artea lui Mag Aurelian.,. Faptele nu s-au petrecut

În timp ce alerg, buzele mi se mişcă, vorbesc singură., nversaţii le cu Neculai sunt întotdeauna dificile, jar şi cele închipuite. Hotărăsc să mă abat pe acasă, am la mine destui bani şi dacă Neculai e bolnav, sau. Deodată îmi dau seama că mi-o luase din nou înainte L musafir neaşteptat: dragul meu Neculai! A doua scindere, în lipsa rnea.

J^eculai are un talent deosebit de a-şi lăsa amprentele ste tot. Nu trebuie să dau dovadă de mare perspica-tatc pentru a fi sigură cine-i infractorul. Merg pe niele sale. Înainte de a intra în casă, şi-a aprins-*ara (fumează tot timpul), dar fiind totuşi emoţionat.

— E şi cazul!

— I-au fost necesare două beţe de chibrit.? Risipă pentru un om strângător! Un chibrit zace: uncat pe prima treaptă, sare în ochi, altul, cel t. tat, în mijlocul cărării. O dată cu scoaterea chibri-irilor, din buzunar i-a lunecat biletul de tramvai, amvaiul numărul patru care-1 aduce la mine. Ridic de jos şi biletul şi chibriturile. Dacă mă aş-aptă în casă pentru a mă ucide, aşa cum e şi normal, şterg f>e cât posibil urmele, să nu fie prins. Toate; ţmnile hâi sunt atât de neîndemânatice, încât şi cel ai nedibaci copoi îl va înhaţă numaidecât. Iar eu ofer toate şansele, în schimbul unei morţi frumoase, ^ care mi-o oferă el, îi dau libertatea, iar ca acont, i gând bun. Doamne, eu sunt aceea care ar trebui să-1 înveţe cum mă omoare! Aş merita acest lux: un ucigaş in-ruit de mine!

Urc treptele, dar în-f aţa uşii ezit între teamă şi jenă. L-l surprind ca pe un infractor de rând, ce ruşine,. – '

— Înotătorul rănit

^liHUMua ^i k: „: mucpa^ază ş., ia lucui. Ung însomnifer egreu solubilă şi cu toate că as< Apariţia Im Sculai mă face sa tresar. Parca mf?' „t^A, „, ^^, 3-isLmamcretelec

Auzind uşa. Neciilai se va ascunde -după vreo mo şt: ma va lovi pe la spate, în ceafă, cu primul ob greu ce~i va fi la îndemână.

Urî ta moarte. N-o accept.

Ştiind că dimineaţa lucrez în laborator, apar mea îl va surprinde, îl va speria, îl va găsi nepregăti; Nu-mi convine: o întâlnirc în asemenea condiţii îngrozitoare. Mă întorc cit pot de repede în strad după un scurt ocol mă aşez pe o bancă în parc, la um Ţin sub observaţie clin locul acela uşa casei şi poa fără a putea fi văzută. Respiraţia mi se linişte Tentaţia, totuşi, încă mă mai încearcă. Mă ridic dectsă să intru în casă cu orice risc, dar imediat rom -Scot din poşetă cele clouă chibrituri arse şi le rup. J biletul de tramvai fac acelaşi lucru. Distrugârul vinovăţiei lui Necalai, îi devin fără sa vreau

Spirite nevăzute, luaţi seama. Asta e o acceptare! Bună voie a deciziei ce o vor lua necruţătorii mei jrj

Din mari depărtări vin cuvinte zadarnice:

Vezi, lady Toana, către malul celălalt, în xona aci de vegetaţie intensă, un arhipelag. Un „arhipelag! Insuliţe rătăcitoare; cele mai multe dintre ele se scufunda curâncl, doar una sau clouă poate vor.

,., F.u te întrebam, căpitane, te rog foarte mult cultă-rnă cu atenţie, clacă în vreunul din cufere (Vă tardi îşi păstrează avutul în cufere, aşa prcsupu; mărginită ele mine) nu ai cumva o statuetă care

Căpitanul Byrnc se îndepărtează, şi în locul. M seni ce aşteptam acolo, ascunsă în umbra parc n t ţ] pândindu-1 pe propriul meu. Ucigaş. Ncculai pa r o acţioneze destul, de firesc, pr-obabil involuntar; îi v încuind uşa cu greoaia siguranţă a unui pension; care înainte de. Masă se decide să facă o mică plimba.

A stimula digestia obosită, dar când să coboare „; piciorul său mută din loc, aproape răsturnând, n mic ghiveci, dintr-un şir, şi nici nu-i trece prin cap i-i dreagă poziţia. Parcă o face anume, neîndemânati-jtfai rămâne câteva clipe în faţa porţii până să tadă o nouă ţigară şi sa arunce o privire în susul şi-n) sul străzii. Nu se grăbeşte. Mâna pare, totuşi, să-i j-emurc. O mică satisfacţie pentru mine.

Până când vom juca această farsă, dragul meu Neeu-Li? Cit timp crezi că voi accepta vizitele tale absurde,.

Ra scop?

Fără scop?

Intru repede în casă, descoperind la tot pasul semnele, înlăturându-Ie din mers. şi aceste semne mă con-uc în odaia de culcare unde el nu. Intrase data trecută, în trecere, a îndoit şi colţul covorului şi aşa 1-a lăsat. | în faţa oglinzii, pe măsuţa de toaletă, se afla fotografia lui Freci. A privit-o câtva timp, a luat-o în mână. Le şi-o fi zis? 'Un rival! Şi a pus-o înapoi, dar în Ha poziţie.

Pe urmă s-a aşezat pe recamier. A văzut somniferul.

Sticluţa plata, cu siluetă graţioasă, cu etichetă iparită: „A se lua seara, înainte de culcare, 1-2 linguriţe”.

Plină doar pe jumătate: semn că o folosesc. Exact eea ce-i trebuia. Ca. Un asasin oarecare, cu suflet mănt şi laş, dragul meu Neculaî! Un cuţit ar fi fost mai inimos,., Otrava e mârşavă! Substanţa pe. Care a tur^ titcns sticluţa (ce chin până să-i şterg ampretele care 1-ar putea demasca}, o mică parte din minusculele cristale '.

— A depus pe fund într-nn strat subţire. Este o otravă Necruţătoare.

— Nu iartă nici în cantităţi infime. O ftravâ pe care te poţi bizui.

După o atât ele. Lunga deliberare, necruţătorii) juzi au anunţat şi sentinţa: moartea.