Єi atunci ei au юinut sfat

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 1.65 Mb.
səhifə1/52
tarix08.11.2017
ölçüsü1.65 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   52

Ion Moraru


** Treptele infernului

* Pustiirea



Ion Moraru


Treptele infernului

* * *
Pustiirea

Editura FLUX

Chişinău, 2007



    CZU





Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii


Ion Moraru. Treptele infernului. Pustiirea – Ch.: F.n. (Tipogr. PRAG–3). – 160 p.
ISBN

1000 ex.


    ISBN

    © Ion Moraru, 2007.



Dedic această povestire

fraţilor de chin basarabeni,

care au fost mânaţi

de forţele imperiale bolşevice



    spre Golgota.


Pustiirea




    CUPRINS

    Omul cu misiune de călăuză.

    Prefaţă la ediţia I de Iurie Roşca.......................6





I. 15

Primele deportări 15

Legea nouă 27

III. 31

Mişcarea nemţilor 31

spre Răsărit 31

IV. 41

Primăvara anului 1944 41

V. 50

Plecarea la învăţătură 50

VI. 63

Pâlcuşorul de grâu 63

VII. 71

Şcoala 71

VIII. 78

Pustiirea 78

IX. 88

Poarta iadului 88

X. 107

Frământările 107

XI. 119

Deportările 119

XII. 124

În aşteptarea legăturilor 124

XIII. 127

Arestările 127

XIV. 134

Închisorile 134

Etapele 176

CHIŞINĂUL 176

ODESSA 180

TRENUL 188

MOSCOVA 191

BANDEROVIŞTII 193

ŢIGARA 197

RUZAEVKA 206



Lagăre 214

DIAREEA 217

DUBOVKA 221

DOMNILOR 226

NEMŢII 229

LEANDR ŞI NICOLAIE 233

SCRISOAREA ACASĂ 241

PAŞTELE 247

ADIO 253

REVOLTA 256

ŞUSTRIC 264

BAIA 267


DE LA MAMA 270

SCRISOARE BUNICULUI 276

TATĂL NOSTRU 277

HARŢA 283

FABRICA DE FRÂNGERE A DUHULUI 291

CUMPĂNA 295

BALTICII 300

BIBLIOTECA 307

EVADĂRI 315

SURPAREA 330

CĂUTAREA DUŞMANULUI 344

NECUPRINSĂ-I 353

ŢARA MEA NATALĂ 353

RIPOSTA 359

A FI ORI A NU FI 364

IAR LA DRUM 372

ÎNĂSPRIREA 378

PRIMĂVARA 381

ÎNGHEŢUL 386

CALEA FERATĂ 392

DEZGHEŢUL DIN IUNIE 397

EXCURSIE 401

PRIN SANATORIU 401

AKTAS 422

ISPITA 440

TEATRUL 447

REVEDEREA 455

DESPĂRŢIREA 460



ELIBERAREA 462

ÎN LOC DE EPILOG 470

CRONOLOGIA REPRESIUNILOR 471

LISTE 474

Vocabular 481



Omul cu misiune de călăuză

Generaţia mea a crescut cu legământul tăcerii ca formă de supravieţuire a românilor basarabeni. După ce pustiirea care s-a abătut asupra noastră ca un blestem dinspre Rusia bolşevizastă dura atâţia ani încât părea să nu mai aibă sfârşit, tăcerea, tăinuirea adevărului în cele mai ascunse tainiţe ale sufletului deveniseră o normă de conduită im­pusă prin teroare de stăpânire. Părinţii şi bunicii noştri au cunoscut ur­gia ocupaţiei din 1940, care i-a făcut să-şi ia lumea în cap şi să-şi pără­sească locurile natale, casele, averile, rudele, morţii pe atâţia oameni ai acestei părţi de lume românească. Ei au gustat din plin, până la sânge, gustul eliberării. Au îndurat urgiile războiului dezrobitor care până la urmă ne-a adus din nou în robie. S-au cutremurat până-n adâncurile fiinţei lor de ţărani creştini, ca la sfârşit de lume, de prăpădul adus de foamete, cu tot convoiul de morţi, de prunci sacrificaţi de propriile mame care-i salvau pe ceilalţi copii, hrănindu-i cu carnea frăţiorilor mai mici. Acea foamete, lungă şi nesuferită, care aliena minţile bieţilor oameni, a adus nu doar uciderea semenului pentru potolirea foamei, ci şi dezgroparea morţilor din mormintele proaspete pentru a-i mânca şi pe ei. Lumea părea intrată definitiv sub stăpânirea Antihristului. Zgu­duirea din temelii a universului tradiţional al înaintaşilor noştri a căpătat forme nemaiîntâlnite. Deportările şi colectivizarea păreau să fi pecet­luit pentru vecie soarta tragică a neamului nostru.

Supravieţuitorii primului deceniu al noii orânduiri, cei care au scăpat şi de glontele comisarilor, şi de cel al războilui, cei care n-au mu­rit de foame, n-au fost deportaţi sau închişi în lagăre şi temniţe, în defi­nitiv au ajuns striviţi de tăvălugul istoriei, care parcă trecuse din mâna lui Dumnezeu în laba neagră a celui rău. Rămaşi fără ţară, fără biserici, fără viitor, părinţii noştri au prins a se adapta la rânduielile aduse din Răsărit. Doar plânsul ascuns al bunicilor noastre şi blestemele bunicilor prin fundul ogrăzilor ne mai făceau să bănuim că ceva grav de tot se întâmplase cu ei până la venirea noastră pe lume.

Supravieţuirea fizică şi trecerea pe neobservate, cât mai departe de ochii activiştilor, prin viaţă rămăseseră singura preocupare a oame­nilor. Tăcerea e de aur. Iată crezul basarabeanului de sub ocupaţia sovietică.



Perestroika a venit pe neprins de veste. Iată că ce părea de neînchipuit se întâmpla. Imperiul răului se clătina. Profitând de adie­ri­le democratice ale regimului, de libertatea întrunirilor şi de cea a cuvântului, am ieşit în pieţele publice, cerând dreptate şi adevăr. Erau primele zile ale existenţei grupului nostru de protestatari, porniţi să ne luăm de piept cu puterea. Anume atunci, pe strada Kiev 98, la sediul Uniunii Scriitorilor, unde se afla şi Muzeul de Literatură, care ne avea pe câţiva dintre noi ca angajaţi, şi-a făcut apariţia un om care ni s-a prezentat Ion Moraru. Ne-a chemat să ieşim din clădire şi să ne plimbăm puţin împreună, că are să ne spună ceva. Din prima clipă mi-a inspirat o încredere totală. De fapt, ce a făcut Ion Moraru cu noi era însăşi iniţierea în esenţa regimului sovietic şi deopotrivă în tainele luptei de rezistenţă contra ocupanţilor. El vedea în noi propriii camarazi de luptă din tinereţe. Ne povăţuia cu grijă şi spirit conspirativ cum să ne organizăm mai bine, cum să ne ferim de informatori şi provocatori, cum să vorbim la telefon şi să păstrăm hârtiile. Atâtea sfaturi s-au revărsat peste noi, spuse cu toată dărnicia şi răspunderea omului dornic să nu mai repetăm greşelile comise de el şi de colegii lui de generaţie nişte decenii în urmă. Nu ne-a chemat să ne lăsăm de luptă. Dimpo­trivă, ne-a învăţat cum să fim mai eficienţi în ceea ce facem pentru a nu cădea pradă ieftină în mâna organelor. Din acel moment Ion Moraru a devenit unul dintre principalii mei călăuzitori. Ne vedem rar, dar întot­deauna simţim la fel, analizăm lucrurile la fel, ajungem la aceleaşi con­cluzii. Fermitatea de luptător de elită, profunzimea intelectuală de căr­tu­rar cu şcoală românească şi cu munţi de literatură însuşiţi autodidact, spiritul drept şi categoric de om dintr-o bucată, ataşamentul şi respectul total pentru soţie, şi mai presus de orice neţărmurita dragoste pentru neamul românesc, credinţa în virtuţile şi în reuşita lui îl fac pe bunul meu prieten din satul Mândâc, azi raionul Drochia, un model. Figura lui emblematică, brăzdată de suferinţe şi luminată de iubirea pentru Hristos şi pentru Ţară, te cucereşte din primul moment. Ion Moraru nu se lamentează, nu-şi deplânge tinereţea furată şi nici nu regretă suferinţele îndurate în beciurile NKVD-ului şi în lagărele comuniste. El este tipul de om turnat din acelaşi aluat cu profeţii şi martirii, ştie că are o misiune, un rost aparte pe care îl urmează fără ezitare.

Cartea autobiografică “Pustiirea” se înscrie în seria celor mai reuşite lucrări de memorii apărute după căderea comunismului. Autorul vădeşte o excepţională capacitate de a selecta din noianul amintirilor cele mai relevante întâmplări care au marcat nu doar propriul lui destin, ci şi soarta întregii Basarabii. Forţa mărturisirii este izbitoare. Chipurile rudelor, ale sătenilor, ale activiştilor, ale anchetatorilor şi torţionarilor se perindă prin faţa ochilor minţii cititorului într-o avalanşă ameţitoare. Teroarea istoriei care se rostogoleşte vertiginos, strivind totul în cale, apare în toată gran­doarea şi dramatismul ei. Copilul inocent în universul paradisiac al mediului patriarhal, adolescentul tulburat de primul fior al dragostei pure, tânărul luptător contra dominaţiei străine, “duşmanul poporului” arestat şi torturat ca să-şi vândă fraţii şi să se dezică de credinţă, Ion Moraru ne poartă prin amintiri cu talent de scriitor şi fervoare de mărturisitor.

Citind manuscrisul celui pe care îl am de ani de zile ca părinte spiritual şi prieten adevărat, m-am prins la gândul că de fapt, de-a lungul anilor de când l-am cunoscut, îmi amintesc în fiecare zi de el. Aşa cum îmi amintesc de părinţi, de Hristos, de Eminescu. Există oameni care devin, unul Dumnezeu ştie cum, repere la care te raportezi în fiecare moment al vieţii. Mai ales atunci când ai de înfruntat vreo greutate, vreo primejdie, vreo cumpănă. Sau ai de luat o hotărâre riscantă, care te duce până pe muchie de cuţit, până pe buza prăpastiei, care îţi absoarbe toată făptura, te face să simţi din plin gustul primejdiei. Atunci ai nevoie acută de un om ca Ion Moraru. Te gândeşti ce ar zice el dacă vei face un pas sau altul, dacă vei lua o decizie sau alta. Şi simţi cum însăşi existenţa lui, undeva departe, te face puternic, limpede la minte şi sigur de ce ai de făcut.

Această carte este necesară întâi de toate Noii Generaţii. Tinerii şi copiii de azi, ca sa devină oameni întregi la suflet şi dornici să fie de folos pentru neamul lor, trebuie să ştie bine ce a fost până la ei, ce li s-a întâmplat bunicilor după ocupaţie şi mai ales cum au rezistat şi s-au afirmat cei mai de frunte tineri acum o jumătate de veac.

Aduc laude bunului Dumnezeu pentru grija de a ne dărui oameni de statura morală a lui Ion Moraru. El face parte dintr-o specie rară de oameni. Cel de Sus îi înzestrează cu misiunea de călăuză. Ca să nu rătăcim drumul cel drept.

Iurie Roşca
2 mai 2005, a doua zi de Paşte.

Hristos a Înviat !

Motto:
Puneţi una lângă alta petele de sânge de pe cămăşile noastre şi veţi avea în faţă harta Basarabiei.


Grigore Vieru



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   52
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə