C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

Afirmarea experienţei psihologice a lui Dumnezeu i-au atras lut Jung atacurile mediilor eclaziastice care l-au acuzat de psi­hologism, "Faptul de a gîhdi că o trăire religioasă este un fe­nomen psihic este considerat aproape blasfemie, scrie Jung, pentru că, aşa ie argumentează, acest eveniment nu este «numai psihologic». Psihicul este numai natură şi de aceea nu poate de-eurge nimic religios din el"^>}. Cu toate acestea " sufletul trebuie

" CGJunf; *Ma vie - Sooveoi», tt/es et penafes", trad. R. Cahen şi Y. U Uy, CjMlimmă, 1966, p, 395,

ⁿ COJim: "Ptiholoye fi alchimie", Teora, 19%, p. 17. ¹³ C&Jimg: "Psihologi şi akhimie", op. cit, p. 14.

14

să conţină o posibilitate de a stabili o relaţie, deci o corespon­denţă, cu esenţa divină, pentru că altfel nu s-ar naşte niciodată o legătură între ele"¹⁴. Iar această corespondenţă este arhetipul imaginii divine¹⁵.

"Dacă însă demonstrez că sufletul are în mod natural o funcţie religioasă, se plînge Jung, (...) atunci sînt iritaţi teologii şi mă acuză de "psihologism". Dacă în suflet nu s-ar afla, con­form experienţei, valori înalte (nestingherite de existenţa spiri­tului mimetic în sens contrar, dvTiuiuov 7cveuua ), nu m-a; in­teresa deloc psihologia, pentru că atunci sufletul ar fi ceva inutil. Dar dintr-o experienţă însutită [subl.n. J.C.] ştim că nu e aşa, ci că sufletul cuprinde corepondenţele tuturor lucrurilor formulate de dogmă şi, mai mult decît atît, chiar acel lucru care îndrep­tăţeşte sufletul să fie acel ochi căruia îi este hărăzit să vadă lu­mina. Pentru aceasta este nevoie de o întindere nemăsurată şi de o profunzime de nepătruns"'⁶.

Şi tot despre experienţa lui Dumnezeu în suflet este vorba şi în următoarele rînduri: "Ar trebui observat că nu serveşte la nimic să preţuieşti şi să propovăduieşti lumina, dacă nu o poate vedea nimeni: mai mult chiar, ar fi necesar să-1 învăţăm pe om arta de a vedea. Este evident că mulţi nu sînt în stare să realizeze o legătură între imaginile divine şi propriul lor suflet; ceea ce înseamnă că nu pot vedea în ce măsură- imaginile respective se află în propriul lor inconştient. Pentru a face posibilă această privire interioară, trebuie eliberat drumul spre putinţa de a vedea. Nu-mi dau seama cum s-ar putea realiza acest lucru fără psihologie, adică fără un contact cu sufletul ".

¹⁴ C.G.Jung, "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 15.

¹⁵ Ibid.

¹⁶ C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 17.

¹⁷ Ibid.

Dacă Dumnezeu poate fi astfel cunoscut în suflet, sub forma imaginilor arhetipale, şi dacă el poate fi trăit la propriu sub forma experienţelor imediate, decurge că "cea mai nobilă sar­cină a educaţiei (adulţilor) este de a aduce în conştiinţă acel ar­hetip al imaginii divine respectiv radiaţia şi efectul său (...)"¹⁸-Este, în fond, şi sarcina psihologiei junghiene care a descoperit, prima, existenţa imaginilor divine în sufletul uman, atunci cînd a încercat să depăşească graniţa tratamentelor pur medicale.

"în cadrul procesului analitic, scrie Jung, adică în controversa dialectică dintre conştient şi inconştient există o evoluţie, o înaintare către un scop sau final al cărui caracter greu descifrabil m-a preocupat timp de mai mulţi ani"¹⁹. Jung a observat că unii din pacienţii săi nu au isprăvit procesul analitic odată cu încheierea aparentă a travaliului cu medicul. "Asemenea expe­rienţe, conchide Jung, mi-au întărit convingerea că ar exista în interiorul sufletului un aşa-zis proces independent de factori ex­terni care îşi caută un scop..."²⁰. "Tocmai aceste ultime cazuri m-au convins că prin tratarea nevrozei se atinge o problemă care depăşeşte cu mult cadrul strict medical şi care nu poate fi rezol­vată doar cu ajutorul cunoştinţelor medicale"²¹. Strădaniile medicului şi ale pacientului care a depăşit sfera intereselor medicale, vizează, în cele din urmă, "acea ascunsă, încă nemani­festată fiinţă «totală», care este mai vastă şi în acelaşi timp viitoare"²². Este vorba de aşa-zisul proces de individuaţie care ţinteşte, în cazurile de excepţie citate de Jung, la realizarea To­talităţii psihice a individului, realizarea Sinelui (definit de Jung

ca Centrul personalităţii unificate). Şinele este, în accepţia lui junghiană, o unificare a contrariilor psihice, în speţă a conştien­tului şi inconştientului. Pentru că "fără trăirea contrariilor nu există experienţa totalităţii şi prin aceasta nici acces interior la formele divine"²³. în limbaj mistic, experienţa contrariilor, a Si­nelui, face posibilă "o experienţă nemijlocită a luminii şi în­tunericului, a lui Christos şi a diavolului"²⁴.

Pentru Jung, trăirea experienţei mistice nu exclude conul de umbră, "răul" exorcizat de biserica creştină, pentru că o viziune a Totalităţii nu se poate lipsi de întuneric dacă se doreşte com­pletă. De aceea, în repetate rînduri, Jung îi reproşează men­talităţii creştine dogmatice unilateralitatea pentru că ea a separat şi alungat umbra din figura divinităţii, creînd o criză a con­trariilor, un război fără soluţie, care condamnă fiinţa umană la o existenţă monocoloră într-un univers de valori spirituale nevi­abil²⁵. '

Nu vom insista asupra criticii acerbe la care supune Jung mentalitatea creştină. Cititorul va urmări cîteva secvenţe de abordare junghiană a acestor aspecte în paginile acestei cărţi. Ne limităm să subliniem numai că această criză a contrariilor este vinovată de manifestările disociante ale psihicului omului mo­dem care, accentuînd rolul vieţii morale şi al conştiinţei raţiona­le, a pierdut, în chip dramatic, legătura cu instinctul, sau, altfel spus, cu înţelepciunea.ancestrală a speciei depozitată în genele sale. Pentru că omul nu este numai conştiinţa sa istorică, el este

¹⁸ C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 17.

¹⁹ C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 10.

²⁰ Ibid.

²¹ C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 11.

²² C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 12.

²³ C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 23.

²⁴ Ibid.

²⁵ Şinele este o contopire a contrariilor, spune Jung. Iar prin aceasta, acest
simbol [al Sinelui] se diferneţiază de cel creştin. "Androginia lui Christos
reprezintă concesia extremă a bisericii faţă de problema contrariilor"
(C.G.Jung, op. cit. p. 23). (N. Tr.)

şi evoluţia viului de-a lungul vremurilor înecate în negurile tre­cutului, pînă la stadiul atins în fazele de hominizare, iar conse­cinţele acestei stări de fapt sînt tocmai solicitările multiple la care este supus individul uman, solicitări care nu provin numai din sfera sa culturală, ci asumă componente animale nebănuite astăzi. Atunci cînd se referă la psihicul obiectiv Jung are în vedere, fără îndoială, şi acest punct de vedere, chiar dacă puţin mai nuanţat, adică deplasat în planul imaginilor sau al po­sibilităţilor umane de prefigurare a totalităţii psihice. Acest plan este înăscut şi reprezintă zestrea de "înţelepciune divină" a naturii umane²⁶. La acest plan trebuie să accedem atunci cînd păşim pe cărarea procesului de individuaţie.

Dimensiunile psihice ale procesului de individuaţie

Dar să insistăm mai mult asupra "procesului de individuaţie", asupra conceptului de Sine forjat de Jung pentru a defini centrul personalităţii psihice a individului, unificarea contrariilor con-ştient-inconştient. Jung prefigurează acest concept în cursul tumultos al anilor 1912-1919, cînd trăieşte el însuşi experienţa confruntării cu inconştientul. "Am întîlnit un curent de lavă şi pasiunea ieşită din focul ei, scrie Jung, mi-a modificat şi ordonat viaţa. Toată experienţa mea ulterioară a constat în elaborarea a ceea ce ţîşnise din inconştient de-a lungul acestor ani şi care mai

întîi m-a inundat"²⁷.

Ideea Sinelui, scrie pe bună dreptate Elie G. Humbert, nu i-a venit lui Jung pe calea reflecţiei. Ea i s-a prezentat ca o realitate neaşteptată care a ordonat şi a oferit un sens încercării radicale prin care trecea. Nu poţi atinge din exterior şi nici valida cu ar­gumente verbale realitatea Sinelui. Pentru a şti ce-şi-cum în această privinţă, trebuie să trăieşti experienţa imediată în con­fruntarea cu propriul tău inconştient , în propria ta viaţă.

Jung descrie el însuşi această experienţă în capitolul "Con­fruntarea cu inconştientul" din autobiografia sa "Viaţa mea -Amintiri, vise, reflecţii", o carte fără îndoială remarcabilă, care s-a publicat din fericire şi la noi. Vom relua cîteva din reperele mai importante ale periplului spiritual împlinit de Jung, pentru a ajunge la imaginile şi reprezentările centrale ale psihologiei sale.

După despărţirea de Freud, scrie Jung, "a început pentru mine o perioadă de incertitudine interioară, ba chiar mai mult, de de­zorientare. Mă simţeam ca şi plutind, ca şi cum aş fi fost cu totul în aer, căci nu ştiam încă să-mi aflu propria poziţie"²⁹. în paralel, Jung inteţionează să adopte o altă atitudine faţă de pacienţii săi* "Am decis mai întîi să ascult fără prejudecată ceea ce îmi povesteau ei din proprie iniţiativă. Ascultam pur şi simplu ceea ce se năştea la voia întîmplării"³⁰. Pacienţii îi povesteau visele lor, iar el, decis să o rupă cu orice prejudecată teoretică, încerca să le pătrundă sensul cu întrebări ca : "ce-ţi evocă acest vis"?, "ce părere ai de visul tău"?, sau "de unde şi pînă unde acest vis"?, etc. Din răspunsurile şi asociaţiile pacienţilor săi de-

" Desigur că această sintagmă trebuie considerată într-o manieră mai de­grabă simbolică. Cînd vorbim de "înţelepciunea divină a naturii umane" avem în vedere cam ceea ce se înţelege prin ideea de "înţelepciune a ma­teriei". Adică o predispoziţie spre o organizare optimă în spaţiu şi în timp, care sugerează cercetătorului atent ceva premeditat, deşi nu în sensul pe care îl implică facultatea reflecţiei la om (N. Tr.)

65.

²⁷ C.G.Jung: "Ma vie - Souvenirs, reves et pensees", op. cit., p. 232,

²⁸ Elie G. Humbert: "L'homme aux prises avec l'inconscient", op. cit., p.

²⁹ C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 198.

³⁰ Ibid.

18