Camelian Propinatiu

Pe Coasta de Vest, în State, la Pacific, funcţionează deja reţeaua de crematorii Ciocârlan, care cum locurile de veci sunt din ce în ce mai scumpe mai ales în marile conurbaţii, face să dispară pe cadavru în punctul atomic, de tot, încât dăm cenuşă de abator pentru umplut urne la care le mai cere. Doar că noi nu ne facem treaba pe dolari, ci pe toate hainele răposatului, ceea ce e foarte avantajos pentru soţul supravieţuitor, că scapă de amintiri dureroase.

Ei bine, uite la ce m-am gândit: cele două puncte atomice, al meu şi al lui Gujghil, conectate, pot asigura teleportare instantanee prin efect tunel, între două singularităţi spaţiotemporale de tip Picior-de-Porc.

Ocolind vama şi în România şi în State!

Cum a venit Gujghil la Portland, zilele astea, că nu credea şi a plecat cu un sac de ciment să probeze că se poate aduce marfă din SUA fără să dai nimic la vameşi!”

„Bine, bine, toate bune şi frumoase! Sticliră ochii Agripinei la mirosul aventurii şi infracţiunii. Dar punctul atomic nu e al lui Gujghil, e al lui Picior-de-Porc, e al statului, e al popoooorului!”

„Dar tu a cui eşti?

— Întinse Ciocârlanul cu hotărâre ghearele spre ţâţele ei ca de copil. Zi a cui eşti tu!”

„Eu sunt logodnica lui Gujghil – izbucni în plâns fata – şi ori voi fi soţia lui, ori mă arunc într-un punct atomic!”

„Eu vă cunun cu soţul meu texan!” – o pupă cast pe frunte transsexualul cel multicolor, procedând la fel şi cu Gujghil, care nu mai putea de bucurie de câte auzise, preabunul lui frate cu care împărţise atâtea zile patul şi prelata neagră făcându-i mereu cu ochiul să stea cuminte, s-audă tot.

Agripina se sufoca de ruşine. Gujghil o prinse fericit de mâna făcută violacee de struguri storciţi.

„Odată însă ce am deplasat punctul atomic aici la ţară – îşi continuă reveria de afaceri Ciocârlanul – noi intenţionăm să ne extindem domeniul de activitate, profitând că teleportarea de care beneficiem prin efect tunel între două singularităţi ne permite un dublu flux instantaneu de mărfuri în ambele sensuri, lingouri de aluminiu de la specialiştii din satul dumneavoastră, dacă mai e ţeavă de irigaţii, spre Portland, alte materii prime, respectiv haine de zgonhen în sens invers!”

„Şi cu Picior-de-Porc ce faceţi?

— Se enervă realista Agripină. Îi daţi una-n cap şi-i luaţi punctul atomic? Ce reacţie va avea căpitanul Dinţişor? Dar toţi cei ce şi-au investit încrederea în Institutul de Nanotehnologii Transcendentale şi Ontologice?”

„Acest institut nu mai există!

— O uimi americanul. Băi frate şi fă cumnato, voi ştiţi de ce a fost persecutată România atâţia ani, atâtea cincinale, de nu i-a mers bine deloc? Hai să vă spui eu, să nu muriţi proşti, pentru că am lucrat în domeniu, până să-mi fac firma mea şi să mă retrag din informaţii. Pentru că guvernele trecute au refuzat cu obstinaţie să semneze tratatul de neproliferare a cercetărilor privind punctele atomice! Acum s-a semnat. Şi toată tevatura cu apocalipsul nu e decât o diversiune care să mascheze desfiinţarea Institutului de Nanotehnologii şi dinamitarea tuturor punctelor atomice aflate în lucru acolo. Vorbesc de puncte atomice cu găuri negre, nu de nişte amărâte tuneluri-maţ între pâlniile singularităţilor. Oricum, bietul Picior-de-Porc s-a supărat rău de tot. După nunta cu Prepeliţa zice că va fi primul academician din lume gunoier. Îşi dă seama că va fi până la moarte filat. Aşa că mi-a transmis, Gujghile şi Agripino, că să primiţi singurul punct atomic salvat, ca pe un dar de nuntă din partea lui! Şi din partea lui Dinţişor, desigur, care în aceste clipe istorice schimbă verighete cu Dovlecica, deoarece se vor căsători şi vor locui în cele două camere partajate ei, din apartamentul de patru al fostului soţ, care şi-a schimbat recent sexul, l-a tăiat definitiv pe-ăla vechiu.”

Fetele culegătoare nu protestau că Agripina stă de vorbă cu băieţii. Îşi continuau plăcuta muncă lălăind cântece de viaţă lungă, inspirate de zeama de struguri.

Logodnica lui Gujghil era puţin întristată că va trebui să lase Capitala natală, cu posibilităţile ei ca ofertă culturală, pentru o viaţă mai liniştită şi mai îmbelşugată, dar ternă, la curte, la ţară la Copeica Mare, lângă o soacră temperamental fiară, lângă cumnaţi şi cumnate de o rară încuiere faţă de dialog. Totuşi în sat, în acest miracol ontologic şi sociologic cu explozie întârziată, cum îl numea Dovlecica, menţionând ea că de la el va veni nu numai redresarea economică a României, ci şi aceea morală a societăţii.

Picior-de-Porc făcu însă ca viaţa fecioarei şi a lui Gujghil să aibă alt deznodământ, fericit: el le dădu punctul atomic ca dar de nuntă, dar nu voi nici în ruptul capului să se despartă de invenţia vieţii sale şi, înfruntând orice riscuri de pârnaie pentru el sau complicaţiuni diplomatice pentru biata ţară, readuse instalaţia la colţul cotiturii de îndată ce presa găsi subiecte mai palpitante şi mai senzaţionale decât apocalipsul.

Când Agripina îi puse lui Gujghil în braţe un băieţel bălai cu ochi ca bitumul, pe care îl va chema Luca şi va fi poreclit Barosanul în cartier, viaţa spirituală din gaura de canal de la colţul cotiturii pulsa mai puternic decât oricând.

Pensionaţi la apocalips de la Institutul de Nanotehnologii, convenabil, înainte de vârstă, Picior-de-Porc şi Dinţişor se mutaseră la neveste la bloc şi lucrau la negru, aproape de domiciliu, la colţul cotiturii, ca mecanici de întreţinere la Aerodromul Paraşutiştilor, coborând la firida cu divinităţi de câte ori îi apucau frigurile sau căldurile spirituale, chit că nu mai erau asceţi în flux continuu, ci oameni căsătoriţi, lucrând în tură douăşpe cu douăşpatru, protejaţi de salopete elegante şi întotdeauna strălucind de curăţenie.

Cât priveşte pe Răţoi, el îşi asumase răspunderea şi fusese numit şeful marelui magazin de la parter, unde comanda un detaşament de topmodele, recrutate de domnul Pedofil, acceptate de nea Vodă şi instruite ca la fosta USLA de Agripina, cea mai exigentă patroană de la noi din cartier. Fetele desfăceau către populaţie o mare diversitate de sortimente vestimentare de zgonhen, aduse proaspăt de pe Coasta de Vest şi a căror contabilitate, ca să expedieze la date fixe, pe tunel, în cutii de ghete, dolarii cuveniţi partenerilor de la concernul Ciocârlan, inginerul Dovlecel abia dacă o mai putea stăpâni pe reţeaua sa de computere. Era depăşit, mai şi greşea, din senilitate sau interes, dar partenerii săi de afaceri şi plăceri bestiale nu-l înlocuiau, fiindcă le era drag şi ştia prea multe.

Toţi aceşti intelectuali dăduseră lovitura vieţii lor şi învârteau banii cu furca, ţăpoiul sau tridentul, spre marea ură a amărâţilor din cartier sau de la Copeica Mare, care îşi mai aminteau cu revoltă absurditatea că pe linia de start erau cândva cu toţii, ca la un cros pe bere şi tricouri, în poziţii nu egale la grămadă, dar barem nici catastrofal decalate. Performanţa supremă fiind că Gujghil, Picior-de-Porc şi Dinţişor se mai considerau din punct de vedere spiritual a avea tangenţă în nomenclatorul de meserii cu poetul, savantul şi magicianul! Ba cei doi venerabili academicieni creatori ai punctului nostru atomic îl îmboldeau pe creatorul tânăr şi încă necuprins în manualele şcolare alternative, că dacă mai scrie sau şi-a uitat devotamentul faţă de neam şi ţară? „Eu, mă Râtane? Făcea marele artist al cuvântului, clătinând din cap. Eu, mă Ratoane? Să-mi moară ce-am mai scump dacă n-am metri cubi de caiete de poezie, tone, hectare întregi, dar nu mai am linişte să le pun în ordine, că de tipărit, acuma îmi pot permite să bag în librărie ce vrea muşchii mei, nu mai e o problemă. Mai trag şi eu cu zgonhenul, cât o ţinea, pentru familie, pentru ăia micii, nu pentru sufletul meu şi pe urmă revin la plăcerile spirituale şi poate că îmi reiau chiar vechiul mod de viaţă, cu capul la cutie, dedicat celor mulţi şi amărâţi!”

Aerodromul Paraşutiştilor este şi în prezent centrul vital al cartierului nostru.

Nimeni nearătând a observa deocamdată, spre marea satisfacţie a tuturor celor implicaţi în prospera afacere, că la acest complex de la colţul cotiturii noastre spirituale, aproape că nu vin să tragă şi să descarce TIR-uri cu marfă, în afară de cele cu ulei şi totuşi se face vânzare în draci, sfidând orice concurenţă.

Dar poate că totuşi se va găsi cineva vigilent să se sesizeze.

SFÂRŞIT