Cap Obiectul economiei politice 5

Caracterul ştiinţific al Economiei politice depinde înainte de toate de următoarele împrejurări sau condiţii:

gradul de cunoaştere a obiectului de studiu, în cazul de faţă gradul de cunoaştere a legilor economice obiective;

nivelul obiectivităţii cunoştinţelor, al ideilor, paradigmelor şi teoriilor elaborate. Altfel spus,nivelul obiectivităţii însăşi;

starea metodologiei, a metodelor, tehnicilor şi practicilor de investigare a fenomenelor, proceselor şi raporturilor economice, a realităţilor economice;

gradul de concordanţă ai teoriilor şi paradigmelor elaborate, pe de o parte, cu realitatea obiectivă pe de altă parte.

Prin intermediul demersurilor, al procedeelor şi tehnicilor pe care le utilizează şi al funcţiilor cognitive pe care le îndeplineşte, Economia politică îşi însuşeşte, ia în stăpânire intelectuală obiectul ei – universul economic. Aşa cum observa încă Hegel „dezvoltarea acestei ştiinţe este interesantă prin felul cum gândirea … descoperă în mulţimea nesfârşită a faptelor singulare, care îi stau la început în faţă, principiile simple ale lucrului însuşi, intelectul care acţionează în lucru şi îl guvernează. Economia politică este o ştiinţă care cinsteşte gândul, întrucât în masa fenomenelor accidentale, ea descoperă legile”, concomitent le „produce”, elaborează conceptele cu ajutorul cărora reflectă, fixează şi exprimă realităţile fundamentale, generale ale vieţii economice. După aceea, le sintetizează, structurează şi restructurează în sistemul conceptual fundamental general ideal – reflectare sintetică a sistemului economic real. În felul acesta Economia politică îşi amplifică rolul ei cognitiv devenind un mod de gândire economică şi baza metodologică a tuturor disciplinelor şi ramurilor ştiinţelor economice cărora le oferă cadrul conceptual principal şi cadrul para- digmatic de bază pe care acestea se pot dezvolta cu succes.

• Prin intermediul demersurilor, al procedeelor şi tehnicilor pe care le utilizează şi al funcţiilor cognitive pe care le îndeplineşte, Economia politică îşi însuşeşte, ia în stăpânire intelectuală obiectul ei – universul economic. Aşa cum observa încă Hegel „dezvoltarea acestei ştiinţe este interesantă prin felul cum gândirea … descoperă în mulţimea nesfârşită a faptelor singulare, care îi stau la început în faţă, principiile simple ale lucrului însuşi, intelectul care acţionează în lucru şi îl guvernează. Economia politică este o ştiinţă care cinsteşte gândul, întrucât în masa fenomenelor accidentale, ea descoperă legile”, concomitent le „produce”, elaborează conceptele cu ajutorul cărora reflectă, fixează şi exprimă realităţile fundamentale, generale ale vieţii economice. După aceea, le sintetizează, structurează şi restructurează în sistemul conceptual fundamental general ideal – reflectare sintetică a sistemului economic real. În felul acesta Economia politică îşi amplifică rolul ei cognitiv devenind un mod de gândire economică şi baza metodologică a tuturor disciplinelor şi ramurilor ştiinţelor economice cărora le oferă cadrul conceptual principal şi cadrul para- digmatic de bază pe care acestea se pot dezvolta cu succes.

• Economia politică îndeplineşte pe lângă funcţiile sale cognitive şi o mulţime de funcţii cu caracter aplicativ, oferind omului şi specialistului elemente valoroase pentru a deprinde principalele tendinţe ale mişcării economice, pentru fundamentarea scenariilor, strategiilor şi politicilor economice la micro, mezo, macro şi mondo – scară, pentru a acţiona în concordanţă cu legile obiective care guvernează mişcarea economică şi nu în ultimul rând pentru formarea şi dezvoltarea unui comportament economic adecvat al oamenilor.

2.1. Conceptul de lege economică

• 2.1. Conceptul de lege economică

• Oamenii s-au întrebat şi se întreabă şi astăzi: există sau nu ordine în economie ?

• Înainte de a prezenta răspunsurile, este necesar să prezentăm sensul conceptului de „ordine economică”.

• Termenul „ordine” are o mulţime de sensuri şi acoperă o gamă largă de realităţi din universal natural şi social, de unde şi conceptele de ordine materială şi ordine socială.

• Ordinea economică subsumează numai o parte a realităţii sociale – partea ei economică.

• Aici, conceptul „ordine economică” este echivalent cu conceptele „orânduire economică”, „regim economic”, „sistem economic”. Tot aici el desemnează principiul cauzalităţii şi/sau al finalităţii economice în societate. În sfârşit, dar nu fără legătură cu principiul menţionat, ordinea economică desemnează caracteristica unei orânduiri economice, a unui sistem economic în care toate elementele, toate părţile constitutive sunt aşezate la locul cuvenit în plan structural pentru a constitui un întreg armonios, în care resorturile funcţionale sunt legate firesc în mecanismul global şi în care întreaga mişcare, funcţionare şi dezvoltare a sistemelor economice se desfăşoară în concordantă cu logica obiectivă internă imanentă sistemului respectiv.

• Ca urmare, fenomenele şi procesele economice se corelează reciproc, cauzal, funcţional şi complementar, se succed logic în timp, sunt orânduite corect în spaţiu, mişcării economice îi este proprie o anumită regularitate şi sistemul funcţionează normal.

La întrebarea „daca exista sau nu ordine în economie?”, se mai dau şi astăzi doua răspunsuri: unui negativ şi altui pozitiv.

• La întrebarea „daca exista sau nu ordine în economie?”, se mai dau şi astăzi doua răspunsuri: unui negativ şi altui pozitiv.

• Adepţii răspunsului negativ spun şi susţin că în societate şi în economie nu există ordine ci dezordine şi/sau haos.

•