Cap Obiectul economiei politice 5

Fără a epuiza clasificarea legilor economice, menţionăm că tipologia legilor economice nu este absolută, ci relativă.

Esenţialul constă însă în faptul că legile economice acţionează în cadrul sistemului şi că sistem intersectându-se şi influenţându-se reciproc şi în totalitate, în ansamblul lor guvernează existenţa economică şi mişcarea ei funcţionarea şi dezvoltarea acesteia la micro, mezo, macro şi mondo-scară.

3.1. Scopul activității economice

• 3.1. Scopul activității economice

• Scopul activităţii umane este satisfacerea nevoilor, a trebuinţelor indivizilor. Realizarea acestui deziderat este posibil, în cea mai mare parte, prin intermediul bunurilor create în activitatea economică.

• Activitatea economică reprezintă un subsistem, o componentă a activităţii umane, alături de cea politică, culturală, religioasă, educativă etc. care are ca obiectiv producerea de bunuri economice.

• Desfăşurarea activităţii economice în lumea de azi presupune existenţa unor pieţe (cum ar fi: a bunurilor de consum, a factorilor de producţie, a capitalurilor şi valutară) precum şi unor actori sau agenţi economici. Agenţii economici pot fi clasificaţi după funcţia lor principală şi natura resurselor pe care le utilizează:

• 1. Gospodăriile reprezintă ansamblul consumatorilor, veniturile lor sunt legate de remunerarea muncii, capitalului sau a altor prodfactori.

• 2. Întreprinderile vând / cumpără bunuri şi servicii non-financiare.

• 3. Administraţiile publice regrupează administraţia centrală de stat, colectivităţile locale şi organismele de securitate socială. Resursele acestora provin din prelevările realizate asupra veniturilor obţinute de celelalte grupe de agenţi economici (impozite, taxe, contribuţii).

• 4. Instituţiile financiare colectează capitalurile disponibile în economie şi le pun la dispoziţia celor care au nevoie de ele. Veniturile acestor instituţii provin din dobânzile nete şi comisioane.

5. Organisme / asociaţii cu scop non-lucrativ (sindicate, partide, organizaţii de cult religios) „produc” servicii non-marfă.

• 5. Organisme / asociaţii cu scop non-lucrativ (sindicate, partide, organizaţii de cult religios) „produc” servicii non-marfă.

• Factorii (Resursele) de producţie utilizaţi în procesul de producere a bunurilor economice se împart în următoarele categorii:

• a) Natura care are în componenţa sa alături de pământ, pădurile, apele, resursele minerale etc.;

• b) Forţa de muncă, care reprezintă capacităţile fizice şi intelectuale de care dispune omul şi pe care le pune în valoare atunci când produce;

• c) Capitalul, adică echipamentele de lucru folosite pentru producerea altor bunuri şi care măresc productivitatea muncii;

• d) Întreprinzătorul, format din acel individ care iniţiază o activitate, îşi asumă riscuri şi coordonează procesul de producţie.

• Prin intermediul bunurilor economice realizate în procesul de producţie, întreprinzătorul urmăreşte maximizarea propriilor avantaje şi în primul rând, maximizarea profitului. Realizarea acestui scop depinde de comportamentul consumatorului care face o asemenea alegere între bunuri încât să obţină cea mai înaltă satisfacţie.

• În deciziile lor, actorii vieţii economice trebuie să aibă în vedere nu numai preferinţele consumatorilor ci şi o restricţie extrem de importantă şi anume raritatea resurselor. Raritatea resurselor pune în faţa activităţii economice următoarele întrebări fundamentale:

• 1. Ce bunuri vor fi produse şi în ce cantitate? Răspunzând la această întrebare, agenţii economici decid modul de alocare a resurselor restrictive pentru utilizări alternative.

2. Prin ce metode vor fi produse bunurile economice? Această problemă apare în contextul în care acelaşi produs poate fi realizat prin modalităţi tehnice diferite.

• 2. Prin ce metode vor fi produse bunurile economice? Această problemă apare în contextul în care acelaşi produs poate fi realizat prin modalităţi tehnice diferite.

• 3. Cum sunt împărţite veniturile între indivizi?

• 4. Sunt resursele integral şi eficient utilizate?

• Activitatea economică, ca parte a activităţii sociale cuprinde acţiuni, fapte complexe, diversificate şi tot mai bogate în conţinut şi din acest motiv se clasifică după următoarele criterii mai importante:

• I. În funcţie de natura activităţii apar următoarele sectoare în economie:

• 1. Primar, care include: industria extractivă, silvicultura şi agricultura;

• 2. Secundar, care include industria prelucrătore;

• 3. Terţiar, producător de servicii;

• II. În funcţie de specificul activităţii (diviziunea muncii), activităţile economice se clasifică pe ramuri. În fiecare ramură se produc bunuri identice sau apropiate. În economia fiecărei ţări întâlnim următoarele ramuri: industria, agricultura, construcţiile, transporturile, comerţul, comunicaţiile etc.

• Activitatea economică este într-o continuă mişcare în cadrul căreia se produc modificări atât cantitative cât şi calitative. Pe termen lung, din pin punct de vedere cantitativ, se constată o tendinţă de extindere, adică de creştere a producţiei de bunuri, a veniturilor, şi a bogăţiei. Pe plan calitativ, au loc sporiri ale raţionalităţii economice, modificări ale structurii producţiei, a tehnologiilor utilizate, a metodelor de organizare şi management, schimbări în calitatea bunurilor etc.