II. Legile consumului, sunt importante din cel puțin trei aspecte: mărimea venitului; inter-relația dintre trebuințele în continuă creștere și diversificare, și necesitatea satisfacerii lor; particularitățile consumului sub aspect etnico-geografic, economic și social. Ernst Engel, a fost primul care prin intermediul cereri a pus în valoare relația dintre bugetul consumatorului și mărimea consumului, el a evidențiat că ponderea consumului în venit depinde de mărimea acestuia din urmă. Engel a descris câteva tendințe, cunoscute astăzi ca legile Engel. Sunt importante pentru aspectele următoare: - partea consacrată alimentaiei din venitul unei familii se majorează în valoare absolută la sporirea acestui buget, dar din punct de vedererelativ crește mai puțin decât proporțional. Altfel exprimat, că la mărimea venitului, cheltuielile cu procurarea alimentelor se extind, dar într-o proporție care nu o atingepe cea a amplificării bugetului. Valoarea coeficientului de elasticitate a cererii cu venitul este, în medie, subunitară. - la creșterea venitului, cheltuielile cu efectele exterioare de strictă necesitatea (ex., cu îmbrăcămintea) se măresc aproximativ în aceiași proporție. În acest caz valoarea coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu venitul este, în medie, egală cu 1. - o dată cu majorarea bugetului, cheltuielile pentru întreținerea locuinței (iluminat, căldură ș.a.) rămân aproape neschimbate. - cheltuielile diverse (pentru educație, cultură, petrecerea timpului liber ș.a.) cresc mai mult decât proporțional la sporirea bugetului. Valoarea coeficientului de elasticitate a cererii, în medie, în raport cu venitul este supraunitară.
Legile consumului sunt determinate, în mod direct, de condițiile existente în interiorul unui sistem economic. Ele sunt dovedite prin medie și nu se regăsesc întotdeauna în cazurile particulare. Legile consumului sunt determinate, în mod direct, de condițiile existente în interiorul unui sistem economic. Ele sunt dovedite prin medie și nu se regăsesc întotdeauna în cazurile particulare.Relația creată între mărimea bugetului individual și ponderea consumului în acesta este principalul element care pune în mișcare raportul dintre venit și cantitatea cerută dintr-unul sau mai multe bunuri. Realitatea demonstrează că atunci când disponibilul bănesc al unui agent economic se majorează, se petrec modificări în cadru consumului său.John Maynard Keynes, în al patrulea deceniu al secolului XX, a sesizat acest mod de reacție. El a demonstrat că, de regulă, la creșterea venitului, consumul tinde să se mărească (și invers), însă reacția consumului se realizează într-o măsură mai mică decât cea a bugetului. Este cunoscută sub numele legii psihologice fundamentale care guvernează legătura venit-consum.Studiile de specialitate arată că, în ultimele decenii, există suficiente elementecare modifică datele relației venit – consum, dând importanță dinamicii economice. Au apărut două curente: - unul conciliant, care descrie faptul că teoria lui Keynes în privința consumului se verifică doar pe termen scurt. - altul tranșant, care afirmă că funcția consumului nici nu se regăsește în relitate, dacă intervalul de timp se mărește. Funcția consumului:Se reprezintă grafic funcția consumului sub toate aspectele cunoscute: 1. Ipoteza teoretică, funcții de consum liniare, fără existența uni nivel al consumului autonom. Presupune că atunci când venitul disponbil este zero, cheltuielepentru nu sunt nule; explicația este aceea că într-o asemenea situație indivizii sunt nevoiți să consume într-o anumită proporție a supravețui. Funcția de consum este reprezentată grafic astfel:
Se observă că între consum și venit există o relație direct proporționalîă, adică: Se observă că între consum și venit există o relație direct proporționalîă, adică:
sunt congruente (cu unghiuri corespondente). sunt congruente (cu unghiuri corespondente). Dar În concluzie, în acest, funcția consumului este liniară, având particularitatea c = c’
Conform graficului, funcția consumului are forma C = C0 + c’· Y. Utilizând raționamentul Conform graficului, funcția consumului are forma C = C0 + c’· Y. Utilizând raționamentul anterior se observă că rata consumului variază pe măsură ce venitul crește, ponderea cheltuielilor pentru consum scade urmărind formula: Înclinația marginală spre consum, mărimea ei, este dată de relația - specificând că, pentru venituri mai scăzute, ea este mai mică decât rata consumului. Aplicând acest lucru funcția consumului: Având în vedere consumul autonom care este strict pozitiv, rezultă că . De asemenea, cel puțin teoretic, dacă Y → ∞, atunci raportul . Altfel spus, pentru niveluri foarte mari ale venitului, c’ ≈ c. Tot de la funcția consumului C = C0 + c’ · Y, rezultă că , lucru ce arată că pentru cea de-a doua situație, înclinația marginală spre consum va fi aceiași, oricare ar fi cuplul de funcție (C,Y). 3. A treia reprezentare este o funcție de consum concavă, ca în graficul de mai jos:
În cea de a treia situație, atât înclinația marginală spre consum, cât și rata consumului, variază pentru diverse valori ale venitului. La fel ca în situația a doua În cea de a treia situație, atât înclinația marginală spre consum, cât și rata consumului, variază pentru diverse valori ale venitului. La fel ca în situația a doua
Dostları ilə paylaş:
|
