Capitolul III profesorul – manager al clasei de elevi Profesorul manager
Yüklə 288,79 Kb.
|
4.6.Comunicarea asertivă În Consiliere şcolară, A, Băban (2000, p.93) notează: „Comunicarea asertivă s-a dezvoltat ca o modalitate de adaptare eficientă la situaţiile conflictuale interpersonale (Rees, Shan, 1991). Lipsa asertivităţii este una dintre cele mai importante surse de inadecvare socială. Asertivitatea este rezultatul unui set de atitudini şi comportamente de învăţare care au ca şi consecinţe pe termen lung îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea încrederii în sine, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de viaţă sănătos, îmbunătăţirea abilităţilor de luare a deciziilor responsabile, dezvoltarea abilităţilor de management al conflictelor (Rakos, 1991).” Potrivit aceleiaşi autoare, Asertivitatea este abilitatea de a ne exprima emoţiile şi convingerile fără a afecta şi ataca drepturile celorlalţi. Învăţarea deprinderilor de asertivitate este facilitată de contrastarea ei cu cele două modele comportamentale opuse: pasivitatea şi agresivitatea. Pasivitatea – este un comportament care poate fi descris ca răspunsul unei persoane care încearcă să evite confruntările, conflictele, îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără a ţine cont de drepturile sau dorinţele sale personale. (idem). Aceste persoane se simt rănite, frustrate, iritate, fără a încerca să-şi exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi. Motivele pentru care anumite persoane adoptă comportamente pasive:
Agresivitatea – este o reacţie comportamentală prin care îl blamezi şi îl acuzi pe celălalt, încalci regulile impuse de autorităţi (părinţi, profesori, poliţie), eşti insensibil la sentimentele celorlalţi, nu-ţi respecţi colegii, consideri că tu ai întotdeauna dreptate, rezolvi problemele prin violenţă, consideri că cei din jurul tău sunt adesea nedrepţi cu tine, consideri că drepturile tale sunt mai importante decât ale altora, eşti ostil şi furios.(idem) Consecinţele comportamentelor asertive, pasive şi agresive sunt prezentate în tabelul următor (apud idem, p.94): Tabel 8. Consecinţele comportamentelor asertive, pasive şi agresive (apud A.Băban, 2000, p.94)
La nivelul clasei s-au teoretizat metode de îmbunăţăţire a asertivităţii, printre cele mai eficiente numărându-se antrenamentul asertiv, EREC (Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentală). 4.7. Auto-monitorizarea sau metoda TESA (Teacher Expectations and Student Achievement) TESA este un program de modificare comportamentală adresat tuturor educatorilor, indiferent de specializare şi nivelul clasei la care predau. TESA are la bază “teoria expectanţei” a lui Victor Vroom (comportamentul uman nu este determinat de realitate, ci de modul în care această realitate este percepută de fiecare individ în parte; acţiunile sunt instrumente care trebuie să conducă la rezultatele pe care persoana le doreşte şi le percepe ca recompensatorii) şi pe cercetările lui Thomas Good şi Jane Brophy. Iniţiatorii TESA pornesc de la convingerea că respectând 15 categorii de principii privind interacţionarea cu elevii, le îmbunătăţesc acestora din urmă performanţele academice, conştiinţa şi imaginea de sine, climatul educativ al clasei şi reduc problemele de disciplină. Tabel 9. Principiile TESA
În work-shop-urile TESA, profesorii învaţă şi exersează următoarele interacţiuni: - Distribuţia echitabilă a oportunităţilor de răspuns – profesorul oferă tuturor elevilor din clasă posibilitatea de a răspunde, de a participa activ la lecţie;
Aplicaţii: 1. Grupaţi-vă câte doi. Imaginaţi-vă că discutaţi cu un elev care manifestă un comportament deranjant şi construiţi mesaje după cele două modele de mâini prezentate în anexa 15. a.) Cum v-aţi simţit când a trebuit să construiţi cele două tipuri de mesaje? b.) Cum s-a simţit persoana care a receptat mesajele? c.) Care au fost efectele celor două tipuri de mesaje? 2. Realizaţi o analiză SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, ameninţări) a abilităţilor dv. de a comunica. (puteţi consulta prezentarea făcută analizei SWOT de la pagina 133). 2. Sunteţi profesor. Construiţi mesaje “EU” pentru următoarele situaţii: - Un elev nu-şi face temele în mod repetat; - Toată clasa ia note mici la testul din lecţia de zi; - Un elev a întârziat la oră; - Un coleg vă acuză că la orele dv. e foarte mare gălăgie şi el nu-şi poate ţine orele;
- Colegul meu nu îşi ia notiţe! - Nu înţeleg ce scrieţi pe tablă! - Sunt nemulţumit de nota primita la test! 4. Analizaţi următoarele situaţii de comunicare şi notaţi : a. Ce tip de mesaje emit cei trei profesori ? b. Ce efecte credeţi că au în timp atitudinile profesorilor ? c. În care dintre cele 3 situaţii profesorul impune bariere în comunicare. De ce tip sunt acestea? Situaţia 1: Profesor 1: Ionel, ai întârziat pentru a treia oară săptămâna asta la ore. Trebuie să discutăm... Ionel: Dar, domnule profesor, nu e vina mea. Autobuzul cu care vin la şcoală întârzie mereu. Profesor 1: Eu ştiu că autobuzul circulă din 15 în 15 minute. De ce nu vii cu unul care porneşte mai devreme? Ionel : Aş putea, numai că întotdeauna adorm dimineaţa. Profesor 1 : Atunci trebuie să te culci mai devreme, pentru a te trezi la timp. Iţi mai dau o şansă: îmi urmezi sfatul şi vedem ce se întamplă în următoarele zile. Daca nu vei mai întârzia şi vei veni pregătit pentru lecţie, te iert. Ionel: Multumesc, domnule profesor. Promit să nu vă dezamăgesc! Situaţia 2: Profesor 2: Băiete, iar ai întârziat! Va trebui să te pedepsesc. Ionel: Vă rog să mă scuzaţi, dar... Profesor 2: Nici un dar... Vă ştiu eu pe voi, ăştia, nişte leneşi şi nişte adormiţi… Nu e nimic de capul vostru… Ionel: Vă rog să mă scuzaţi. Promit să nu se mai întâmple. Profesor 2: Nu discut. Răspunzi din lecţia de zi. Şi nu voi fi deloc îngăduitor... Situaţia 3 Profesor 3: Uite că vine şi Ionel... Pe unde ai umblat? Ionel: Ştiţi, mi-a întârziat autobusul. Profesor 3: Mie chiar nu-mi pasă. Dirigintele tău mi-a cerut să te urmăresc să văd când vii la ore. Ionel: Vă rog, nu-i spuneţi. Promit că fac orice. Profesor 3: Vei fi elevul meu de serviciu tot semestrul. Va trebui să-mi ştergi tabla, să-mi aduci materialele pentru oră.. Ionel: S-a făcut, mulţumesc domn profesor. Numai că voi mai întârzia din când în când...
În urma experimentului întreprins de Robert Sommer şi H. Olsen pentru studiul influenţei mediului ambiant (confortabil/lipsit de confort) asupra comunicarii, cei doi au ajuns la concluzia: Într-un mediu ambiant confortabil, participarea la discuţii antrenează un număr de persoane de două ori mai mare. Astfel, într-o sală de clasă "confortabilă", 79% din totalul de 20 de studenţi au participat la discuţii, comparativ cu 37% câţi au discutat într-o sală de clasă lipsită de confort. ( The Soft Classroom, in Environment and Behaviour, 1980, 12, p.3-16) b. Cum vă imaginaţi amenajarea unei clase care să stimuleze comunicarea? 6. Discutaţi studiul de caz prezentat la pagina 92, care prezintă explicaţiile elevilor pentru neimplicarea lor în desfăşurarea lecţiei. Găsiţi, pentru fiecare situaţie, soluţii de depăşire a barierelor de comunicare, 7. a. Citiţi cartea lui Allan Pease, recomandată la bibliografie. Adaptaţi consideraţiile sale despre limbajul trupului la comunicarea non-verbală a profesorului în timpul lecţiei şi completaţi următorul tabel:
b. Răspundeţi şi următoarelor întrebări despre comunicarea nonverbală: - În ce măsură este importantă îmbrăcămintea profesorului? - În ce condiţii credeţi că profesorul trebuie să stea la catedră?
1. Cum îmi pot îmbunătăţi abilităţile de comunicare? 2. De ce este important să fim asertivi în relaţiile cu elevii?
Capitolul IX Managementul problemelor disciplinare 1. Despre disciplină Problema disciplinei în clasa de elevi a fost atât de amplu tratată în lucrările de pedagogie tradiţională (mai ales în pedagogia sovietică), încât s-a creat o oarecare saturaţie. Aşa se face că azi, in România, subiectul a fost aproape abandonat, devenind oarecum tabu („despre disciplină nu mai vorbim!”). Odată cu anul 1989, „democraţia” a intrat şi in şcolile noastre. Profesorii autoritari şi disciplina dură au fost înlocuiţi cu permisivitate şi libertate aproape absolută pentru elevi. Cadrele didactice care nu se încadrează noilor „tipare” sunt respinse în primul rând de elevi şi considerate „învechite”. „Moda” cere profesori prietenoşi şi deschişi, foarte bine pregătiţi, dar şi foarte liberali în gândire şi comportament. Astfel de profesori ne dorim şi noi, dar dorim şi restabilirea ordinii şi disciplinei în şcoli, căci numai aşa vom avea un act didactic de calitate, care să nu mai ajungă pe prima pagină a ziarelor de scandal. În demersul nostru vom porni de la niste premise, generate de convingeri dezvoltate din experienţa în predare şi studiile în domeniu, pe care le vom prezenta sub forma unor principii: 1. „ De câte ori un profesor reacţionează faţă de un elev, alţi 20 sau 30 învaţă o lecţie”(Daniel Goleman, p 335). Asta înseamnă că nu există disciplinare (sau lipsa ei) inocentă şi că lecţia dată de profesor în momente de criză educaţională este la fel de importantă ca orice lecţie de matematică, română sau geografie; 2. Problemele de disciplină apar în orice clasă. Contrar teoriilor care afirmă că doar cadrele didactice tinere, neexperimentate au probleme de acest gen, am convingerea că şi celorlalţi li se întamplă. Prin urmare este mai de admirat un profesor care ştie cum să rezolve aceste probleme, decât unul care spune că la orele lui nu sunt probleme; 3. Disciplina nu înseamnă a face linişte / climatul disciplinat este o variabilă subiectivă. Nu există în mod efectiv indisciplină (decât în cazurile extreme, gen violenţă, delicvenţă), ci doar profesori sensibili. Din punctul meu de vedere cea mai corectă definiţie a indisciplinei este: ansamblul de comportamente ale elevilor care deranjează cadrul didactic sau pe ceilalţi elevi. Spre exemplu, un elev care vorbeşte neîntrebat la oră mi s-ar părea interesat de subiectul tratat, iar altui profesor, acelaşi elev i s-ar părea indisciplinat şi l-ar pedepsi; 4. Nu există soluţii general valabile; dacă ar fi existat, le-ar fi descoperit cei dinaintea noastră. O soluţie disciplinară care funcţionează la un elev sau un grup, nu va funcţiona la orice elev sau grup. Ca să aducem un singur argument, amintim că în identificarea stadiilor dezvoltării morale, Kohlberg porneşte de la principiul potrivit căruia: dezvoltarea morală este un proces de internalizare strâns legat de vârsta persoanei respective. Dezvoltarea morală evoluează de la un comportament controlat din exterior la un comportament controlat din interior, generând astfel standarde şi principii de atitudini şi comportament. Deducem prin urmare că şi procesul de disciplinare va fi diferit, în funcţie de stadiul dezvoltării morale în care se află elevii clasei respective, dar va fi diferit şi de la individ la individ. Singura soluţie reală e cea generată de răbdarea, inventivitatea şi tactul celui de la catedră. 5. Informarea este cheia. Ca profesor mă întreb adesea: „Oare am procedat corect?”, „Oare ce efecte pe termen lung va avea felul în care am reacţionat la fapta elevului?” Nesiguranţa vine din faptul că nu am învăţat cum să reacţionez la comportamentele inadecvate şi că n-am cum să învăţ acest lucru, din moment ce fiecare problemă de disciplină mă implică în primul rând afectiv. Prin urmare singura soluţie reală este sa citim cât mai mult, să ne „înarmăm” cu cât mai multe metode de prevenţie şi intervenţie, tact pedagogic şi neţărmurită răbdare. Cum rândurile de mai jos nu pot creşte răbdarea, nici oferi tact, sperăm să aducă puţină lumină asupra primei cerinţe: strategii de disciplinare, prezentate aici ca o componentă a managementului clasei.
În literatura de specialitate s-au conturat cu pregnanţă câteva accepţiuni asupra disciplinei, între care: - Disciplina este un proces în care elevii învaţă stăpânirea de sine (Geissler, E., 1978); - Disciplina este un proces de impunere a standardelor de comportament şi de construire a colaborării astfel încât comportamentele deviante se reduc şi învăţarea îşi creşte ponderea (Jones, 1987); - „lunga, consumatoarea de timp sarcină de a-i ajuta pe copii să înţeleagă rostul de-a acţiona într-o anumită manieră...”(James Hymes); - Disciplinarea este o activitate condusă de profesor prin care acesta caută să ghideze, să direcţioneze spre comportamenete dezirabile şi în acelaşi timp să contracareze comportamentele care împietează asupra drepturilor altora, fie ei profesori sau elevi (Rogers, 1991); - Disciplina prevede „formarea elevilor în vederea respectării cu stricteţe a cerinţelor învăţământului şi a regulilor de conduită în şcoală şi în afara şcolii” (Dicţionar de pedagogie, E.D.P.,Bucureşti 1979). Punctele comune ale definiţilor anterioare sunt generate de faptul că ele consideră disciplina, disciplinarea: * un proces - care implică aşadar o etapizare, un parcurs ce trebuie urmat. În esenţă, procesul de disciplinare are trei etape: preventivă (vizând un management eficient al clasei, care să prevină apariţia problemelor disciplinare), corectivă (vizând o intervenţie ce urmăreşte corectarea, eliminarea unui comportament disruptiv care s-a produs deja), de susţinere (urmărind menţinerea comportamentului pozitiv obţinut în urma fazei corective.) * vizează elevii – care trebuie să interiorizeze nişte standarde, reguli, norme de comportament şi să le respecte; * este coordonat de cadre didactice. Diferenţa majoră vizează rolul profesorului în actul disciplinar şi, mai ales, modalităţile de intervenţie. Observăm în definiţiile anterioare orientări coercitive (profesorul impune standarde, elevi învaţă stăpânirea de sine) sau mai permisive (profesorul doar influenţează sau ghidează elevii spre comportamente dezirabile). Am putea concluziona că în clasă, disciplina este un proces care presupune din partea profesorului eliminarea comportamentelor indezirabile şi inducerea comportamentelor pozitive, dezirabile în rândul elevilor. Disciplina are două mari componente: - control indirect – este cel realizat în mod implicit prin implicarea elevilor în stabilirea politicilor de disciplinare şi luarea decizilor. Luând parte la aceste procese, elevii vor respecta în mod automat regulile propuse chiar de ei; - control direct – include procedurile de disciplinare utilizate în activitatea curentă de la clasă. 3. Cauze ale comportamentului indisciplinat “Luis Cohen şi Lawrence Manion notau cu umor, dar şi cu exasperare că nici înţelepciunea lui Solomon n-ar putea să dea seamă de cauzele care îi determină pe elevi să aibă un comportament perturbator. Ei subliniau astfel nu atât greutatea de-a identifica respectivele cauze (deşi nici acest lucru nu este simplu), cât complexitatea câteodată greu de controlat a acţiunii lor simultane. “(Emil Păun, p.49) În lucrarea Class Control and Behavior Problems, Saunders M. (1979) identifică următoarele cauze:
Yüklə 288,79 Kb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||