Capitolul XVI religiile din china antică

Caracterul sacru al regalităţii în Orientul Apropiat antic a dat naştere unei îndelungate controverse. Unii savanţi au văzut în rege pe reprezentantul zeului, centrul unui sistem mitico-ritual, propriu tuturor religiilor Orientului Apropiat antic. Această orientare metodologică, cunoscută sub numele de „Myth and Ritual school" sau „patternism", a inspirat un mare număr de lucrări, printre care e de ajuns să cităm cele doua volume editate de S.H. Hooke, Myth and Ritual (1933) şi The Labyrinth (1935), şi lucrările lui I. Engnell şi G. Widengren. „Patternism"-ul a fost criticat, mai ales de H. Frankfort, The Probleme of Similar ity in Ancient Near Eastern Religions (Frazer Lecture, Oxford, 1951). Acest eminent savant a susţinut că diferenţele dintre formele prezentate erau mai importante decât asemănările. El a atras, de exemplu, atenţia asupra faptului că faraonul era considerat ca un zeu sau devenea un zeu, în timp ce în Mesopotamia regele nu era decât reprezentantul zeului. Totuşi, este evident că diferenţele şi asemănările sunt la fel de importante, de fiecare dată când avem de-a face cu culturi istoric înrudite. Vezi, de asemenea, S. H. Hooke, „Myth and Ritual: Past and Present", în Myth, Ritual and Kingship, pp. 1-21; S.G.F. Brandon, „The Myth and Ritual Position critically considered",în ibid.,pp. 261-291 (acest studiu conţine o bogată bibliografie critică până în 1955).

22. Despre akitu, vezi H. Zimmern, Zum babylonischen Neujahrsfest, I-II (Leipzig, 1906, 1918); S.A. Pallis, The Babylonian akitu festival (Copenhaga, 1926; cf. critica lui H.S. Nyburg, Le Monde Oriental, 23,1929, pp. 204-211); R. Labat, Le caractere religieux de la royaute assyro-babilonienne (Paris, 1939), pp. 95 sq.; H. Frankfort, Kingship and the Gods (Chicago, 1948), pp. 313 sq. (= La Royaute et Ies dieux, Payot, 1951, pp. 401 sq.); W.G. Lambert în JSS, 13, pp. 106 sq. (victoria lui Marduk era reactualizată cu ocazia fiecărui An Nou). Despre sărbătoarea Anului Nou considerată ca o repetiţie a cosmogonici: A. J. Wensinck, „The Semitic New Year and the Origin of Kschatology",/ic/a Orientalia, 1,1923, pp. 158-199; M. Eliade, Le mythe de l'eternei retour, pp. 65-90.

Despre sărbătoarea ursitului, cf. E. Dhorme, Leş religions de Babylonie, pp. 244 sq., 255 sq.

Despre caracterul sacru al regalităţii mesopotamiene: R. Labat, Le caractere religieux de la Royaute assyro-babylonienne; E. Dhorme, Leş religions de Babylonie, p. 20 (divinizarea regilor); H. Frankfort, Kingship and the Gods, pp. 215 sq. (= La royaute, pp. 289 sq.); I. Engnell, Studies in Divine Kingship in the Ancient Near East (Uppsala, 1943), pp. 18 sq.; G. Widengren, The King andthe TreeofLife in Ancient Near Eastern religion (Uppsala, 1951); Sidney Smith,„The Practice of Kingship in carly semitic kingdoms", în S.H. Hooke, ed., Myth, Ritual and Kingship (Oxford, 1958), pp. 22-73; A.L. Oppenheim, Ancient Mesopotamia, pp. 98 sq.; J. Zandee, „Le Messie. Conceptions de la royaute dans Ies religions du Proche-Orient ancien", RHR, voi. 180, 1971, pp. 3-28.

Tabloul problemelor

652

23. Am folosit traducerile lui G. Contenau, L'Epopee de Gilgamesh (Paris, 1939); Alexander Heidel, The Gilgamesh Epic and Old Testament Parrallels (Chicago, 1946); E. A. Speiser, ANET.pp. 72-99; A. Schott si W. v. Soden,ttw Gilgamesh Epos (Stuttgart, 1958). A se vedea Labat, Ret. du Proche-Orient, pp. 149-226.

Se cunosc până acum, în versiune sumeriană, şase episoade ale legendei lui Ghilgameş; 1) expediţia în pădurea de cedri si victoria asupra lui Huwawa (traducere de Kramer, From the Tablets, pp. 204—207; The Sumeriană, pp. 192-197); 2) G. si Taurul ceresc; 3) potopul şi imortalizarea lui Zisudra; 4) moartea lui G. (ANET, pp. 50-52), episod care lipseşte în versiunea babiloniană; 5) G. şi Agga (traducere în Tablets, pp. 29-30; The Sumerians, pp. 197-200), unul din textele epice sumeriene cele mai scurte (115 rânduri), din care nu s-a găsit vreo urmă în epopeea babiloniană (dar anumiţi autori consideră că acest episod are o bază istorică, si prin urmare nu trebuie inclus printre textele mitologice); 6) G. şi Enkidu şi lumea de dincolo (traducere în Tablets, pp. 224—225; The Sumerians, 197-205).

Acest ultim episod constituie materia celei de a douăsprezecea tăbliţe a Epopeei lui Ghilgameş (vezi, mai sus, cap. III, p. 61, n. 50). Ghilgameş taie un arbore uriaş şi dă lemnul Inannei-Iştar, pentru ca aceasta să-şi facă un tron şi un pat. Din rădăcinile şi din vârful copacului, el îşi face două obiecte magice, pukku şi mekku, a căror interpretare e încă controversată; e vorba probabil de instrumente muzicale (tobă şi baghete?). Ca urmare a unei greşeli rituale, aceste obiecte cad în lumea de sub pământ. Mişcat de deznădejdea stăpânului său, Enkidu se oferă să meargă în căutarea lor. Dar pentru că n-a ţinut seama de sfaturile pe care i le dăduse, la plecare, Ghilgameş, despre cum să se poarte ca să nu stârnească mânia spiritelor, Enkidu nu mai poate să reurce la suprafaţă. Zdrobit, Ghilgameş îi imploră pe zei, şi Nergal, stăpânul Infernului, îi permite duhului lui Enkidu să revină pentru câteva clipe pe pământ. Ghilgameş îi cere să-i spună care e soarta celor ce mor. Prietenul sau ezită: „dacă-fi voi spune întocmirea lumii de jos, tu ai să te aşezi Ia pământ şi ai să plângi!" (col. IV, 1-5). DarG. insistă, şi Enkidu îi face o destăinuire pe cât de scurtă pe atât de deprimantă: „Totul este adânc înfundat în ţărână".

A se vedea S.N. Kramer, Gilgamesh and the Huluppu-Tree (Assyriological Study, Nr. 8, Oriental Institute of Chicago); id., „Gilgamesh: Some new Sumerian data", în P. Garelli, ed., Gilgamesh et sa legende (Paris, 1960), pp. 59-68; id., „The Epic ofGilgamesh and its Sumerian Sources", JAOS, 64, 1944, p. 7-22; id., „Sumerian Epic Literature", în La Poesia Epica e la suaformazione (Accad. Naz. dei Lincei, 1970), pp. 825-837); A. Schaffer, Sumerian Sources of Tabiet XII of the Epic ofGilgamesh (Disertaţie, Dept. of Oriental Studies, Univ. of Pennsylvania, Philadelphia, 1962). După A. Falkenstein, numele eroului se citea în sumeriană Bilgames: cf. Reallexikon der Assyriologie (Berlin-Leipzig, 1932), voi. III (1968), pp. 357 sq.

Există o enormă bibliografie cu privire la Epopeea lui Ghilgameş (epopee în care P. Jensen vedea principalul izvor de literatură universală; cf. Das Gilgamesh-Epos in der Weltliteratur, I, Strasbourg, 1906). Cele mai importante contribuţii sunt înregistrate în traducerile lui Contenau, A. Heidel, S.N. Kramer şi A. Schott-W. v. Soden. Vezi şi studiile adunate de P. Garelli, Gilgamesh et sa legende (pp. 7—30, bibliografia) si articolele lui A. Falkenstein y i col. în Real. d. Assyr.. III (1968), pp. 357-375. W. von Soden în: Zeit. d. Assyr. 53, pp. 209 sq. şi J. Nougayrol, „L'Epopee Babylonienne", în La poesia epica e la suaformazione, pp. 839-858. Recent, Kurt Jaritz a interpretat un număr de episoade (toba, visele, pădurea de cedri etc.) ca ilustrând idei şi practici şamanice: cf. „Schamanistisches im Gilgames-Epos", Beitrage zu Geschichte, Kultur und Religion des alten Orients (Baden-Baden, 1971), pp. 75-87. O interpretare asemănătoare a fost propusă de E. A.S. Butterworth, The Tree at the Navei of the Earth (Berlin, 1970), pp. 138 sq.

Mitul lui Adapă constituie încă un exemplu de imortalizare ratată; dar în acest caz responsabilitatea nu-i revine eroului. Adapă a fost creat de Ea, înţelept dar muritor. O dată, pentru că vântul de sud îi răsturnase barca, Adapă i-a frânt aripile. Aceasta constituia o violare a ordinei cosmice şi Anu 1-a chemat la judecată, înainte de a porni, Ea i-a dat instrucţiuni precise cu privire la conduita sa în Cer şi mai ales îi cere să refuze „pâinea morţii" şi „apa morţii" care urma sa i se ofere. Adapă nu ascunde faptul că a frânt aripile vântului din răzbunare. Impresionat de sinceritatea sa, Anu îi oferă „pâinea vieţii" şi „apa vieţii", dar Adapă le-a refuzat, pierzând astfel ocazia de a deveni nemuritor, în mod indirect, acest episod mitic pare să reflecte o tensiune între zeii Anu şi Ea, ale cărei cauze nu le cunoaştem. A se vedea noua traducere comentată de R. Labat, Leş retigions du Proche-Orient asiatiaue, pp. 290-294.

Referitor la concepţiile în legătură cu moartea şi cu lumea de dincolo, cf. B. Meissner, Babylonien u.Assyrien. II, pp. 143 sq.; A. Heidel, The Gilgamesh Epic, pp. 137 sq.; J.M. Aynard, „Le Jugement des morts chez Ies Assyro-babyloniens", în Le Jugement de Morts (Sources Orientales, 4, Paris, 1961), pp. 81-102.

24. în materie de literatură sapienţială, am urmat traducerile lui Robert H. Pfeifer, în ANET, pp. 343-440. Alte traduceri au dat W.G. Lambert, Babyionian Wisdom Literature (Oxford, 1960), pp. 21-62 sq.,G.R. Ci\sidliiw, Sapienza babilonese (Torino, 1962) şi R. Labat, Leş religions du Proche-Orient, pp. 320 sq. Cf. şi J.J. A. van Dijk, IM sagesse sumero-akkadienne (Leiden, 1953); J. Nougayrol, „Une version ancienne du «Juste Souffrant»", RB, 59, 1952, pp. 239-250; şi bibliografia recentă înregistrată de O. Eissfeldt, The Old Testament: An Introduction (1963), p. 83, n. 3.

Referitor la divinaţia babiloniană, vezi A.L. Oppenheim, Ancient Mesopotamia, pp. 206—227; La divination en Mesopotamie et dans Ies regions voisines (Travaux du Centre d'Etudes superieures specialise d'Histoire des Religions de Strasbourg, 1966), din care se vor reţine mai ales contribuţiile lui A. Falkenstein („«Wahrsagung» in der Sumerischen Oberlieferung"), A. Finet („La place du devin dans la societe de Mari"), J. Nougayrol („Trente an s de recherches sur la divination babylonienne. 1935-1963"), A.L, Oppenheim („Perspectives on Mesopotamian Divinalion"); Jean Nougayrol, „La divination babylonienne", în La Divinalion (Studii culese de Andre Caquot şi Marcel Leibovici), voi. I (Paris, 1968), pp. 25-81. Aceste lucrări conţin bogate bibliografii.

653

Tabloul problemelor

Despre oniromanţia babiloniană vezi A. L. Oppenheirn, The inlerpretation of Dreams in the Ancient Near East, with a translation of an Assyrian Dream book (Philadelphia, 1956); Marcel Leibovici, „Leş songes et leur interpretation â Babylone",în: Leş songes et leur interpretation (Sources Orientales, 2, Paris, 1959), pp. 65-85.

Despre horoscoape, cf. A. Sachs, „Babylonian Horoscopes", Journal of Cuneiform Studies, 6,1952, pp. 49-75; referitor la astrologie, cf. J. Nougayrol, „La divination babylonienne", pp. 45-51 (si bibliografia, ihid., p. 78); A. L. Oppenheim, Ancient Mesopotamia, pp. 308 sq.

în legătură cu descoperirile ştiinţifice, cf. O. Neugebauer, The Exact Sciences in Antiquity (ediţia a 2-a, Providence, 1957); id., „The Survival of Babylonian Methods in the Exact Science of Antiquity and the Middle Ages" (Proceedings of American Philosophical Socieîy, v. 107, 1963, pp. 528-535); A.L. Oppenheim, Ancient Mesopotamia, pp. 288-310.

Despre influenţa ideilor mesopotamiene, cf. A.L. Oppenheim, op. cit., pp. 67 sq. (p. 356, n. 26, bibliografie); despre influenţele atestate în Vechiul Testament, cf. bibliografia în W.H. Ph. RiJmer, Historia Religionum, I (Leiden, 1969), pp. 181-182.

25. în legătură cu istoria generală a Egiptului, vezi: E. Drioton şi J. Vandier, L'Egypte (ediţia a 2-a, Paris, 1946); John A. Wilson, The Culture of Ancient Egypt (= The Burden of Egypt, Chicago, 1951; ediţia a 5-a, 1958); William C. Hayes, The Sceptre of Egypt, l. Erom the Earliest Times to the End of the Middle Kingdom (New York, 1953); Joachim Spiegel, Das Werden der altdgyptischen Hochkultur (Heidelberg, 1953); F. Daumas, La civilisation de l'Egypte pharaonique (Paris, 1965). Excelente precizări în lucrarea publicată sub conducerea lui J.R. Harris, The Legacy of Egypt (Oxford, 1971).

Asupra culturilor preistorice ale Egiptului, vezi: E.J. Baumgartel, The Culture s of Prehistoric Egypt (Londra, 1955); H. Frankfort, The Birth ofdvilization in the Near East (Londra, 1951), pp. 41 sq., 100 sq.; John Wilson, The Culture..., pp. 18 sq.; W.B. Emery, Archaic Egypt (Pelican Books, Harmondsworth, 1963).

Nu se ştie încă cum a pătruns agricultura în Egipt. Probabil că s-a răspândit plecând din Palestina, căci urme ale unei culturi neolitice (către ~ 4500) au fost excavate la Merimde, în preajma Deltei. Morţii erau îngropaţi în locuinţe, dar fără ofrande şi obiecte funerare. Cultura Egiptului de Sus numită badariană (după numele locului, Badari) cunoaşte, în afară de agricultură şi creşterea animalelor, o ceramică neagră şi roşie. Morţii erau înhumaţi în poziţie îndoită; se îngropau, de asemenea, animale domestice înfăşurate în pânze, în comparaţie cu Teii Halat şi Warka, aceste culturi neolitice egiptene par sărace si periferice.

Cu apariţia culturii amratiene (Predinasticul vechi) asistăm la primele încercări de irigare naturală a văii Nilului. Se prelucrează piatra şi arama, dar ceramica este mai grosolană decât aceea a epocii badariene. (Probabil pentru că începuseră să se fabrice vase din piatră; cf. G. Clark, World Prehistory, p. 104.) în morminte s-au găsit ofrande alimentare şi figurine de argilă. Abia în timpul Predinasticului târziu (Nakada II) a fost introdusă metalurgia, la l 000 de ani după avântul ei în Orientul Mijlociu. S-au împrumutat, dar cu o întârziere considerabilă, numeroase alte elemente culturale din Asia. Vehiculele cu roţi, cunoscute de mult în Mesopotamia, au fost introduse în Egipt abia în timpul Imperiului Nou (în jur de ~ 1570). Măreţia civilizaţiei egiptene începe cu unificarea celor două ţări, Egiptul de Sus si Egiptul de Jos. Cât priveşte începuturile civilizaţiei urbane, de un interes considerabil pentru orice studiu comparativ, urmele lor arheologice sunt îngropate în noroiul Nilului. Cu privire la culturile badariană .şi arnratiană, vezi Miiller-Karpe, op. cit., voi. II, pp. 28-55, 339-345, 353-361. Bibliografia până în 1948 este înregistrată de Jaeques Vandier, La religion egyptienne (ediţia a 2-a, Paris, 1949), pp. 3-10; a se vedea ihid., pp. 24-29, un expozeu critic al opiniilor lui K. Sethe (Urgeschichte u. ălteste Religion der Ăgypter, Lcipzig, 1930) şi lui H. Kees (Der Gotterglaube im alten Ăgypten, Leipzig, 1941; ediţia a 2-a, Berlin 1956) asupra religiilor primitive ale Egiptului. Cf. R. Weill, „Notes sur I'histoire primitive des grandes religions egiptiennes" (tlulletin de l'Institut Frunţais d'Archeologie Orientale, 47, 1948, pp. 59-150).

Printre studiile generale despre religiile Egiptului, semnalăm: Adolf Erman, Die Religion der Ăgypter (Berlin şi Leipzig, 1934, trad. franceză, 1937); Herman Junker, Pyramidenzeit: Das Werden der altăgyptischen Religion (Einsiedeln, 1949); J.Garnot-Sainte-Fare, Religions de l'&gypte (Paris, 1951); S. Donadoni, IM. religione dell'Egitto antica (Milano, 1955); H. Frankfort, Ancient Egyptian Religion (New York, 1948); id., La royaute et Ies dieux (trad. franceză, Payot, 1951; ediţia originală, Chicago, 1948); R.T. Rundle Clark, Myth and Symbol in Ancient Egypt (Londra, 1959). Cartea lui S. Morenz, La religion egyptienne (trad. franceză, Payot, 1962), constituie o încadrare şi o admirabilă sinteză realizată în perspectiva istoriei generale a religiilor. Vezi si C. J. Bleeker, „The Religion of Ancient Egypt" (Historia Religionum, I, Leiden, 1969, pp. 40-114); id.,Hathor andThoth: Two key Figures of the Ancient Egyptian Religion (Leiden, 1973),pp. 10 sq., 158 sq.; P. Derchain, „La religion egiptienne", Histoire des religions (sub direcţia lui H. Ch. Puech), I, (1970), pp 63-140.

Indispensabilă prin bogăţia documentelor şi a referinţelor bibliografice, Hans Bonnet, Reallexikon der ăgyptischen Religionsgeschichte (Berlin, 1952). Giinther Rocder a publicat recent o bogată colecţie de texte, admirabil ilustrată: Die ăgyptische Religion in Text und Bild; I. Die ăgyptische Gotterwelt; II. Mythen u. Legenden um ăgyptische Gottheiten u. Pharuonen; IU. Kulte, Orakel u. Naîurverehrung im alten Aegypten; IV. Der Ausklang der ăgyptische Religion, mit Reformation, Zauberei u. Jenseitsglaube (Ziirich, 1959-1961).

Documentele istorice sunt accesibile în traducerea lui J. H. Breasted, Ancient Records of Egypt, I-V (Chicago, 1906-1907). Textele Piramidelor au fost de mai multe ori traduse (în germană, de K. Sethe, în franceză, de Speleers, în engleză, de Mercer); noi urmăm traducerea lui R.O. Fauikner, The Ancient Egyptian Pyramid Texts (Oxford, 1969), dar am utilizat fragmente traduse de J.H. Breasted, R. Weill, R. Clark, S. Sauneron şi J. Yoyote.

Tabloul problemelor

654

Despre vocabularul religios, vezi C. J. Bleeker, „Einige Bemerkungen zur religiosen Terminologie der alten Aegypten", în Travels in the World ofthe Old Testament. Studies presented to Professor M.A. Beek (Assen, 1974), pp. 12-26.

26. Un expozeu sistematic al cosmogoniilor egiptene, completat cu o traducere de texte comentată, a dat S. Sauneron şi J. Yoyote, „La naissance du monde sclon l'figypte ancienne" (în IM naissance du monde, Paris, 1959, pp. 19-91). Vezi şi traducerile lui J. Wilson, ANET, pp. 3-10.

Diferitele doctrine cosmogonice sunt discutate de către Vandier, La religion egyptienne, pp. 57 sq. C f. analiza lui R. Clark, op. df.,pp. 35 sq. şi mai ales S. Morenz,/te/, egyptienne, pp. 211 sq. Despre cosmogonia de la Hermopolis, vezi S.Morenz şi J. Schubert, Der Gott aufder Blurne, eine agyptische Kosmogonie und ihre welt\veite Bildwirkung (Ascona, 1954). Despre valoarea creatoare a verbului, vezi J. Zandee, „Das Schopferwort im alten Aegypten" (Verbum, Studiu Theologica Rheno-Traiectina, VI, 1964, pp. 33 sq.).

Importanţa Tebei începând de la sfârşitul mileniului al III-lea a impus zeul acesteia, Amon, pe primul plan (zeu care a fost asociat, oportun, cu Ra). Dar cosmogonia săvârşită de Amon este împrumutată din sistemele de la Heliopolis, Hermopolis şi Memfis; vezi textele traduse şi comentate de J. Wilson, ANET, pp. 8-10; S. Sauneron şi J. Yoyote, pp. 67 sq.

Cu privire la simbolismul Colinei primordiale şi a spaţiului sacru, vezi Hellmut Brunner, „Zum Raumbegriff der AegyptQi",Studium Generale, 10,1957,pp. 610 sq.; A. Sa!eh,„The So-called «Primeval Hill» and other related Elevations in Ancient Egyptian Mythology", Mitt. d. Deutschen Arch. Instiluts (Abt. Kairo), 25, 1969, pp. 110-120; I.E.S. Edwards, The Pyramids ofEgypt (Pelican Books.Harmondsworth, 1961); J.Leclant,„Espaceel temps,ordre etchaos dans l'Egypte pharaonique", Revue de Synthese, 90,1969; Othmar Keel, Die Welt der altorientalischen Bildsymijolik und dan Alte Testament (Zurich-Neukirchen, 1972), pp. 100 sq. (studiu comparativ, admirabil ilustrat).

Existau mai multe mituri despre originea omului; după una din versiuni, Ptah îi modelase trupul, din argilă, pe roata olarului, cf. Hans Bonnet, Reallexikon, p. 617; în Egiptul de Sus demiurgul era Khnum (Bonnel, ibid., p. 137). Nu se cunoaşte nici un mit despre originea morţii. O aluzie fugitivă (Pyr., § 1466) evocă timpul mitic „dinainte de existenţa morţii".

Mitul despre pieirea oamenilor este destul de vechi; cf. bibliografia Iui J. Vandier, Rel. egyptienne, p. 53. Vezi Cartea Vacii, tradusă de Alexandre Piankoff, The Shrines ofTut-Ankh-Amon (New York, 1955), p. 27. Când Ra şi-a dat seama că Hathor era gata să nimicească rasa oamenilor, el a vărsat pe jos, noaptea, bere de culoarea sângelui; când, a doua zi, Hathor se pregătea să reia masacrul, ea a băut atât de mult încât s-a cufundat în beţie.

Oamenii hotărâseră să se răscoale pentru că Ra ajunsese prea bătrân, într-adevăr, după episodul pe care 1-am relatat mai sus, Ra a hotărât să renunţe la suveranitatea asupra lumii. El a recunoscut în faţa zeilor că trupul lui devenise la fel de slăbit ca în epoca primordială şi i-a cerut fiicei sale Nut să-1 ridice la Cer (Cartea Vacii, traducere de Piankoff, Shrines, p. 29). Succesorul său a fost Shou sau Geb. „Bătrâneţea" şi neputinţa lui Ra, şi mai ales îndepărtarea sa în cer, constituie elemente ale unei teme mitice bogat atestate; transformarea unui zeu celest, creator şi cosmocrat, în deus otiosus. Faptul că, în versiune egipteană, un zeu solar este acela care devine deus otiosus arată că avem de-a face cu o reinterpretare a teologilor.

27. Cu privire la divinitatea Regilor, vezi A. Moret, Du caractere religieux de la royaute pharaonique (Paris, 1902, în mare parte depăşită); H. Jacobsohn, Die dogmaîische Stellung des Konigs in der Theologie der alten Ăgypter (Gliikstadt, 1939); H. Frankfort, La royaute et Ies dieux (trad. franceză, Payot, 1951),pp. 37-288; G. Posener, De la divinite du pharaon (Paris, 1960); H. Goedicke, Die Stellung des Konigs im Alten Reich (Wiesbaden, 1960); H. Brunner, Die Geburt des Gottkonigs (Wiesbaden, 1964).

Despre „Menes" în calitate de făuritor al Egiptului unificat, vezi H. Frankfort, pp. 42 sq. Regalitatea apare deja la sfârşitul epocii predinastice. Frankfort subliniază originea ideologică a „dublei regalităţi" (i.e. suveranitatea asupra Egiptului de Sus şi de Jos). Această formulă politică exprimă tendinţa spiritului egiptean „de a înţelege lumea în termeni dualişti ca o serie de contraste într-un echilibru stabil" (Royaute, p. 44). „Formele regaliste ale dualităţii nu rezultau din anumite accidente istorice. Ele încarnau acea gândire specific egipteană după care o totalitate se alcătuieşte din contrarii" (ibid., p. 45).

H. Frankfort reaminteşte câteva paralele africane susceptibile de a oferi o explicaţie originii acestei ideologii „dualiste" egiptene (pp. 38 sq.). Vom întâlni alte exemple de diade şi polarităţi; vezi pentru moment, Mircea Eliade, La nostalgie des origines (Paris, 1971), pp. 249 sq. („Remarques sur le dualisme religieux".)

Despre sensurile lui mă'at, vezi H. Bonnet, Reallexikon, pp. 430-434; Frankfort, Ancient egypt. rel.,pp. 53 sq., 62 sq.; Posener, Litterature et politique dans l'Egypte de la Xll-e Dynastie (Paris, 1956); S. Morenz, La rel. egypt., pp. 156-174 (cu bibliografie).

Despre tendinţa către impersonal, vezi A. de Buck, Het Typische en het Individueele by de Egyptenaren (Leiden, 1929); Ludlow Bull, „Ancient Egypt", în The Idea ofHistory in the Ancient Near East, ed. de Robert C. Dentan (Yale University Press, 1955), pp. 1-34.

Despre culte şi sărbători, vezi J. Vandier, La rel. egypt., pp. 165-203; S. Morenz, Rel. egypt., pp. 115-152 (excelentă tratare comparativă, cu bibliografie recentă). Lucrarea lui A. Moret, Le rituel du culte divin journalier en Egypte (Paris, 1902), este încă de folosit. Vezi şi H. K&es,Das Priestertum im ăgyptischen Staat vom NRbis zur Spatzeit (Leiden, 1953); J. Garnot Sainte-Fare, L'hommage aux dieux dans l'ancien Empire egyptien d'apres Ies textes des Pyramides (Paris, 1954); S. Sauneron, Leş pretres de l'ancienne Egypte (Paris, 1967).

Cu privire la sărbătoarea şed, esenţialul se găseşte la J. Vandier, op. cit., pp. 200-202; analiză excelentă cu referiri la izvoare literare şi iconografice la H. Frankfort, Royaute, pp. 122-136.

655

Despre sărbătoarea lui Min, cf. H. Gauthier, Las fetea du dieu Min (Cairo, 1931); J. Vandier, op. cit., pp. 202-203; H. Frankfort, Royaute, pp. 259-262.

28. Urcarea Faraonului la cer, după Textele Piramidelor, a fost descrisă de J.H. Breasted, Derelopment of Religion and Thought in Ancient Egypt (New York, 1912),pp. 70-141 şi de R. Wei\l,Le champdes roseauxet le champ des ofrandes dans la religion fune'raire et la religion generale (Paris, 1936).

Nu este sigur că epitetul maâ-kherou („cu voce dreaptă"), „care se pune în urma numelui oricărui defunct începând cu Imperiul de Mijloc", trebuie tradus cu „fericitul, beatificul". El exprimă mai ales „ideea că defunctul a avut parte de riturile osiriene"; J. Yoyote, ,,Le jugement des morts dans l'figypte ancienne", p. 37 (vezi indicaţiile bibliografice § 33).

29. Există o bogată literatură despre Osiris. Amintim doar esenţialul: H. Bonnet, Reallexikon, pp. 568-576; J. Vandier, Larel.e'gypt., pp.58 sq.,81 sq., 134sq.etc.; H. Frankfort, Royaute', pp.251 sq.; Rundle Clark, Myl h and Symbol, pp. 97 sq.; E. Otto-M. Hirner, Osiris und Amun (Mu'nchen, 1960). Lucrarea lui E. A. Wallis Budge, Osiris: The Egyptian Religion of Ressurection (2 voi., Londra, 1911; reeditare, New York, 1961) este încă utilă pentru documentaţia, iconografia şi paralelele africane. In timpul modei lansate de J. G. Frazer, Osiris era văzut exclusiv ca un zeu agrar; această interpretare, apărată în Franţa de A. Moret, a fost criticată şi respinsă, printre alţii, de fimile Chassinat, în lucrarea sa postumă, Le Mystere d'Osiris au moix de Khoiac, I (Cairo, 1966), pp. 30 sq. Ceea ce pare sigur este caracterul complex al lui Osiris, /eu cosmic şi totodată funerar, reprezentând atât fertilitatea universală cât şi regalitatea, Stăpân al judecăţii morţilor şi, mai târziu, divinitate de „Mistere".