Capodopere ale romanului românesc

Vinzarea

Se duse vorba-n Bucureşti că se ridicase un pungaş iutei şi tinăr peste tofi manglitorii, de-l tăiase pe

starostele cel bătrin şi se căznea să stringă tagma hoţilor la un loc. Umblau şi presării după el, că-i

aveau fotografia de cind fusese la puşcărie. Pină şi ziarele il infăţişau şi indemnau pe tăinuitori să-l dea

pe mina politiei- Omorise oameni şi-l aşteptau ocna şi sila. Ca nişte ciini il incolţeau. Dar caramangiul

era indrăzneţ şi hotărit. Le scăpa printre degete.

Primăvara, ca o cringhiţă. inflorise măceşul şi florile mărăcinilor cit pumnul! O iarbă sălbatică

acoperea fundul neumblat al gropii.

Gheorghe i-a spus celui tinăr:

- Haide să mai schimbăm locul. Nu e bine să stăm numai aici. Umblau hoţii pantaraura. Zicea

Paraschiv:

— Decit să mă bage iar la mititică, să nu mai văd lumina soarelui, mor cu gaborii de git. Că-mi place

să fac ce-mi trece prin cap, să nu dau socoteală.

Şi unde mi s-au aşezat pe capul negustorilor! intii au răscolit Filantropia. Au spart obloanele la

Tarapana, au cărat marfa cu un camion tocmit. Pe urmă au trecut la jaful Griviţei. Intrau ziua-n amiaza

mare peste negustori şi le puneau cuţitele in piept:

-Banii!

O invăţaseră şi pe Didina. O luau cu ei in spargeri, să ţină şestul. Se strecurau in prăvălii pe care incă

nu le jefuiseră: baloturi de bumbac,- haine de gata, bocanci, căciuli, mătase, unelte de fier, nu alegeau.

Umblau sergenţii şir după ei, nu era chip să-i prindă. O

352

'vi

noapte loveau la şina Constanţei, alta in Buzeşti. I se dusese vestea lui Paraschiv. il ştiau şi alţi hoţi de

frică. Mai era unul Manole, tot şef de bandă. Cind auzea de pungaş, ii făcea loc. La inceput se

incăieraseră. Mai băgase manglitorul vreo doi in spital, că nu se uita, pe urmă se inţeleseseră. Avea

bani, arunca, umbla şi pe la alte femei. Q fierbea pe Didina. innopta cind la una, cind la alta, n-avea

ce-i face. Se sfirşea de dorul lui, că-l iubea cu toate relele pe care i le făcuse. il ţinea in voile sale, dar

hoţului u trecuse focul dragostei. Lăsase vreo două borţoase, insă tot la ţigancă se intorcea. Asta o mai

ţinea pe Didina. Simţea că imbătrineşte.

Pină in vară l-a terminat Paraschiv şi pe Rică, căruţaşul de-l băgase la pirnaie cu Gheorghe. il găsise in

cimpul Herăstrăului cu căruţa lui. Cărase nişte cireşe. Avea alţi cai, numai vină. Cum a dat cu ochii de

el, şi-a adus aminte:

- Treanţă, n-o fi ăsta Rică?

- El e, da lasă-l!

- Ce să-l las, că din pricina lui am stat eu la mititică...

Şi-a băgat brişca-n burta lui. il căutase din ochi şi pe celălalt, pe Sulă, dar acesta avusese noroc in ziua

aia.

- Mai am o socoteală şi cu comisarul ăla de ne-a luat pielea, spunea, las', că-i vine şi lui rindul!

Pină in iarnă tot aşa au ţinut-o. Noaptea aşteptau sub podul Constanţei pe negustorii de la Piteşti,

opreau cursele pline cu ţărani ori căruţele. Dacă ţipa vreunul, iute-l linişteau. Aveau şi vreo ciţiva

sergenţi de erau inţeleşi cu ei. Le trimiteau şpagă. Cind ii venea lui Paraschiv să dezbrace oameni, il

căutau in altă parte, ori soseau mai tirziu. Găseau căruţele răsturnate cu oiştile-n sus şi pe negustori

numai in izmene, piingindu-şi banii de nu-i mai aveau.

- Prindeţi-i, ziceau oamenii legii, că ştim noi ce să le facem! Prinde orbul, scoate-i ochii! Pungaşii

lucrau mină-n mină cu comisarii. Nu le păsa.

Se mai odihneau. Petreceau.

De Crăciun s-au imbătat la o petrecere cu zidarii din Filantropia. Spre ziuă, cind băteau bidinăresele cu

papucii lor roşii de catifea in cutiile viorilor, de drag ce le era, a plecat Sandu-Mină-mică cu gazda, o

aia cirnă şi potcă. Bărbatul era mazgugur de băutură. A vrut să-l impiedice, a căzut pe jos. Le-a stricat

hoţul petrecerea. Au dus-o in

353

groapă, la locul lor. A mirlit-o şi Paraschiv, şi gloaba de Gheorghe. Didina se uita, stringind din dinţi.

Ăl bătrin il certă pe Paraschiv:

- Nu pricep, de ce pingăreşti tu toate lucrurile?

- Gura, hodorogule, ce, ţi s-a urit cu binele? Să nu-mi umbli cu şahăr-mahăr... Fac ce-mi place, mauzi?

Şi scuipase cu scirbă. Pe urmă spusese mai inbunat: Lumea asta-i o hazna, Treanţă! Mie omu

mi-e duşman. Să nu-l văd...

Ochii lui se impăienjeniseră de ură. Gheorghe lihoti de groază.

- Rizi, bă, rizi! Bătrinul necheza:

- Hi, hi, hi...

Dădu in plins. Didina aşeză palma ei uşoară pe pieptul celui tinăr, să-l liniştească. Paraschiv nu se

potoli. Stringea din fălci şi scrişnea:

- Nu mi-e milă, mă fraţilor, nu mi-e milă de om. Dac-aş putea să-i iau sufletu, că-i al dracului şi nu se

uită! Şi mi-ar trebui să trăiesc uşor, Sandule, să am bani, să vă-ngrop, să dau cu ei de-azvirlita, să-mi

cmte lăutarii şi să joc, şi să am putere!

Se mai linişti.

- Numai să nu pună laba pe mine, că nu vreau să mor legat! Pină atunci, dac-o fi să se-ntimple, nu mă

uit! Cit e de petrecut, să petrecem, că tot la salamet ieşim!

Ostenise. Tăcu. Se incruntase şi degeaba erau şi dezmierdările gagicii. Parcă nu mai avea poftă de

nimic. Nu se atingea de mincare. Cerea numai de băutură, cu ochii lui reci, aşezaţi in pămint.

După aia Gheorghe l-a visat vreo lună la rind pe Paraschiv. Se făcea că sade intr-o grădină frumoasă,

numai cu pomi infloriţi. Hoţul parcă dormea, dar era mort, că el il zgiltiia şi-l simţea rece şi ţeapăn...

Pe urmă, i-a turnat Sandu la poliţie. Nu mai putea să aştepte. De cit timp o rivnea el pe Didina...

Hoţii dormeau numai in izmene lingă o sobă. Timpul pricălise. Venea martie. Afară se băteau

vuiturile. Gazda tot inndemna să plece. Se săturase. Ca din oală i-au luat. Vreo zece presari au coborit

in cartierul Teiului. Era pe la prinz. Nici nu visau pungaşii ce-i aşteaptă. Noroc că gagica plecase, dusă

de vinzător in altă parte, fără să ştie.

354

Caramangiii au auzit o voce la uşă:

- in numele legii, deschideţi!

O dată s-a inverzit ăl bătrin. Paraschiv s-a ridicat in picioare. A dat să facă ceva, dar nu aveau pe unde

să iasă. S-a uitat afară, numai cizme de gabori. Aşa i-au luat, pe nemincate, cu gazdă cu tot.

- Ocna ne-a halit! zise codoşul. . ≪ Cel tinăr se gindea.

- Cine ne-o fi turnat? Gheorghe a inţeles numaidecit:

- Asta numai de la Sandu ni se trage. Nu vezi c-a plecat de dimineaţă şi-a luat-o şi pe Didina cu el?...

A zis că se duce la tirguială...

Nu-i venea să creadă lui Paraschiv.

- Adică să mă fi vindut iar muierea? Să se fi dat cu şafării?...

- De...

Mergeau unul lingă altul, cu miinile legate la spate, privind mulţimea care-i huiduia.

- O carcalisirăm, dar tot nu mă las, măcar să mă omoare, şi tot scap, să pun laba pe vanzători...

Ţiganca nu ştiu pină seara. Ciftd să se intoarcă cu Sandu, acesta u spuse:

- Haide cu mine, Didino, că pe Paraschiv şi pe Gheorghe i-a luat poliţia...

- Ce-mi tot spui?!

- Sint la gros.

- Tu i-ai vindut, Sandule! -Ei, şi dacă?!

- I-ai mincat fripţi, Sandule...

- Eu, că nu mai puteam fără tine. Ibovnica incepu să pungă.

- Ce-ai făcut? Ce-ai făcut?

Şutul se apropiase de ea şi-o incinta:

- Lasă, ce, nu mă ai pe mine? Să vezi ce bine o să Trăim iar impreună, că eu te-am scos din Cruce şi

mi te-a luat Bozoncea, nu i-ar mai putrezi oasele, şi de cind te ţin eu dragă...

Muierea l-a lovit de două ori cu palma peste faţă:

- Să pleci, să te duci! Nu vreau să te mai văd! Eu după tine nu mai merg, aur să ai pe tine, m-auzi?

Şi l-a lăsat in stradă, turbată.

355

Ca nebună a fost după aia. A umblat şi pe la prefectură, tot cu frică, să nu pună mina şi pe ea. A făcut

ce-a făcut, s-a dat in vorbă cu un gardian, i-a promis bani şi trupul ei, numai să-i scape pe hoţi. I-a

plăcut acestuia dosul ţigăncii. Se plingea:

- imi pierd punea, mă bagă pe mine in locul lor...

Gagica i-a plimbat ţiţele pe piept, l-a ademenit cu ochii ei păcătoşi, s-a-nvoit omul.

*

Două luni n-a mai avut somn. Plingea şi nu ştia ce să mai facă. A stat tot fugită pe la gazde vechi. A

risipit ce bani mai avea in toate părţile, dar tot i-a scăpat pe manglitori.

Gardianul i-a făcut pierduţi pe sălile tribunalului, cind a fost să-i judece pentru toate cite săvirşiseră.

Didina ii aştepta cu un taxi afară şi cu haine. N-a fost uşor, Dumnezeu ii ştiuse cum o tuliseră scăpind

de sergenţi.

S-a bucurat Paraschiv:

- Credeam că tu mi-ai mincat libertatea, fato, că tot ieşeam... Gagica ridea şi plingea, ţinindu-l de git:

- Sufletelu meu, sufletelu meu... il pupa şi nu-i mai dădea drumul.

Maşina i-a lăsat la capul Cuţaridei. De acolo au luat-o spre groapă, că ieşise soarele. Pămintul

maidanului scotea aburi calzi, şi ei umblau osteniţi de bătăi. Gheorghe nu spunea nimic. il ţinea o

scirbă de om şi o duşmănie.

- Ce-i, gilmă? il inghiontea cel tinăr. Ce-ai pus capul in noroi? Scăparăm, scăparăm! Noi să fim

sănătoşi şi să-l găsim pe cumnatul nostru, minca-i-aş zilişoarele...

Şi, fericit că mai vedea soarele, se rigli la cerul albastru.

Codoşul, cu miinile in buzunare, privea rampa şi malurile inverzite. Aici se simţea el bine totdeauna. ii

pierea frica Ungă locul sălbatic şi larg, unde nu te putea nimeni tine in gheara lui. Culese un fir de

măselariţă şi-l fărimită intre degete.

Tare era bine la soare, cu cerul ăsta deasupra...

Gheorghe a aflat că Oacă murise la spital, la Filaret. Au mers de l-au scos şi l-au dus la cimitir. Nu mai

semăna. Rămăsese o mină de om, galben, numai pielea pe el. Era uşor şi in coşciug. il ducea Paraschiv

ca pe un fulg. Ăl bătrin plingea la capul lui:

- Nu mai eşti nici tu, Ciupitule, te-ai dus după Stăpinu, unde-o fi... 356

Iar s-au imbătat, şi codoşul şi-a spus in gind: „Acum nu mai e de mine. Trebuie să plec. Să mă las de

meserie. S-a spart gaşca...

Şi l-a luat pe Paraschiv după el, să mai vadă o dată locurile pe unde furase la viaţa lui. Au trecut pe la

simigii intu. Treariţă era vesel. S-a rugat de cel tinăr.

- Nu le face nimic, te rog eu, lasă-i că poate n-o să-i mai intilnim.

- Iar a dat mila-n tine! Gheorghe a strigat caţaonilor:

- imi pare rău că vă văd sănătoşi! Negustorii rideau, de silă, de milă:

- Ce faceţi, bre? a intrebat Iani nedumerit.

Pungaşul a cărat o mină de seminţe, zvfrlind-o in buzunar.

- Bine, am mai trecut să vă vedem, că ne-oti fi dus dorul...

- Să vă dau, bre, cite o halviţă...

- Nu-i nevoie, grecule, ne-am pricopsit.

- Te.vorbeşte?

- Da, o ducem bine, ne-am făcut negustori de fitile de candelă...

- Nu mai spune dumneata!

Grecul fi privea speriat. Nu uitase cuţitul lui Paraschiv şi banii furaţi. Tremura şi acum.

Dar hoţii nu aveau chef de treabă. Au plecat, iaba, că-l ţineau pandaliile pe codoş, să umble.

- imi pare rău că vă las sănătoşi! le-a mai strigat ăl bătrin, şi s-au dus.

in urmă, grecii vorbeau intre ei:

- Iote, bre, s-au liniştit...

- Le-o fi ajuns cită bătaie le-a dat...

- Ţe vorbeşte? făcea Iani. O să vie la noapte să ne taie, eu chem politia, bre...

Hoţii au colindat Mandravela şi Oborul, au trecut şi pe la casa Didinei. Curtea se acoperise de

buruiană. Şi-au adus aminte de Bozoncea şi de ceata lor. Paraschiv tăcea crunt. Au inchis poarta şi-au

plecat.

- Ce-i cu tine, Gheorghe? l-a intrebat pungaşul.

- Ce să fie? Nimic.

- Mă, tu-mi ascunzi ceva...

- Nu. Să moară!

357

Dar celălalt ştia că minte si parcă i se făcu frică.

Au plecat s-o caute pe Didina. Pe drumul Filantropiei se aprindeau felinarele. in geamurile

negustorilor, lămpile palide luminau mărfurile invechite, pătate de muşte. Era cald şi măturătorii

loveau caldarimul cu bocancii lor grei. Nuielele măturilor zgiriau pietrele pline de praf. Li se făcuse

somn şi scirbă.

Era ultima lor seară. Gheorghe strinsese bani şi avea de gind să-i lase. I-a spus lui Paraschiv:

- Haide cu mine, ia-o şi pe Didina, că vreau să pic şi eu o dată la zar, să dau de pileală!

- Da ce-ti veni?

- Uite-aşa m-a apucat pe mine, că cine ştie... Pungaşul s-a uitat bănuitor la el:

- Treantă...

- Ce-i?

- Mă, nu cumva...

Codoşul fluiera de unul singur, cu munile in buzunare. Privea cerul noros, căzut peste casele Cuţaridei.

S-au infundat in circiuma lui Stere şi-au cerut de mincare şi de băutură. Au chemat şi un armonist să le

cinte şi Gheorghe s-a insufleţit. A mărturisit:

- Te-am minţit, minca-ţi-aş ochii! N-am lovit cu cuţitu-n viata mea. Numai gura de mine. Şi nici la

Ciucea n-am fost. De furat, am furat, nu zic, doar boala asta o am, nu dau cu suriul. Tot de la un

zbanghiu am invăţat: dacă pui mina, te mai iartă. Ce zice? N-a avut. E al dracului! Dar dacă iei sufletu

omului, nu te lasă, ori te bagă la sare, ori iti găureşte pielea...

Nu-l mai asculta Paraschiv. A chemat armonistul.

- Mă belitule, da din muzicuţă ştii să zici ceva?

Ştia. I-au dat bacşişul lui şi-a pus-o pungaşul pe gagică să-i joace:

- Ia să te mai văd, Didino, că lui Bozoncea ii băteai cu papucii pe masă...

Ibovnica s-a ridicat şi i-a făcut voia. Cind se invirtea mai cu foc, cine intră pe uşă? Sandu-Mină-mică

cu una, cloşcă.

Trosnitorul s-a oprit, a vrut s-o şteargă, dar Paraschiv a şi fost lingă el:

- Ce mai faci, suflete?

358

Celălalt ingălbenise şi-i tremurau buzele. il trecură năduşelile. Spuse curvei cu care era:

- Tu du-te la masă...

Pe faţă simţea ochii verzi ai şutului, neslăbindu-l de loc.

- Nu bei un pahar de vin cu noi? il intrebă Paraschiv. Ce era să facă? A mers la masa lor.

. .

- Astă-seară plăteşte Treantă, că i-a venit de la moşie. Taman bine ai picat, că o dată-i pomana

golanului!

Codoşul i-a şoptit celui tinăr:

- Ce vrei să faci?

- Vezi de treaba ta, nu-{i băga nasul... Şi-a chemat armonistul mai aproape: Cintă, puişorule, şi pentru

dumnealui...

Gheorghe a mai cerut vin şi de mincare. Mină-mică şedea ca pe ghimpi. Se foia pe scaun. Nu-şi găsea

locul. Pungaşul il indemna mieros:

- Ia cu noi, că nu ne-am mai văzut de mult! Bea şi miră-te că ne găseşti, că iar am fost la mititică, dar

ne-am intors!

El abia punea gura.

- Nu ţi-o fi foame? Ţi-o fi frică să nu te matoleşti, candriule! se mira cel tinăr.

A inceput Sandu să plingă. S-a ridicat Paraschiv in picioare.

- Lasă-l! s-a rugat ăl bătrin.

Hoţul a scos şişul pe masă. I-a zis vinzătorului:

- Să-ti cinte de moarte! inchină-te!

Guristul se oprise cu armonica strinsă in braţe. Tremura de frică. Mină-mică a căzut in genunchi:

- Să nu mă omori!

Didina tăcea incruntată. in circiumă s-a făcut linişte. Muşteriii au ieşit afară, pe rind, se cheme

sergenţii. Caramangiul ridea:

- De ce să nu te omor? Tu n-ai vrut să mă-nfunzi la ocnă? Da uite, am scăpat şi-am venit să te caut.

Picaşi singur, ce să-{i fac?! Şi s-a incruntat la armonist: Cintă-i de moarte!

Lăutarul, vangă. ii clănţăneau dinţii.

- Cintă, că mandea-ti plăteşte, ce te uiţi?! Cintă de sufletu lui Sandu, că m-a dat presărilor, la pirnaie...

359

Şi-a aruncat un pumn de bani pe masă. Gheorghe a vrut să zică ceva, dar privirile fioroase ale

tovarăşului l-au oprit. Ţiganul ingina mai mult mort decit viu:

Firicel de iarbă rea, Mamă, mămulica mea, Nu plfnge la moartea mea...

Şi pe urmă, mai cu durere:

Plfngeţi voi patru pereţi, Ce de mine rămfneţi, Că de supărare multă Mi-a căzut lumea urită, Şi de amărft ce sfnt, Nu văd iarba pe

pămint Şi soarele luminind...

Mină-mică avea fata udă de lacrimi şi nu mai spunea nimic. Paraschiv l-a ridicat de git, l-a scuipat

intre ochi şi i-a infipt cuţitul. Cind l-a simţit moale, gemind numai uşor, l-a zvarlit la pămint, cu scirbă.

Didina a sughiţat inspăimintată şi Gheorghe a aruncat o sută de lei pe lemnul lustruit.

Armonistul a ieşit repede, tirindu-şi burduful care mai scotea sunete nelămurite.

De afară veneau presării galop. A simţit codoşul. A strigat:

- Topeală, că ne-agaţă! Şi-a spart un geam.

Sticleţii au pus mina pe gagică. Pe manglitori n-au mai avut de unde să-i ia. Săriseră in curtea

circiumii şi se strecuraseră pe lingă nişte butoaie goale. De acolo au trecut maidanul spre groapă. I-au

mirosit. ii cunoşteau. Făcuseră moarte de om şi nu i-au slăbit. Ăl bătrin gifiia, fără putere. işi ţinea

miinile in buzunare, să nu piardă banii. Paraschiv il grăbea:

- Haide mai repede, că ne prind! Ce dracu ai, de-abia te mişti! Au coborit drumul rampei. Erau sfirşiţi.

De pretutindeni se

arătară oameni. ii văzuseră. Sergenţii strigară după ei să se oprească, pe urmă au inceput să tragă de

departe. Ajunseseră lingă baltă. Ochii brotanilor licăreau in apa moartă. in trestii se mişcau şobolanii,

rodeau tulpinile tari şi se fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră

360

copoii. Pungaşii văzură uniformele şi lucirea stinsă a armelor. Gloanţele şuierau alături. Se infigeau,

fişiind, in mflul moale. Altele plescăiau in apă, ca nişte muşte negre. Focurile se incrucişau şi se

apropiau. Despicară frunzişul.

Gheorghe căzu in genunchi. >

- Ce-i, Treanţă? se miră Paraschiv.

El rise numai. Avea o privire limpede, netulbuf ată. . - Mă Gheorghe, ce-ai, mă? Ăl bătrin mai apucă

să spună:

- Uite, ia tu banii ăştia, şi scoase din buzunarele nădragilor largi un pachet de hirtii. Voiam să-mi iau

casa aia cu ei, ştii tu, Paraschive, să fi crescut porumbei, ehe, ce bine ar fi fost, că sint ostenit, miajunge...

Ochii ii ingheţară. Paraschiv il lăsă. Sergenţii erau aproape. Roti privirile şi văzu cunii.

Dulăii alergau speriaţi spre rampă, liberi...

Peste salcimii Cuţaridei treceau brabeţii. Se lăsau stoluri-stoluri la rampă.

Grigore privea cerul fără culoare, adinc, străveziu. Aglaia scotea măturile din magazie. Vorbea

singură:

- Gnd vin ăştia, parcă se iau după mine. N-am pomenit aşa ceva, murdari, lacomi, parcă n-au stat la

casă de om, că m-am săturat să-i tot slugăresc...

Bărbatul n-o mai ascultă. Se ridică in capul oaselor şi işi aprinse luleaua. Chemă găinile:

- Hai la tata, domnişoarelor, haide, că scăparăm şi de iarna asta... Cocoşii bătură din aripi şi scoaseră

citeva strigăte ascuţite.

- Aşa, tată, aşa! zise gunoierul. Mai dă un ţignal... Muierea trinti o căldare şi se apucă să mormăie:

- Na, că iar trece Tudose!

Grigore privi şi nu-l văzu pe spărgătorul de lemne.

- Ce ţi-e ţie, muiere?

Se aşezase pe un scăunel şi privea groapa. Peste malurile ei galbene zburau păsări. Bărbatul se gindea

că iar incepe treaba. Nu se schimba nimic din viaţa lui. Era mai bălrin şi mai ostenit, nu-l mai lua

somnul, se scula cu noaptea in cap, dădea tircoale avutului primăriei, pe care-l păzea. Cine să vie aici,

să fure nişte mături? Nu mai apucase să stringă bani să-şi ridice şi el o casă. Cimpul Cuţaridei se

umpluse de lume. Nu mai aveai loc. Să se fi sculat morţii, s-ar fi rătăcit prin mahala. Se tăiaseră străzi

noi, se mai deschiseseră citeva prăvălii, unii

362

nu mai erau, numai el şi cu Aglaia nu se clintiseră de la rampă, acolo-şi aşteptau moartea...

<

Noaptea de primăvară, rece şi inaltă, işi aprinsei toate stelele Aglaia tot mai bodogănea:

- Grigore, trece spărgătorul de lemne, tu nu-l auzi? Bărbatul ascultă puţin şi spuse dind din umeri:

- Ti se pare, creşte iarba...

Cuprins

Mărturisiri............................ I

Curriculum vitae . ........................ III

Bibliografia operei........................ VII

Nuntă............................... 12

Iepe de şişic............................ 49

Lume ............................... 73

Didina............................... 113

Ghetele.............................. 120

La spovedit............................ 129

Moartea lui Marin Pisică.................... 142

Ramazanul............................ 148

Pomana lui Mielu......................... 166

Sinefta............................... 178

Nea Fane . . . '.......................... 188

Balul meseriaşilor......................... 194

Săptămina brinzei ........................ 207

„Rudele" lui Bică-Jumate.................... 215

365

Lapirnaie............................. 224

Aia mică.............................. 249

La Borţoasa ............................ 274

Priveghi.............................. 284

Stăpinul.............................. 296

Stere................................ 317

in cimp la „Căţelu"........................ 333

Morcovii............................. . 344

Vinzarea.............................. 352