Cartea Domnului

Interpretarea viselor

Pământul şi luna, cap. 67

„Viziunile cele mai frecvente şi mai comune sunt cele din timpul nopţii, sub forma viselor. Se pune atunci întrebarea: cine este cel care visează şi ce reprezintă imaginile pe care le percepe el în vis?

În timpul somnului obişnuit, singurul care visează este sufletul. Această formă de a visa nu reprezintă altceva decât o vizualizare haotică a propriilor circumstanţe în care trăieşte sufletul, fără prea mare legătură între ele. Este ca şi cum ai privi imaginile dintr-un caleidoscop, care se schimbă odată cu fiecare schimbare a poziţiei, fără a mai reapărea vreodată în aceeaşi manieră.

Această vizualizare incoerentă a circumstanţelor şi a condiţiilor în care trăieşte sufletul are o raţiune clară. Sufletul nu se mai află în contact cu lumea exterioară, dar nici cu spiritul său. De aceea, el nu va beneficia de pe urma viselor sale, decât dacă şi-ar aduce aminte de ele în totalitate. Astfel, dacă omul şi-ar nota toate visele de care îşi aduce aminte, el şi-ar putea forma o imagine destul de clară despre sufletul său: ce dorinţe are, ce nevoi, ce aspiraţii, şi în general cum este alcătuit şi ce formă va avea atunci când îşi va părăsi complet corpul.

Acest gen de vise sunt trezite în interiorul sufletului de către spiritele iadului, sau de către cele ale raiului. Ele sunt generate în întregime de sufletul însuşi, care îşi aminteşte uneori de ele, mai mult sau mai puţin. Le uită însă foarte curând, din cauza impurităţilor care există în sistemul nervilor spirituali ai omului mediu. Dacă aceşti nervi spirituali ar fi mai activaţi, adică mai orientaţi către suflet, omul şi-ar putea aduce aminte aproape toate visele. Dacă ei sunt înclinaţi mai degrabă către trup, el nu îşi va aduce aminte mai nimic din visele sale. Acesta este de regulă cazul fiinţelor foarte senzuale şi foarte materialiste.

Situaţia este complet diferită în cazul anumitor vise lucide, în care sufletului care visează i se pare că trăieşte o realitate vie. Nici chiar după ce se trezeşte, el nu îşi dă prea bine seama dacă a visat sau dacă a fost realitate. Acest gen de viziuni nu reprezintă vise ale sufletului, ci sunt generate de spiritele care îl înconjoară pe acesta, care pot fi bune sau rele. Dacă sunt rele, sufletul şi trupul său se vor trezi din vis într-o stare de mare epuizare. Dacă visele sunt rezultatul unor spirite benefice, sufletul şi trupul se vor trezi într-o stare de mare revigorare, uneori chiar beatifică. Ambele tipuri de viziuni sunt permise numai în beneficiul sufletului, niciodată în detrimentul acestuia. În coşmaruri el trebuie să descopere un avertisment, iar în visele frumoase, o încurajare.

Explicaţia pentru care aceste viziuni sunt atât de vii constă în faptul că spiritele care le generează eliberează mai întâi nervii spirituali de corpul fizic, conectându-i cu sufletul. În această stare, sufletul trăieşte o senzaţie de naturaleţe, căci se află în fuziune cu nervii săi spirituali, fiind implicit mai puternic, pentru a putea accepta şi pentru a-şi aduce aminte de imaginile cele mai semnificative.

Somnambulii experimentează această categorie de viziuni interioare, la fel ca şi cei anesteziaţi cu aşa-numitul eter sulfuric. Aceste viziuni au o anumită ordine interioară, fiind mult mai coerente decât visele obişnuite, căci prin ele spiritele care înconjoară sufletul îi spun acestuia adevărul. De multe ori, el primeşte informaţii despre anumite evenimente care urmează să se producă în viaţa sa. Acest lucru nu este deloc dificil pentru spirite, care cunosc ordinea în care urmează să se producă lucrurile, conform legii cauzalităţii (o cauză precisă generează un efect la fel de precis). De altfel, ele însele sunt cele care guvernează această ordine.

Aşadar, aceste gen de viziuni au o anumită valoare. Nimeni nu ar trebui să le considere însă un destin implacabil, aşa cum credeau pe vremuri păgânii. Pe de altă parte, nimeni nu are dreptul să se joace cu liberul arbitru al omului. Dacă acesta doreşte să obţină o altă realitate decât cea care i s-a indicat în vis, el trebuie să se întoarcă exclusiv către Mine. Lucrurile se pot schimba apoi cu uşurinţă, cu condiţia ca omul să aibă o credinţă puternică, iar cererea lui, adresată Mie, să fi fost sinceră. Căci Eu sunt singurul care poate schimba mersul lucrurilor, instantaneu. De aceea, nu ar trebui să fiţi niciodată îngrijoraţi de aceste viziuni, care se pot produce uneori foarte frecvent; dacă ele sunt bune, nu aveţi de ce să fiţi îngrijoraţi, iar dacă sunt rele, ele pot fi schimbate. Evident, cine crede cu tărie în acest gen de viziuni, fiind convins că Eu nu am nici o putere asupra lor, va avea parte de ceea ce crede. Natura oamenilor este de regulă atât de slabă, încât aceştia generează singuri, din propria lor voinţă, diferite evenimente viitoare, numai pentru faptul că le-au văzut mai întâi în vis. Mai mult, ei şi-au stabilit tot felul de reguli de interpretare, potrivit cărora anumite vise trebuie să genereze anumite efecte. Acest lucru nu dovedeşte altceva decât imensa prostie a oamenilor, care conduce la consecinţe nedorite pentru ei, dar generate chiar de ei înşişi.

Imaginile care îi apar sufletului în vis sunt un fel de analogii pentru stările sale psihice, niciodată profeţii ale unor evenimente viitoare.

Din această perspectivă, cine crede în vise (în sensul profetic al acestora) comite un păcat, căci sufletul va avea de suferit din cauza acestei credinţe, renunţând complet la credinţa sa în Mine.

Deşi aceste vise simple îi aparţin în totalitate sufletului, interpretările lor rigide şi aberante le aparţin spiritelor malefice care înconjoară sufletul, amăgindu-l. Ele se înghesuie în trupul acestuia ori de câte ori au ocazia, precum muştele pe o bucată de carne moartă, extrag din el tot felul de viziuni onirice sau astrale (sufleteşti), după care îl conving de cele mai absurde profeţii, care nu au nimic de-a face cu realitatea, ci numai cu aceste spirite rele ale cărnii”.