Sarea păMÂntului cu binecuvântarea Prea Sfinţitului diomid episcop de Anadâr şi Ciukotka

Se dedică împlinirii a 30 de ani

de la trecerea în nefiintă a

arhimandritului TAVRION

(Batozski)

SAREA PĂMÂNTULUI

Cu binecuvântarea

Prea Sfinţitului DIOMID
episcop de Anadâr şi Ciukotka
„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”

(Evrei XIII, 7)
SAREA PĂMÂNTULUI
Filmul patru - Partea a II-a

Puteți observa aici așezarea pietrei de temelie a portului Riga de către domnitorul Nikolai al II-lea. De atunci a trecut, aparent, puțin timp din punct de vedere istoric, dar personalitatea ultimului nostru împărat a avut un rol important în transformarea țărilor baltice, în degermanizarea acestora. În Letonia s-a remarcat o evoluție rapidă a vieții economice, sociale, culturale și religioase. Revoluția și anii sovietici care au urmat au schimbat pe termen lung chipul vechii Livlandii, mai ales din punct de vedere spiritual, și, cu toate că aceste schimbări au fost nelegiuite, acestea au evidențiat, într-o țară cândva păgână, o serie de promotori ai evlaviei și mărturisitori ai credinței. Printre ei se numără și sfinția sa, mucenicul Platon, episcopul de Riebini, martirizat de bolșevici la Riga, în anul 1919. Pentru poziția sa declarată împotriva bolșevicilor, în 1934 a fost ucis și arhiepiscopul IoannPoumer. În Letonia, s-a evidențiat și protoiereul Ioan Juravski, lucrător al rugăciunii lui Iisus. Ani la rând, Biserica Letonă a fost condusă de mitropolitul Veniamin Fitcikov. Ultimele decenii ale vieții și le-a petrecut la Riga, la discipolii săi, duhovnicul arhimandrit Kirill Borodin, discipol al cuviosului SevastianKaragandinski. La Liepaia a slujit și este înmormântat apropiatul părintelui Tavrion, protoiereul Mihail Voznesenski. La mănăstirea din Riga a locuit duhovnicul schiarhimandritKosma și desigur, perla uimitoare atât a Letoniei, cât și a Rusiei, arhimandritul Tavrion.

ARHIMANDRITUL TAVRION

Seria a patra

Partea a doua

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Au trecut mulți ani de când eu am sosit în Letonia, în țările baltice, la duhovnicul și colegul meu de suferință în lagăr, părintele Tavrion. Monah era atunci egumenul Mitrofan, iar civil era protoiereul Mihail Voznesenski, care a fost martirizat și chinuit la Arkute, în suferințe, în lagăre. Odată l-au lăsat să moară, ca să se întoarcă seara după o zi de muncă și să îl scoată de acolo. Și deodată, pe la mijlocul zilei, aude el la picioarele sale o voce suavă de femeie: părinte Mihail, tu n-ai să mori! Părintele Mihail s-a hotărât să ridice mâna, să-și facă cruce și să spună: piei, Satană! Știa că la o distanță de 500 de metri de lagărul bărbaților se afla un lagăr pentru femei, așezat acolo special pentru a-i ispiti pe cei slabi. Și el povestea că unii dintre membrii Clerului plecau la aceste femei, iar Dumnezeu îi nimicea pe loc și nu le permitea preoților să devină impuri. Erau mii de slujitori ai Domnului în lagăr și mai era un număr mare de deținute politice la o distanță de 500 de metri.

Reporter: Iar preoții plecau?

Schieromonahul Serafim (Stoianov):Plecau! Unii dintre preoți plecau special într-acolo. Unii chiar spuneau: unde este Dumnezeu? De ce ne-a lăsat aici, să ne chinuim? Iar Dumnezeu îi trăsnea pe loc, precum îl trăsnise și pe Evagrie monahul. Pe loc, sub ochii noștri, omul își pierdea răsuflarea și cădea secerat la pământ, paralizat, și îl nimicea Domnul. Și la fel se întâmpla cu toți cei care mergeau acolo, oricine erau ei, la partea femeiască... Dumnezeu îi nimicea imediat, pe loc. Și iată, Protoiereul Mihail Voznesenski, lăsat să moară, a auzit o voce de femeie: Părinte Mihail, tu n-ai să mori! Iar el și-a ridicat mâna ca să-și facă cruce și să spună: piei, Satană! Și deodată aude: este bine că tu lupți cu Crucea Fiului Meu! Cum a auzit el aceste vorbe, a spus: Tată, Doamne, iartă-mă! Era să te blestem! Nu-i nimic, e bine că te lupți! Așa să o ții și luptă-te, luptă, căci n-ai să mori! Peste trei ani o să te eliberezi, o să te întorci la preoteasa ta, Lizaveta. Preoteasa lui, Lizaveta, a absolvit Institutul de Maici, fiind dusă acolo din fragedă pruncie și pregătită special pentru a se căsători cu un tânăr nobil care avea în neam trei generații de preoți, preotul Mihail Voznesenski. Starețul Mitrofan m-a dus la duhovnicul Tavrion și i-a spus: Părinte, iată, am un copil. Mă binecuvântezi? Păi, da, bine! Să-l slujești pe Dumnezeu este foarte minunat! Bine! S-a oprit puțin, a tăcut câteva minute duhovnicul Tavrion, după care a zis: ei, mergeți, vlădica vă așteaptă. Și vă așteaptă de mult. Păi, cum? Repede, repede? Și cu ce să plecăm? Acum, acum, o să trimită Domnul un taxi. Noi am ieșit, ne-am luat rămas bun de la duhovnicululTavrion și deodată a aterizat un taxi pe teritoriul mănăstirii din Riga. Din el a ieșit șoferul și a strigat: Părinte, părinte, cine merge la Riga? Și am zis: noi, noi mergem la Riga. Urcați! Noi am urcat, iar el zice: păi, asta da, ce credință aveți! A, nu, ce credință? Noi suntem păcătoși! Nu, eu m-am convins! Și șoferul a început să ne povestească: eu am venit cu o cursă foarte devreme, de la Daugavî, din Riga, mai aveam câteva minute și niciun client și aud o voce în capul meu care îmi spune: du-te la mănăstire! Eu mă gândesc: ce să caut acolo? Doar nimeni nu a făcut nicio comandă de acolo! Du-te, du-te! Eu n-am răspuns nimic și mi-am spus că hai să mă duc înainte, poate la vreo intersecție o fi cineva care vrea să meargă la mănăstire. Și m-am îndreptat încolo. Am ajuns la acea intersecție, dar nu era nimeni acolo și zic: mi s-a năzărit! Deodată, văd cum pe capota mea a apărut un moșneag cu un fel de panglici așezate în cruce pe umeri. Și îmi zice sever: ție ți s-a zis să mergi la mănăstire! Și gata, moșul a dispărut! Eu n-am sucit de volan deloc, conștient, am mers cumva spre Riga și dintr-o dată dau de pădure. Dau de pădure! Și văd o biserică! Și intru. Zic: Chiar așa! Mănăstirea! Zic: Doamne, cum așa? Ce s-a întâmplat? De aceea vă spun: ce credință aveți!

Reporter: Pe noi toți ne preocupă acum situația Bisericii contemporane. Despre această globalizare, că lumea merge acum către o unificare, se îndreaptă spre ceva unic, global, se destramă, iată, uniunile se destramă... iată, părintele a prevăzut toate acestea în niște discuții personale. Totul este electronic, toate acestea, toate aceste numere...

Arhimandritul Piotr (Cucer): Știți, părintele nostru... le vorbea unor oameni, dar foarte rar le vorbea oamenilor despre asta. Eu am avut niște discuții cu el, dar nu a vorbit deloc despre așa ceva. Pentru el posibilul era cel mai important. Posibilul. Ne demasca defectele – asta era cel mai important lucru. Dar așa, generalități, nu prea vorbea. Așa ceva nu ar prea fi funcționat la oameni. Le-ar fi intrat pe urechea acesta și le-ar fi ieșit pe cealaltă. Cauza tuturor lucrurilor... Dar cauza tuturor lucrurilor sunt păcatele noastre! Samavolnicia. Apostazia. Ateismul. Iată păcatele noastre! Și așa și mai departe.

Schieromonahul Serafim (Stoianov): El vorbea de multe ori așa, alegoric. Îmi amintesc cum eu mă plângeam odată lui că nu ne permit conducătorii, cei care erau responsabili pe probleme de religie... mă plângeam că nu ne permit să ne restaurăm bisericile. El spunea: dar vă amintiți cât timp a fost poporul lui Israel în captivitate? Da. Șaptezeci de ani! Așa și noi suntem în captivitate. Și nu mai știți, după ce s-au pocăit ei, ce cântec au cântat ei acolo? Da... Unii își aminteau, alții nu. Iată, ei cântau cântecul acesta în captivitate! Și noi cântăm în captivitate. Și noi suntem în captivitate! Și o să mai fim șaptezeci de ani. Și noi cântăm. Ascultăm. Îl slăvim pe Domnul. Deși suntem sub presiunea dușmanilor Domnului Hristos, o să vină o vreme când totul se va nărui. O putere atât de mare, și cine își putea imagina cum o putere atât de mare, Uniunea Sovietică - de care se temea toată lumea – cine s-ar fi gândit că avea să se destrame? Dar odată el mi-a spus așa, încet: părinte! Iar eu eram aproape. Părinte! Ce credeți, o să supraviețuiască mult timp acest sistem? Iar eu... în primul rând eu nici nu puteam analiza tot ce se petrecea, iar în al doilea nu știam ce să îi răspund. De ce mă întreabă așa ceva duhovnicul? Ori mă ispitește, să vadă ce convingeri am, ori vrea să afle cum gândesc? Și i-am răspuns: părinte, nu știu. Nu știu. Iar el mi-a spus atunci: O să vină timpul foarte repede. O să ne ducem la culcare pe timpul U.R.S.S.-ului, iar când ne vom trezi, acesta n-o să mai fie. Această mare putere... se vor trezi oamenii și nu va mai fi! Iar după aceea o să fie împărțită! Fără o singură împușcătură măcar se va destrăma și nimeni nu va întreba pe nimeni ce s-a întâmplat. Eu n-am crezut așa ceva. Iar discuția asta noi am avut-o în ’70… în ’78. Și în ’78 el a și adormit în Domnul. Duhovnicul a slujit până în ultimele zile din viața lui. Vă dați seama ce puternic era? A slujit nouă ani la rând, fără a pierde vreo slujbă, 365 zile pe an. Și în ultimele zile deja stătea așezat în altar când citea slujba. Gemea deja. Și m-a chemat pentru ultima oară… pe mulți i-a chemat, dar pe fiecare în momente diferite. Iar eu aveam ocazia să fiu singur cu el. Încet, mi-a spus: ține minte! Iar dacă nu ții minte acum, o să îți amintești după aceea tot, treptat, începând cu prima zi în care Dumnezeu ne-a adus împreună: te așteaptă greutăți mari în viață. O să fii preot! Părinte, cum să fiu eu? Sunt nedemn! Dumnezeu să hotărască cum ești! Dumnezeu te-a ales demult! Tu trebuie numai să parcurgi și calea pământească, această hirotonisire, prin care trebuie să treacă fiecare slujitor al Bisericii prin împuternicirea apostolilor, prin arhiereul superior și să primești darul! Vorbește cu curaj, nu te bâlbâi niciodată! Nu te opri. Uneori o să te sperie. Dacă o să te sperii, o să îți pierzi harul. Darul. Duhovnicul spunea: vor fi tensiuni mari, prigoane mari, dar nu vor fi prigoanele care au fost în anul 1917. Vor fi altele. Rugați-vă Domnului, stați drepți, aveți încredere în Dumnezeu. Nu vă temeți! Domnul e cu voi! O să fiți obligați să luați de bunăvoie sau o să vă silească să luați documente noi, să vă angajați cu ele, dar niciodată - țineți minte - gândul vostru s-ar putea să fie: eu o să accept la început, iar după aceea Dumnezeu știe! Niciodată! Acceptați numai acest mic pas și veți pierde totul pentru totdeauna și fericirea va pleca! De aceea, nu trebuie să existe niciun fel de compromisuri față de autorități. Prin acești oameni va lucra șarpele iadului. Uneori, ei nici nu vor ști pentru cine lucrează de fapt.

Reporter: Părintele Tavrion a fost, într-adevăr, un antisovietic. Nu în sensul politic, ci în al ideilor. Bolșevismul era și el o religie, dar una mincinoasă. O religie a urii și a ateismului. El își amintea cum era Rusia pe timpul Țarului și cum era Rusia de după acesta. Pentru unii scuipată și chinuită, pentru alții de clasă și comunistă. El nu a acceptat Revoluția de la bun început, iar despre conducere spunea că nu este de la Dumnezeu. La slujbe și la rugăciuni nu îi pomenea pe conducători. Considera că toate chinurile trecutului au făcut până la urmă un mare bine: au purificat Biserica. Nu a acceptat declarația Mitropolitului Serghei și el însuși făcea parte dintre cei nepomeniți. Nu se împărtășea în bisericile lui Serghei. Dacă i se întâmpla să fie prezent la polieleuri, stătea puțin până la ungere și pleca. Colaborarea cu autoritățile, părintele Tavrion o numea spurcată și era de părere că niciunul dintre arhiereii perioadei postbelice nu rămăsese neinfluențat de aceasta. Părinte Serafim, dumneavoastră ați cunoscut preoți KGB-iști?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Părintele Veniamin era unul dintre ei. Înainte el era... în trecut era comunist. Era în regiunea Altai. Dar nu știu ce s-a întâmplat, că a ieșit ceva rău și l-au dat afară din partid, iar el s-a dus la Serviciul de Informații. Serviciul recruta la acea vreme din rândul Bisericii oamenii știutori de carte. Lor li se propunea... și eu am ajuns acolo, și mie mi-au propus. Numai ce m-au numit, că am și fost chemat la KGB! Și mi-au propus să colaborăm. Le-am spus: mă scuzați! Când eram un nimeni, voiam să lucrez la voi, iar voi m-ați respins. Iar acum, când am devenit un slujitor al Bisericii, îmi propuneți să lucrez pentru voi? Nu, nu pot! Nu pot fi un trădător acum! Biserica a fost mereu la ananghie. Biserica a fost mereu sub presiune. Biserica era condusă de cei responsabili de probleme religioase. În eparhie majoritatea păstorilor de atunci erau agenți. Ei se purtau cu atâta sfințenie, de zici că nu erau oameni, ci îngeri. Iar ca să afli cine erau, nu trebuia decât să pronunți o lozincă împotriva puterii. Și era clar: dacă în ziua următoare eram chemat la KGB, știam cine i-a informat despre mine. Și le spuneam pe loc: eu trebuia să aflu cine este agentul vostru. Dacă era cine bănuiam eu că este. Atunci ei spuneau: sunteți un fanatic. Atunci le spuneam: chiar și vorbele acestea îmi demonstrează că este al vostru!

Reporter: Părinte, acele vremuri sunt adesea numite încercări. Este adevărat? Au fost?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, este adevărat. Multe s-au întâmplat. Pe mine așa m-au abordat. Ați putea să aflați... să aveți încredere într-un păstor? Da, iar când ei o să vă facă niște confesiuni, dumneavoastră o să veniți la noi să ne spuneți. Eu le-am spus: păi, eu nu am nevoie de așa ceva! Iar ei de colo: dar noi avem nevoie! Aha, aveți nevoie? Atunci mergeți voi și urmăriți-i voi, că eu nu mă duc! Ei, cum așa, doar toți suntem sub același Dumnezeu! Ei, atunci, dacă e același Dumnezeu, veniți la noi să lucrați ca paracliser, sau ca diacon! Nu, nu, nu, așa nu putem! Nici noi nu putem! Mi-au oferit și bani pentru așa ceva. Odată era să cad în ispită. Nu, nu pot să iau eu banii voștri, le-am spus, mai ales că nu sunt munciți! Și îl văd cum începe să îmi vâre în mână trei cervoneți. Și eu, în gândul meu, era cât pe ce să îi iau. Dar o voce mi-a spus: nu pune mâna, că Iudă te vei numi! Și am tresărit brusc. Ei m-au întrebat: ce s-a întâmplat? Zic: cum, adică, ce s-a întâmplat? N-ați auzit nimic? Nu! Și atunci am înțeles că nu era voce omenească ce auzisem eu, pentru că se auzise atât de tare, că am crezut că se zguduie toată camera. Ei erau mulți. La fiecare masă, la fiecare colț stăteau agenții, iar în fața mea stătea șeful lor. Le-am spus: mă scuzați, dar nu pot! Zice: dar luați, că după aceea vă achitați. De unde știți dumneavoastră că o să mă achit după aceea? Doar nu știți dacă mă hotărăsc sau nu să vă contactez. Ba o să ne contactați, doar a dat toate cărțile pe față! Cum să vorbiți cu noi, cum să ne chemați la telefon, cum să veniți să ne raportați. Eu am spus: bine... Și doar pentru că am spus bine, deja am păcătuit! Mi-ați povestit, cum spuneți dumneavoastră, totul, cu cărțile pe față, mi-ați spus cum să vă recunosc agenții, iar acum această teorie o să îmi fie de folos în sensul că nu o să lucrez pentru voi, ci pentru Dumnezeu. O să vă cunosc pe toți. Ticălosule! O să te dăm afară! Noi ți-am spus ție tot, iar tu ce faci? N-o să vă dea voie Domnul, am zis. Da! Aceste cuvinte au fost foarte potrivite... când am spus că n-o să le dea voie Domnul. Dumnezeu m-a păzit!

Reporter: Părinte, dar pe dumneavoastră v-au chemat autoritățile la discuții?

Arhimandritul Piotr (Cucer): În 1984. M-au chemat, chiar de Bobotează. M-a chemat KGB-ul din ... și au încercat să colaboreze cu mine. Uite așa. Eu i-am refuzat categoric. Au încercat să mă convingă timp de o oră întreagă.

Maica Olimpiada (Ius): Pe mine m-au prelucrat: nu îl asculta pe părinte, ascultă-i pe cei care denunță. Dar eu trecusem deja prin școala asta, știam că există denunțători. Ei, sigur că da, o să vă ascult eu pe voi! Pe părinte o să îl ascult, că înțeleg eu mai bine. Mi-a mai explicat mie un arhimandrit că au fost timpuri în care preoții trebuia să dea în scris că sunt de acord să lucreze pentru aceste... autorități. Pentru KGB. Cei care semnau erau repede promovați, ajungeau arhierei și așa mai departe, iar cei care nu semnau, nu erau sprijiniți. Printre ei se număra și acel arhimandrit care mi-a povestit mie. Nici pe el nu l-au promovat nicăieri, dar eu deja știam despre asta... poate dacă nu știam... dar eu știam prea bine că există asemenea denunțători și că sunt peste tot, cu atât mai mult la mănăstiri, iar pe lângă un asemenea preot sunt și mai mulți. Așa că nu-mi spuneți voi mie pe cine să ascult, că eu știu pe cine să ascult, pe părinte. Și cumva mi-a fost ușor să fac asta, mai ales că el le-a spus: nouă nu ne este frică de voi chiar dacă sunteți agenți, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu, și de atunci mie mi-a fost ușor. Se povestea că odată l-ar fi chemat KGB-iștii aștia la Moscova, el s-ar fi dus acolo și eu știu, pentru că mi-a povestit o soră, că acolo au început să facă presiuni asupra lui, ca să lucreze pentru ei, iar el le-ar fi răspuns că le cunoaște toate gândurile. Atunci ei i-au spus: pleacă, moșule, de aici!

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Duhovnicul Tavrion m-a chemat de multe ori la spovedanie. Eu mi-am dat seama de multe ori că era vizionar, că îmi citea gândurile și atunci când nu discutam cu nimeni, ci numai cu mine însumi, în sufletul meu, sau cu Dumnezeu. Duhovnicul mă chema urgent și simțeam că atunci când ajungeam că mi-a citit gândurile și îmi dădea, cum s-ar spune, un perdaf, cum s-ar spune, adică mă certa. Am avut câteva confruntări: ia aminte, nu accepta nimic de la ei! Niciun fel de semnături să nu dai! Că măcar o dată dacă te încurci cu ei, nu mai scapi de ei! Părinte, dar despre cine vorbiți? Cum despre cine? Cum, tu nu știi unde ai fost? În casa roșie? În biroul acela, unde au încercuit toată... toată masa? Cu șobolanul... la picioare? Era vorba chiar de KGB! Unde m-au chemat și au încercat să mă convingă să lucrez pentru ei. Și atunci mi-a spus: dacă o să îi refuzi o dată, îți va fi toată viața mai ușor. Dar va veni o vreme când o să îi forțeze pe toți să ia documente noi. Tu nu lua niciodată! Dacă treci prin clipe grele, să-i fii credincios lui Dumnezeu! Dumnezeu n-o să te părăsească niciodată! Pentru că Dumnezeu sosește lângă tine cu acea putere care se consideră... divină. Orice putere este de la Dumnezeu. Asta este o minciună! Puterea care este de la Dumnezeu este cea care este pentru Dumnezeu. Dar cea care face fapte reprobabile nu poate fi de la Dumnezeu. De aceea ți s-a dat judecata. Gândește-te bine înainte să accepți ceva.

Reporter: Este vorba de refuzul pașapoartelor (buletinelor)?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Evident, da. El a mai spus că documentele care necesare pentru identitatea persoanei nu sunt necesare. Și nici chiar cele pe care le avem acum nu îi sunt pe plac lui Dumnezeu.

Reporter: Este vorba despre cele sovietice?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Îhî, despre cele roșii, cu stemă. Așa că el a subliniat că nici cele pe care le avem deja nu îi sunt pe plac lui Dumnezeu. Deși cu ele se mai poate... o să vină timpul și se vor schimba. O să aibă valoare de stat, dar se vor schimba, pentru că va fi alt sistem, care se va îndrepta cu timpul spre venirea Apocalipsei, prevestită deSf Ioan Teologul. Unde fiecăruia, mic sau mare, i se va oferi, și după aceea i se va împărți un semn al Fiarei. Cine citește, să înțeleagă! Numărul ăsta, omenesc... eu îmi amintesc că nu prea pricepeam, dar întâlneam de multe ori... de multe ori, diferite nume... s-a pomenit și Lenin aici, sub semnele acestea, a fost și Stalin. Dar până la urmă știe numai unul Dumnezeu, care conduce? Noi chiar am crezut că nu o să apucăm acele vremuri. Eu unul credeam că n-o să le apuc.

Reporter: Iar duhovnicul ce spunea?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Duhovnicul spunea: N-o să apuc acele vremuri eu, voi o să le apucați! Și o să trăiți și prigoana!

Reporter: Despre prigoane duhovnicul a prezis, ca și mulți alții... că ele vor fi și mai crunte decât cele dinainte, numai că vor fi de cu totul altă factură decât cele de după 1917. Regimul sovietic se va destrăma în curând, spunea el, și adeseori îl compara cu captivitatea de șaptezeci de ani a poporului evreu. Cum a fost la ei, așa va fi și la noi! Dar după libertate va veni vremea lui Antihrist. O să vi se dea documente noi: pașapoarte. Numere. Totul va fi electronic. Și peste tot se va răspândi Semnul (Pecetea). El îl numea printr-un simbol evreiesc din Vechiul Testament. Poate fi recunoscut, spunea el, în felul următor: o să aibă treizeci de linii, după numărul celor treizeci de arginți. La margini mai lungi, și mai lungi și în centru. Când îl vedeți, să știți că acesta este... el. Și o să fie pus pe alimente, pe documente, peste tot, peste tot. O să se împlinească Apocalipsa.

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Când mă chema el la spovedanie, îmi vorbea obligatoriu despre viața în care eu va trebui să intru că va fi o perioadă de prigoană, că eu mor, dar tu o să apuci aceste vremuri. Nu, părinte, eu nu vreau să trăiesc așa vremuri. Vrei, nu vrei, așa îți este sortit! O să le apuci! În jurul tău vor fi mulți, tu vei fi monah, o să ai mulți discipoli! Învață-i pe toți adevărul divin! Fii aspru cu tine însuți și milostiv cu oamenii. O să vină vremuri grele, o să se împlinească Apocalipsa! O să pună pe oameni poveri grele și numere și nimănui dintre cei care nu vor avea un document nou, un pașaport, nu li se va permite să meargă sau să lucreze nicăieri. Încearcă să rămâi cu pașaportul pe care îl ai acum. Nu îți mai trebuie nimic altceva! Și spune-le și altora! Acestea vor lua amploare până la instaurarea antihristului. Până acesta nu se va instaura, oamenii nici nu o să observe – nici măcar cei care vor primi acele pașapoarte – vor simți toate bucuriile, toate reușitele. Le va fi atât de bine! Ce aveți, oameni, buni! E atât de bine așa! Când nu aveam număr sau pașaport, nu puteam să îmi găsesc nici serviciu, nici să încep o afacere, iar acum totul îmi merge bine! Și mulți vor cădea în ispită. Dar această bucurie va ține până la instaurarea antihristului. Care va activa un computer universal. Și atunci de toți cei care au luat... va fi vai și amar! Iar cei care n-au primit vor fi prigoniți, dar vor fi cu Domnul. Veți fi... va fi război, va fi foamete mare. Nu vă temeți! Veți mânca pământ! Da, toate acestea vor fi! Dar odată, am citit... și mi-am amintit odată de vorbele duhovnicului și m-am dus și am luat un pumn de pământ, am făcut cruce peste el și am spus: Doamne, binecuvântează! Și l-am mâncat. Mi s-a părut că am mâncat crupe prăjite! A fost bun. Iar după aceea am cunoscut o femeie care avea trei copilași și mergea adesea cu ei pe lângă șanțuri și lua pământ din șanț, îl binecuvânta, iar copiii mâncau. Mâncau copiii.

Duhovnicul Tavrion ne amintea că avea să apară tot mai des chipul fiarei. Avea să apară sub formă de cifre, din caznele lui Solomon din Vechiul Testament. Dar erau atât de multe lucruri neclare pentru noi ce spunea el atunci. Spunea: caznele lui Solomon, iar noi nu înțelegeam nimic. Dar mai târziu vor fi niște liniuțe și vor fi mai multe, iar trei dintre ele vor fi mai lungi sau mai scurte, după cum va dori el. O să vadă. Știți ceva, dacă toate vor fi la fel, nu este nicio suspiciune, dar dacă vor fi mai lungi sau mai scurte, aici este un secret. După aceea vor fi pe toate alimentele. Faceți-vă dinainte rezerve de alimente care să nu poarte Semnul. O să vi se spună că este o marcă; nu îi credeți, este doar o amăgire. Rezistați până la capăt. La tot ce este permis de Dumnezeu omul trebuie să reziste. Nu poate exista nimic fără acte de curaj. Dacă la începuturile creștinismului primele acte de curaj au fost cele ale mucenicilor – vă amintiți cele patru secole... iar după aceea au fost vremuri în care creștinilor li se cereau alte acte de curaj. Fie o căsnicie castă, fie fecioria, fie călugăria ca fapte de eroism. După aceea au fost alte vremuri, de toate felurile, iar ultimele vor avea și ele prigoane la fel de mari și de crunte – vor fi mai scurte, Rugați-vă Domnului, rezistați și încredeți-vă numai în El. El este Sursa Vieții. Nu poate fi nimeni mai luminos, mai puternic și mai presus decât El. El va fi mereu alături. Și îmi amintesc povestea unei fecioare care, prin 1998, parcă, în Moldova, a spus: Dumnezeu ne este alături. Eu voi sta lângă voi! Când aceia vă vor oferi documente. Și atunci am simțit nevoia să întreb: Doamne, dar dacă tot ești lângă mine, de ce nu-i oprești? Păi, pentru că v-am dat liberul arbitru. Numai un dușman ar putea să vă silească! Eu nu vă silesc! La mine totul este liber. V-am deschis ochii. Vreți la Mine? Nu luați nimic pământesc. Nu vreți la Mine? Luați! Dar eu o să plec. Oricine o să ia numărul ăsta, cine o să ia acest document, acela se va lepăda de Mine. Vă spun, de la acela Duhul Sfânt va pleca. Când vor apărea primele documente, harul va deveni neobservabil. Păstorul își va pierde harul pe nesimțite, iar adepților le va dispărea fie când vor primi ceva, fie când vor binecuvânta pe cineva, iar spre sfârșit harul va dispărea aproape de tot. Dacă țineți minte, duhovnicul spunea despre proorocul Maleahi că prin el Dumnezeu dezvăluia prin prooroc ultima mostră de spiritualitate: Dacă sunt Eu Dumnezeul vostru, de ce nu-mi aduceți Mie cea mai bună jertfă și vă luați vouă ce este mai bun, iar ce-i mai rău îmi aduceți Mie? Păi, de aceea o să vă iau înapoi harul și o să vreți pace, dar pace n-o să fie! Așa se va întâmpla și cu cea din urmă spiritualitate, spunea duhovnicul. Cine citește, să înțeleagă! Mult timp nu l-a înțeles nimeni. Au trecut aproape treizeci de ani de când duhovnicul a adormit în Domnul. Și abia acum ne amintim cum am aflat pentru prima dată direct despre numere, despre denumiri. A spus că mulți se vor vinde. Vor crede că acele vremuri sunt departe și că vor avea, chipurile, destul timp să se pocăiască, dar ei se vor păcăli pe ei înșiși. Domnul este și astăzi, și ieri, și mâine. Dar nu știți când vă vine ceasul și dacă veți lua, veți pierde tot. Nu luați nimic cu voi; dacă puteți, nu renunțați doar la documente, renunțați la tot.