Cauza burea şi alţii c. Moldovei

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA A TREIA

CAUZA BUREA ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererile nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 şi 39377/09)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG
13 decembrie 2011

Hotărârea este definitivă, dar poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Burea şi alţii c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Treia), întrunită în cadrul unui comitet compus din:

Egbert Myjer, preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi de Marialena Tsirli, grefier adjunct al Secţiunii,

Deliberând la 22 noiembrie 2011 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.  La originea cauzei se află 5 cereri (nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 şi 39377/09) depuse împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către cinci cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Victor Burea, dl Veaceslav Platonov, dl Anatolie Ionaş, dl Ion Berliba şi dl Eugeniu Melnic („reclamanţii”). Cererea nr. 19750/09 a fost depusă şi împotriva Federaţiei Ruse.

2.  Primul reclamant este reprezentat de dl V. Marcu, avocat în Edineţ; al doilea şi al treilea reclamant sunt reprezentaţi de dl A. Bîzgu; iar cel de-al cincilea de dl N. Mardari, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

3.  Reclamanţii au pretins, în special, că dreptul lor de acces la o instanţă, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, precum şi dreptul lor la protecţia proprietăţii, consacrat de articolul 1 al Protocolului nr.1, au fost încălcate prin neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor. În cauza nr. 39377/09 reclamantul a pretins, în acelşi timp, că nu a dispus de un recurs intern efectiv, în sensul articolului 13 al Convenţiei, pentru a putea obţine repararea prejudiciului cauzat prin executrea tardivă a hotărârii judecătoreşti.

4.  Prin decizia parţială cu privire la admisibilitate din 10 noiembrie 2009, Curtea a decis, în acelaşi sens ca şi în hotărârea pilot în cauza Olaru et autres c. Moldova (nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 şi 13136/07, 28 iulie 2009), să comunice cererile Guvernului Republicii Moldovei. În aceeaşi decizia Curtea a decis să declare inadmisibilă cererea nr. 19750/09 în partea care vizează Federaţia Rusă. Prevalându-se de dispoziţiile articolului 29 § 3 al Curţii, Curtea a decis să se pronunţe asupra admisibilităţii şi fondului cauzei în acelaşi timp.

5.  Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise asupra fondului cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii).

6.  La 21 iulie 2011, Curtea a informat Guvernul despre faptul că prezentele cauze fac parte din jurisprudenţa bine-stabilită a Curţii şi că cererile au fost atribuite unui comitet format din 3 judecători.

ÎN FAPT

I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

7.  Reclamanţii s-au născut în 1933, 1969, 1965, 1920 şi, respectiv, în 1937.

8.  Faptele în prezentele cauze sunt similare cu cele din hotărârea pilot în cauza Olaru et autres, citată mai sus, şi pot fi rezumate în felul următor.

A.  Cererea nr. 55349/07

9.  Prin hotărârea judecătorească definitivă din 16 septembrie 2004, Judecătoria or. Edineţ s-a pronunţat în favoarea dlui Burea şi a dispus ca autorităţile locale din or. Edineţ să-i achite 39 400 de lei moldoveneşti (aproximativ 2650 de euro (EUR) la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material cauzat ca urmare a confiscării bunurilor familiei sale în anii 1940. La 18 decembrie 2007, reclamantul a primit suma în cauză. Astfel, hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea dlui Burea a fost executată.

B.  Cererile nr. 16968/09 şi nr. 19750/09

10.  Prin deciziile judecătoreşti irevocabile din 15 şi 28 octombrie 2008, Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în favoarea dlui Platanov şi Ionaş şi a dispus ca autorităţile locale din or. Chişinău să pună la dispoziţia fiecăruia din ei un spaţiu locativ. La 29 ianuarie 2010, Consiliul municipal al mun. Chişinău a adoptat o decizie prin care a atribuit fiecăruia din cei doi reclamanţi câte un apartament situat în Chişinău. Astfel, deciziile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea dlui Platonov şi Ionş au fost executate.

C.  Cererea nr. 32465/09

11.  Prin hotărârea judecătorească definitivă din 27 septembrie 2007, Judecătoria or. Edineţ s-a pronunţat în favoarea dlui Ion Berliba şi a obligat autorităţile locale din or. Edineţ să-i achite acestuia 148 000 MDL (aproximativ 9 050 EUR la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material cauzat prin confiscarea bunurilor familiei sale în anii 1940. Prin decizia judecătorească irevocabilă din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel Bălţi a obligat autorităţile locale din or. Edineţ să-i achite dlui Berbila 15 540 MDL (aproximativ 940 EUR la acea vreme) ca dobândă de întârziere pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 27 septembrie 2007. La 22 aprilie 2008 şi la 3 iulie 2009, reclamantul a primit suma de 48 840 MDL şi, respectiv, 114 700 MDL. Astfel, hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea dlui Berbila au fost executate.

D.  Cererea nr. 39377/09

12.  Prin hotărârea judecătorească definitivă din 29 mai 2008, Judecătoria or. Briceni s-a pronunţat în favoarea dlui Melnic şi a obligat autorităţile locale din or. Briceni să-i achite acestuia 153 150 MDL (9 510 EUR la acea vreme) cu titlu de prejudiciu material cauzat prin confiscarea în anii 1940 a bunurilor familie sale. La 6 august 2009, reclamantul a primit respectiva sumă de bani. Astfel, hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea dlui Melnic a fost executată.

13.  La o dată nespecificată, reclamantul a depus o acţiune pentru plata penalităţilor de întârziere în executarea hotărârii judecătoreşti din 29 mai 2008. Prin decizia irevocabilă din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Bălţi a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată, invocând prevederile legale potrivit cărora plata despăgubirilor adjudecate victimelor represiunilor politice poate fi efectuată în decurs de trei ani.

II.  DREPTUL INTERN RELEVANT

14.  Dreptul intern relevant este rezumat în cauza Prodan c. Moldova (nr. 49806/99, § 31, CEDH 2004 III (extrase)) şi cauza Olaru et autres c. Moldova (citată mai sus, §§ 24-34).

ÎN DREPT

15.  Reclamanţii au pretins că întârzierea în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii pronuţate în favoarea lor a încălcat dreptul lor de acces la o instanţă de judecată, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, precum şi dreptul lor la protecţia proprietăţii, prevăzut de articolul 1 al Protocolului nr.1. Prevederile relevante ale dispoziţiilor legale invocate prevăd următoarele:

Articolul 6 § 1

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil... .”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (…)”

16.  În cauza nr. 39377/09, reclamantul s-a plâns şi de lipsa unui recurs intern efectiv care să-i permită să-şi invoce dreptul la executarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa. El a invocat articolul 13 al Convenţiei coroborat cu articolul 6 al Convenţiei. Dispoziţiile articolului 13 prevăd următoarele:

„Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

I.  CHESTIUNI PRELIMINARE

A.  Conexarea cererilor

17.  Ţinând cont de similitudinea cererilor în ceea ce priveşte faptele şi problemele de fond pe care le prezintă, Curtea consideră necesar să le conexeze şi decide să le examineze împreună, într-o singură hotărâre.

B.  Cu privire la locus standi (calitatea procesuală activă) al dnei Maria Cotogoi şi al dlui Fiodor Berliba în raport cu cererea nr. 32465/09

18.  Curtea notează că dl Ion Berliba a decedat la 16 iulie 2010, însă succesorii lui, dna M. Cotogoi şi dl F. Berliba, şi-au exprimat, prin scrisoarea din 1 martie 2011, dorinţa de a continua procedura.

19.  În mai multe cauze în care reclamantul a decedat în timpul procedurii, Curtea a ţinut cont de dorinţa succesorilor sau a rudelor de a continua procedura (a se vedea, de exemplu, Deweer c. Belgique, 27 februarie 1980, §§ 37-38, série A n^o 35 ; Vocaturo c. Italie, 24 mai 1991, § 2, série A n^o 206-C ; şi Malhous c. République tchèque (déc.), nr. 33071/96, CEDH 2000-XII))

20.  În lumina acestei jurisprudenţe, Curtea recunoaşte succesorilor dlui Ion Beribla dreptul de a-l substitui pe acesta în cererea menţionată mai sus.

II.  ADMISIBILITATEA

A.  Abuzul de dreptul de a depune o cerere şi nerespectarea termenului de şase luni

21.  Guvernul a susţinut că reclamanţii în cauzele nr. 55349/07, 32465/09 şi 39377/09 au acţionat mala fides, ţinând cont de faptul că ei nu au informat sau au informat tardiv Curtea despre executarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor. Guvernul a susţinut, de asemenea, că în toate cele cinci cauze, reclamanţii au omis termenul de şase luni (de la executarea integrală a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor) pentru depunerea pretenţiilor referitoare la executarea tardivă a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor. Prin urmare, Guvernul consideră că reclamanţii nu au respectat termenul de şase luni impus de articolul 35 § 1 al Convenţiei şi a solicitat Curţii să respingă prezentele cereri, în conformitate cu jurisprudenţa în cauza Şumila et autres c. Moldova (déc.) (nr. 41369/05 şi următoarele, 26 ianuarie 2010).

22.  Reclamanţii nu au prezentat comentarii pe marginea acestui subiect.

23.  Curtea reaminteşte că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă, în temeiul articolului 35 § 3 al Convenţiei, printre altele, dacă aceasta a fost bazată cu bună ştiinţă pe fapte false (Varbanov c. Bulgarie, 5 octombrie 2000, § 36, Recueil des arrêt et décisions 2000-X ; Řehák c. République tchèque (déc.), nr. 67208/01, 18 mai 2004 ; Popov c. Moldova (n^o 1), nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005 ; Kérétchachvili c. Géorgie (déc.), nr. 5667/02, 2 mai 2006). Informaţia incompletă şi, prin urmare, care induce în eroare, poate, de asemenea, să reprezinte un abuz de dreptul de a sesiza Curtea, în special, dacă informaţia respectivă se referă la esenţa cauzei şi nu este oferită o explicaţie suficientă pentru omisiunea de a dezvălui această informaţie (Poznanski et autres c. Allemagne (déc.), nr. 25101/05, 3 iulie 2007).

24.  În ceea ce priveşte cauzele la care se referă Guvernul, Curtea notează că reclamanţii trebuiau să informeze Curtea despre executarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor. Cu toate acestea, în ciuda omisiunii de a respecta această obligaţie, Curtea nu consideră că, în circumstanţele prezentei cauze, reclamanţii au acţionat contrar scopului dreptului de a sesiza Curtea printr-o cerere individuală, consacrat de articolul 34 al Convenţiei.

25.  Cât despre argumentul Guvernului potrivit căruia reclamanţii trebuiau să formuleze, în decurs de şase luni din momentul în care hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor au fost executate, noi pretenţii în privinţa executării tardive a acestor hotărâri judecătoreşti, Curtea notează că chestiunea respectării termenului de şase luni trebuie să fie apreciată în raport cu momentul depunerii cererilor la Curte. În prezenta cauză, cererile au fost depuse, spre diferenţă de cauza Şumila citată mai sus, în perioada în care procedura de executarea era în curs de desfăşurare.

Prin urmare, Curtea respinge argumentele Guvernului.

B.  Lipsa statutului de victimă a reclamanţilor în cererile nr. 16968/09 şi 19750/09

26.  Guvernul a susţinut că reclamanţii în cele două cauze, dl Platonov (cererea nr.16968/09) şi dl Ionaş (cererea nr.19750/09), s-au plâns de neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor cu puţin timp după adoptarea acestor hotărâri (patru luni în cazul dlui Platonov şi cinci luni în cazul dlui Ionaş). Guvernul susţine că cei doi reclamanţi nu aveau statut de victimă la data depunerii la Curte a cererilor lor.

27.  Reclamanţii nu au prezentat comentarii în privinţa acestui subiect.

28.  Curtea relevă faptul că, în cele două cauze citate mai sus, hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamanţilor nu erau executate la momentul depunerii cererilor lor la Curte. Aşadar, nu se poate afirma că drepturile reclamanţilor nu erau lezate într-un mod concret la momentul sesizării Curţii. Prin urmare, ei pot pretinde că sunt victimele unei încălcări în sensul articolului 34 al Convenţiei.

Prin urmare, Curtea respinge excepţia formulată de Guvern.

29.  În plus, Curtea constată că cererile nu sunt vădit neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. De asemenea, Curtea relevă faptul că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, ele trebuie declarate admisibile.

III.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENŢIEI ŞI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1

30.  Reclamanţii s-au plâns de faptul că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor le-a adus atingere drepturilor lor garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi de articolul 1 al Protocolului nr.1.

31.  Guvernul a susţinut că perioada de neexecutare a fost rezonabilă. Între altele, în cele două cauze în care reclamanţilor trebuia să le fie atribuit un spaţiu locativ (cererile nr. 16968/09 şi 19750/09), Guvernul a subliniat complexitatea procesului de executare, care a solicitat eforturi de ordin financiar, administrativ, organizaţional şi logistic din partea statului.

32.  Curtea notează faptul că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamanţilor nu au fost executate timp de treizeci - treizeci şi nouă de luni. Curtea reiterează poziţia sa consolidată în cauzele care au vizat neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive, potrivit căreia, imposibilitatea unui creditor de a obţine executarea integrală şi într-un termen rezonabil a unei decizii pronunţate în favoarea sa constituie o încălcare a dreptului său de acces la o instanţă de judecată consacrat în articolul 6 § 1 al Convenţiei, precum şi a dreptului său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr.1 (Prodan c. Moldavie, nr. 49806/99, §§ 56 şi 62, CEDH 2004 III (extrase) ; Sîrbu et autres c. Moldavie, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, § 40, 15 iunie 2004 ; Bourdov c. Russie, nr. 59498/00, § 34, CEDH 2002-III ; Lupacescu et autres c. Moldavie, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 24, 21 martie 2006; etc).

33.  În lumina circumstanţelor speţei şi a argumentelor prezentate de părţi, Curtea nu găseşte niciun temei pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezentele cauze. Prin urmare, Curtea constată că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr.1 pe motivul neexecutării într-un termen rezonabil de către autorităţi a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoare reclamanţilor.

IV.  ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI, PRETINSĂ ÎN CEREREA NR. 39377/09

34.  În cauza citată mai sus, reclamantul se plânge de lipsa unui recurs intern efectiv, în sensul articolului 13 al Conveţiei, susceptibil de apărarea dreptului său de acces la o instanţă, garantat de articolul 6 al Convenţiei.

35.  Guvernul susţine că nu este cazul de a examina această pretenţie, deoarece garanţiile articolului 13 al Convenţiei sunt acoperite, în materie de neexecutare, de cele din articolul 6 § 1 care constituie lex specialis în acest caz. Guvernul a făcut trimitere la jurisprudenţa în cauza Popov c. Moldova (n^o 1) (nr. 74153/01, § 58, 18 ianuarie 2005).

36.  Curtea aminteşte că articolul 13 are drept efect exigenţa unui recurs intern care să abiliteze instanţa naţională competentă să cunoască conţinutul unei pretenţii fundamentate pe Convenţie şi să ofere redresarea corespunzătoare, deşi statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere a modalităţii în care se conformează obligaţiilor impuse de acea prevedere (a se vedea, printre multe alte hotărâri, Chahal c. Royaume Uni, 15 noiembrie 1996, § 145, Recueil des arrêts et décisions 1996-V). În prezenta cauză, Curtea a constatat că drepturile garantate reclamantului de articolul 6 au fost încălcate (a se vedea paragraful 33 de mai sus). Prin urmare, pretenţia reclamantului este „serioasă şi legitimă” în sensul jurisprudenţei Curţii şi, aşadar, el trebuie să dispună de un recurs corespunzător criteriilor articolului 13. În această privinţă Сurtea notează că nu este cazul să aplice jurisprudenţa în cauza Popov c. Moldova (n^o 1), citată de Guvern, deoarece Curtea s-a pronunţat deja în mai multe rânduri asupra respectării articolului 13 al Convenţiei în cauzele care privesc neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive (a se vedea, în multe altele, Romachov c. Ukraine, nr. 67534/01, § 47, 27 iulie 2004 ; Moisei c. Moldova, nr. 14914/03, §§ 29-33, 19 decembrie 2006 ; Bourdov c. Russie (n^o 2), nr. 33509/04, §§ 89-117, 15 ianuarie 2009).

37.  Curtea aminteşte că în prezenta cauză reclamantul a dispus de o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa, care nu a fost executată timp de 1 an şi 49 de zile din momentul în care aceasta a devenit definitivă. Ea notează că reclamantul a încercat, prin intermediul unei acţiuni pentru plata penalităţilor de întârziere, să recupereze valoarea depreciată a sumei adjudecate prin hotărârea judecătorească definitivă (a se vedea paragraful 13 de mai sus). Însă, acţiunea lui a fost respinsă de către instanţele judecătoreşti interne ca fiind neîntemeiată, ele bazându-se pe dispoziţiile legale care permit ca în anumite cazuri plata şi, deci, executarea hotărârilor judecătoreşti să fie eşalonată pe o perioadă de trei ani.

38.  În aceste condiţii, este cert pentru Curte că reclamantul nu a putut obţine o redresare corespunzătoare a încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 al Convenţiei. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 13 coroborat cu prevederea legală menţionată mai sus.

V.  APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

39.  Articolul 41 al Convenţiei prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A.  Cererea nr. 32465/09

40.  Curtea notează faptul că reclamantul a prezentat pretenţiile sale privind satisfacţia echitabilă doar în formularul de cerere. Însă, succesorii reclamantului, cărora Curtea le-a recunoscut dreptul de a continua procedura (a vedea paragraful 20 de mai sus), nu au prezentat pretenţiile lor în raport cu articolul 41 al Convenţiei în termenul acordat de Curte. Ei nu au mai reiterat pretenţiile reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că nu este cazul să le acorde vreo sumă cu titlu de satisfacţie echitabilă.

B.  Prejudiciul material în cererea nr. 39377/09

41.  Reclamantul a pretins 24 723 MDL (echivalentul a 1 473 EUR) cu titlu de prejudiciu material. Această sumă reprezintă dobânda de întârziere calculată potrivit dreptului intern pentru perioada de neexecutare a hotărârii judecătoreşti a Judecătoriei or. Briceni din 29 mai 2008.

42.  Guvernul consideră că nu există motive pentur a aloca această sumă reclamantului deoarece, potrivit dreptului intern, el nu are dreptul la compensaţii (a se vedea paragraful 13 de mai sus).

43.  Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit un prejudiciu material pentru motivul că nu a putut accesa şi utiliza timp de 1 an şi 49 de zile suma alocată prin hotărârea judecătorească definitivă din 29 mai 2008. Prin urmare, Curtea consideră că este cazul de a compensa deprecierea acestor sume prin calcularea dobânzii de întârziere. Aşadar, Curtea acordă reclamantului în cauza nr. 39377/09 suma de 1 473 EUR cu titlu de prejudiciu material.

C.  Prejudiciu moral

44.  Reclamanţii au pretins următoarele sume cu titlu de prejudiciu moral:

-  în cauza nr. 55349/07: 5 000 EUR pentru 39 de luni de neexecutare;

-  în cauzele nr. 16968/09 şi 19750/09: 50 000 de EUR pentru 15 de luni de neexecutare;

-  în cauzele nr. 39377/09: 1 500 EUR pentru 13 luni de neexecutare.

45.  Guvernul consideră nu există nicio legătură de cauzalitate între sumele pretinse şi suferinţele cauzate prin executarea tardivă. Acesta consideră că sumele sunt excesive.

46.  Curtea consideră că reclamanţii trebuie să fi suferit un prejudiciu moral de pe urma executării tardive a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor şi că constatarea încălcării Convenţiei nu constituie o reparaţie suficientă în această privinţă. În acelaşi timp, Curtea consideră că sumele pretinse de reclamanţi sunt excesive. Statuând în bază de echitate, Curtea alocă cu titlu de prejudiciu moral 800 EUR fiecărui reclamant în cauzele nr. 16968/09, 19750/09 şi 39377/09, precum şi 2 400 EUR reclamantului în cauza nr. 55349/07.

D.  Costuri şi cheltuieli

47.  Reclamanţii în cauzele nr. 16968/09 şi 19750/09 au solicitat câte 1 080 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Reclamantul în cauza nr. 39377/09 a pretins 560 EUR cu acelaşi titlu.

48.  Guvernul consideră că aceste sume sunt excesive şi neîntemeiate.

49.  Ţinând cont de documentele pe care le are la dispoziţie şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră ca fiind rezonabil să aloce, pentru procedura în faţa sa, câte 100 EUR fiecărui reclamant în cele trei cauze citate mai sus.

E.  Dobânda de întârziere

50.  Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.  Decide să conexeze cererile;

2.  Hotărăşte că moştenitorii dlui Ion Berliba au calitate de succesori în cauza nr. 32465/09 pentru continuarea prezentei proceduri;
3.  Declară cererile admisibile;
4.  Hotărăşte că în toate cauzele a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr.1 pe motivul executării tardive a hotărârilor judecătoreşti definitive;
5.  Hotărăşte că în cauza nr. 39377/09 a avut loc încălcarea articolului 13 al Convenţiei pe motivul lipsei unui recurs intern efectiv susceptibil de apărarea dreptului său la executarea hotărârii judecătoreşti definitive;
6.  Hotărăşte

a)  că Statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii:

i)  în cauza nr. 55349/07: 2 400 EUR (două mii patru sute de euro) cu titlu de prejudiciu moral;

ii)  în cauzele nr. 16968/09 şi 19750/09: fiecărui reclamant câte 800 EUR (opt sute de euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 100 EUR (o sută de euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;

iii)  în cauza nr. 39377/09: 1 473 EUR (o mie patru sute şaptezeci şi trei de euro) cu titlu de prejudiciu material, 800 EUR (opt sute de euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 100 EUR (o sută de euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;

b)  că, de la expirarea perioadei de trei luni menţionată în punctul (a) de mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

7.  Respinge restul pretenţiilor cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 13 decembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

Marialena Tsirli Egbert Myjer
Grefier adjunct Preşedinte