Cecilia Sas

2.2.6. Întocmirea Fişei de prezentare a programului de studii

Această secvenţă este una de sinteză. În măsura în care paşii anteriori au fost bine realizaţi, Fişa de prezentare se întocmeşte „de la sine”.

Ea trebuie să cuprindă (Anexa 4 la Procedura pentru iniţierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea periodică a programelor de studii ) următoarele aspecte:

• 
  Misiunea programului;
  
• 
  Grupul-ţintă;
  
• 
  Obiectivele programului de formare continuă,
  
• 
  Modalităţile şi condiţiile de admitere în programul de studii;
  
• 
  Competenţele absolventului,
  
• 
  Resursele umane implicate;
  
• 
  Baza materială utilizată;
  
• 
  Fundamentarea financiară;
  
• 
  Modalitatea de finalizare a studiilor.
  

3. 
   Cursurile CNFPA
   
   1. 
      Nivele de formare prin cursurile CNFPA
      

Aceste cursuri şi programe de formare beneficiază de o dublă acreditare: MMPS (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale) şi MECTS (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului).

Cursurile de formare profesională a adulţilor care aparţin acestei categorii pot fi de mai multe tipuri sau niveluri de formare, definite în cadrul OG 129/2000 şi OG 76/2004 astfel:

1. 
   Iniţiere: dobândirea unor cunoştinţe, priceperi şi depinderi minime necesare desfăşurării unei activităţi conform standardului ocupaţional sau de pregătire profesională;
   
2. 
   Calificare: ansamblul de competenţe profesionale care permit unei persoane să desfăşoare activităţi specifice uneia sau mai multor ocupaţii sau profesii;
   
3. 
   Perfecţionare: dezvoltarea sau completarea competenţelor profesionale în cadrul aceleiaşi calificări
   
4. 
   Specializare: dezvoltarea competenţelor în cadrul aceleiaşi calificări, dobândirea de competenţe noi în aceeaşi arie ocupaţională sau într-o arie ocupaţională nouă, dobândirea de competenţe fundamentale/cheie sau competenţe tehnice noi, specifice mai multor ocupaţii.;
   
5. 
   Recalificare: obţinerea ansamblului de competenţe profesionale specifice unei alte ocupaţii sau profesii decât cele dobândite anterior.
   

Cursurile acreditate CNFPA sunt acele cursuri de pregătire (calificare, perfecţionare sau specializare) la a căror finalizare se acordă un certificat de absolvire recunoscut naţional sub egida Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Consiliul National de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA) este o instituţie naţională care are ca principale atribuţii:

a) autorizarea furnizorilor de formare profesională, prin comisiile de autorizare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

b) elaborarea standardelor ocupaţionale

c) evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite de adulţi prin formare profesională continuă

Mai multe informaţii cu privire la activitatea, atribuţiile şi modul de organizare al CNFPA puteţi găsi pe site-ul acestei instituţii: www.cnfpa.ro.

Această sursă de informare este esenţială pentru procesul de documentare deoarece toate informaţiile necesare autorizării se regăsesc aici: metodologia de autorizare, centrele de evaluare, standardele ocupaţionale, conţinutul dosarului şi toate formularele/anexele necesare autorizării.

Comisia de autorizare Bihor, îşi are sediul în Oradea Str. Tudor Vladimirescu, nr. 2:

• 
  Telefon:[phone], Fax: [phone]
  
• 
  E-mail:[e-mail]
  

2.3.2. Tipologia cursurilor CNFPA

Cursurile de formare profesională, cu acreditare CNFPA, asigură dobândirea unor competenţe profesionale în conformitate cu standardele ocupaţionale, şi cele de pregătire profesională, recunoscute la nivel naţional.

Conform OG 76/2004, „Formarea profesională a adulţilor se organizează prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare, specializare, definite astfel:

a) iniţierea reprezintă dobândirea uneia sau mai multor competenţe specifice unei calificări conform standardului ocupaţional sau de pregătire profesională;

b) calificarea, respectiv recalificarea, reprezintă pregătirea profesională care conduce la dobândirea unui ansamblu de competenţe profesionale care permit unei persoane să desfăşoare activităţi specifice uneia sau mai multor ocupaţii;

c) perfecţionarea, respectiv specializarea, reprezintă pregătirea profesională care conduce la dezvoltarea sau completarea cunoştinţelor, deprinderilor sau competenţelor profesionale ale unei persoane care deţine deja o calificare, respectiv dezvoltarea competenţelor în cadrul aceleiaşi calificări, dobândirea de competenţe noi în aceeaşi arie ocupaţională sau într-o arie ocupaţională nouă, dobândirea de competenţe fundamentale/cheie sau competenţe tehnice noi, specifice mai multor ocupaţii."

Concret, dacă se doreşte organizarea unor astfel de tipuri de cursuri pentru diferiţi beneficiari (angajaţi, persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane care doresc să dobândească noi competenţe), furnizorul de formare (organizaţia care doreşte să organizeze un astfel de curs şi care are ca obiect de activitate formarea profesională) trebuie să solicite, înainte de organizarea propriu-zisă o autorizaţie pentru fiecare curs care se adresează unei ocupaţii sau profesii.

Pentru aceasta, după o atentă documentare privind standardele ocupaţionale şi cele de pregătire, furnizorul de formare completează un dosar de autorizare descris în elementele principale mai jos. Acesta urmează a fi depus la Centrul de evaluare de care aparţine (conform listei centrelor de pe site-ul CNFPA).

Cerinţele principale urmărite de evaluatori sunt legate de:

• 
  Programa de pregătire (care trebuie să acopere tematica necesară acumulării cunoştinţelor şi formării competenţelor, în conformitate cu standardul ocupaţional);
  
• 
  Formatorii propuşi pentru cursul de formare (care trebuie să dovedească pregătirea şi experienţa în domeniul în care urmează să pregătească cursurile);
  
• 
  Existenţa bazei materiale necesare organizării cursurilor (săli de curs, spaţii pentru pregătirea practică, dotări necesare etc.).
  

Toate aceste elemente se regăsesc în fişa de autoevaluare şi alte documente solicitate în dosarul de autorizare, şi trebuie dovedite cu diferite tipuri de documente justificative: CV-uri şi copii după diplome pentru formatorii propuşi, dovada spaţiilor şi dotarea laboratoarelor, experienţa furnizorului de formare, etc.

2.3.3. Etapele şi condiţiile elaborării dosarului de autorizare

• 
  Studierea cadrului legal şi Metodologia de autorizare precum şi anexele acesteia;
  
• 
  Studierea standardelor ocupaţionale şi pregătirea planului de pregătire conform acestor standarde;
  
• 
  Completarea dosarului de autorizare:
  
  • 
    Secţiunile de conţinut: tipul cursului, plan de pregătire, nr. minim – maxim de participanţi, durata, distribuţia orelor, lectorii propuşi, etc.
    
  • 
    Secţiunile ”administrative”: certificat de atestare fiscală, documente care atestă faptul că formarea este obiect de activitate, avize de funcţionare, etc.
    
  • 
    Echipa formatorilor: accept de participare, CV şi anexele;
    
  • 
    Opis documente.
    
• 
  Completarea Cererii de autorizare – format tip;
  
• 
  Plata taxei de autorizare: 1200 Ron (două salarii minime brute pe ţară);
  
• 
  Depunerea dosarului în 2 exemplare originale, cu paginile numerotate şi semnate pentru conformitate pe fiecare pagină, la sediul DMPS Bh.
  

Prezentăm mai jos structura site-ului CNFPA şi accesul la Metodologia de autorizare care cuprinde toate documentele şi instrucţiunile de lucru în vederea pregătirii documentelor în vederea autorizării unui curs de formare profesională:

Figura 3. Cadrul legislativ de organizare şi autorizare a cursurilor – acces pe site-ul CNFPA

Standardul ocupaţional, respectiv standardul de pregătire profesională, este documentul care precizează competenţele profesionale necesare practicării unei ocupaţii, respectiv specifice unei calificări.

În întocmirea unui program de pregătire în vederea autorizării unui curs se va face în mod obligatoriu referire la aceste standarde ocupaţionale şi de pregătire, care pot fi descărcate de pe site-ul CNFPA după cum este ilustrat în figurile de mai jos. În situaţia în care, pentru domeniul pentru care doriţi organizarea unui curs de formare nu există standard ocupaţional definit, se poate demara procedura de elaborare a standardului ocupaţional, procedură la care nu ne vom referi în acest ghid.

Figura nr. 4. Standarde ocupaţionale – acces pe site-ul CNFPA

2.3.4. Structura dosarului de autorizare

• 
  Documente care atestă îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate:
  

• 
  Documente privind legalitatea
  
• 
  Documente care atestă că formarea profesională este în obiectul de activitate
  
• 
  Obligaţiile exigibile de plată
  
• 
  Dovada achitării taxei de autorizare
  

• 
  Documente care atestă îndeplinirea condiţiilor de autorizare:
  

• 
  Fişa de autoevaluare (formular tip)
  
  • 
    Date de identificare a furnizorului de formare
    
  • 
    Programul de formare profesională
    
  • 
    Resurse necesare desfăşurării programului de formare profesională
    
  • 
    Experienţa furnizorului de formare şi rezultatele activităţii lui anterioare
    
  • 
    Informaţii suplimentare
    
• 
  Documente din care rezultă existenţa resurselor necesare desfăşurării programului de formare
  

• 
  Autorizaţii şi avize
  
• 
  Resurse umane (lista formatorilor, acordul scris de participare/angajare, CV, copii după diplome sau alte documente care atestă experienţa şi expertiza în domeniu )
  
• 
  Resurse materiale
  
• 
  Situaţia materială
  

În ceea ce priveşte autorizaţiile şi avizele pentru autorizare sunt necesare următoarele: :

a) Autorizaţiile de funcţionare pentru locul de desfăşurare a pregătirii teoretice şi practice (copii):

• 
  Autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor (PSI);
  
• 
  Autorizaţia sanitară
  
• 
  Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii;
  
• 
  Autorizaţia de mediu, dacă este cazul;
  
• 
  Autorizaţia sanitară veterinară, dacă este cazul sau contractul încheiat cu agentul economic din care să reiasă că deţine autorizaţiile legale pentru desfăşurarea pregătirii.
  

b) Avizul de la autoritatea de reglementare, pentru profesiile sau ocupaţiile pentru care există cerinţe speciale la organizarea pregătirii profesionale, dacă este cazul (copie);

c)Avizul din partea organismelor abilitate să coordoneze activitatea în ocupaţii cu regim de muncă special, pentru spaţiile folosite pentru pregătirea teoretică şi practică, dacă este cazul (copie).

4. 
   Alte forme de organizare a programelor de formare continuă
   

Formele şi modalităţile de organizare a programelor de formare continuă sunt diverse, ele putând îmbina modalităţile clasice de organizare a predării-învăţării (cursuri şi seminarii) cu cele considerate moderne (workshopurile, utilizarea platformelor e-learning). În egală măsură ele pot fi organizate la zi sau la distanţă. În ultima perioadă constatăm o expansiune a programelor de pregătire universitară prin învăţarea mediată de computer, învăţarea realizată prin intermediul platformelor e-learning.

Vom prezenta în continuare două dintre cele mai frecvent utilizate forme de organizare a programelor de formare continuă.

2.4.1. Şcolile de vară

Ca forme de organizare a programelor de formare continuă, Şcolile de vară sunt extrem de flexibile şi atractive. Ele se pot desfăşura – aşa după cum sugerează şi denumirea – în perioadele de vacanţă sau la începutul, respectiv sfârsitul programului instructiv-educativ desfăşurat cu studenţii (iulie sau septembrie). Atractivitatea unor astfel de forme de organizare derivă şi din posibila locaţie a desfăşurării activităţilor de formare, care poate fi alta decât spaţiul academic propriu-zis: tabere de vară, cabane ale instituţiilor de învăţământ sau alte spaţii închiriate de organizatori. Într-un astfel de cadru, Şcolile de vară pot deveni şi mijloace de socializare, de schimb de idei şi experienţe înafara tematicii oficiale stabilite prin program. Universitatea din Oradea poate beneficia de spaţii relativ generoase din acest punct de vedere; ne referim la Cabana Gaudeamus din Stâna de Vale sau la diferite locaţii din Băile Felix.

Pentru ca programul de formare oferit prin Şcolile de vară să fie finalizat prin certificate de participare cu un anumit număr de credite este nevoie de existenţa a minimum 40 de ore. Totodată, programul trebuie să parcurgă toate etapele de aprobare instituţională în conformitate cu Procedura pentru iniţierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea programelor de studii (Anexa nr. 2)

Dacă numărul de ore propus este mai mic, atunci cursanţii pot primi Diplome de participare, fără însă a se acorda credite.

Şcoala de vară se poate desfăşura anual în aceeaşi locaţie, constituindu-se într-o tradiţie a universităţii, a unei facultăţi sau catedre/specializări, dar şi în universităţi diferite ca urmare a colaborărilor pe care iniţiatorii programului le pot stabili în interiorul grupei de experţi care participă la realizarea activităţilor.

Flexibilitatea unei astfel de forme de organizare este dată şi de posibilitatea adaptării tematicii la ritmul rapid al schimbărilor ştiinţifice, chiar dacă tema-cadru rămâne aceeaşi.

Cerinţe:

• 
  Identificarea grupului-ţintă căruia i se adresează activităţile;
  
• 
  Stabilirea temei-cadru;
  
• 
  Stabilirea tematicii specifice, astfel încât să corespundă numărului de ore preconizat;
  
• 
  Selectarea specialiştilor/experţilor care vor susţine tematica propusă;
  
• 
  Realizarea suporturilor ştiinţifice, a materialelor etc.;
  
• 
  Realizarea programului de desfăşurare cu reperele orare corespunzătoare.
  

Şcoala de vară se poate organiza în mai multe variante, după cum urmează:

1. 
   Şcoala de vară cu tematica prestabilită (dar mobilă, flexibilă în timp), la care participanţii pregătesc materiale sub forma referatelor, comunicărilor ştiinţifice, workschop-urilor etc., pe care le susţin, le prezintă, le desfăşoară cu ceilalţi colegi care au contribuit cu materiale ştiinţifice în cadrul Şcolii de vară. În egală măsură, activităţile de acest tip sunt ateliere de lucru ale unor experţi în tematica respectivă, obiectivul final fiind acela de a elabora noi direcţii de acţiune într-un domeniu ştiinţific, de a contura soluţii pentru o problemă dată, etc. Într-o astfel de modalitate de organizare, programul de formare continuă se finalizează – de obicei - cu un volum tematic în care sunt inserate cele mai valoroase prezentări ştiinţifice care au fost susţinute în cadrul Şcolii de vară.
   
2. 
   Şcoala de vară cu tematică fixă la care participanţii se înscriu pentru a audia, participa la activităţile derulate şi susţinute de către specialişti, experţi ai domeniului (sau domeniilor) în care se înscrie tematica propusă. În acest caz cursanţii dobândesc un sistem de cunoştinţe sau/şi competenţe specifice unei specializări anume. Tematica propusă poate fi reluată în fiecare an, Şcoala de vară putând fi organizată atât timp cât prezintă interes pentru grupul-ţintă.
   

De multe ori, organizatorii unui astfel de program îmbunătăţesc sau dezvoltă tematica iniţială sub forma unui al doilea curs – şcoală de vară în care cunoştinţele şi competenţele achiziţionate se fundamentează pe cele anterioare.

2.4.2. Workshop-urile sau atelierele practice

Ca şi Şcolile de vară, workshopurile sunt modalităţi flexibile şi atractive de organizare a formării sau perfecţionării profesionale. Ele au avantajul de a se desfăşura sub forma activităţilor practice ceea ce contribuie la formarea unor competenţe, abilităţi profesionale sau de dezvoltare personală. Diferenţa faţă de Şcolile de vară constă în accentul pus pe dezvoltarea de competenţe, pe achiziţia unor tehnici de lucru, modalităţi de operare, etc., având o puternică orientare spre abilitarea practic – operaţională.

Este important de precizat faptul că workshopurile se organizează / se propun în funcţie de domeniile de competenţă ale organizatorilor şi în general sunt fundamentate pe participarea anterioară a acestora la programe similare de formare (în general cu un număr relativ mare de ore) din ţară sau/şi străinătate.

Uneori, workshopurile propuse sunt derivate din practicile elaborate în cadrul unor proiecte/ granturi cu finanţare naţională sau internaţională şi au ca scop iniţial diseminarea unor bune-rezultate sau practici educaţionale. Ulterior ele se structurează ca programe de formare de sine stătătoare, îmbogăţite şi/sau adaptate specificului domeniului de studii în care se integrează.

Finalizarea unor astfel de programe se realizează fie prin Diplome de participare, fie prin certificate, situaţie în care este nevoie de parcurgerea unui anumit număr de ore (minimum 40 în cazul programelor universitare) dar şi de respectarea cerinţelor specifice care decurg din Procedura pentru iniţierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea programelor de studii.

Trebuie ştiut faptul că anumite organizaţii profesionale, cum sunt Colegiul psihologilor sau Colegiul medicilor, ca să rămânem doar la aceste exemple, pot oferi astfel de programe de perfecţionare/ formare profesională pe care le creditează (şi le acreditează), permiţând evoluţia în carieră sau parcurgerea anumitor trepte/grade profesionale, obţinerea dreptului de liberă practică, etc. Cerinţele privind acreditarea fac obiectul unor reglementări specifice, propriu fiecăruia dintre aceste domenii în parte.

Referinţe bibliografice

1. 
   Botkin, J., Elmandjra, M., Maliţa, M., (1981), Orizontul fără limite al învăţării, Editura Politică, Bucureşti
   
2. 
   Caffarella, R.S., (2002), Identifying Program Ideas. In John Wiley& Sons Inc., Planning programs for adult learners – a practical guide for educa educators, trainers and staff developers, New York
   
3. 
   Comănescu, I., (1998), Prelegeri de pedagogie, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea
   
4. 
   Comenius, J.A., (1970), Didactica Magna, EDP, Bucureşti
   
5. 
   Cucoş, C., (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
   
6. 
   Dave, R.H., (1991), Fundamentele educaţiei permanente, EDP, Bucureşti
   
7. 
   Faure, E., (1974), A învăţa să fii, EDP, Bucureşti
   
8. 
   D’Hainaut, L., (coord) (1981), Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, EDP, Bucureşti
   
9. 
   Lengrand, P., (1973), Introducere în educaţia permanentă, EDP, Bucureşti
   
10. 
    Paloş, R., Sava, S., Ungureanu, D., (coord.) (2007), Educaţia adulţilor. Baze teoretice şi repere practice, Editura Polirom, Iaşi
    
11. 
    Queeney, D.S., (1994), Assessing needs in Continuing Education. An essential Tool for Quality Improuvement, Jossey-Bass Inc. Publishers, San Francisco.
    
12. 
    Văideanu, G., (1998), Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politică, Bucureşti
    

(2008), Charte des universités européennes pour l`apprentissage tout au long de la vie, l’Association Européenne de l’Université (EUA), Bruxelles, www.eua.be

Ordine, regulamente, metodologii, proceduri

1. 
   Procedura pentru iniţierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea periodică a programelor de studii, www.uoradea.ro
   
2. 
   ORDONANTA 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, Republicată în: MONITORUL OFICIAL NR. 711 din 30 septembrie 2002
   
3. 
   ORDONANTA 76/2004 privind formarea profesionala a adultilor, publicată în: MONITORUL OFICIAL NR. 791 din 27 august 2004
   
4. 
   Ordinul 1455/5122/2009 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului National de Formare Profesionala a Adultilor
   
5. 
   Metodologia de autorizare: ORDIN nr. 353/5.202/2003, pentru modificarea şi completarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, cu modificările şi completările ulterioare
   

1. 
   Ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si la ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 80/3.328/2005 pentru modificarea si completarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesionala a adultilor (nr. 353/5.202/2003)
   
2. 
   Ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si al ministrului educatiei si cercetarii nr. 77/3.327/2005 pentru modificarea si completarea Metodologiei certificarii formarii profesionale a adultilor (nr. 501/5.253/2003)
   
3. 
   Ordinul nr. 4543/468/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare si certificare a competentelor profesionale obtinute pe alte cai decat cele formale
   
4. 
   Ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si al ministrului educatiei si cercetarii nr. 81/3.329/2005 pentru pentru modificarea si completarea Procedurii de evaluare si certificare a competentelor profesionale obtinute pe alte cai decât cele formale
   

***„Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi”, în: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 111 din 6.05.2008 (2008/C 111/01), anexa 1 – Definiţii, p. 4.

Prorector

Prof.dr. Elena BONCHIŞ Conf. dr. Cecilia SAS

1 (2008), Charte des universités européennes pour l`apprentissage tout au long de la vie, l’Association Européenne de l’Université (EUA), Bruxelles, www.eua.be