Cel mai inalt al capitalismului

27

A

— Trebuie să-fi spun ceva... ceva la care m-am gindit in legătură cu asta... un plan grozav !

ii şopti voioasa lui soţie. Ei, John, ai chiorit, nu mă mai vezi ? urmă ea dindu-i un ghiont cu

cotul, in timp ce Durbeyfield işi continua recitativul, uitindu-se prin ea ca printr-o bucată de

sticlă.

— Sssst ! Nu mai cinta aşa tare, omule ! ii spuse proprietăreasa, că mai trece vreun slujbaş al

statului prin fata casei, şi, mai ştii, odată imi ia autorizaţia !

— V-a spus ce ni s-a intimplat? intrebă doamna Durbeyfield.

— Da, de spus ne-a spus el ceva. Dar crezi c-o să v-alegeţi cu vreun ban din toate astea ?

— Vezi, asta e ; aici e secretul ! spuse Joan Durbeyfield cu inţelepciune. in orice caz, vorba

ceea : e bine să fii inrudit cu o trăsură, chiar dacă nu te plimbi intr-insa. Coborind apoi

vocea pe care-o ridicase ca s-o audă ceilalţi ii şopti lui bărbatu-său : „De cind mi-ai

spus toate astea, m-am tot gindit şi mi-am adus aminte că lingă Trantridge, la marginea

pădurii Chase, stă o cucoană tare bogată şi de neam, una de-i zice d'Urber-ville".

— Ce ? Ce spui ? intrebă Sir John. Femeia repetă.

— Cucoana trebuie să fie rudă cu noi, adăugă ea, şi mă bate gindul s-o trimit pe Tess să-i

spună că sintem rude.

— Da, acu' că-mi spui, mi-aduc aminte. Adevărat că e o cucoană cu numele ăsta. Vezi,

pastorul Tringham nu s-a gindit la asta. Dar pe lingă noi, ea e o nimica toată. Trebuie să fie

vreo ramură mai indepărtată care abia dacă ajunge pină la regele ăla, Norman...

Preocupaţi de această problemă, nici unul nu băgase de seamă că intre timp se furişase in cameră

micul Abraham, care aştepta un moment prielnic pentru a le spune să vină acasă.

28

__ E bogată şi sint sigură că o să-i placă fata,

continuă doamna Durbeyfield, şi asta o să fie foarte bine. Nu ştiu, zău, de ce nu s-ar vizita

două ramuri dintr-acelaşi neam.

— Da, da, să ne recunoască pe toţi, se auzi de sub pat vocea isteaţă a lui Abraham. Cind Tess

o să se ducă să stea la ea, o să mergem toţi pe-acolo... şi-o să ne plimbăm cu trăsura... şio

să purtăm haine de sărbătoare.

— Da cum ajunseşi aici, băiete ? Şi ce tot indrugi acolo ? Hai, du-te de te joacă pe scară

pin' om fi gata de plecare. Ei, şi cum spuneam, Tess ar trebui să se ducă la ruda asta a noastră.

O să ştie ea cum s-o cucerească, de asta n-am eu

grijă, şi tare m-aş mira dacă pin' la urmă n-o s-o

de altfel !

ia vreun nobil de nevastă ! Nici nu se poate

— De unde ştii ?

— I-am văzut viitorul in zodiac. Aşa spunea... Şi să fi văzut ce frumuşică era azi !

Avea o piele... catifea, nu alta... ca o prinţesă !

— Dar fata ce zice ? Yrea să se ducă ?

— N-am apucat s-o intreb. Ea nu ştie incă nimic de cucoană. Dar cum e vorba de o

căsătorie atit de grozavă, nu cred să se impotrivească.

— De, Tess e cam curioasă din fire !

— Da, dar pin' la urmă tot o scoţi la capăt dacă ştii cum s-o iei. Las' pe mine.

Cu toate că soţii vorbiseră aproape in şoaptă, cei din jur auziseră şi inţeleseră destul ca să-şi

dea seama că familia Durbeyfield avea de dezbătut probleme mult mai serioase decit acelea

ale oamenilor de rind, şi că Tess — primul născut dintre copii, fata aceea frumuşică — avea in

fată un viitor strălucit.

— Frumoasă fată, n-am ce zice ! spuse unul dintre beţivanii mai in virstă, cu glas scăzut.

Mă uitam azi la ea cum zburda cu celelalte. Ehei, ar

29

trebui să aibă grijă Joan Durbeyfield, nu cumva să puie malţul crud in hambare.

Asta era o zicală de prin partea locului, care-şi avea tilcul ei. Nimeni nu-i răspunse

beţivanului; discuţia deveni generală şi la scurt timp după aceea se auziră din nou paşi in

camera de jos.

— M-am adunat cu caţiva prieteni pe care i-am poftit să bea pe socoteala noastră pentru

sărbătorirea asociaţiei... Pină să-.şi dea seama că noul-venit era Tess, gazda apucase să spună

formula, pe care o avea la indemină pentru cel nepoftit.

Chiar şi doamnei Durbeyfield i se păru că tinereţea fetei este cu totul nelalocul ei in mijlocul

aburilor de alcool care umpleau camera şi care se potriveau mult mai bine cu virsta zbirciturilor.

De aii fel o singură privire dojenitoare pe care Tess le-o arunca din ochii ei negri fu de

ajuns pentru ca amindoi părinţii să se scoale. să dea lepede berea pe git. şi să coboare scările

după ca, in timp ce doamna Rolliver venea grijulie, in urma lor.

— Va rog să nu faceţi gălăgie, dragii mei... dragii mei... că odată imi ia autorizaţia

şi mă cheamă la judecată şi cine ştie ce mi se mai trage din asta... Noapte bună.

O porniră tuspatru spre casă, Tess ţinindu-l pe taică-său de un braţ, iar doamna Durbeyfield de

celălalt. De fapt nu băuse cine ştie ce — nici măcar un sfert din cit poate să bea un beţiv de

meserie, ca să fie totuşi in stare să se ducă la biserică intr-o duminică după-amiază fără să se

impiedice la mătănii şi ingenuncheri ; dar Sir John avea o constituţie şubredă, care făcea ca

orice slăbiciune de acest fel să capete proporţii uriaşe. Dind de aerul proaspăt de afară, incepu

să se clatine atit de tare, ineit micul lor grup se apleca cind in direcţia Londrei, cind in direcţia

oraşului Batli, ceea ce oferea un spectacol cit se poate de comic. Asta se intimplă insă destul

de

30

des in familiile care se intorc acasă noaptea tir-ziu. Dar ca mai toate efectele comice, lucrul nu

era in fond chiar atit de hazliu. In măsura in care le era posibil, cele două femei ascundeau cu

mult curaj aceste plimbări şi contramarşuri forjate, atit faţă de cel care le provoca — adică

faţă de Durbevfield insuşi — cit şi faţă de Abraliam şi chiar faţă de ele insele. Astfel incetul

cu incetul ajunseră la poarta casei. Dar aproape dş casă, capul familiei incepu din nou să cinte

refrenul pe care-l cintase inainte, ca şi cum ar fi dorit să-şi dea curaj, vă/ind cit de sărmană era

reşedinţa lui actuală.

— Am un cavou de fam...ilie la Kingsberc !

— Ia mai lasă prostiile. Jacky, ii spuse nevasta, că doar n-o fi numai neamul tău grozav, or

mai fi fost pe vremuri şi alte neamuri de seamă. Iaca, de pildă familia Anktell, sau familia

Horsey, şi chiar familia I ringham... sint de viţă aproape tot atit de nobilă ca tine. cu toate

că, la drept vorbind, voi sinteţi de neam mai mare ca ei. Slavă domnului că in familia mea nu

s-au pomenit niciodată neamuri de-astea mari, aşa că n-am de ce să mă mai ruşinez.

— Ia nu mai fi tu aşa de sigură, că nu se ştie. Cu firea pe care o ai, tare imi vine a crede că vaţi

făcut de ris mult mai mult decit noi toţi la un loc şi că de fapt vă trageţi de-a dreptul din

regi şi regine.

Tess schimbă vorba, şi incepu să discute despre lucruri care in momentul acela i se păreau

mult mai importante decit strămoşii.

— Tare mă tem că tata n-are să poată duce stupii in noaptea asta !

—■ Cine ? Eu ? Ai sa vezi cum mă dreg intr-un ceas, două ! spuse Durbeyfield.

Pină ajunse să se culce toată familia, se făcuseră ceasurile unsprezece, iar cel tirziu la orele

31

două din noapte, Durbeyfield trebuia să pornească la drum cu stupii, dacă voia să-i predea

negustorilor din Casterbridge inainte de tirgul de sim-bătă, şi asta pentru că pe o distantă de

vreo 20-30 de mile drumul era foarte prost, iar calul şi căruţa nu puteau să meargă decit la

pas. La unu şi jumătate, doamna Durbeyfield intră in camera mare, in care Tess dormea

impreună cu toţi fraţii şi surorile ei.

— Degeaba, că nu poate să plece bietul om ! spuse ea fiicei ei mai mari, care deschisese

ochii de indată ce maică-sa pusese mina pe clanţă.

Tess se ridică in capul oaselor pierdută incă intre vis şi realitate.

— Dar cineva tot trebuie să se ducă, răspunse ea. Şi-aşa e destul de tirziu pentru stupi. Nu

mai e mult, şi se termină roitul de anul ăsta, aşa că dacă aminăm vinzarea pe tirgul de

săptămina viitoare, n-o să ne mai ia nimeni stupii şi rămi-nem cu ei pe cap.

Dar doamna Durbeyfield nu păru să fie la inălţimea situaţiei.

— Poate se duce vreunul din tinerii ăia care se invirteau in jurul tău la joc, ii sugeră ea lui

Tess.

— Nu, nu, pentru nimic in lume, spuse Tess cu mindrie, vrei să ştie toată lumea de ce nu s-a

dus tata ? Ar fi mai mare ruşinea ! Mai bine mă duc eu. Mă descurc eu, dacă merge şi

Abraham, să-mi ţină de urit.

in cele din urmă, maică-sa se hotări s-o lase. Micul Abraham, care dormea adinc intr-un colţ al

camerei, fu sculat şi pus să se imbrace inainte să fi părăsit cu totul lumea viselor. Intre timp

Tess se imbrăcă şi ea in grabă, şi după ce aprinseră un felinar, se duseră amindoi in grajd.

Căruţa lor prăpădită stătea gata incărcată ; şi fata scoase calul — căruia ii ziceau Prinţ — şi

care era doar ceva mai puţin prăpădit decit căruţa,

32

Bietul animal privea mirat la intunericul din jur, la felinar şi la cele două siluete, de parcă nu-i

venea să creadă că la ora aceea, cind toate vieţuitoarele se odihnesc, el e scos din grajd şi pus

la treabă. Umplură felinarul cu capete de luminare, il atirnară intr-o parte a căruţei, şi o

porniră la drum ; cit ţinu urcuşul merseră pe lingă căruţă, nevrind să impovăreze prea tare •un

cal atit de slab. Cu toate că mai era mult pină dimineaţă, pentru a-şi face curaj incercară să

uite că e noapte, ajutindu-se cu felinarul, ceva piine cu unt, şi cu ce-şi mai spuneau unul

altuia. Abra-ham se trezi de-a binelea (căci pină atunci se mişcase ca prin vis) şi incepu să

vorbească despre infăţişarea ciudată pe care o aveau diferitele forme proiectate pe cer ca nişte

pete intunecate, despre copacul care seamănă cu un tigru furios tişnind din vizuină, sau despre

acela care aducea cu capul unui uriaş.

După ce trecură de orăşelul Stourcastle, care dormea liniştit sub acoperişurile-i dese de stuf

galben, ajunseră pe o culme. Şi mai sus, in stinga lor, inconjurat de ripe, se ridica spre cer

dealul numit Bulbarrow sau Bealbarrow, care era poate cel mai inalt virf din South Wessex.

De aici incolo, pentru o bucată de vreme drumul devenea bunicel. Se urcară deci in căruţă, şi

Abraham căzu pe ginduri.

— Tess, spuse el după un timp cu sfială.

— Da, Abraham.

— Iţi pare bine că ne-am făcut nobili ?

— Nu prea.

— Dar nu-ti pare bine că ai să te măriţi cu un nobil ?

— Ce ? spuse Tess ridicind capul.

— Ruda aia mare a noastră o să te ajute să te măriţi cu un nobil.

— Eu ? Ruda noastră mare ? N-avem nici o rudă de felul ăsta. Cine ti-a băgat asta in

cap ?

33

— I-arri aitzit cum vorbeau la Rolliver, cind m-am dus să-l iau pe tata. E o cucoană

bogată Ia Trantridge, care e rudă cu noi, şi mama a zis că dacă te duci o să te recunoască

drept rudă şi o să te ajute să te măriţi cu un nobil.

Tess căzu pe ginduri şi nu mai scoase nici o vorbă. Abraham insă continua să vorbească, mai

mult pentru plăcerea de a vorbi decit pentru aceea de a fi ascultat, şi fără a se sinchisi cituşi de

pujin de aerul absent al soră-si. Se sprijini de stupi, şi cu ochii la cer incepu să vorbească despre

stelele care pilpiiau reci in imensitatea intunecată a boltii cereşti, intr-o senină nepăsare

fată de aceste două fărime de viată omenească. Abraham se intreba cit de departe erau aceste

hrmini şi dacă indărătul lor se afla dumnezeu. Din cind in cind insă, vorbăria lui de copil revenea

la ceea ce-i impresionase imaginaţia mai puternic chiar decit minunile creaţiei. Dacă

Tess s-ar imbogăţi căsătorindu-se cu un nobil, ar aA~ea oare bani să-i cumpere lui o lunetă

aşa de mare ineit stelele să-i pară tot atit de aproape ca Net-tlecombe Tout1 ?

Faptul că Abraham readusese in discuţie subiectul care după cite se părea devenise obsesia

intregii familii, o supără pe Tess din cale-a fără.

— Lasă asta acum ! exclamă ea.

— Dar n-ai spus tu că stelele sint ca pămintnl, Tess ?

— Ba da.

— Toate ?

— Nu ştiu, cred că da. Uneori imi par a fi ca merele din pomul nostru cel bătrin. Cele

mai multe sint frumoase şi bune, şi doar citeva putrede.

— Şi noi unde stăm ? Pe una frumoasă, sau pe una putredă ?

Masiv din Wesseţ.