Serviciul Concesionare - Valorificare Terenuri şi Implementare Strategii Servicii Publice
Prin Serviciul Concesionare - Valorificare Terenuri şi Implementare Strategii Servicii Publice se coordonează activitatea următoarelor compartimente: Activitate sere, Întreţinere zone verzi, Amenajare zone verzi, Administrare pepinieră şi Administrare cimitir, ecarisaj. Prin activităţile specifice ale compartimentelor, se asigură: amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi publice de pe raza municipiului Bistriţa, precum şi producerea materialului dendrofloricol necesar, întreţinerea şi funcţionarea ştrandului municipal Codrişor în sezonul estival, a Capelei mortuare, a Cimitirului uman şi a Adăpostului pentru câinii fără stăpân, de pe strada Simpozionului, precum şi a activităţii de ecarisaj.
Pe parcursul anului 2011 s-au realizat următoarele activităţi:
-
în baza de producţie s-a obţinut în totalitate necesarul de plante anuale, bienale şi perene pentru spaţiile verzi publice din municipiu;
-
au fost amenajate toate terenurile destinate plantaţiilor floricole;
-
au fost plantate în ghivece, coşuri şi jardiniere, 5.800 de plante curgătoare care apoi au fost montate pe stâlpi de iluminat stradal, stâlpi metalici ornamentali, garduri metalice în intersecţii, jardiniere pe faţada clădirii primăriei;
-
au fost distribuiţi, către asociaţiile de proprietari/locatari, 8.924 de arbuşti, 15 puieţi arbori, 4.650 de răsaduri plante anuale şi bienale;
-
a fost întreţinută o suprafaţă de 2.268 mp plantaţii floricole, prin lucrări repetate de udare, plivire, prăşire, completare goluri;
-
au fost plantate 125.220 buc. plante anuale, 67.188 buc. plante bienale;
-
s-au plantat 493 de arbori, 1.689 arbuşti şi 637 buc. trandafiri;
-
cosirea gazonului s-a executat în totalitate şi în mod repetat, atât pe spaţiile verzi centrale cât şi pe cele din cadrul cartierelor cu blocuri de locuinţe, pe o suprafaţă de 636.404 mp;
-
în luna mai 2011 a fost introdus un element nou în amenajarea spaţiilor verzi, respectiv înlocuirea ghivecelor cu plante curgătoare pe stâlpii de iluminat de pe Bd. Independenţei, cu vase speciale (27 buc.), cu sistem de acumulare a rezervei de apă, concepute astfel încât să eficientizeze întreţinerea plantelor;
-
lucrările de toaletare a arborilor în perioada de repaus vegetativ s-au făcut punctual, doar la solicitări ale cetăţenilor sau unde se impunea, vizând securitatea traficului auto şi pietonal, iar eliminarea exemplarelor necorespunzătoare s-a făcut doar cu avizul comisiei de specialitate;
-
au fost aplicate tăieri de întreţinere şi regenerare unui număr de 2.811 arbori şi 1.062 arbuşti;
-
au fost aplicate tunderi repetate pentru întreţinere la 89.919 mp gard viu;
-
s-au executat lucrări de refacere a spaţiilor verzi şi amenajare parcări înierbate prin aşternere a 1.176 mc de pământ vegetal şi semănat 598 kg gazon;
-
s-au executat în mod repetat lucrări de adunat resturi vegetale şi salubrizat spaţii verzi pe o suprafaţă de 117.903 mp;
-
au fost eliminaţi 200 buc. arbori necorespunzători şi 59 buc. puieţi arbori distruşi, de pe domeniul public;
-
activitatea la Capela mortuară - 384 persoane decedate depuse în capelă, 13 scutiri de taxă, 1023 zile utilizare capelă;
-
activitatea la Cimitirul municipal – 40 de locuri concesionate, 7 locuri scutite de taxă;
-
activitatea la Ştrandul municipal Codrişor (perioada de funcţionare 24.06.11 – 30.08.11) - 46 zile cu încasări, 4.469 adulţi, 13.185 copii/studenţi/pensionari;
-
activitatea de ecarisaj şi Adăpostul pentru câinii fără stăpân - 164 câini capturaţi şi cazaţi.
Obiective majore pentru anul 2012:
-
completarea aliniamentelor stradale prin plantarea a minimum 300 buc. arbori cu balot;
-
eficientizarea activităţii de întreţinere a plantaţiilor floricole şi a suprafeţelor gazonate prin montarea de sisteme de irigaţii;
-
îmbunătăţirea sistemului de încălzire a Capelei mortuare prin înlocuirea centralei termice;
-
reducerea cheltuielilor privind consumul de apă şi reparaţiile la Ştrandul municipal Codrişor prin reabilitarea celor trei bazine;
-
îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire a câinilor din Adăpostul pentru câinii fără stăpân, prin refacerea şapei cu pantă de 2% în boxe şi instalarea grătarelor din lemn.
Serviciul transport, administrare circulaţie
Serviciul funcţionează în cadrul Direcţiei Servicii Publice şi are drept principale atribuţii:
-
întocmeşte regulamentele şi normele locale de organizare şi funcţionare a serviciilor de transport public local, criteriile şi procedurile de monitorizare şi control al gestiunii serviciilor de transport public local (transport public local de persoane, transportul public local de mărfuri cu autoturisme a căror masă maximă autorizată, cu tot cu remorcă, nu depăşeşte 3,5 tone, alte servicii de transport public);
-
monitorizează funcţionarea serviciilor de transport public local pe baza indicatorilor de performanţă din Regulamentul - cadru de funcţionare a acestor servicii;
-
organizează iluminatul public stradal şi ornamental al municipiului în condiţii de eficienţă şi siguranţă;
-
monitorizează funcţionarea serviciului de iluminat public în municipiul Bistriţa;
-
conduce evidenţa indicatoarelor de circulaţie din municipiul Bistriţa, verifică şi propune măsuri de înlocuire a celor deteriorate;
-
întocmeşte documentaţii pentru executarea de parcări auto;
-
verifică şi emite avize de amplasament pentru certificatele de urbanism solicitate;
-
întocmeşte şi eliberează autorizaţiile de spargere a străzilor, trotuarelor şi spaţiilor verzi de pe teritoriul municipiului Bistriţa şi urmăreşte respectarea condiţiilor prevăzute în autorizaţii;
-
propune măsuri şi mijloace specifice siguranţei circulaţiei pe drumurile publice din municipiul Bistriţa şi urmăreşte realizarea lor;
-
răspunde de reglementarea şi desfăşurarea serviciilor publice de transport în municipiul Bistriţa;
-
eliberează autorizaţii de transport, licenţe de traseu autorizaţii de taxi;
-
ţine evidenţa vehiculelor nesupuse înmatriculării şi eliberează certificate de înregistrare pentru acestea;
-
gestionează legitimaţiile - carduri şi abonamentele eliberate în baza HCL nr. 178/30.09.2009.
Activitatea de transport public de persoane prin curse regulate s-a desfăşurat în gestiune delegată, în baza contractului de delegare nr. 3/D din 29.05.2009, încheiat cu operatorul de transport S.C. TRANSMIXT S. A. Bistriţa.
Transportul public local de călători a cunoscut o uşoară creştere a numărului de călători transportaţi în anul 2011 faţă de 2010, cu 55.672 călători, de la 3.772.500 persoane în 2010 la 3.828.172 persoane în anul 2011, însemnând o creştere de 1,48%.
În ce priveşte calitatea serviciilor de transport s-a acţionat pentru respectarea frecvenţei de circulaţie pe traseele stabilite, creşterea capacităţii mijloacelor de transport, creşterea numărului de vehicule la orele de vârf. S-a pus la dispoziţia călătorilor un număr de telefon gratuit („televerde”) din orice reţea pentru a da posibilitatea acestora de a comunica reclamaţiile şi sesizările şi pentru a se putea interveni prompt în soluţionarea acestora. Pentru informarea călătorilor, în staţiile de autobuz s-au montat panouri de afişaj pe care a fost afişat programul de trecere a autobuzelor prin staţie şi harta traseelor de transport din municipiul Bistriţa.
Indicatorii de performanţă, cuprinşi în anexa nr. 4 la contractul de delegare a gestiunii serviciului, au fost îndepliniţi în proporţie de 81,25%, din cei 10 indicatori de performanţă, 7 fiind realizaţi în proporţie de 100%, 3 nefiind realizaţi la nivelul acceptat prin contract. Indicatorii de performanţă neîndepliniţi se referă la numărul de curse întârziate (12 faţă de 6 acceptate), numărul de călători afectaţi de întârzierea curselor (2.880 faţă de 1.800 acceptaţi) şi numărul accidentelor de circulaţie produse din vina conducătorilor auto ai operatorului de transport, fiind înregistrate 5 accidente uşoare, faţă de zero accidente acceptate. S-au înregistrat în cursul anului raportat un număr de 13 reclamaţii, din care 11 justificate şi 2 nejustificate, acest indicator fiind considerat ca realizat 100% întrucât, în anexa la contract, nivelul acceptat este de 24 reclamaţii din care 12 justificate. La toate reclamaţiile înregistrate s-a răspuns în termenul legal stabilit.
În cursul anului 2011 au beneficiat de facilităţi la transportul public 13.237 persoane, din care, 11.240 pensionari, 122 veterani de război şi văduve de război, 12 participanţi la revoluţia din decembrie 1989, 331 persoane persecutate politic de regimul comunist şi 1.532 persoane cu handicap (825 persoane cu certificat de handicap permanent şi 707 persoane cu certificat de handicap cu termen de revizuire). Numărul beneficiarilor de facilităţi a crescut faţă de anul 2010 cu 920 persoane, însemnând o creştere de 7,47%.
Pentru persoanele beneficiare de transport gratuit pe mijloacele de transport în comun (pensionari, veterani de război, persoane persecutate politic de regimul comunist, participanţi la revoluţia din decembrie 1989), în cursul anului 2011 s-au încărcat un număr de 1.320.930 călătorii, fiind utilizate, respectiv decontate de operatorul de transport, un număr de 1.181.729 călătorii cu o valoare de 2.200.150 lei.
Alte categorii de persoane beneficiare de facilităţi la transportul public au fost elevii, studenţii şi cadrele didactice, care, în baza Hotărârii nr. 178 din 30 septembrie 2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, au beneficiat de decontarea a 50% din valoarea abonamentelor la transportul public. În cursul anului 2011 au beneficiat de această facilitate, în medie, lunar, un număr de 700 elevi, 8 studenţi şi 35 de cadre didactice. Valoarea totală decontată în anul 2011 pentru aceste categorii de persoane a fost de 224.524 lei.
În ce priveşte siguranţa circulaţiei, în anul 2011 s-au realizat următoarele:
-
s-au întocmit documentaţiile şi a fost asigurată asistenţa tehnică pentru realizarea de sensuri giratorii în următoarele locaţii: B-dul Decebal - str. Gării, Calea Moldovei – Infoel, Calea Clujului - Drumul Cetăţii - str. Sigmirului şi Calea Moldovei - Kaufland II;
-
s-au întocmit documentaţiile şi a fost asigurată asistenţa tehnică pentru realizarea semaforizării la trecerile pentru pietoni: B-dul Gen. Gr. Bălan - Şc. Gen. Ştefan cel Mare şi B-dul Decebal - str. Zimbrului;
-
s-au întocmit documentaţiile şi a fost asigurată asistenţa tehnică pentru realizarea de alveole pentru staţiile de autobuz în 14 locaţii;
-
s-au întocmit documentaţiile, au fost efectuate măsurătorile în trafic şi a fost asigurată asistenţa tehnică pentru întocmirea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi obţinerea avizelor necesare realizării sensului giratoriu la intersecţia străzilor Drumul Cetăţii şi Subcetate;
-
a fost asigurată asistenţa tehnică pentru montarea a 178 indicatoare rutiere diverse;
-
s-au întocmit documentaţiile pentru achiziţionarea a 53 indicatoare de orientare (41 indicatoare tip săgeată şi 12 indicatoare de informare de mari dimensiuni);
-
s-au întocmit documentaţiile pentru licitaţia de achiziţie a serviciului de marcaje rutiere longitudinale şi a fost asigurată asistenţa tehnică pentru realizarea a 5325 metri pătraţi marcaje rutiere cu vopsea acrilică albă;
-
s-au întocmit documentaţiile pentru licitaţia de achiziţie a 7000 kg vopsea de marcaj şi diluant aferent şi a fost asigurată asistenţa tehnică pentru realizarea, în regie proprie, a marcajelor transversale;
-
a fost asigurată asistenţă tehnică pentru realizarea a 1537 mp de treceri pentru pietoni cu material bicomponent, în 22 de locaţii;
-
a fost asigurată asistenţa tehnică pentru realizarea a 344 mp de covoare antiderapante la trecerile pentru pietoni cu material tip Rocbinda roşu, în 9 locaţii;
-
au fost înregistrate 37 vehicule neînmatriculabile;
-
au fost eliberate 105 carduri legitimaţie pentru parcare, destinate persoanelor cu handicap.
Până la predarea serviciilor aferente către Poliţia locală (03.06.2011), au fost realizate următoarele: au fost înregistrate 44 mopede, s-au eliberat 401 adeverinţe de radiere autovehicule, s-au eliberat 91 permise de acces în municipiul Bistriţa a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maxim autorizată mai mare de 2,5 tone, au fost eliberate 120 permise de acces pe pietonalul „Liviu Rebreanu”.
Pentru reglementarea activităţii de transport în regim de taxi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, modificată şi completată prin Legea nr. 265/19.07.2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, au fost verificate în vederea acordării vizei anuale un număr de 394 autorizaţii taxi. Au fost suspendate, în cursul anului 2011, un număr de 3 autorizaţii taxi. Au fost re-autorizate, în urma procesului de divizare şi a celui de cesionare în condiţiile legii, 37 de autovehicule taxi.
În cursul anului 2011 au fost înlocuite, în condiţiile legii, 37 de autovehicule taxi autorizate, în toate cazurile autovehiculele înlocuitoare având performanţe şi condiţii de confort superioare. Pentru toate aceste autovehicule au fost verificate dosarele de autorizare şi au fost eliberate autorizaţii conform legii.
În ce priveşte intervenţiile la reţelele de utilităţi, în cursul anului 2011 s-au eliberat 367 autorizaţii de spargere, din care: 95 avarii la reţelele de apă, 9 avarii la reţelele de canalizare, 158 avarii la reţelele de gaz, 5 avarii la reţelele de telefonie, 50 avarii la reţelele electrice subterane şi 102 branşamente şi racorduri electrice, apă sau gaz
În cursul anului 2011 au fost verificate şi emise 192 avize de amplasament solicitate prin certificatele de urbanism şi s-au predate către constructori 87 de amplasamente pentru începerea lucrărilor la reţelele de apă, canalizare, gaz, electrice.
Pe lângă activităţile curente de monitorizare şi intervenţie în caz de avarii, în domeniul serviciului de iluminat public s-au realizat următoarele:
-
s-a realizat parţial iluminat public stradal prin montaj de corpuri de iluminat în 19 zone. Au fost montate 63 de corpuri cu becuri cu vapori de sodiu de înaltă presiune;
-
s-a realizat iluminatul public stradal/pietonal în 2 zone prin montarea a 10 corpuri cu becuri cu vapori de sodiu, de 110W;
-
s-a realizat iluminatul public în 3 zone prin utilizarea a 3 reflectoare cu becuri cu vapori de sodiu;
-
s-a realizat punerea în funcţiune a 3 puncte de aprindere;
-
s-a realizat reabilitarea iluminatului public stradal în Unirea, pe DN17, prin înlocuire corpuri de tip Norris (tip pălărie) şi completare cu noi corpuri. Număr de corpuri montate: 67;
-
s-au realizat lucrări de instalare de echipament de iluminare stradală (7 zone). Au fost instalate 53 de corpuri stradale şi 14 corpuri pietonale.
Obiective majore pentru anul 2012:
-
îmbunătăţirea condiţiilor de trafic în municipiul Bistriţa, în conformitate cu documentaţia elaborată în acest scop şi avizată de poliţia rutieră;
-
supravegherea lucrărilor din cadrul următoarei etape 2012 a Programului ISPA privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare pe străzile din municipiu şi localităţile componente, precum şi refacerea spaţiilor de pe domeniul public, afectate de aceste lucrări;
-
supravegherea până la finalizare a tuturor lucrărilor de refacere a spaţiilor de pe domeniul public, afectate de avarii apărute la reţelele subterane;
-
realizarea reabilitării iluminatului public stradal în Viişoara prin înlocuirea corpurilor existente, echipate cu becuri cu vapori de mercur, cu corpuri echipate cu becuri cu vapori de sodiu;
-
instalare echipament de iluminare stradală pentru 7 zone;
-
monitorizarea serviciului de transport public local de persoane în scopul creşterii calităţii acestuia şi a îndeplinirii indicatorilor de performanţă stipulaţi în contractul de delegare a gestiunii serviciului;
-
întocmirea documentaţiei în vederea amenajării a 7 alveole pentru staţii de autobuz;
-
verificarea şi avizarea autorizaţiilor taxi, a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport în regim de taxi, cu toţi deţinătorii de autorizaţii taxi;
-
asigurarea asistenţei tehnice pentru realizarea a 6.000 mp de marcaje longitudinale şi 9.000 mp marcaje transversale;
-
monitorizarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare de pe raza municipiului Bistriţa;
-
monitorizarea serviciului de iluminat public şi asigurarea intervenţiilor specifice pentru întreţinerea şi repararea sistemului de iluminat public.
Serviciul tehnic marketing
Serviciul tehnic marketing desfăşoară următoarele activităţi:
-
întocmeşte documentaţiile necesare desfăşurării activităţii serviciilor din cadrul Direcţiei; întocmeşte proiecte de amploare redusă pentru diverse reparaţii, împrejmuiri;
-
urmăreşte comportarea în timp a străzilor, podurilor, podeţelor, pasaje, clădiri, ziduri de sprijin, apărări de maluri, cuprinse în lista bunurilor domeniului public al municipiului Bistriţa şi cele 6 localităţi componente;
-
asigură desfăşurarea în condiţiile legii a activităţii laboratorului de determinări din cadrul Direcţiei Servicii Publice;
-
asigură întocmirea şi urmărirea derulării contractelor încheiate cu furnizorii de utilităţi şi cu alte unităţi specializate, pentru furnizarea de apă rece, energie electrică, gaz metan;
-
fundamentează, elaborează şi monitorizează implementarea strategiei municipiului Bistriţa, de accelerare a dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice pe raza municipiului Bistriţa;
-
urmăreşte punerea în funcţie a echipamentelor tehnice, întocmeşte documentaţiile în vederea obţinerii autorizaţiilor ISCIR pentru instalaţii şi echipamente;
-
verifică sesizările cetăţenilor referitoare la deteriorări ale carosabilului, trotuarelor, parcărilor, şanţurilor şi ia măsuri pentru îndepărtarea deficienţelor semnalate;
-
elaborează Programul anual al achiziţiilor publice, asigură aplicarea corespunzătoare a legislaţiei privind achiziţiile publice, negociază şi încheie contracte economice împreună cu serviciile de specialitate, participă la licitaţii în conformitate cu prevederile legale, urmăreşte derularea contractelor de furnizare, servicii şi lucrări, cu respectarea clauzelor contractuale;
-
întocmeşte notele de comandă pentru produsele şi lucrările care se achiziţionează pe baza procedurii de cumpărare directă conform plafonului legal stabilit şi solicită oferte de la furnizori conform prevederilor legale în vigoare pentru procurarea în condiţii de eficienţă a materiilor prime, materialelor şi combustibili, conform prevederilor legale în vigoare;
-
întocmeşte şi administrează contractele de achiziţii pe baza procedurilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţii publice, urmăreşte derularea lor în vederea asigurării continuităţii procesului de producţie, în funcţie de valoarea achiziţiei;
-
gestionează registrul de neconformităţi conform standardelor de management al calităţii;
-
confirmă necesitatea, oportunitatea aprovizionării tehnice şi materiale a serviciilor pentru evitarea creării stocurilor supranormative.
Pe parcursul anului 2011 s-au realizat următoarele activităţi:
-
s-au întocmit documentaţiile pentru executarea de noi parcări: 236 locuri de parcare în 21 de locaţii, în suprafaţă de 3.785 mp - pe domeniul public; 150 locuri de parcare, în suprafaţă de 2.776 mp - pe locul fostelor garaje;
-
s-au întocmit documentaţiile pentru executarea de noi parcări: 276 locuri de parcare în 26 de locaţii, în suprafaţă de 3859,33 mp - pe domeniul public; spaţii de parcare pe locul garajelor desfiinţate în 4 locaţii, totalizând 482 mp – 24 locuri de parcare; reabilitare spaţii de parcare în suprafaţă de 690 mp şi 30 locuri;
-
au fost întocmite documentaţii şi s-au urmărit lucrările de reparaţii trotuare cu pavaj în localităţile componente Unirea, Sigmir şi Sărata, în suprafaţă de 5240 mp;
-
au fost întocmite documentaţii şi s-au urmărit lucrările de reparaţii trotuare cu pavaj pe 14 străzi din municipiul Bistriţa, în suprafaţă de 23731 mp;
-
au fost întocmite documentaţii reabilitare străzi, alei, în cartierul Ştefan cel Mare, zona cuprinsă între străzile Andrei Mureşanu – Ioan Slavici - Colibiţei, zona cuprinsă între străzile Andrei Mureşanu – Calea Moldovei – Năsăudului – Sucevei;
-
a fost întocmită documentaţia pentru reparaţii curente străzi pe 63.211,40 mp;
-
au fost urmărite lucrările de decolmatare a şanţurilor în municipiul Bistriţa, în lungime de 1.750 ml;
-
s-a întocmit baza de date anuală privind consumul de utilităţi, aferent perioadei 2009 – 2020, la imobilele aparţinând Direcţiei Servicii Publice Bistriţa, în vederea elaborării inventarului de emisii de CO2 anual, aferent perioadei 2009 – 2020;
-
s-a elaborat şi monitorizat implementarea strategiei municipiului Bistriţa, de accelerare a dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice pe raza municipiului Bistriţa;
-
s-a întocmit documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei DSP - persoană juridică, privind verificarea tehnică în utilizare la aparate consumatoare de combustibil cu P≤ 400 kw- cazane de apă caldă cu P≤ 400 kw şi cazane de abur de joasă presiune cu Q≤0,6 t/h şi abur saturat;
-
instalare, montare şi reparare la cazane de apă caldă cu P> 400 kw şi P≤5800 kw şi cazane de abur de joasă presiune cu Q>0,6 t/h şi Qmax ≤2 t/h –abur saturat
-
s-a întocmit documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei privind execuţia, verificarea şi revizia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale având regimul de presiune de lucru mai mică sau egală cu 6 bar – pentru DSP ca persoană juridică;
-
s-a întocmit documentaţia pentru autorizarea instalatorilor de gaze naturale III D;
-
s-au făcut demersuri şi s-a întocmit documentaţia preliminară pentru elaborarea proiectului tehnic de urmărire a comportării în timp a coşului de fum industrial de la Uzina Termică;
-
s-au urmărit lucrările la obiectivele de investiţii: „Construire birouri, atelier reparaţii, garaje str. Victor Babeş nr. 28” şi „Sisteme de prevenire a incendiilor la baza de producţie, str. Victor Babeş, nr. 28”;
-
s-au urmărit lucrările de reabilitare a 10 spaţii de joacă din municipiu;
-
s-a întocmit şi urmărit programul anual de achiziţii.
Pe parcursul anului 2011 s-au centralizat necesarele de materiale de la serviciile şi birourile Direcţiei Servicii Publice, s-au întocmit caiete de sarcini şi documentaţiile în vederea efectuării licitaţiilor pentru produsele, serviciile şi lucrările ce-au fost supuse procedurii de atribuire, pentru produsele, serviciile şi lucrările care au fost achiziţionate prin cumpărare directă, s-a întocmit dosarul achiziţiei publice făcându-se testarea pieţei prin cerere de ofertă de la mai mulţi ofertanţi cu acelaşi specific de activitate, s-a urmărit derularea contractelor şi respectarea clauzelor contractuale;
Pentru anul 2012 sunt propuse următoarele obiective majore:
-
întocmire documentaţii pentru amenajarea a 10 spaţii de parcare în municipiu totalizând 1741 mp şi 87 locuri şi urmărirea lucrărilor;
-
întocmire documentaţii pentru reabilitare spaţii de parcare în suprafaţă de 680 mp şi 30 locuri;
-
întocmire documentaţii reabilitare străzi, alei, în cartierele: Petre Ispirescu, Independenţei Sud, Independenţei Nord, zona cuprinsă între străzile Andrei Mureşanu – Calea Moldovei – Năsăudului – Sucevei, în suprafaţă de 127.444 mp;
-
întocmirea documentaţiei pentru reparaţii curente străzi pe 72.798 mp;
-
întocmirea documentaţiilor pentru decolmatarea a 2.520 ml şanţuri în municipiul Bistriţa;
-
actualizarea bazei de date anuale privind consumul de utilităţi aferent perioadei 2009 – 2020, la imobilele aparţinând Direcţiei Servicii Publice Bistriţa, în vederea elaborării inventarului de emisii de CO2 anual, aferent perioadei 2009 – 2020;
-
întocmirea şi urmărirea programului anual de achiziţii;
-
realizarea, prin mijloace electronice, a unui procent de cel puţin 50% din achiziţiile aferente anului 2012;
-
asigurarea aprovizionării tehnico - materiale cu ritmicitate, contribuind astfel la desfăşurarea în condiţii optime a activităţii sectoarelor din cadrul direcţiei;
-
asigurarea condiţiilor optime de depozitare a resurselor materiale necesare şi utilizarea raţională a acestora, astfel încât să se respecte normele de consum şi să nu afecteze stocurile de materiale.
Dostları ilə paylaş: |