SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢǍ
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa a fost înfiinţat prin HCL nr. 56/2006, ca serviciu public comunitar, prin unificarea serviciului public de pompieri civili şi a formaţiunilor de protecţie civilă. Serviciul are ca scopuri principale: apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi realizarea măsurilor de protecţie civilă.
Din punct de vedere organizatoric, conform organigramei aprobată prin HCL nr. 102/2010, serviciul are un număr de cinci persoane angajate şi un număr de 205 posturi voluntari repartizaţi astfel: 27 de voluntari în cadrul compartimentului pentru prevenire şi 179 de voluntari pentru 14 formaţii de intervenţie specializate pe următoarele domenii: transmisiuni-alarmare, cercetare-căutare, deblocare-salvare, cruce roşie-prim ajutor, sanitar-veterinar, adăpostire, protecţie N.R.B.C., logistic, salvare-evacuare şi apărare împotriva incendiilor, în funcţie de riscurile de situaţii de urgenţă identificate la nivelul municipiului Bistriţa.
Până la această dată sunt încheiate 86 contracte de voluntariat ce acoperă în totalitate cele 27 posturi din compartimentul prevenire şi o parte din formaţiile de intervenţie: PSI, cruce roşie-prim ajutor, adăpostire, parţial echipa NRBC (nuclear, radiologic, biologic, chimic).
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă are următoarele atribuţii principale:
-
desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea, respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă;
-
verifică modul de aplicare a normelor, dispoziţiilor, instrucţiunilor şi măsurilor care privesc apărarea împotriva incendiilor în sectorul de competenţă;
-
exercită acţiuni de intervenţie pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor, protecţia persoanelor şi bunurilor periclitate de incendiu şi dezastre;
-
acordă ajutor, în condiţiile legii, persoanelor a căror viaţă este pusă în pericol în caz de explozie, incendiu, inundaţii, alunecări de teren, accidente, precum şi în cazul altor evenimente ce implică acţiuni de protecţie civilă.
Pe parcursul anului 2011 s-a urmărit creşterea nivelului de pregătire al personalului acestui serviciu, angajat şi voluntar, prin participarea la diferite cursuri, instruiri teoretice şi practice, astfel că, în acest moment, toţi voluntarii serviciului posedă atestatul „specialist prevenire”. În cadrul serviciului sunt în acest moment 6 paramedici cu stagiu de pregătire la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi 3 asistenţi medicali.
Totodată, în perioada menţionată s-au desfăşurat toate activităţile prevăzute în Planul de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pe anul 2011, conform ordinului prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud.
S-au efectuat pregătiri teoretice şi practice lunare cu voluntarii din formaţiile de intervenţie pentru deprinderea regulilor regulile de comportare în situaţii de urgenţă:
-
noţiunile de prim ajutor şi auto-ajutor sanitar;
-
aparatura şi tehnica din dotare şi modul de întrebuinţare a acestora;
-
metodele şi procedeele de intervenţie, de limitare şi înlăturare a urmărilor cauzate de diferite situaţii de urgenţă.
Protecţie civilă
Au fost întocmite sau actualizate, după caz, următoarele documente operative: Planul de înştiinţare şi alarmare al municipiului Bistriţa, Planul de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi poluărilor accidentale şi Planul de Analiză şi Acoperire a Riscurilor, supus spre aprobare Consiliului local.
S-au reactualizat documentele operative, la nivelul anului 2011, pentru Planul de evacuare a populaţiei şi materialelor din municipiul Bistriţa în situaţii de urgenţă şi Planul de adăpostire a populaţiei municipiului Bistriţa. A fost încheiat un contract de servicii de întreţinere, reparaţii şi mentenanţă, post garanţie, la sistemul de alarmare. S-au actualizat dosarele tehnice pentru fiecare sirenă de alarmare şi au fost verificate şi întreţinute trimestrial toate sirenele din municipiul Bistriţa.
S-a efectuat verificarea, inventarierea şi individualizarea adăposturilor de protecţie civilă şi s-au efectuat lucrări de marcare a adăposturilor, s-au efectuat instruiri lunare cu voluntarii din formaţiunile de protecţie civilă, pe teme de adăpostire, deblocare-salvare, evacuare.
S-a constituit din voluntari echipa de adăpostire şi s-a constituit parţial echipa NRBC (nuclear, radiologic, biologic, chimic). S-a acordat sprijin, la solicitarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud, la pregătirea şi desfăşurarea concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, faza pe judeţ, destinat elevilor. S-a reactualizat componenţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi al Centrului operativ cu activitate temporară al municipiului Bistriţa, conform prevederilor HG nr. 1491/2004 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Apărare împotriva incendiilor
Activitatea Compartimentul prevenire s-a desfăşurat pe trei direcţii principale:
-
instruiri cu responsabili P.S.I. din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa (Legea nr. 307/2006, Ordinul nr. 163/2007, Ordinul nr. 160/2008), instruiri cu salariaţii Primăriei din sectoarele de activitate expuse apariţiei unor situaţii de urgenţă, instruiri cu şefii formaţiilor de voluntari, precum şi cu voluntarii din compartimentul de prevenire, şi înmânarea „Fişei Postului” tuturor celor implicaţi în activitatea de prevenire la diferite niveluri;
-
realizarea de „ Programe de măsuri” cu ocazia diferitelor evenimente care s-au desfăşurat în această perioadă pe raza municipiului Bistriţa (sărbători de iarnă, sărbători pascale, „Zilele Bistriţei”, festivalul rock, „Zilele medievale” ş.a.), pregătirea de informări pentru prelucrarea lor în şcolii, biserici, la efectuarea controalelor în gospodăriile cetăţeneşti, precum şi afişarea lor în diverse locuri din municipiu şi localităţile componente;
-
controale efectuate de către responsabilii cu prevenirea în gospodăriile cetăţeneşti, astfel: Sărata – 161 gospodării cetăţeneşti, Viişoara – 86 gospodării cetăţeneşti, Unirea – 195 gospodării cetăţeneşti, Sigmir – 78 gospodării cetăţeneşti, Ghinda – 29 gospodării cetăţeneşti, Slătiniţa – 30 gospodării cetăţeneşti, Bistriţa – 311 gospodării cetăţeneşti (146 în centrul istoric).
Accentul s-a pus pe informarea cetăţenilor cu privire la Normele principale prevăzute în legislaţia în vigoare, pentru evitarea evenimentelor:
-
la arderea vegetaţiei uscate şi miriştilor (informarea cetăţenilor privind obligativitatea solicitării permiselor de foc – s-au acordat 32 permise de lucru cu foc, pentru evitarea extinderii acestuia);
-
la grajduri, magazii şi alte dependinţe;
-
la depozitele de furaje;
-
la folosirea bucătăriilor de vară, cuptoarelor şi maşinilor de gătit;
-
la instalarea şi folosirea sobelor;
-
la coşurile de fum;
-
la folosirea instalaţiilor pentru energia electrică;
-
la instalaţiile de gaz;
-
în centrul istoric verificarea stării clădirilor, acoperişurilor, instalaţiilor de apă, instalaţiilor electrice şi de gaz.
În urma controalelor efectuate şi a discuţiilor cu cetăţenii s-au constatat următoarele:
-
Sărata, la Biserica de lemn, monument istoric, lipsa unui pichet P.S.I (s-a discutat cu responsabilul pentru remedierea deficienţei în cel mai scurt timp), la gospodăriile cetăţeneşti s-au găsit coşuri de fum poziţionate incorect, instalaţii electrice improvizate, zone cu şanţuri înfundate sau chiar inexistente, pentru evacuarea apei pluviale. S-au dat termene pentru remediere, iar deşi acestea nu au fost respectate întru totul, problemele au fost remediate;
-
Viişoara, nu s-au semnalat de către echipa de prevenire situaţii necorespunzătoare grave, totuşi pe strada Viişoara, zona V.R.G., şanţurile dinspre păşune şi cel de pe strada Valea Sigmirului sunt înfundate. S-au dat termene pentru remediere.
-
Unirea, în urma controalelor nu s-au constatat nereguli grave, iar cele existente s-au remediat pe loc;
-
Sigmir, echipa de prevenire din cartier a semnalat instalaţii electrice improvizate şi coşuri de fum necorespunzătoare la opt (8) gospodării. S-au luat măsurile corespunzătoare şi s-au remediat deficienţele;
-
Ghinda, nu s-au semnalat nereguli;
-
Slătiniţa, nu au fost semnalate probleme;
-
Bistriţa, accentul s-a pus pe discuţiile şi controalele efectuate la locuinţele situate în centrul istoric unde s-au constatat improvizaţii la instalaţiile electrice şi sistemele de încălzire, precum şi următoarele situaţii speciale:
-
str. Nicolae Titulescu, nr. 18 - pericol de prăbuşire zid, probleme canalizare;
-
str. Nicolae Titulescu, nr. 24 – probleme canalizare, instalaţie electrică deteriorată, sobă veche cu improvizaţii;
-
str. Nicolae Titulescu, nr. 19 – horn fără aerisire, pericol de incendiu;
-
str. Nicolae Titulescu, nr. 44 – acoperiş degradat;
-
Piaţa Mică, nr. 3 – pericol de prăbuşire zid, tavan, balcon, instalaţie electrică improvizată;
-
Piaţa Mică, nr. 9 – instalaţie sanitară improvizată, instalaţie electrică improvizată, perete lateral exterior în pericol de prăbuşire spre imobilul cu nr. 10.
În toate aceste cazuri s-a discutat cu locatarii pentru remedierea defecţiunilor. S-au luat măsurile corespunzătoare, unele deficienţe fiind remediate pe loc şi s-au dat termene pentru celelalte nereguli.
Cu responsabilii P.S.I. s-au desfăşurat următoarele activităţi:
-
instruire semestrială cu aceştia şi stabilirea atribuţiunilor ce le revin din Legea nr. 307/2007, Ordinul nr. 163/ 2007, Ordinul nr. 160/2008;
-
aducerea la cunoştinţa conducătorilor direcţi, prin adresă scrisă, cu privire la completarea fişei postului, cu atribuţiunile care le revin pe linie de P.S.I din Dispoziţia Primarului nr. 210 din 28. 02. 2011;
-
reducerea numărului de responsabili PSI (15) în conformitate cu propunerile făcute la controlul din nov. 2010, de către Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud;
-
controale şi îndrumări semestriale privind următoarele:
-
instruirile făcute către salariaţi şi modul de completare a fişelor individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă;
-
existenţa stingătoarelor şi termenul de valabilitate;
-
organizarea apărării împotriva incendiilor;
-
modul de completare şi existenţa documentelor de autoritate,
-
stadiul rezolvării deficienţelor semnalate la ultimul control efectuat de către Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud;
Intervenţia în situaţii de urgenţă
Intervenţia în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru municipiul Bistriţa şi localităţile componente s-a asigurat prin echipele şi formaţiile de intervenţie dispuse atât în municipiul, cât şi în localităţile componente.
În perioada analizată, situaţia celor 89 de intervenţii se prezintă astfel: 12 incendii, 48 arderi de vegetaţie, 9 inundaţii, asistenţa populaţiei, 14 fenomene meteorologice periculoase, 1 muniţie neexplodată şi 5 alte tipuri de intervenţii. În cazul a 8 intervenţii din cele 89, s-a acordat sprijin echipajelor profesioniste ale IJSU „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud. Pe timpul intervenţiilor a fost salvată viaţa a 3 persoane (3 adulţi), precum şi protejarea unor bunuri în valoare de 1.109.500 lei, însă s-au înregistrat şi pagube în valoare de 230.000 lei.
În scopul creşterii capacităţii operative a formaţiilor de intervenţie s-au desfăşurat o serie de acţiuni, cele mai importante fiind:
-
exerciţiu tactic de cooperare cu forţe în teren pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii la obiective industriale - la Biserica Evanghelică, împreună cu echipele de profesionişti ale IJSU „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud;
-
antrenamente specifice intervenţiilor şi pregătire pentru concursul profesional al serviciilor voluntare;
-
analizarea cu membrii formaţiilor de intervenţie a modului de acţiune, după fiecare intervenţie.
Ca rezultat al seriozităţii în pregătirea desfăşurată, la concursul profesional al SVSU din judeţ, Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al municipiului - deşi la prima participare - a ocupat locul I la faza judeţeană şi locul III la etapa interjudeţeană la „pista de îndemânare şi viteză”.
S-a asigurat personal din cadrul serviciului pentru supravegherea şi intervenţia la situaţii de urgenţă, la următoarele manifestări:
-
în timpul sărbătorilor de iarnă, Revelion 2010-2011;
-
cu ocazia „Ostermarkt/Târgul de Paşte al saşilor bistriţeni” din data de 16.04. 2011;
-
cu ocazia „Sărbătorilor Pascale 2011”, în perioada 24 – 26 aprilie 2011;
-
cu ocazia manifestărilor dedicate „Zilei Tineretului” şi „Zilei Internaţionale a Muncii” 30. 04. – 01. 05. 2011;
-
cu ocazia „Zilelor Municipiului Bistriţa”, în perioada 15 – 17 iulie 2011;
-
cu ocazia manifestărilor dedicate Festivalului Internaţional „Nunta Zamfirei”, în perioada 28.07 – 31.07.2011;
-
la manifestarea „Gala Rock-ului Bistriţean”, ediţia a VI – a, în data de 05.08.2011 – Pădurea Shullerwald;
-
cu ocazia procesiunii religioase din data de 16 august 2011;
-
ceremonialul dedicat „Zilei Pompierului”, în ziua de 11.09.2011;
-
la manifestările „Arena Rockfest” Bistriţa 2011, din 03-04 septembrie 2011, pe bulevardul Decebal;
-
la activităţi pe terasa „Vama Veche” din incinta Ştrandului Codrişor, ca urmare a desfăşurării „Festivalului Studenţesc Studfest” în data de 14.10. 2011;
-
Heidenfeld – Viişoara, Târgul Primarilor 2011 (ediţia I), în perioada 15 - 16.10.2011;
-
Activităţi cu ocazia manifestării „Toamna Bucatelor de la Jupânu”, (ediţia a IV-a) în perioada 14 - 16.10.2011.
Pentru păstrarea identităţii serviciului, mai ales că acesta este continuatorul primelor formaţiuni de pompieri voluntari înfiinţate în Bistriţa în anul 1877, s-au realizat, ca însemne ale serviciului, steagul şi fanionul.
În perioada următoare, activitatea serviciului va fi axată pe realizarea următoarelor obiective:
-
optimizarea activităţii de planificare, organizare şi desfăşurare a intervenţiei în situaţii de urgenţă;
-
redefinirea situaţiilor ce impun intervenţia serviciilor de urgenţă în concordanţă cu tipurile de riscuri existente la nivelul municipiului Bistriţa;
-
asigurarea bazei tehnico-materiale de primă necesitate pentru intervenţie la situaţii de urgenţă;
-
achiziţionarea de tehnică performantă pentru intervenţie în caz de situaţii de urgenţă şi modernizarea celei existente (funcţie de alocările bugetare);
-
elaborarea programului de reorganizare şi redimensionare a structurilor de situaţii de urgenţă, protecţie civilă şi apărare împotriva incendiilor de la nivelul localităţii, operatorilor economici, în concordanţă cu legislaţia actuală pentru creşterea gradului de operativitate şi intervenţie în situaţii de urgenţă civilă;
-
completarea structurilor conform organigramei aprobate şi dotarea cu echipamente şi uniforme a întregului personal;
-
asigurarea fundamentării şi normării activităţii de pregătire de protecţie civilă şi apărare împotriva incendiilor, în concordanţă cu legislaţia în domeniu la nivel naţional şi instituţional, a:
-
Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa;
-
Centrului operativ cu activitate temporară;
-
Celorlalte structuri constituite conform legislaţiei în domeniu.
-
îmbunătăţirea la nivelul standardelor internaţionale prin derularea programelor de achiziţionare şi modernizare de echipamente si tehnică specifică pentru activitatea de control şi intervenţie în situaţii de urgenţă;
-
asigurarea mijloacelor tehnice necesare procesului informaţional – decizional la nivelul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa şi a structurilor subordonate.
SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a fost înfiinţat în baza Ordonanţei nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, aprobată prin Legea nr. 372/2002 şi reorganizat în temeiul O.U.G nr. 63 din 30.06.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr. 13/2011 şi a Hotărârii Consiliului local nr. 102 din 29.07.2010 pentru aprobarea organigramei aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi a serviciilor publice de interes local.
Potrivit competenţelor stabilite prin lege, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, ca denumire generică, este structurat în două servicii de specialitate, respectiv: Serviciul stare civilă şi Serviciul evidenţa persoanelor.
Serviciul stare civilă
Serviciul stare civilă asigură înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă încheiate şi produse în municipiul Bistriţa, eliberarea documentelor doveditoare, operarea şi comunicarea, după caz, a modificărilor intervenite în starea civilă a persoanelor.
Sinteza activităţii anului 2011 se prezintă astfel:
-
au fost înregistrate 6913 documente depuse de persoanele fizice şi juridice reprezentând cereri pentru întocmire şi eliberare acte, certificate, adeverinţe, atestate de stare civilă, declaraţii privind drepturi nepatrimoniale, menţiuni privind modificări ale statutului civil, declaraţii pentru deschiderea procedurii succesorale, sentinţe de divorţ, sentinţe de stabilire / tăgadă / contestare a paternităţii, sentinţe de adopţie, alte documente privind modificări în starea civilă;
-
au fost întocmite 2324 acte de naştere, 526 acte de căsătorie, 946 acte de deces, 5885 certificate, 2015 adeverinţe privind starea civilă, 697 extrase uz oficial de pe actele de naştere, căsătorie şi deces - la cererea autorităţilor publice cu atribuţii în domeniu, 531 livrete de familie, 87 atestate privind componenţa familiei - la solicitarea unor autorităţi străine, au fost operate 1325 menţiuni pe actele de stare civilă, reprezentând modificări ale statutului civil;
-
au fost întocmite şi soluţionate 155 dosare de transcriere a certificatelor întocmite de autorităţi străine, 6 dosare de schimbare a numelui/prenumelui pe cale administrativă;
-
de asemenea, potrivit actelor normative aplicabile, la nivelul serviciului s-au întocmit referate şi dispoziţii pentru rectificarea a 16 acte de stare civilă care conţineau erori materiale şi/sau intelectuale şi au fost soluţionate 32 dosare de desfacere a căsătoriei pe cale administrativă;
-
au fost efectuate acte pentru deschiderea procedurilor succesorale şi urmărirea succesiunilor vacante, pentru 973 de cazuri.
Activitatea serviciului s-a modificat în complexitate şi în acest an, fiind adăugate noi atribuţii. Astfel, după modificarea competenţei privind rectificarea actelor de stare civilă, de la instanţa de judecată la serviciile de Stare civilă, prin Legea nr. 202 din 25.10.2010 privind unele măsuri pentru accelerarea judecăţilor, s-a instituit divorţul pe cale administrativă. De asemenea, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil la 01.10.2011, s-au introdus noi instituţii în domeniul dreptului familiei şi al persoanelor fizice, ofiţerul de stare civilă delegat având o nouă competenţă şi anume aceea de a înregistra regimul matrimonial ales de soţi la încheierea căsătoriei şi de a comunica aceste date la Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale.
Principalele obiective majore pentru anul 2012 sunt:
-
utilizarea eficientă a infrastructurii informatice în scopul simplificării procedurilor de evidenţă a actelor de stare civilă;
-
soluţionarea cererilor persoanelor fizice în maximum 72 de ore;
-
modernizarea sălii de căsătorii.
Serviciul evidenţa persoanelor
Serviciul evidenţa persoanelor al municipiului Bistriţa, structurat pe 2 compartimente (Ghişeu unic şi Evidenţă informatizată), deserveşte în total peste 160.000 cetăţeni, adică populaţia municipiului Bistriţa (84.630 locuitori) şi populaţia celor de 22 de unităţi administrative arondate (comune), enumerate mai jos (76.090 locuitori): Budacu de Jos, Budeşti, Cetate, Dumitriţa, Galaţii Bistriţei, Lechinţa, Matei, Mărişelu, Miceştii de Câmpie, Milaş, Monor, Prundu Bârgăului, Şieu, Şieuţ, Şieu-Măgheruş, Şieu-Odorhei, Şintereag, Silivaşu de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Teaca, Tiha Bârgăului şi Urmeniş.
Importanţa activităţii serviciului de evidenţă a persoanelor este subliniată în primul rând de faptul că actul de identitate este documentul cu care se face dovada identităţii, a cetăţeniei şi a domiciliului, document în baza căruia pot fi solicitate sau primite anumite drepturi, respectiv accesul la educaţie, muncă, sănătate, exercitarea dreptului de vot. Începând cu data de 01.01.2007, cartea de identitate a căpătat o nouă valenţă, respectiv aceea de document de călătorie în spaţiul Uniunii Europene. În al doilea rând, datorită activităţii lucrătorilor din cadrul acestor servicii publice, cu privire la actualizarea continuă a bazelor de date, îşi pot desfăşura activitatea în condiţii optime o serie de instituţii precum: instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice, în domeniul justiţiei, recuperării creanţelor bugetare, unităţi sanitare şi de protecţie socială, bănci, direcţiile de statistică, alte persoane juridice. Urmare a aplicării de la nivelul fiecărui serviciu local a unor proceduri specifice, zilnic, decadal sau lunar, bazele de date sunt actualizate continuu, întreţinute şi menţinute în parametri optimi de funcţionare. Înregistrările efectuate în aceste tipuri speciale de evidenţă pot preveni şi combate diverse acţiuni înafara legii, pot furniza date importante de stare civilă, domiciliu sau reşedinţă ale persoanelor ce încalcă legea, iar imaginile existente în baza de date informatizată, precum şi fotografiile din evidenţa manuală, au un rol extrem de important atunci când o persoană este urmărită, dispărută sau găsită şi neidentificată.
Atribuţii şi competenţe principale:
-
organizează activitatea de eliberare a actelor de identitate şi a cărţilor de alegător, sens în care primeşte, analizează şi soluţionează cererile pentru eliberarea cărţilor de identitate, stabilirea, restabilirea ori schimbarea domiciliului, precum şi acordarea vizei de reşedinţă, în conformitate cu prevederile legale;
-
actualizează Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor - componenta judeţeană - cu informaţiile din cererile cetăţenilor pentru eliberarea actului de identitate, precum şi din comunicările autorităţilor publice prevăzute de lege;
-
răspunde de corectitudinea datelor preluate din documentele primare şi înscrise în formularele necesare eliberării actelor de identitate;
-
furnizează, în condiţiile legii, datele de identificare şi de adresă ale persoanei către autorităţile şi instituţiile publice centrale, judeţene şi locale, agenţi economici şi către cetăţeni;
Dostları ilə paylaş: |