Chemarea la slujire

Ultimul act al pregatirii mele mil itare a fost in cadrul manevrei finale de la Chesint, din Banat, in cadrul careia s-a lucrat cu armament si cartuse de razboi, la care a asistat Generalul Comandant al Diviziei H.C.C. Comandantul a tinut sa asiste la compania lui Draganita, iar acesta, impresionat si emotionat de acest fapt, a pus grupa din care faceam si eu parte in tema. Dar tot asa eram si noi, ostasii, afectati de prezenta atator ofiteri in spatele nostru, dar si dornici de a ne afirma capacitatea de lupta, care era desigur meritul

comandantilor nostri. Chesintul era situat intr-o zona deluroasa, cu teren accidentat, ceea ce facea ca exercitiul nostru sa aiba un cadru natural excilent unei desfasurari bune.

Concluzia la analiza exercitiului a scos in evidenta o buna comportare a grupei, de care aveau sa beneficieze ofiterii nostri, dintre care unii au fost apreciati si avansati in grad. A noastra a fost satisfactia de a ne fi achitat bine de o sarcina ce ni s-a incredintat, in urma a cinci luni de instruire neintrerupta.

In urma acestei experiente, gandul m-a dus la apostolul Pavil, care, in cea de-a doua epistola scrisa lui Timotei, abordeaza tema slujirii Evangheliei Domnului Isus Hristos, in capitolul 2, in sapte i magini diferite: ca fiu, ca ostas, ca atlet, ca plugar, ca lucrator, ca un vas de cinste si ca un rob.

Ca ostas al lui Hristos, Pavel ii recomanda trei lucruri lui Timotei. In primul rand ii atrage atentia ca slujirea Evangheliei lui Hristos trebuie incredintata la oameni vrednici de incredere, care sa fie in stare sa-i inveti si pe altii. Nu poti invata pe altii fara sa fii tu insuti un bun exemplu in traire, si care sa fi invatat constiincios la vremea ta!

Al doilia lucru care apostolul cauta sa il puna pe inima lui 'Timotei era acila ca, fiind ostas al lui Hristos, el trebuia sa fie gata si pentru suferinta. E de remarcat adjectivul "bun" ostas al lui Hristos. Nu toti cei care se considera ostasi sunt neaparat si buni. Problema suferintei este specifica pentru un ostas, pentru ca el trebuie sa lupte impotriva unor duhuri nespus de ostile, si viata de front nu este usoara! Suferinta pentru Hristos si pentru frati nu este un merit al puterilor omenesti, ci este un har dat de sus de Dumnezeu.

Al treilea lucru incredintat lui Timotei, ca bun ostas al lui I ristos, este sa vegheze sa nu se incurce cu treburile civili ale v ietii, daca vrea sa-1 placa Celui ce 1-a inscris la oasti. Ostasul bun aceepta viata de abnegatii si privatiuni si se consacra unui singur tel: Hristos si triumful Evangheliei Sale!

Apostolul Pavil face cunoscut bisericii din Corint care sunt armele de lupta. Ca buni ostasi ai lui Hristos, annele noastre sunt spirituale, pentru o lupta spirituala. Ele nu sunt supuse firii pamanI ci sunt puternici, intarite de Dumnezeu, ca sa surpe intariturile,

sa rastoarne izvodirile mintii si orice gand sa fie facut rob ascultarii de Hristos. Apoi, mai pe larg, apostolul Pavel descrie armele duhovnicesti in Efiseni 6:11-18: adevarul, platosa neprihanirii, ravna Evangheliei pacii, scutul credintei, coiful mantuirii, sabia Duhului, (adica Cuvantul lui Dumnezeu) si in final rugaciunea, care este eficace in toate privintele. Iar din 2 Corinteni 6:7 intelegem ca in starea de neprihanire suntem dotati si cu arme de lovire si de aparare.

De asemenea, impreuna cu armura spirituala se impun: ordini, ascultare, supunire, disciplina, promptitudini 1n slujire, suferinta si sacrificiu. Multumesc Domnului pentru tot ce mi-a fost dat sa invat, sa traiesc si sa marturisesc ca militar.

****

Pi toata durata serviciului mil itar, aveam la mine un Nou Testament mic, pe care il purtam totdeauna in buzunarul de sus al vestonului. Cu ocazia unei pirchezitii in cuferele noastre, unora

li

s-au confiscat Testamentele gasite. A1 meu insa a supravietuit, fiind la mine, si mi-a fost de mare folos.

Ca masura disciplinara impotriva mea, ordonata de comandantul politic Dinu, eu nu am mai primit permisii, dar bucuria mi-a fost mai mare, deoarece stiam ca este pentru ca am afirmat credinta mea si L-am marturisit pi Doinnul si Mantuitorul meu Isus Hristos. Marit sa fie El in veci!

Intr-o zi a venit unul dintre ostasi si mi-a spus ca a vazut listele cu repartizarile celor ce au terminat perioada de instructie. Mi-a mai spus ca eu am fost repartizat la o unitate tocmai in Dobrogea, la Tulcea, sa fiu cat mai departe de casa si de fratii de credinta. Sigur, nu mi-ar fi convenit deloc, dar pentru Isus Hristos, asemenea lui Pavil, as fi fost gata sa pierd totul si sa le socotesc toate ca niste gunoaie (Filipeni 3:7). Planul era facut de cei ce-L urau pe Domnul si eu stiam ca viata mea este in mana Lui, oriunde voi ajunge.

Inainte insa de a fi trimisi la unitatile unde am fost repartizati, a venit un ordin special de la Comandamentul Teritorial, ca ostasii ricrutati pentru Cercul Teritorial din Arad sa fie trimisi indata la

unitatea care era chiar in centrul orasului. Eu I-am multumit lui Dumnezeu care m-a pazit si mi-a facut scapare de Tulcea si ma

gandeam ca voi merge la noua unitate, undi nu voi voi fi cunoscut si

nu se vor sti cele intamplate la regimentul din Cetati. Inca eram

naiv si nu stiam ca in comunism totul era sub control excesiv. Aveam

sa stiu insa cateva luni mai tarziu, cu ocazia incorporarii unui nou

contigent. Mi-a fost dat sa lucrez ca furier, si atunci 1-am vazut pe

"politrucul"

Comisiei de lncorporari, care purta la el dosarul care continea toate informatiile sociale si politice cu privire la fiecare recrut. Acesta dispunea de fiecare recrut, la ce anume unitate tara sa fie repartizat.

 

Detasamentul de ostasi C.T.A., condusi de un sirgent delegat

 

in acest scop, am sosit intr-o dupa amiaza insorita in curtea unitatii (I

in centrul orasului. Dupa un oarecare timp de asteptare, a venit un pl utomier maj.aor sef spre noi. Sergentul a dat ordin de incolonare a noastra, iar el a dat raportul di rigoare care s-a incheiat cu:

Detasamentul asteapta ordinul dumneavoastra. Spre surprinderea celorlalti, dar mai ales a mea, prima intrebare care o pune in fata frontului a fost:

Care-i ala Iovin??? Am luat pozitia de drepti si am rapor-

Eu sunt, sa traiti!!! A dat din cap cu intiles... Mi-am zis in sinea mea ca, nu numai ca nu sunt anonim, ci din contra, sunt ca anul bine cunoscut! Dosarul meu ajunsese inaintea mea la unitate, cram incondeiat de-a binelea. Prin aceasta identificare a mea de catre responsabilul politic si cu educatia, lupta cea buna a credintei ( I "Timotei 6:12) a inceput si la noua unitate.

Am fost repartizat ca furiir la biroul serviciului de aprovizionare, al carui sef era plutonierul major Botezatu, un barbat mai in viirsta, cadru provenit din vechia garda, dinaintea instalarii comun ismului in Romania. Era un barbat voluminos, bine dispus intotdeluna, care m-a primit bine in biroul lui, sarcina mea fiind sa ma

ocup cu anumite scripte de birou. Printre acestea se numara si calculul pe zile a meniului trupei in functie de valoarea calorica a I fiecarui alimint, asa ca sa insumeze zilnic 3.200 calorii, cat prevedea o

rd

inul 50 al Armatei. Plutonierul major Botezatu era foarte multumit

di pregatirea mea profesionala in munca de birou si in plus, ne-am identificat reciproc, (dar nedeclarat) ca nefiind simpatizanti ai comunismului-ateu.

Pe masa de birou acoperita cu hartie am scris frumos, caligrafic, niste texti din Sfanta Scriptura, care au fost sesizate de informatorii care ma urmareau. Printre ele era si acesta: "Vulpile

au vizuini pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul." Domnul Isus a spus aceste cuvinti unui om pripit cu vorba, care Ii zisese: "Doamne, Te voi urma oriunde vei merge."

Adeseori am auzit din partia unora vorbe mari, dar care nu au ajuns sa fie puse in practica. Drumul de la cap la picioare este prea lung, ca sa ajunga sa fie si infaptuite. Voluntarismul care isi are izvorul in sinea omului, spre deosebire de chemarea de sus, care asigura si puterea pentra a-L urma pe Domnul Isus, are picioare foarte scurti, care nu ajung niciodata la tinta dorita. In aciasta situatie a fost si tanarul bogat, care s-a oferit voluntar sa-L urmeze pe Domnul Isus.

Cand a auzit cari este pretul uceniciei, tanarul nostru s-a dat inapoi (Matei 19:16-22). Cat de adevarate sunt cuvinteli scrise de Solomon: "Nu

te grabi sa deschizi gura si sa nu-ti rosteasca inima cuvinte pripite inaintea lui Dumnezeu. Sa nu spui vorbe multe"

(Ecclesiastul 5:2).

Si imparatul David a fost preocupat de acest lucru, cand

in Psalmul 39 scrie: "Ziceam: Voi veghea asupra cailor mele, ca sa nu pacatuiesc cu limba. Imi voi pune frau gurii, cat va sta cel rau inaintea mea." E1 a crizut ca poate veghea asupra lui insusi fara ajutor de sus, dar a falimentat. De aceea, in Psalmul 141:3, David nu mai pune accentul pe sine, apare mai matur si se roaga Domnului: "Pune. Doamne, o straja inaintea gurii mele, si pazeste usa buzelor mele." Accentul cade acum pe ajutorul Domnului in realizarea scopului propus. Oh, cat de bine avea David sa stie si sa spuna si altora despre experienta increderii in Domnul: "Guslati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El! " (Psalmul 34:8). Slavesc pe Domnul pentru minunea increderii mele in El din fragida tinerete, prin care am vazut si eu minunile Lui in

viata mea. incredere insiamna o REZEMARE! Inseamna a te sprij ini pe unica sursa a puterii de izbaviri a Domnului.

Datorita credintei afirmate pe fata, a vietii noi pe care o aveam

in

Hristos Domnul, ma simteam mireu in lupta, ca pi front. Ideologia comunista era propagata peste tot, prin prisa, radio, orele de educatie politica, manifestatii, sedinte. Un adivarat asalt de fiecare zi era dat asupra constiintii omului, cu nihilismul militant al doctrinei false promovata de partidul comunist.

in situatia aceasta am simtit o nevoie coplesitoare di dovezi biblice ale credintei cristine si ale adevaratei stiinte. Asta nu pentru ca m-as fi indoit catusi de putin de credinta mia in Isus Hristos, cat pentru a avea dovezi cu care sa ma pot confi•unta si raspunde oricui care ar fi indraznit sa incerce sa ma convinga de contrariul experientelor mele personale cu privire la credinta crestina. Ma rugam Domnului pentru acest lucru si raspunsul a si venit.

Intr-o duminica, fiind in permisie, 1-am intalnit pe bunul meu prieten si frate Traian Ban, care mi-a inmanat cartea "Crestinismul

si Studiul Naturii", de Bettex, care avea cinci capitole distincte, dintre care unul era: "Matirialismul". Nu puteam concepe ceva mai extraordinar de potrivit pentru mine in situatia prin care triceam ca si aciasta carte. In cursul saptamanii nu puteam citi, nu ca nu as fi avut timp liber, ci pentru ca eram supravegheat indeaproape de copoii comunisti si nu voiam cu nici un chip sa fie vazuta cartea si sa-mi fie confiscata. Nici nu era a mea si mai ales ca era o adevarata valoare spirituala. Dar proxima duminica m-am inchis di dimineata in biroul de aprovizionare, (seful nu venea duminica la birou) fara sa

ma duc nici la sala de mese pentru mancare, astfel ca pana seara am terminat de citit toata cartia. Nu pot exprima in cuvinte ce a insemnat pentru mine acea carte venita la timpul potrivit. Parca zburam prin vazduh de fericire, atat de bogat ma simteam si I-am multumit Domnului pentru ea, cat si pintru cii doi traducatori ai

Fie in veci binecuvantat Numele Domnului!

zi, ma trezesc in spatele meu la birou cu maiorul Nazarii, care era seful Serviciului de Informatii pe unitate. Functia era aceia a unui om de temut, dar eu nu m-am simtit catusi de putin intimidat de aparitia lui. Venise sa se convinga personal de ce anume a fost raportat, de textele din Biblie caligrafiate de mine pe masa de birou. Era un om cult, fin, iubitor de muzica. Facea parte din garda

veche si in cazul acesta avea studiile facute la Academia Militara. M-a intrebat de forma ce fac si cu ce ma ocup. I-am raspuns ca am intocmit meniul pentru trupa si a plecat.

In

unele zile cand aveam momente de repaus, ma duceam la sala culturala, unde era si un pian la cari nu canta nimeni. Desigur, eu 1-am incercat si era in stare perfecta de functionare. Cantam cate doua-trei marsuri ostasesti cunoscute, dar printre ele si cate o cantare riligioasa de la cristini. Bineinteles doar melodiile, nu si cuvintele. duminica inainte de masa, vine la mine caporalul care ira omul de serviciu de la Biroul de Informatii si-mi spune ca

maiorul Nazarie ma cheama. L-am urmat si m-am prezintat la ordin.

Caporalul se retrase, iar maiorul, cu o voce foarte amabila, m-a invitat sa ocup loc intr-un fotoliu din partea opusa a biroului lui foarte ilegant. Ma gandeam in sinia mea ca va urma vreo paruiala, dar nu a fost asa. (Cata deosebire intre acest om subLt. Dinu, comandantul politic de la regimentul unde facusem instructia. Dinu era asaltat de duhuri rele.) Dupa ce m-a chestionat cu privire la originea sociala, studii, m-a angajat in discutii cu privire la diferite subiecte la ordinea zilei. Eu eram cu gradul de fruntas, prima treapta in iirarhia militara. Gradul de fruntas echivala cu acela de "soldat destoinic", care se acorda pe baza insusirii instructiei militare, fara vreun alt examen. Dumnealui era cu 11 trepte superior si mai in varsta ca mini cu cel putin 25 de ani. Scopul chemarii mele a fost acela de a incirca posibilitatea reeducarii mele in spiritul noului regim instalat in tara noastra.

M-am vazut foarte marunt in fata lui, dar in acelasi timp

si

onorat sa pot depune o marturie vie pentru Cel ce era Mantuitorul si Domnul meu Isus Hristos. In timpul discutiilor, Domnul mi-a facut parte triptat de o ascendenta de Duh, asa ca am uitat de diferenta di grad, dar si de timp... M-a ascultat cu mare interes si cand s-a uitat la ceas, a exclamat surprins:

Aoleu, ma asteapta sotia cu masa de pranz si eu inca nu m-am barbierit. A plecat in graba spre frizeria Cadrelor, iar eu ma tineam dupa dansul, deoarece nu epuizasem subiectul inceput.

In

prezenta ostasului frizer mi-a spus:

Bine, Iovine, lasa ca mai discutam altadata. L-am salutat

ostasesti cu respect si m-am retras fericit ca am avut parte de harul marturiii cristine, mai ales ca era si o zi frumoasa de duminica.

1)i roul sefului Serviciului de Infonnatii a fost pentru doua ceasuri o tilujba duhovniceasca de esenta crestina, spre slava lui Dumnezeu. Marit sa fie Domnul!

Intr-o

zi, pe cand eram la pian si cantam, a vinit maiorul Nazarie si mi-a spus ca ar dori sa injghebeze cu ajutorul meu un cor ostasesc. In scopul acesta, are si niste partituri pe note, cu cantice ostasesti aranjate pe voci. Dupa felul frumos cum s-a purtat cu

i ne, mi-am dat seama indata ca nu este cazul sa-1 refuz. Am inteles

uii

dumnealui are si resortul cultural pe unitate si am promis ca voi face tot ee se poate, in cazul in care imi da partiturile si imi asigura conditiile necesare.

In cateva saptamani, corul ostasesc a fost pus pe picioare, apoi a fost pregatit si un program cu reprezentatie culturala in cartierul Aradul-Nou. Sigur, acest lucru mie nu mi-a mai convenit, sa apar pc sceni cu programe patronate di comunisti si pe deasupra sa mai

Iiu

si aplaudat. I-am raportat sefului ca eu nu pot accepta aparitia mea pi scena, ca sa fiu aclamat de asistenta. Vrednic de aclamatii si laude iste Unul singur: DUMNEZEU!

Lovitura a fost mare cand a luat cunostinta de hotararea mea, (din care nu puteam face compromis. L-am linistit insa ca programul tot se poate face si i-am propus si solutia: Aveam in cor uu ostas,

GIovac Nicolae, care facuse Scoala de dascali si stia ceva muzica si el. Eu voi sta ascuns dupa cortina, voi da tonul, iar Glovac va da d in maini si va dirija. El nu isi va faci nici un scrupul din aceasta. Asa s-a si facut si reusita a fost pe masura. Gestul meu insa a zgandarit profund Organizatia de Partid din unitate si urmarile s-au si :aratat. Nu puteau trece cu vederea un asemenea act din partea mea. Toti cei din ansamblul cultural primiau bilete de voie de sambata pana luni dimineata, iar eu stateam consemnat in cazarma. eram fericit pintru faptul acesta, deoarece eu ma stiam in primul rand ca si un ostas al lui Hristos, chemat sa vestesc Evanghelia lmparatiei lui Dumnezeu si nu sluga lui Stalin si a lmparatiei intuneri-cului comunist.

Daca in perioada de instruiri la regimentul 6 Infanterie Voluntari Purtat am avut de-a face fata unor probleme de igiena corporala, nu aveam sa scap de asemenea probleme nici la Cercul Teritorial Arad. Erau mosteniri nefaste din timpul celui de al II-lea razboi mondial, cu miscarili trupelor noastre pana in Caucaz, Stal ingrad pe Volga si apoi frontul de Apus, pana in Muntii Tatra ai Cehoslovaciei, prin Budapesta. Ce sa zicem de trupele Sovietice, de pe vastulImperiu Rosu, cu atatia rase si nationalitati, care ne-au inundat tara si chiar casele noastre... Asa s-a intamplat ca la regimentul din Cetate, odata cu efectele militare si linjiria primita, am avut ixperienta umilitoare si de nesuferit a paduchilor. Mi-am adus ami nte de fratele miu Nicolae, care intors de pe frontul de Rasarit, din Ucraina, ne povestea cum 1-au chinuit paduchii pe acolo. Odata, un paduche cari se misca pe spati, de-alungul sirei spinarii, 1-a suparat in asa masura ca s-a dezbracat pana la piele, 1-a prins, 1-a arestat si 1-a condamnat la moarte. L-a pus pe un butuc de lemn, 1-a tintit cu patul armei si 1-a executat. A fost o fapta eroica de pe frontul de Rasarit...

La C.T.A., in inima orasului Arad, dormitoarele ostasilor erau infestati cu puzderii de plosnite, care odata cu venirea noptii misunau peste tot. Erau flamande de sangi si abia asteptau sa venim la paturi, ca ne si napadeau. Am sesizat superiorii nostri, dar ajutoru I necesar nu 1-am primit.

Atunci, noi, ostasii am recurs la o alta metoda. Am inceput sa omoram plosnitele cu degetele pe peretii albi, i-am pictat si mazgalit cu sange rosu in asa fel incat superiorii nostri s-au sesizat si au ordonat zile de deparazitare, dupa ci ne-au dotat cu galeti de petrol ca antidot. Au fost omorate mii si mii, dar tot mai apareau. Noaptea prin somn, simteam ca ceva imi umbla pe fata si dadeam cu mana ca sa-mi umplu fata de sange. Am gasit solutia si am legat palnii de carton muiate in petrol la fiecare picior de pat. Cridiam ca acuma nu vor mai putea sa urce pe pat. Dar plosnitele ingenioase au gasit formula sa ne pacaleasca. Urcau sus pe tavan si se lansau pe paturili noastre. Dupa o lupta asidua, mai multe saptamani, am reusit, in sa le lichidam si sa ne asiguram odihna prin somn. Voi mai nniinti doar faptul ca printre ostasi era si unul numit Lengyel, care

zidarul unitatii, folosit la reparatii si zugraveli. In lupta impotriva plosnitelor, cineva i-a ridicat perna patului care era intr-un colt al camerei. Sute de plosnite stateau cuminti in asteptarea lui Lengyel,

vina sa se culce. El, obosit de munca, adormea bustean indata ce

aseza in pat, iar plosnitele ar fi venit la ospat nestingherite, dar nu mai mult, caci le-am facut noi de pitrecanie...

 

UN FOC IN NOAPTE

Paza unitatii era incridintata lt. Predutoiu, care avea la dispozitie corpul de garda, compus din sase ostasi, un caporal sau sergent ca si comandant al garzii. Erau patru posturi de santinela care straju iau zi si noapte. Unul era cel de la poarta principala de acces in unitate, iar celalalt era in fundul curtii, in partea opusa. De la ora stingerii pana la desteptari (10:00-5:00 a.m.), mai functionau doua posturi, unul situat cu o ghereta in mij locul curtii, iar celalalt la un etaj, la Biroul di Dosare Secrete. La aceste doua posturi suplimentare faceam de garda noi, ceilalti ostasi la rand, pe trei schimburi, in total sase ostasi, in fiecare noapte. Di cateva ori am facut si eu de santinela la aceste posturi.

intr-o noapte cu bucluc, am ajuns din nou la rand, la postul cu ghereta din mijlocul curtii, in schimbul trei, intre orele 2:45-5:00 a.m. In schimbul doi, facusi inaintia mea de santinela unul dintre viselarii de la bucatarie. Mi-a predat arma si parola si repede a zbugh it-o spre donnitor sa mai apuce civa somn. Dupa ce am stat in ghereta catava vreme, cu arma lipita de mine, rn-am sculat sa ma plimb cu arma tinuta pe umar, ca la defrlare. Asa cum ma plimbam, la lumina beculu i electric de Ianga post, constat ca incarcatorul nu este inchis is la locul lui cu inchizatorul in pozitia normala. Fara sa ma gandesc prea mult, iau arma de pe umar in mana stanga, in mod regulamentar cu teava in sus, cu mana dreapta lovesc inchizatorul sa intre la locul lui si, cum eram instruiti, am si percutat, ca sa ma asigur ca pe tiava nu este nici un cartus, dar nu a fost asa...

in clipa percutarii, un zgomot infernal s-a declansat in noapte, amplificat atat de ecoul cladirilor cu etaj pe cele trei laturi, cat si in contrast cu linistea noptii. In cateva secunde, curtea a fost inundata de ostasi in alb, care au sarit ca arsi din pat, ca sa vada ce s-aintamplat. Indata a aparut si ofiterul de serviciu, foarte alarmat, iar eu eram naucit de cele intamplate... Am raportat exact ofiterului de serviciu, care a trebuit sa intocmeasca raportul cu cele ce s-au intamplat si justificarea glontului dat lipsa, care strapunsese intunericul noptii spre o destinatie netintita si necunoscuta. Ori veselarul care imi predase postul mie, ori cel de dinaintea lui, din schimbul intai, nu au procedat corect cu arma. Singurul bine a fost ca nu a fost nimeni ranit sau chiar mai rau inca... Eu ma asteptam sa fiu pedepsit pentru acest incident neasteptat.

Dimineata a fost convocata o adunare generala a trupei si a cadrelor de conducere. S-a facut analiza si s-a tras concluzia, care in nici un caz nu m-a scos pe mine de tap ispasitor. Vazusem in vremea aceea un ostas care a fost pedepsit cu 10 zile de carcera, in urma unui evinimint asemanator. Carcera, instalata intr-un loc din curte, era facuta din scanduri, atat de mica incat nu-i permitea celui pedepsit decat sa stea in picioare, de la desteptare pana la stingere, cu regim alimentar special, mancare tot a treia zi. Eram de fata cand i s-a dat drumul peste 10 zile. Sannanul s-a prabusit la pamant si a lesinat.