Căile teologiei ruse

Moskovskii nabliudatel [Observatorul de Moscova] şi a scris pentru Otechestvennye zapiski şi Sovremennik.

60 Dimitrie Venivitinov a fost deja o figură literară bine stabilită când a murit la vârsta de 22 de ani. În general este considerat principala inspiraţie şi cel mai important membru al cercului, fiindu-i secretar. Scrierile lui, păstrate numai în fragmente, au fost colecţionate şi publicate în Moscova în 1934.

61 Despre Odoevski a se vedea nota 9 şi mai jos, secţiunea V.

62 A. I. Koşelev (1806-1856) a fost un prieten apropiat a lui Kireevski. Memoriile lui [Zapiski] au fost publicate în 1889.

63 Baruh Spinoza (1632-1677), un evreu danez, a dezvoltat o filosofie bazată pe ideea unei ordini raţionale impersonale în univers, care a fost uneori catalogată ca şi panteism. Principalele sale lucrări sunt Etica (1677); Tractatus de intellectus emandatione (1677) şi Tractatus theologico-politicus (1670).

64 Cf. „Istoriei convertirii lui Ivan Vasilievici,” a lui Koşelev pe baza a ceea ce i-a spus soţia lui Kireevski. Ar mai trebui să comparăm aceasta cu „renunţarea religioasă” din istoria romantismului german. [Nota autorului]. Despre „Istoria” lui Koşelev a se vedea secţiunea V din acest capitol.

65 Criticul literar Ştefan Şevirev (1806-1846) şi istoricul Pogodin (a se vedea nota 38) au fost reprezentanţii „ideologiei oficiale” conservatoare şi naţionaliste a domniei lui Nicolae I. V. Kukhlbeker (1797-1846), un decembrist a fost poet şi critic. S. E. Raich (1792-1855) a fost un educator şi un ziarist care a organizat propriul cerc filosofic în 1823.

66 Nicolae Polevoi (1796-1846) a fost un critic literar şi istoric. Din 1825 până în 1834 a fost editorul ziarului Moskovski telegraf [Telegraful din Moscova], care era dedicat literaturii germane şi romantice. Principala sa lucrare istorică este Istoria poporului rus (1828-1830), în care, după cum sugerează titlul, el a legat istoria rusă în termenii vieţii oamenilor mai mult decât în termenii instituţiilor politice.

67 Victor Cousin (1792-1867) a fost cel mai renumit gânditor francez al vremurilor. Deşi gândirea sa era de fapt continuă cu cea a lui Locke şi Condillac, el a arătat influenţa lui Hegel şi Schelling şi în mai multe scrieri ale lui el a arătat influenţa lui Hegel şi Schelling şi în mai multe lucrări şi conferinţe ale lui el a mutat mentalitatea filosofiei franceze de la materialism la idealism. Principalele sale lucrări sunt Fragmente filosofice (1826); Despre metafizica lui Aristotel (1835) şi Despre adevăr, despre frumos şi despre bine (1836).

68 Alexandru Herzen şi revoluţionarul, critic social şi poetul Nicolae Platonovici Ogarev (1808-1877) a format cercul lor în timp ce încă ambii erau studenţi la Universitatea din Moscova. Acest grup a fost frânt de guvern în 1834 şi în anul următor membrii lui au fost exilaţi.

69 Pentru o discuţie detaliată a Saint Simonismului şi a influenţei lui asupra lui Herzen, a se vedea capitolul şase din lucrarea lui Martin Malia Alexandru Herzen şi naşterea socialismului rus (New York: Grosset şi Dunlop, 1961), pp. 99-133.

70 Deşi nu a fost popular în viaţa sa, ideile lui Saint Simon (Claude Henri de Rouvroy, 1760-1825) au oferit mai multă inspiraţie socialiştilor utopici ai ultimelor trei sferturi din secolul al XIX-lea. Reacţionând împotriva exceselor Revoluţiei Franceze şi a războaielor lui Napoleon, Saint Simion învăţa că societatea trebuia condusă de industriaşi, de oameni de ştiinţă care să îi controleze direcţia spirituală. Principala sa lucrare, în care a dezvoltat sistemul lui aproape într-o religie, a fost Noul creştinism (1825).

71 Lucrarea lui Lorenz von Stein Socialism şi comunism în Franţa contemporană a influenţat mai mulţi intelectuali ruşi din acea perioadă, inclusiv pe Iurie Samarin.

72 Ar trebui să remarcăm corespondenţa dintre Herzen şi soţia sa Nataşa, acel monument romantic de experienţă romantică. [Nota autorului].

73 A. L. Witberg (1787-1855), un francmason a fost pictorul şi arhitectul cerut de Alexandru I pentru a construi o catedrală a lui Hristos Mântuitorul, care nu a fost niciodată terminată ca şi comemorare a înfrângerii lui Napoleon. Mai târziu a fost exilat în Siberia din cauza unei acuzaţii că nu a întrebuinţat cum se cuvine fondurile pentru proiect şi acolo s-a întâlnit cu Herzen.

74 Karl von Ekhartşausen (1752-1803) a fost un scriitor bavarian prolific pe teme de mistică şi alchimie. El nu a fost niciodată binecunoscut în Europa de Vest, dar în viaţa sa Lopuhin i-a tradus lucrările în rusă şi a devenit foarte popular cu misticii ruşi şi cu francmasonii.

75 Teoria magnetismului animal a apărut odată cu Friederich Anton Mesmer (1733-1815), care credea că bolile pot fi vindecate cu ajutorul magneţilor. A se vedea Vincent Buranelli, Vrăjitorul din Viena (New York, 1975).

76 Alexandru Ivanovici Odoevski (1802-1839), a fost un nobil exilat în Siberia în 1827 din cauza participării lui la Insurecţia din 1825. El s-a întors în 1837 şi a devenit cunoscut ca şi un poet. Imitarea lui Hristos, care a fost atribuită adesea lui Toma de Kempsis (1380-1471), într-o literatură clasică universal populară şi devoţională. Când a fost scrisă în Evul Mediu, viaţa religioasă era dominată de un scolasticism speculativ sofisticat. Apariţia acestei cărţi a întors atitudinile duhovniceşti spre un accent mai mare pe ascetismul personal, prin citirea Sfintelor Scripturi, meditaţii la viaţa lui Hristos şi pe simplitate intelectuală.

77 Nota unei reuniuni emoţionale a doi prieteni în Vladimir, în faţa crucifixului. [Nota autorului].

78 P. N. Sakulin, Kniaz V. F. Odoevski (Moscova, 1913).

79 În cest sens ar mai trebui remarcat mai târziu „Cercul Petraşevski.” [Nota autorului]. Mihail Butaşevici-Petraşevski, un absolvent al Liceului Ţarskoe Selo şi-a organizat cercul în anii 1840. Grupul a ţinut nişte întâlniri obişnuite în Sank Petersburg, care de obicei au fost absorbite de discuţiile socialiştilor utopici vestici cum ar fi Saint Simion, Proudhon şi în special Fourier şi care au mai dezbătut cum ar putea ca Rusia să se schimbe la noile idealuri. Într-o perioadă de reacţie care a urmat revoluţiei franceze din 1848, cercul, care l-a inclus pe Dostoevski, a fost frânt şi membrii lui arestaţi, au devenit subiectul unei execuţii în batjocură şi deportaţi în Siberia.

80 Cf. mărturisirii lui Herzen a „sfârtecării teoretice” în volumul II din Byloe i dumy. [Nota autorului].

81 Scrisoarea lui Belinski a fost tradusă în engleză de Valentin Snow şi a fost inclusă în lucrarea lui Marcu Raeff, Istoria intelectuală rusă: o antologie (New York, 1966), pp. 253-261.

82 Nicolae Mihailovici Karamazin (1766-1826) a fost una dintre cele mai importante şi mai influente figuri literare ale epocii sale. În cariera lui, el a fost cunoscut ca şi poet şi nuvelist, apoi a devenit cunoscut pentru Scrisorile călătorului rus (1791-1792), o mărturisire a unei călătorii prin Europa de vest scrisă într-un stil sentimental. După 1803, când a fost numit istoricul curţii, el şi-a dedicat activitatea sa cercetării istorice, producând două cărţi celebre: Momoriu cu privire la Rusia antică şi modernă (1811) şi lucrarea în doisprezece volume Istoria gosudaraţva rossiskago (1819-1826). Ambele lucrări au reprezentat nişte justificări patriotice şi conservative ale guvernului autocrat din Rusia şi au fost foarte importante prin faptul că au făcut primele încercări serioase de a oferii o mărturie a istoriei ruseşti. Au fost egal de importante pentru stilul în care au fost scrise, făcând un avans serios spre limba rusă literară.

83 Petru Iakovlevici Chaadaev (1794-1856) a absolvit Universitatea din Moscova şi a slujit în armată în campaniile napoleonice, ceea ce i-a oferit un contact direct cu vestul. El a început să îşi scrie „Scrisorile lui filosofice” în franceză în 1829. Publicarea primei din ele, care a criticat violent cultura şi istoria rusă, a cauzat un scandal în 1836 şi autorul a fost declarat nebun de un decret imperial. Există două traduceri ale acestei lucrări: Maria-Barbara Zedlin, Scrisori filosofice şi apologia unui nebun (Knoxville, Tenn., 1969) şi Raymond T. McNally, Principalele lucrări ale lui Petru Chaadaev (Notre Dame Press, 1969).

84 Louis Bonald (1754-1840) a fost un scriitor şi filosof francez care a apărat monarhia tradiţională şi religia. Pierre Ballache, un democrat catolic târziu din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, predica ideea uni poligeneze sociale sau a renaşterii sociale. Această idee, dimpreună cu „noul creştinism” al lui Saint Simion, s-a bucurat de o primire favorabilă în Rusia în anii 1830. Joseph de Maistre (1753-1821) a combinat o filosofie politică reacţionară cu o mistică francmasonică. El a trăit în Sank Petersburg din 1803 până în 1817 şi pentru o vreme a fost prietenul şi sfătuitorul lui Alexandru I şi a avut o mare influenţă asupra societăţii ruseşti, în special prin lucrări cum ar fi Serile de la Sank Petersburg şi Despre papă (1819).

85 Adolf Circourt (1801-1879) a fost un publicist francez. Baron Nicolae d’Eckstein (1790-1861), un publicist şi filosof francez, a fost un mare călător care a popularizat literatura asiatică în Franţa.

86 Un fizician şi un economist prin formare Johann Heinrich Jung (1740-1817), („Stilling” de la ideea pietistă de „pace lăuntrică,” a fost o adăugare francmasonică la numele său) şi a devenit binecunoscut prin toată Europa din cauza scrierilor lui mistice. Principala sa idee a fost cea a unui nou mileniu care să fie un aprod al noii Biserici, o formă mai înaltă de creştinism mistic. Jung-Stilling a fost unul dintre cei mai populari mistici vestici în Rusia în timpul perioadei alexandrine.

87 Sofia Sergheevna Meşcherskaia (1775-1848) a fost activă în Societatea Biblică Rusă, a lucrat ca să îmbunătăţească condiţiile din închisorile din Sank Petersburg şi a organizat o campanie de publicare pietistă, care a atras susţinerea lui Alexandru I.

88 Cf. Serilor urseşti ale lui Odoevski. [Nota autorului].

89 Istoricul pozitivist Pavel Gavrilovici Vinogradov (1854-1925) a fost profesor la Universitatea din Moscova şi la Oxford în Anglia, specializându-se în studiul Europei evului mediu. El şi-a sfârşit viaţa ca şi un subiect britanic.

90 A se vedea schimbul foarte caracteristic de opinii a personalităţilor între Kavelin şi Iurie Samarin, în nişte articole publicate în 1847. [Nota autorului]. K. D. Davelin (1818-1845) a fost un liberal rus remarcabil şi profesor la Universitatea din Sank Petersburg.

91 Sistemul filosofic al lui Auguste Comte (1798-1857) a reprezentat o încercare de a reorganiza şi reintegra societatea prin aplicaţia principilor ştiinţifice din domeniul moralităţii, politicii, şi al religiei. Principala lucrare a lui Comte a fost Curs de filosofie pozitivă (1839-1842) şi el a mai purtat o corespondenţă cu J. S. Mill, a scris lucrarea Sistemul unui politici pozitive (1851-1854) şi a compilat un „calendar pozitiv,” în care sfinţii tradiţionali au fost înlocuiţi cu numele oamenilor care au ajutat ca civilizaţia să avanseze.

92 A se vedea lucrarea lui Schelling, Kirche als lebendiges Kunstwerk [Nota autorului].

93 Constantin Sergheevici Aksakov (1817-1860), publicist, istoric, filolog şi poet, a studiat la Universitatea din Moscova şi a luat parte la cercul lui Stanchevici. În anii 1840 şi 1850 el a fost unul dintre cei mai proeminenţi lideri slavofili. Eseul citat mai jos poate fi găsit într-o traducere engleză din Raeff, Istoria intelectuală rusă, pp. 230-151.

94 Despre Berdiaev, a se vedea mai jos, capitolul opt, secţiunea şase.

95 „Sistem dezvelit” [cherezpolosiţa] se referă la practica permiterii fiecărei familii de ţărani din sate la o parte comună de pământ dintr-un teritoriu comun.

96 Iurie Samarin (1819-1876) a fost un om de stat şi un ideolog slavofil. A se vedea mai jos, secţiunea VIII.

97 V. V. Rozanov, „Zametki o vazhneşikh techniiakh russkoi filosofskoi mysli,” Voprosy filosofii i psikhologii, vol I, no. 3, 1890.

98 Europeanul şi-a început publicaţia în ianuarie 1832 dar au fost publicate numai două numere mai înainte ca guvernul să îl interzică. A se vedea eseul de L. G. Frizman, „K istorii zhurnala Evropeets,” Russkaia Literatura, no. 2 (1967), pp. 117-126.

99 Ivan Vladimirovici Lopuhin (1756-1816) a fost un francmason rus proeminent. El a fost activ în traducerea şi publicarea unor lucrări mistice vestice, a fost mare maestru al lojei din Moscova, a fost angajat în munca educaţională şi filantropică şi a slujit în guvernul lui Paul şi Alexandru şi Alexandru I. Lopuhin a fost autorul unei apărări a francmasonilor din Rusia, Nravouchitel’nyi katekhizis istinnykh franmasonov (1790), la fel ca şi Nekotoryia cherty o vnutrennei ţerkvi, o edidom puti istinyi i razlichnykh putiakh zabliuzhdeniia i gibel [Câteva caracteristice ale Bisericii lăuntrice, despre singura cale a adevărului şi despre diferitele căi ale greşelii şi ale damnării] (Sank Petersburg, 1798).

100 Despre Zhukovski, a se vedea nota 4. Gavriil Batenkov (1793-1863) a fost un decembrist şi un asistent apropiat al lui Speranski în timpul administraţiei acestuia din urmă în Siberia. Când decembriştilor li s-a permis să se întoarcă din exilul siberian, Batenkov, în 1856 s-a aşezat pentru o vreme pe proprietatea vechilor lui prieteni Elagin-Kireevski.

101 Nicolae Ivanovici Novikov (1744-1818) a fost un publicist marcant, scriitor, educator şi filantropist al ultimei treimi din secolul al XVIII-lea. Prima aventură publicistică a sa a fost o serie de jurnale satirice apărute în Sank Petersburg, în timp ce compila nişte materiale bibliografice valoroase despre vechea literatură rusă. Deşi între timp a devenit un francmason, el nu s-a împărtăşit de enuziasmele mistice care tipizau acea perioadă. În 1779 Novikov s-a mutat la Moscova şi şi-a deschis o Companie Tipografică, care în timpul celor zece ani ai săi de existenţă a fost una dintre cele mai productive firme publicistice din Rusia, specializându-se în traducerea misticilor şi francmasonilor occidentali. În 1792, împărăteasa Caterina s-a întors împotriva francmasonilor şi Novikov a fost arestat şi condamnat la domiciliu pe proprietatea sa.

102 François Fénelon (1651-1715) a fost un teolog francez, educator şi episcop. El a fost autorul a mai multor tratate mistice care au fost foarte populare între sentimentalişti şi deişti. A fost foarte popular în Rusia în secolul al XVIII-lea. Jean-Baptise Masslion (1663-1742), un episcop şi pedagog francez, a fost un predicator renumit al zilelor lui. Henri Bernardin de Saint Pierre (1737-1814), un scriitor şi un sociolog, a dezvoltat o filosofie sentimentalistă în Studiu despre natură (1784). Alfred de Vigny (1799-1863) a fost un pionier al mişcării romantice franceze, cea mai bine cunoscută nuvelă a sa a fost Cinq mars (1836).

103 Jean Paul a fost un pseudonim pentru Friedrich Richter (1763-1825), binecunoscutul sentimentalist german. Cea mai importantă lucrare a sa, Titanul (1800-1803) a fost povestea unui prinţ german, care creşte fără să ştie cine este şi care trebuie să devină binefăcătorul ţării în care este destinat să conducă. Titan a fost un protest împotriva mişcării Sturm und Drang. E. T. A. Hoffmann (1776-1822), celebrul romantic francez, a scris povestiri care insistau pe tema aspiraţiei sacrilegiu a omului de al în detrona pe Dumnezeu şi a se substitui pe sine în locul lui Dumnezeu. El a avut o influenţă majoră asupra romanticilor ruşi, în special asupra tânărului Dostoevski.

104 Tatăl vitreg al lui Kireevski a fost Alexei Andreevici Elagin. Mama lui Kireevski, născută Avdotia Petrovna Iuşkova (1789-1877), s-a căsătorit cu el în 1817. Ea a fost una dintre una cele mai bine educate femei ale zilelor ei, ea a învăţat limba germană şi literatura de la Zhukovski, unchiul ei. A doua căsătorie cu Elagin a adus-o în Moscova, unde salonul ei a devenit un centru literar de excepţie.

105 Claudiu Adrian Helvetius (1715-1771) a fost un filosof francez controversat, care a dat dovadă de o înclinaţie puternic hedonistă. Principala sa lucrare a fost Despre duhul (1758), în care nega orice bază religioasă pentru moralitate.

106 Dugald Stewart (1753-1828) a fost un filosof scoţian şi exponent principal al filosofiei simţului comun. Thomas Reid (1710-1796) a fost primul avocat al „şcolii scoţiene” al simţului comun în filosofie. Adam Ferguson (1723-1816) a fost un scoţian cărturar, filosof, patriot şi istoric. Adam Smith (1723-1790), celebrul economist scoţian, a fost autorul Un studiu în natura şi cauzele bogăţiei naţiunilor (1776).

107 Se cunosc puţine despre Filaret, un stareţ sau un bătrân al mănăstirii Novospaschi. El ne-a lăsat un ucenic în Afanasie (Zhakaorv) al schitului Ploşchansk. Afanasie şi restul studenţilor l-au inclus pe bătrânul (stareţ) Macarie (1788-1860) la schitul din Optina. Macarie a fost un colaborator apropiat cu Ivan Kireevski.

108 Macarie, născut Mihail Ivanov a fost un nobil care a devenit monah în 1815 şi a trăit la Optina din 1834, devenind stareţ şi superior aici. El a murit în 1860. Lucrarea sa Sobranie pisem [Scrisorile colectate] a fost publicată în Moscova în 1862. Despre Macarie, a se vedea în special V. Lossky, Stareţul Macarie, Contacts, no. 27 (1962), pp. 9-19.

109 Friederich D. E. Scheliermacher (1768-1834), celebrul teolog protestant german, a predat la Universitatea din Berlin după 1810. În lucrarea sa publicată în Moscova Credinţa creştină (1821-1822) el a încercat să reconcilieze teoriile sociale moderne şi crezurile evanghelice religioase.

110 Claude de Saint Martin (1743-1803) a fost unul din liderii mişcării anti-raţionaliste a secolului al XVIII-lea. În lucrarea sa Despre greşelile adevărului (1775) a fost repede tradusă în Rusă şi a slujit ca şi o carte mistică primară. Saint Martin a devenit popular în Rusia încât francmasonii au fost cunoscuţi ca şi „martinişti.” John Pordage (1608-1698), un mistic şi astrolog german, a fost cunoscut pentru lucrarea lui Teologia mistica (1680); Mistica divina (1683) şi Metaphysica veva divina (1698).

111 A se compara cu Chaadaev şi cu Istoria poporului rus [Istoriia russkogo naroda]. Ideea a provenit aparent de la Maistre. [Nota autorului].

112 Eseul este subintitulat „O scrisoare către contele E.E. Komorovski.” Publicarea lui a dus la o represiune a scrierilor slavofile. O traducere engleză de Valentin Snow este inclusă în Raeff, Istoria intelectuală rusă, pp. 174-207.

113 Macarie (Bulgakov, 1816-1882) a fost una dintre cele mai important figuri ecclesiastice ale secolului al XIX-lea. El a predat la Academia din Kiev şi mai târziu la Academia din Sank Petersburg, unde a fost rector. Carierea lui episcopală, care a început în 1857, l-a adus pe scaunele din Tombov, Kracovia şi Lituania mai înainte de a devenii mitropolit de Moscova în 1879. Introducere la teologie a lui Macarie, publicată în 1847, a fost dizertaţia lui de doctorat şi ea a mai slujit ca şi prima parte a celor cinci volume ale sale de Teologie dogmatică [Bogoslovie dogmaticheskoe, 1849]. El a publicat o lucrare masivă despre istoria Bisericii ruseşti şi o istorie a mişcării Raskol.

114 Antonie Amfitriatov (1815-1879) a fost la un anumit moment rectorul Academiei din Kiev şi mai apoi a slujit ca şi Arhiepiscop de Kazan. Lucrarea sa Dogmatischeskoe bogoslovie, care a fost publicată în 1849, a fost o lucrare conservatoare care a evitat scolasticismul şi filosofia modernă. A se vedea volumul I din Căile teologiei ruse, pp. 256-258.

115 Filaret Drozdov. A se vedea nota 16.

116 A se vedea volumul I, pp. 82-83 pentru Sfântul Dimitrie al Rostovului.

117 Sfântul Tihon (1724-1783) a scris principala lucrare teologică, Despre adevărul creştinism, bazându-se pe conferinţele sale pe când era profesor la Seminarul Teologic din Novgorod şi lucrarea O comoară duhovnicească adunată din lume. Principalele sale lucrări – Tvoreniia – au fost publicate în cinci volume (Moscova, 1898-1899).

118 Nicolae Gogol (1809-1853) a fost unul dintre cei mai mari scriitori ai Rusiei. Celebra sa nuvelă, Suflete moarte, a fost scrisă în două părţi: Infernul (Partea 1) şi Purgatoriul (Partea II). A doua parte, nu a fost niciodată scrisă cu succes, fiind inspirată de criza religioasă a lui Gogol din 1842-1843, un eveniment care a dus la controversata Pasaje alese din corespodenţa cu prietenii săi (1847), a fost o lucrare care a atras mânia criticului literar rus Visarion Belinski în celebrata Scrisoare către Gogol. În viziunea lui Belinski, lucrarea lui Gogol apăra obscurantismul.

119 A se vedea nota 68.

120 Prinţesa Volkonskaia, pe care Gogol a întâlnit-o în 1838 s-a convertit secret la catolicism în 1829. Gogol a fost un vizitator frecvent la vila ei din Palazzo Poli, afară din Roma. Ordinul Învierii sau Congregaţia Învierii, a fost întemeiată de emigranţi polonezi în Roma în 1833 şi o branşă a fost în curând stabilită în Paris de poetul Mickiewcz, unul dintre întemeietorii originali ai ordinului. Scopul lui, între altele, a fost de a promova educaţia şi ajutorul emigranţilor polonezi.

121 Adam Mieckiewicz (1798-1855), cel mai mare poet al Poloniei, a trăit în Rusia şi în exil din 1824 până în 1829. După aceasta s-a aşezat în Europa Occidentală.

122 Iosif Vielgorski, fiul contelui Mihail Vielgorski şi contesa Luisa, au devenit cei mai apropiaţi prieteni ai lui Gogol în Roma în 1838. El a murit după un an. Descrierea lui Gogol a sentimentelor lui în timpul ultimelor zile ale lui Iosif sunt înregistrate în lucrarea