Căile teologiei ruse

locum tenens a tronului patriarhal după moartea patriarhului Tihon (1925), fiind numit în cele din urmă patriarh în 1943. A murit anul următor.

482 Există un studiu recent despre Taraeev în engleză: Paul R. Valliere, „M. M. Taraeev: un studiu în etica şi mistica rusă,” dizertaţie de doctorat (Universitatea din Columbia, 1974).

483 A se vedea nota 240.

484 A se vedea Kartaşev, op. cit. şi bibliografia.

485 În timpul revizuirii Academiei din Moscova în 1809, a fost cerută o explicaţie a viziunii teologice lui Taraaev şi a fost luat o mare desemnare. Părintele Ioan Ianişev a examinat scrierile lui Taraeev pentru Sinod. A se vedea articolul „Straniţi iz izdanii istorii bogoslovski nuaki. Reviziia akademii v 1908 godu,” în Bogolsovski vestinik (1917), os. 6-7, 8-9, 10.12 [Nota autorului].

486 Nauka o cheloveskoe a fost publicat în Kazan în 1896 şi 1903. [Nota autorului]. Volumul unu a fost intitulat Probleme fundamentale ale vieţii şi volumul doi a fost intitulat Metafizica vieţii.

487 Aceasta a fost exprimată cel mai mult în capitolul despre cădere, unde Nesmelov a oferit o schemă ipotetică a deducţiilor, speculaţilor şi motivelor despre duhurile rele şi despre eshatologie. [Nota autorului].

488 Andrei Bely a fost un scriitor simbolist rus (1888-1935). As vedea mai jos, acest capitol, secţia 5.

489 A se vedea articolul lui V. P. Preobrazhenski despre Nietzsche în Voprosy filosofii i psikhologii şi articolul de S. L. Frank în p. I. Novgorodtsev, ed., Problemy idealsima (Moscova, 1903).

490 P.I. Novgorodtsev (1866-1924) a fost un filosof al dreptului care a combinat liberalismul cu un crez profund în creştinism. El a predat la Universitatea din Moscova mai înainte de revoluţia rusă. Mai apoi în emigraţie a devenit decanul profesorilor de drept din Praga (1922-1924).

491 Wilhelm Windelband (1848-1915) a fost un filosof german şi un istoric al filosofiei. A fost un ucenic al lui Rudolf Loţe şi Kuno Fişer şi a devenit principalul crainic pentru şcoala de la Baden de neokantianism. A se vedea Präludien: Aufsätze und Reden zur Einführung in die Philosophie (Freiburg im Breisgau, 1884; ediţia a V-a., Tübingen, 1914). Heirich Ricket (1863-1936) a fost un continuator al unei căi mai sistematice a gândirii lui Windelband; a se vedea o carte despre el, Tübingen, 1914).

492 Problema idealismului [Problemy idealizma] a fost o colecţie de eseuri derivate dintr-un simpozion care îi conducea pe intelectualii ruşi care au discutat evoluţia de la marxism la neokatianism. Acelaşi autor a contribuit la celebra şi controversata colecţie intitulată Hotarele [Vekhi], care se baza pe un alt simpozion în 1909.

493 Cităm aici pe N. Berdiaev. Un punct de vedere similar poate fi găsit în eseul lui „Adevărul filosofic şi cel moral al inteligenţelor”, Hotarele: o colecţie de eseuri despre inteligenţele ruseşti (1909), editate de Boris Shragin şi Albert Todd, traduse de Marian Schwartz (New York, 1977).

494 Richard Avenarius (1843-1896) a fost un pozitivism german a căror lucrări influente au fost celebrele sale două volume Kritik der reinen Erfahrung (1888-1890), care l-a şi făcut duşmanul lui Lenin. Ernst Mach (1838-1916) a fost un fizicist şi un filosof austriac, în special în Materialismul şi empiro criticismul. Cea mai bună lucrare a lui Mach a fost Ştiinţa mecanicii (Leipzig, 1843).

495 Cf. Introducerii lui Petru Struve la Nicolae Berdiaev, Individualismul subiectiv (Sank Petersburg, 1901), xixxxiv. [nota autorului, referinţele la paginaţie].

496 N. M. Minski (un pseudonim pentru N. M. Vilenkin, 1855-1937) a fost un critic literat evreu. În lucrarea sa Lumina cunoştinţei [Pri svete sovesti] (1890) a ajutat la emanciparea gândirii ruseşti faţă de „comanda socială” folosind ideile lui Nietzsche ca să avanseze la o revoluţie estetică.

497 Fedor Sologub (Fedor Teternikov, 1863-1927) a fost un scriitor rus cel mai bine cunoscut pentru nuvela lui Demonul meschin, al cărui erou, Peredonov, a devenit un simbol al generaţiei în revoltă faţă de moralismul inteligenţelor ruseşti şi a fost în favoarea senzualismului şi a decadenţei.

498 Zinaida Gippius (1869-1945) şi-a exprimat aspectul intelectual sal simbolismului rus în poetica ei. Ea s-a cu un critic literar şi nuvelistul Dmitrii Merezhkovski. Ambii au emigrat în Franţa după revoluţie.

499 Henerick Ibsen (1828-1906) a fost un celebru dramatism norvegian care a insistat pe plasarea caracterelor în conflict faţă de obiceiurile sociale din piesa Casa păpuşilor, 1879, Hedda Gabler (1890), Raţa sălbatică, 1884 şi Atunci când morţii învie, 1899. Maurice Maeterlink a fost un simbolist şi dramatist belgian, a cărui eseu zoologic Viaţa unei albine (1901), scrisă într-un fel mistic şi metafizic, precum şi piesele lui Monna vanna (1902) şi Pasărea albastră (1909) i-a ajutat să câştige Premiul Nobel pentru literatură în 1911.

500 Întâlnirile filosofic religioase au fost rezultatul forturilor scriitorilor ruşi de a stabilii un discurs comun cu reprezentativii Bisericii Ortodoxe. Întâlnirile au avut loc în 1903 unde a prezidat rectorul Serghei Stragorodski de la Academia Teologică din Sank Petersburg şi viitor patriarh (1943-1944).

501 A se vedea Stati i aforizmy (Sank Petersburg, 1909) şi Dionis i pradionsiistovo (Bakhu, 1923).

502 Cf. Despre noua conştiinţă religioasă [O novom religioznom soznanii], (1907), [Nota autorului].

503 Cartea lui Despre înţelegere [O ponimanii, 1886] arată influenţa hegeliană. [Nota autorului].

504Russkii vestnik, editat din 1856 şi 1887 de M. N. Katkov, care a fost un jurnal conservator care a tratat subiecte de o importanţă majoră.

505 A se vedea A. Gratieuex, Homiakov şi mişcarea slavofilă, 2 volume [traducere engleză].

506 Scrisorile lui Soloviov către Eugeniu Tavernier sunt colecţionate în volumul 4 din Pis’ma Vladimirova Sergeevicha Soloviova, editate de E. L. Radlova (1908-1925). As vedea notele lui Tavernier a traducerii lui franceze a lucrării Trei povestiri despre Antihrist (Paris, 1910). Despre Soloviov şi Tavernier ase vedea J. Ageroges, „Vladimir Soloviov şi Eugeniu Tavernier, d’áprès des lettres inédites,” Viaţa intelectuală (1931) 10, 3.

507 „Scepticii din Neva.” Vestinik europy, întemeiat de Karamizin în 1802, care a încetat publicaţia în 1830 dar a fost revizuit lunar în 1866 şi a continuat să fie publicat până la revoluţie. A fost unul dintre cele mai influente „jurnale groase” din secolul XIX.

508 Scrisoarea lui Soloviov către Rozanov în lucrarea lui Soloviov Pisma, vol. 3, pp. 43-44. [Nota autorului].

509 Serghei M. Soloviov (născut în 1866), nepotul lui Vladimir Soloviov şi un poet simbolist, a fost hirotonit şi eventual s-a alăturat Bisericii. catolice.

510 Valentin (mort în 150) a fost întemeietorul şi primul cap al şcolilor care conduceau gnosticismul eretic creştin.

511 „Apocalipsa în poetica rusă” Vesy (1905, 4 [Nota autorului].

512A. Belyi, „Vospominia ob A.A. Bloke,” Zapiski mchtaleli (1922), 6 şi Epopea (Berlin, 1922-1923), 1, 2, 3, 4 (ele nu coincid şi nici sunt substituite unul cu altul) [Nota autorului].

513 Anna Nikoaelvna Schmidt (1851-1905) a avut viziuni mistice şi s-a văzut pe sine ca şi o Înţelepciune Personalizată întrupată care s-a pogorât pe pământ ca să se unească cu Soloviov. Unele din scrierile lui Schmidt au fost publicate postum ca şi Iz rukopisei Anny Nikolaevny (Moscova, 1916). Cartea este rară, dar anumite idei pot fi câştigate prin Samuel D. Ciornan, Vladimir Soloviov şi cavalerul Duhului Sfânt (Waterloo, Ontario, Tipografia Universităţii Wilfrid Laurier, 1977), pp. 71-86.

514 Novyi put’ [Noua cale] a fost începută de Dimitrie Merezhkovski în 1903 ca şi o creştere a Întâlnirilor Filosofico Religioase, după ce au fost scoase din Sank Petersburg în acel an de supraprocurorul Constatin Pobedonostev.

515 Geroge Chulkov (1879-1939) a fost un poet influenţat de un fel de arhaism mistic. Era prieten cu Alexandru Blok.

516 P. N. Medvedev a scris şi a editat câteva lucrări despre Blok: Dramy i poemy Al. Bloka (Leningrad, 1928); Poemtki Al Bloka v tetradiakh stikhov (Leingrand, 1926), Pamiali Bloka (Petrograd, 1922) şi Tvorcheski put’ Al Bolka.

517 Mihail Vrubel (1856-1910) a fost un pictor în perioada imperială, care a portretizat figuri din panteonul romantic. Începând cu 1885 cu o schiţă pentru noua ediţie a poemlui lui Lermontov „Demonul” el şi-a început seria lui de picturi într-o varietate de forme. Munca sa a exercitat o mare influenţă asupra scriitorilor simbolişti europeni.

518 Novalis sa fost pseudonimul lui Friedrich Leopold Freiherr von Hardenberg (1772-1801), un poet şi un liric german romantic. Heinrich Heine (1797-1856) s-a stabilit ca unul dintre cei mai mari poeţi germani.

519 V. A. Ternaisev a citit lucrarea de deschidere la prima Întâlnire Filosofico Religioasă. El a fost fiul unei familii ruseşti amestecate cu una italiană şi un absolvent de la Academia Teologică din Sank Petersburg. El a dispărut după revoluţie care a respins viziunile lui republicane în favoarea monarhianismului. Între alte lucruri, el a căutat să armonizeze naţionalismul cu conservatorismul.

520 Lev Tihomirov (1852-1923) a fost membrul unei inteligenţe revoluţionare ruseşti care a respins punctele lui de vedere republicane în favoarea monarhismului. Între alte lucruri, el a căutat să armonizeze naţionalismul şi conservatorismul.

521 A se vedea mai sus.

522 P.I. Leporski (1871) a fost profesor la Academia Teologică din Sank Petersburg.

523 Alexandru I. Brilliantov, a fost profesor la Academia Teologică din Sank Petersburg, a fost un teolog, filosof şi istoric bisericesc. În anii 1890 a predat apologetica la Seminarul din Tula, concertându-se asupra vechilor credincioşi. El a fost o autoritate cu privire la Ioan Scotus Eurigena, în special cu privire la influenţele greceşti asupra gândirii unui teolog latin medieval.

524 Părintele Ioan Slobodoski a fost un participant cleric la întâlnirile religioase şi filosofice.

525 Despre Sollertinski, a se vedea mai sus, capitolul VII.

526 A se vedea Kataşev, op. cit. şi Smolici, op. cit.

527 Istoria „disputelor atonite” mai trebuie şi ea scrisă. În acest moment există numai un fel de literatură polemică şi partizană cu privire la acest subiect. Dezbaterea a izbugnit cu privire la cartea scrisă de monahul Ilarion, În munţii Caucaz. O conversaţie între bătrânii asceţi cu privire la unirea inimilor noastre cu Domnul prin rugăciunea lui Iisus Hristos sau activitatea duhovnicească a unor eremiţi contemporani, monahul Ilarion [Na gorakh Kavkaza, beseda dvukh stareţev podvizhnikov o vnutrennem edineinii s deiateslesnost sovremennikh postkov, sostavil pustinozitel kavksazswkikh gor skikhomnah Ilarion], prima ediţie (Batalspasnikh, 1907), a doua ediţie, a fost corectată şi expusă considerabil în 1910 şi a mai existat şi o treia ediţie (Kievsakaia Percherskaia Lavra, 1912). La început cartea a fost cald salutată în cercurile monahale, dar mai mulţi au început să o vadă ca şi o cădere şi o îndrăzneală despre care vorbea Ilarion despre prezenţa lui Dumnezeu în timpul rugăciunii şi pe care el a numit-o chemarea lui Iisus de „Dumnezeu însuşi.” S-ar părea că aceasta nu a fosta atât de mult un fel de afirmaţie teologică cât mai mult un fel de descriere a realităţii rugăciunii. Dar şi această realitate părea îndrăzneaţă. Psihologismul din explicarea rugăciunii le părea la mai mulţi mai sigur, mai smerit şi mai evalvios. A început o dezbatere în presă, în special în jurnalul Russki inok [Monahul rus], publicată la mănăstirea din Pochaev. Arhimandritul Antonie a vorbit destul de aspru la adresa lui Ilarion. Tot materialul polemic a fost colecţionat subsecvent în anonima Sfânta Ortodoxie şi erezia numelor lui Dumnezeu (Sv. Pravoslavnie i imiabzhicheskaia eres) (Cracovia, 1916), Nota autorului.

528 Berdiaev vede în „lipsa de înrădăcinare” sursa şi pledoaria unei productivităţi creative. Aceasta ne aduce aminte de Herzen şi entuziasmul lui pentru „plasticitatea” rusească tânără. Prin contrast, mai devreme Berdiaev a insistat pe momentele organice ale creşterii (a se vede cartea despre Homiakov). „Lipsa de înrădăcinare în gândirea secolului al XIX-lea, în special gândirea religioasă rusă, a fost un fel de sursă de libertate, care nu era cunoscută poporului Occidental şi care a devenit radicală şi expresivă. Cu greu vom repeta una astfel de act iubitor de libertate şi unul îndrăzneţ. Gândirea dezrădăcinată şi schismatică v-a fi întotdeauna mai liberă decât cea care este înrădăcinată şi legată de tradiţie... Gândirea noastră religioasă a început fără tradiţie după un hiat de cincisute de ani în gândirea ortodoxă.” (p. 313). [Nota autorului]. Cartea lui Berdiaev Alexei Ştefanovici Homiakov a fost publicată în Moscova în 1912.

529 John Henry Newman, Eseuri şi schiţe, ed. Cu prefaţa şi introducere de Charles F. Harold (New York, 1948), vol 2, p. 371.

530 Filtism (grecescul file pentru trib sau naţiune) a fost un termen aplicat naţionalismului ecclesial în nou restaurate Biserică Bulgară (1872). Patriarhul Constantinopolului, care a cerut alegerea unui exarh autonom bulgar, a convenit un sinod pan ortodox ca să trateze cu această problemă. Au venit numai reprezentanţii greci. Sinodul a condamnat „secesiunea” bulgară fiindcă a încercat să stabilească o biserică autonomă pe nişte temelii pur naţionale.

531 A se vedea mai sus.

532 Karl Barth (1886-1968) a fost un teolog protestant neo-ortodox, care s-a luptat şi el cu problematica modernismului (Dogmatică bisericească, 1932) şi hristologia cu scopul de a oferii o replică creştină eşecului liberalismului şi raţionalismului epocii victoriene. Emile Brunner (18891-966), un teolog protestant elveţian a fost profesor de teologie al Universitatea din Zürich. Poziţia lui teologică se apropia foarte mult de cea a lui Barth. Pentru o critică extinsă a lui Florovski a se vedea teologia lui Emil Brunner, a se vedea şi „Despre ultimele lucruri şi ultimele evenimente,” în Creaţie şi răscumpărare, volumul III din Colecţia lucrărilor lui Georges Florovski, pp. 243-265.

533 Slova i rechi [Predici şi adrese] (1882), vol. 4, pp. 151-152. Predica a fost ţinută în 1841 de ziua Sfântului Alexei [Nota autorului].