37*
începu să uite povestea asta, cînd, prin martie 1824., auzi vorbindu-se despre un personaj ciudat, care locuia în parohia Saint-Medard şi era poreclit „cerşetorul care dă de pomană". Se spunea că personajul acesta ar fi un rentier, al cărui nume nu-l ştia nimeni precis şi care trăia singur, cu o fetiţă de opt ani, care habar n-avea de nimic,, decît că venea de la Montfermeil. Montfermeil ! Cuvîntul acesta se întorcea iar şi iar, şi—I făcea pe Javert să ciulească urechea. Un bătrîn cerşetor în slujba poliţiei, un fost ţîrcovnic, căruia personajul acela îi dădea de pomană, mai adăugă vreo cîteva amănunte. Rentierul acesta era un sălbatic, nu ieşea niciodată decît seara, nu vorbea cu nimeni, numai cu cei săraci uneori, şi nu se lăsa domesticit. Purta o redingotă galbenă, groaznică la vedere, care făcea cîteva milioane, fiindcă era toată căptuşită cu bilete de bancă. Hotărît lucru, asta aţîţă curiozitatea lui Javert. Ca să-l vadă de aproape pe acest rentier de pomină, şi fără să-l sperie, se îmbrăcă într-o bună zi cu zdrenţele ţîroovnicului şi luă locul unde bătrînul copoi se aşeza în fiecare seară pe vine, cîntîndu-şi psalmii pe nas şi spionînd printre rugăciuni.
In sîîrşit, „individul suspect" veni în faţa lui Javert travestit în acest chip şi-i dădu de pomană. In clipa aceea, Javert ridică fruntea, şi lovitura pe care o primi Jean Valjean părîndu-i-se că-l recunoaşte pe Javert c primi şi Javert părîndu-i-se că-l recunoaşte pe Jean Valjean.
Dar întunericul ar fi putut să-l înşele. Moartea lui Jean Valjean era oficială ; lui Javert îi rămîneau îndoieli, şi încă grave; dar cînd se îndoia, Javert, omul ce! scrupulos, nu punea mîna în gît nimănui.
îşi urmări omul pînă la hardughia Gorbeau şi o făcu să vorbească pe batrînă, ceea ce nu era greu. Bătrîna îi confirmă cele auzite despre redingota căptuşită cu milioane şi-i povesti întîmplarea cu biletul de o mie de franci. Văzuse ! Pusese mîna ! Javert luă o odaie cu chirie. Chiar în aceeaşi seară se şi instala în ea. Se puse sa tragă cu urechea la uşa chiriaşului misterios, nădăjduind să-i audă
558
glasul, dar Jean Valjean îi zărise luminarea prin gaura cheii şi zădărnicise socoteala spionului, păstrînd tăcerea.
A doua zi, Jean Valjean îşi lua tălpăşiţa. Dar zgomotul monedei de cinci franci, pe care o lăsă să cadă, fu simţit de bătrînă, care, auzind cum zăngănesc banii, îşi închipui că voia să se mute şi se grăbi să-i dea de ştire lui Javert. Noaptea, pe cînd Jean Valjean ieşea din casă, Javert îl aştepta în dosul arborilor de pe bulevard, dimpreună cu doi oameni.
Javert ceruse întăriri de la prefectură, dar nu spusese numele insului pe care nădăjduia să-l prindă. Era taina lui; o păstrase din trei pricini: mai întîi, pentru că cea mai mică indiscreţie putea să dea de gîndit lui Jean Valjean ; apoi, pentru că a pune mîna pe un vechi ocnaş evadat şi socotit drept mort, pe un condamnat pe care registrele justiţiei îl trecuseră odinioară pentru totdeauna „printre răufăcătorii cei mai periculoşi", era un succes măreţ pe care cei vechi din poliţia pariziană desigur că nu aveau să-l lase unui nou-venit ca Javert, iar acesta se temea să nu-i ia ocnaşul; în sfîrşit, pentru că lui Javert, care era un artist, îi plăcea neprevăzutul. Nu putea suferi izbînzi de care îţi baţi joc trîmbiţîndu-le cu mult înainte. Ii plăcea să-şi pregătească în umbră capodoperele şi să le dea apoi în vileag dintr-o dată.
Javert îl urmărise pe Jean Valjean din copac în copac, apoi din colţ de stradă în colţ de stradă, fără să-l piardă din ochi nici o clipă. Tocmai în momentele în care Jean Vaijean se credea mai în siguranţă, ochiul lui Javert era asupra lui.
De ce Javert nu-l aresta pe Jean Valjean? Pentru că tot se mai îndoia.
Trebuie să ne amintim că pe vremea aceea poliţia nu era tocmai de capul ei; o stingherea presa liberă. Cîteva arestări arbitrare date la iveală de ziare avuseseră răsunet pînă în cele două Camere şi intimidaseră prefectura. Să atentezi la libertatea individuală era un fapt grav. Agenţii se temeau să nu se înşele; prefectul îi trăgea la răspundere ; o greşeală însemna destituirea. îşi închipuie oricine
559
efectul pe care l-ar fi făcut la Paris această scurtă notiţă reprodusă de douăzeci de ziare :
,,îeri, un bunic bătrîn cu părul alb, rentier respectabil, care se preumbla cu nepoţica luii în vîrstă de opt ani, a fost arestat şi dus la închisoarea prefecturii sub cuvînt că ar fi un ocnaş evadat 1"
Afară de asta, trebuie s-o mai spunem o dată : Javert avea scrupulele lui. Sfaturile conştiinţei sale se adăugau la sfaturile prefectului; se îndoia cu adevărat.
Jean Valjean îi întorcea spatele şi mergea prin întuneric.
Tristeţea, neliniştea, tulburarea, copleşeala, această nouă nenorocire de a fi silit să fugă noaptea şi să caute un adăpost în Paris, pentru Cosette şi pentru el, nevoia de a-şi potrivi pasul după pasul unui copil — toate astea schimbaseră, chiar fără voia lui, înfăţişarea lui Jean Valjean şi îl îmbătrîniseră în aşa măsură, încît poliţia însăşi, încarnată în Javert, putea să se înşele, şi se înşelă. Neputinţa de a se apropia de el prea mult, haina lui de învăţător bătrîn venit din emigraţie, declaraţia lui Thenardier care-l făcea bunic, în sfîrşit, convingerea tuturor că murise ca ocnaş — se adăugau toate la îndoielile lui şi se îndesau în mintea lui Javert.
La un moment dai, îi trecu prin gînd să-i ceară să se legitimeze. Dar dacă omul acela nu era nici Jean Valjean, şi dacă nu era nici un bătrîn rentier cinstit şi cumsecade, poate că era un găligan amestecat adînc şi iscusit în urzeala întunecată a fărădelegilor pariziene, vreun periculos şef de bandă, care făcea pomeni pentru a-şi ascunde alte talente, aşa cum se obişnuia. Avea spioni, complici, adăposturi unde fără îndoială că se refugia. Toate aceste ocoluri pe care le făcea pe străzi arătau că nu era un simplu om de treabă. A-l aresta prea repede însemna să ,,tai găina cu ouă de aur". Ge-l costa să aştepte ? Javert era sigur că n-avea să-i scape.
îşi vedea de drum, aşadar, destul de nedumerit, punîn-du-şi sute de întrebări cu privire la acest personaj misterios.
560
Abia tîrziu, în strada Pontoise, datorită luminii puternice a unei cîrciumi, îl recunoscu fără doar şi poate pe Jean Valjean.
Sînt în lumea asta două fiinţe care tresar din adîncuri : mama care-şi găseşte copilul şi tigrul care-şi găseşte prada. Javert tresări acum din adîncuri.
După ce-l recunoscu fără putinţă de îndoială pe Jean Valjean, pe ocnaşul temut, îşi aduse aminte că nu. erau decît trei şi ceru întărituri comisarului de poliţie din strada Pontoise. Cînd trebuie să apuci un băţ cu ţepi îţi pui mănuşi.
Această întîrziere, cît şi staţionarea la răspîntia Rollin, ca să se înţeleagă cu poliţiştii, erau cît p-aci să-l facă să-i piardă urma. Ghici însă repede că Jean Valjean ar fi vrut să pună gîrla între el şi vînători. Lăsă capul în jos şi se gîndi, ca un copoi care pune nasul la pămînt, să se asigure că era pe drumul cel bun. Javert, cu instinctul lui puternic şi fără greş, merse drept spre podul Austerlitz. O întrebare pusă paznicului de pod îl lămuri. „N-ai văzut un om cu o fetiţă ?" „L-am pus să plătească doi gologani", răspunse taxatorul. Javert ajunse pe pod tocmai bine pentru a vedea de partea cealaltă a apei pe Jean Valjean cu Cosette de mînă, trecînd printr-un loc luminat de lună. II văzu apucînd pe strada Chemin-Vert-Saint-Antoine; se gîndi la fundătura Genrot aşezată acolo ca o trapă şi la singura ieşire a străzii Droit-Mur, pe ulicioara Picpus. îşi aisigură poziţiile înaintate ; trimise în grabă, pe un drum ocolit, pe unul dintre poliţişti, ca să păzească ieşirea. Opri o patrulă care se întorcea la postul Arsenalului şi o puse să-l însoţească. In astfel de partide soldaţii sînt „atuuri". De altfel, se ştie că pentru a-i veni de hac unui mistreţ trebuie să fii vînător priceput şi să ai cîini mulţi. După ce-şi luă toate aceste măsuri şi îl simţi pe Jean Valjean prins între fundătura Genrot la dreapta, poliţistul lui la stînga şi el, Javert, în urmă, trase pe nas niţel tabac.
561
Apoi îşi începu jocul. Avu o clipă de încîntare drăcească, îşi lăsă omul în voie, ştiind că îl are în mînă, dar dorind să întîrzie cît mai mult clipa arestării, fericit să-l simtă prins şi sa-l vadă liber, învăluindu-l cu privirea, ca păianjenul care lasă musca să se zbată şi ca pisica şireată care lasă şoarecele să încerce să fugă. Ghearele şi unghiile au senzualitatea lor monstruoasă : e frămîntarea mocnită a animalului prins în cleştele lor. Ce poate fi mai gustos decît această înnăbuşire! Javert era în culmea fericirii. Ochiurile plasei lui erau
trainic legate. Era sigur de izbîndă; nu avea altceva de
făcut decît să strîngă gheara, întovărăşit cum era, fie numai şi gîndul că Jean Val-
jean ar fi putut să se împotrivească era cu neputinţă de
admis, oricît de energic, de puternic şi de deznădăjduit
ar fi fost el.
Javert înainta încet, măsurfnd şi scotocind în drumul său prin toate coifurile de stradă, de parcă ar fi fost buzunarele unui pungaş.
Cînd ajunse în mijlocul pînzei lui de păianjen, musca — ia-o de unde nu-i! îşi poate închipui oricine necazul lui. întrebă sentinela pe care o pusese în dreptul străzilor Droit-Mur şi Picpus; poliţistul nu se mişcase de la postul lui, dar nu-l văzuse trecînd pe cel urmărit.
Se întîmplă uneori ca un cerb să scape, cu toate că haita e năpustită asupra iui. In cazul acesta, vînătorii încercaţi nu ştiu ce să mai spună. Duvivier, Ligniville şi Desprez rămîn cu gura căscată. Intr-o astfel de împrejurare nefericită Artonge' a strigat: „Nu e un cerb, e un vrăjitor".
Javert ar fi strigat bucuros acelaşi lucru.
Dezamăgirea lui se împleti într-o clipă din deznădejde şi rnînie.
' Duvivier, Ligniville, Desprez, Artonge — vfnători vestiţi din prima Jumătate a secolului al XIX-!ea, autori de tratate cinegetice. 562
•*
Cu siguranţă că Napoleon a făcut greşeli în războiul din Rusia, Alexandru în războiul din Indii, Cezar în războiul din Africa, Girus în războiul din Sciţia şi Javert în campania lui împotriva lui Jean Valjean. Poate că a greşit atunci cînd nu l-a recunoscut pe fastul ocnaş din prima clipă. Cea dintîi privire aruncată ar fi trebuit să-i ajungă. A făcut rău că nu a pus pur şi simplu mîna pe el cînd erau în hardughie. A făcut rău că nu l-a arestat cînd l-a recunoscut, cu siguranţă, în strada Pontoise. Â făcut rău cînd s-a oprit să se sfătuiască cu ajutoarele sale la lumina lunii, la răspîntia Rollin; sfaturile, bineînţeles, sînt folositoare şi e bine să-ţi cunoşti şi să pui întrebări acelor cîini care merită crezare. Dar niciodată nu se poate spune că vînătorul a luat prea multe măsuri cînd vînează animale năbădăioase ca lupii şi ocnaşii. Javert, ocupîndu-se prea mult să-i pună cîinii pe urme, atrăsese luarea-aminte a animalului, făcîndu-l să simtă că e urmărit şi punîndu-l pe fugă. Făcuse rău, mai ales, de îndată ce i-a dat de urmă în dreptul podului Auster-îitz, că începuse acel joc nemaipomenit şi copilăros cu un astfel de om. Se socotise mai puternic decît era şi-şi închipuise că putea să se joace de-a şoarecele cu un leu. Se socotise prea slab atunci oînd crezuse nimerit să-şi mai ia ajutoare. Precauţiune fatală şi pierdere de vreme de mare preţ. Javert făcuse toate greşelile astea, cu toate că era unul dintre spionii cei mai pricepuţi şi mai corecţi din cîţi au existat vreodată. Era, în toată puterea cuvîn-tului, ceea ce se cheamă în termeni vînătoreşti un copoi de rasă. Dar cine poate să fie perfect ?
Marii strategi au şi ei clipele lor de orbire.
Adesea greşelile mari sînt ca frînghiile groase; făcute dintr-o mulţime de fire. Luaţi un cablu fir cu fir, luaţi în parte toate micile motive hotărîtoare, le veţi da la o parte unul după altul, spunînd: numai atît? Impletiţi-le, su-ciţi-le împreună şi vor ieşi lucruri uriaşe, şi anume : Atila
553
care şovăie între Marcian în răsărit şi Vaientinian în apus1, Hanibal care întîrzie la Capua 2, Danton care adoarme la Arcis-sur-Aube3.
Oricum ar fi fost, Javer.t nu-şi pierdu însă capul în clipa în care îşi dădu seama că Jean Valjean îi scăpa din mînă... Sigur că ocnaşul evadat nu putea fi departe, puse paznici, orîndui curse, vicleşuguri şi cutreieră cartierul toată noaptea. Primul lucru pe care-] văzu fu dezordinea felinarului a cărei funie fusese tăiată. Semnul acesta preţios îi încurcă însă toate cercetările în fundătura Gen-rot. Sînt în fundătura aceasta ziduri destul de joase, care dau în grădini a căror împrejmuire ocupă suprafeţe necultivate, foarte mari. Desigur că Jean Valjean fugise pe-acolo. Fapt e că de-ar fi intrat mai adînc în fundătura Genrot, şi poate că ar fi făcut-o, Jean Valjean ar fi fost pierdut. Javert cercetă grădinile şi terenurile acelea ca şi cum ar fi căutat un ac.
-
Marcian, Vaientinian al Ill-lea — împăraţi romani la mijlocul se.
colului al V-Iea ; primul, al Imperiului de răsărit ; celălalt, al Imperiu
lui de apus. Atila, căpetenia hunilor instalaţi fn cîmpia panonică, ame
ninţa ambele imperii şi mai ales pe cel de apus, dar Vaientinian al
Ill-lea, după înfrfngerea hunilor tn cîmpiile catalanice, obţinu bună
voinţa lui Atila, făgăduindu-i drept soţie pe sora sa, Honorina.
-
După victoriile din nordul Italiei şi din Etruria, Hanibal ocoli Roma
şi se îndreptă spre regiunea oraşului Neapole, unde cuceri cetatea Capua ;
iernă acolo, ducînd cu trupele sale o viaţă de petreceri ; în acest timp,
romanii se întăreau şi se pregăteau să atace Cartagina.
3 Pe timpul dictaturii iacobine, Danton, devenit contrarevoluţionar, a
stat mai mult la Arcis-sur-Aube, unde îşi cumpărase proprietăţi, dezinte-
resîndu-se de primejdiile care ameninţau Franţa şi dezaprobînd măsurile
Comitetului salvării publice împotriva duşmanilor republicii.
In zorii zilei, lăsă de pază doi oameni isteţi şi se întoarse la prefectura poliţiei, ruşinat ca un copoi care ar fi fost prins de un hoţ.
CUPRINSUL
''Studiu introductiv
Pag.
V
PARTEA ÎNTÎI: FANTINE
CARTEA 1NTII UN SFINT
I Domnul Myriel ...... 5
II Domnul Myriel devine monseniorul
Bienvenu 8
III Episcop bun, episcopie grea ... 14
IV Faptele asemeni vorbelor .... 17
V Monseniorul Bienvenu îşi purta prea
mult anteriele 24
VI Cine-i păzea oasa 27
VII Cravatte 33
VIII Filozofie Ia un pahar cu vin ... 37
IX Un frate descris de sora sa ... 42
X Episcopul în fa{a unei lumini necu
noscute 46
XI O rezervă 59
XII Singurătatea monseniorului Bienvenu 64
-
Ce credea 67
-
Ce gîndea 72
565
Pag. ~76
88
92
97 101 103 108 116 118 119 122 125 129
CARTEA A DOUA CĂDEREA IN PĂCAT
-
După o zi de drum
-
Prudenţa dă sfaturi înţelepciunii .
-
Eroismul supunerii pasive
-
Amănunte asupra stînelor din Pontar-
lier
V Linişte
VI Jean Valjean
VII In adîncul deznădejdii . VIII Talazul şi umbra ......
IX Noi nemulţumiri
X Omul care s-a trezit
XI Ceea ce face .......
XII Episcopul lucrează . . . .
XIII Micul Gervais
CARTEA A TREIA
IN
ANUL 1817
138 148 153
158 161
164
16G 173 176
I Anul 1817
II Dublu cuarteit
-
Pereehi-perechi
-
Tholomyes, de vesel ce e, cîntă un cîn-
tec spaniol
V La Bombarda
VI Un capitol în care toţi se iubesc la
nebunie
VII înţelepciunea lui Tholomyes .
VIII Moartea unui cal
IX Sîîrşitul vesel al bucuriei .
CARTEA A PATRA ÎNCREDINŢA ÎNSEAMNĂ
UNEORI
DA DE-A BINEIEA
180 189 192
-
Două mame se întîlnesc ....
-
O primă schiţă a două figuri deocheate
III Ciocîrlia
566
CARTEA A CINCEA DECLINUL
I Povestea unui progres realizat în in
dustria mărgelăriei
II Madeleine
-
Sume depuse la Laffitte .
-
Domnul Madeleine în doliu .
V Palide fulgerări în zare .
VI Moş Fauchelevent '; ajunge
Pag.
196
200 203
212
2l5
IX Succesul doamnei X Urmările succesului . ■ vi Christus nos liberavit ■ • XXU Tdndăvia anului B.m""bo» XIII Rezolvarea unor chestiuni i» municipală ■ • •
CARTEA A ŞASEA jAVERT
227 228
242
246
CARTEA A ŞAPTEA REA CHAMP»ATH.EO
E
somnului
V
Vil Calătotul, o
de plecare
256
259 264
284 287 299
307 311 315
567
■ttt
wmimk
Pag.
X Sistemul tăgăduielilor .... 322 XI Champma'thieu din ce în ce mai mirat 330
CARTEA A OPTA URMĂRILE
I In ce oglindă îşi priveşte părul dom-
335 338 342 345 350
nul Madeleine II Fantine fericită
III Javert e mulţumit .
IV Autoritatea reintră în drepturi
V Un mormînt potrivit .
568
PARTEA A DOUA: COSETTE CARTEA INTII WATERLOO
I Ce se poate vedea venind de la Ni-
velles
II Hougomont
III 18 iunie 1815
IV A
V „Quid obscurum" al bătăliilor .
VI Orele patru după-amiază ....
VII Napoleon bine dispus
VIII împăratul pune o întrebare călăuzei
Lacoste
IX Neprevăzutul
X Podişul Mont-Saint-Jean ....
XI Călăuză rea pentru Napoleon, călăuză
bună pentru Biilow ....
XII Garda
-
Prăpădul
-
Cel din urmă careu
XV Cambronne
XVI Quot Jibras in duce ?
XVII E oare bine că a existat un Waterloo ? XVIII O nouă răbufnire a dreptului divin .
XIX Cîrnpul de luptă în timpul nopţii ,
359
3G1 368 371 374 377 381
387 390 • 394
400 402 403 406 407 410 416 418 422
CARTEA A DOUA VASUL ORION
sînt poate de
Pag.
"430
433
--
să pO'ată fi tură de ciocan
dmtr-o
438
CARTEA A TREIA
460 461
467 472
475
493
501
507
509
I Problema apei la Montferrneil . .
ÎI Două portrete completate .... 451
-
Oamenilor le trebuie vin, iar cailor apă 457
-
O păpuşă intră în scenă .... 460
umbra
VIII Neajunsul de a găzdui un sărac, ca-e
poate că e bogat
IX Thenardicr la lucru
X Cine aleargă după mai bine poate să
dea de mai rău
XI Numărul 9430 apare iar şi Cosette îl
cîştigă la loterie
CARTEA A PATRA ŞANDRAMAUA GORSEAU
-
Maestru! Gorbeau
-
Un cuib pentru bufnită şi pentru pitu-
lice
-
Două nefericiri la un ioc Sac îericirea
-
Ce-a băgat de seamă chiriaşa princi-
pală
569
Dostları ilə paylaş: |