Dosar penal orice tăiere ilegală de arbori
Deputatul liberal Ioan Cristian Chirteş, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că în proiectul noului Cod Silvic orice tăiere ilegală de arbori va fi considerată infracţiune silvică. ’Miercuri vom discuta clar cu comisia juridică şi vom face un raport comun strict pe probleme de sancţiuni. Ele erau contravenţii şi infracţiuni silvice, aici se jucau toţi cu legile, pentru că dacă un individ tăia mai mult făcea o infracţiune, o împărţeau în doi, că a tăiat şi el şi fratele său şi intrau pe contravenţii. Orice tăiere ilegală va fi sancţionată cu infracţiune, mergem pe penal. Vor rămâne doar contravenţiile legate de regulile de exploatare sau alte reguli tehnice, nu de tăiere ilegală (…) Vrem să oprim jaful din pădurile României. Cum putem? Ducem în domeniul penal orice tăiere ilegală de arbori, vrem să fie considerată infracţiune silvică’, a accentuat parlamentarul liberal. Ioan Cristian Chirteş a spus că o altă abordare a noului Cod Silvic este modul în care va fi legalizat transportul şi sursa materialului lemnos, pentru respectarea Directivei Europene 925, care solicită Guvernului României să ia măsuri pentru punerea în legalitate a întregii mase lemnoase. ’Nu vrem să mai vindem lemn pe picior în pădure tuturor agenţilor economici. Toată lumea va exploata masă lemnoasă prin prestatori de servicii, iar actul de provenienţă va pleca de la drum (nu pădure – n.r.). După înregistrarea unei gestiuni, a unui responsabil, maistru sau pădurar, el se încarcă cu gestiune şi de acolo va pleca lemnul de provenienţă. Noi considerăm că pe traseul de la pădure la produsul semifinit a intrat foarte mult lemn fără forme legale, toată lumea poate comanda facturi, avize. Ori noi vom face legătura între gestiunea de la pădure şi produsul semifinit’, a subliniat Chirteş. El a afirmat că speră ca în actuala sesiune parlamentară să fie adoptat noul Cod Silvic, iar de la 1 ianuarie 2014 acesta să fie operaţional pe tot ce înseamnă exploatare a fondului forestier. ’Sper, şi aşa cum decurg astăzi lucrurile la comisii, va fi adoptat cu voinţă unanimă. Am susţinut necesitatea adoptării unu Cod Silvic modern, bazat pe realităţile de astăzi ale pădurilor din România (…) Vechea iniţiativă de cod silvic a stat în Parlament din 2008 până în 2012 din interese politice şi nu a fost adoptată’, a susţinut deputatul liberal. Ioan Cristian Chirteş a afirmat că prin noul Cod Silvic se mai reglementează, pe lângă includerea în penal a tăierilor ilegale, paza pădurilor şi se va simplifica modul în care se vor constitui noile structuri de pază, noile ocoale silvice. /Agerpres şi Punctul MS, http://punctul.ro/2013/05/31/dosar-penal-orice-taiere-ilegala-de-arbori/
Noul Cod silvic va sancţiona penal tăierile ilegale de păduri
Deputatul liberal Cristian Chirteş, membru al comisiei de agricultură, silvicultură şi piscicultură a subliniat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că e foarte important ca noul Cod silvic să intre în vigoare la 1 ianuarie 2014. Asta în condiţiile în care întreaga legislaţie românească va trebui adaptată celei europene. Cristian Chirteş, fost şef al Direcţiei Silvice Mureş, a arătat că oricine va tăia ilegal un lemn din pădurile României va fi sanţionat penal, nu contravenţional, prin noul Cod Silvic. De asemenea, pentru scoaterea din joc a samsarilor de lemne, noul Cod Silvic va legifera extrem de precis şi modul de transport şi de vindere a lemnului. Deputatul liberal a mai arătat că noua legislaţie privind regimul silvic din România va prevedea şi posibilitatea accesării de fonduri europene pentru împăduriri. /Radio Mureş MS, http://www.radiomures.ro/stiri/noul_cod_silvic_va_sanc_iona_penal_taierile_ilegale_de_paduri.html
Direcţia Silvică Hunedoara a intensificat controalele
Expresia „se fură ca-n codru“ este una ruptă din realitate. Prin urmare, de la furtul de lemn din pădurile hunedorene şi până la culesul ilegal de ciuperci sau fructe de sezon, cam totul este posibil. Astfel, reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara dau asigurări că au intensificat acţiunile de control asupra circulaţiei materialelor lemnoase şi împotriva tăierilor ilegale. Aceste acţiuni de control în suprafaţa fondului forestier vizează şi culegătorii de fructe de pădure şi ciuperci, care nu întotdeauna sunt cu actele în regulă.
„Recoltarea ciupercilor şi a fructelor de pădure din fondul forestier administrat de Direcţie este interzisă fără obţinerea aprobărilor legale. Atenţionăm pe această cale persoanele care doresc să culeagă ciuperci sau fructe de pădure, în vederea evitării neplăcerilor care se pot produce ca urmare a nerespectării prevederilor legale cu privire la activităţile respective, să solicite informaţii la subunităţile Direcţiei Silvice Hunedoara (Ocoalele Silvice), în funcţie de zona în care doresc să se deplaseze. Fiecare culegător trebuie să poarte un ecuson cu datele de identificare. Se vor intensifica verificările şi în vederea prevenirii achiziţionării şi comercializării ciupercilor şi a fructelor de pădure fără respectarea prevederilor legale”, atenţionează Radu Crişan, şeful Direcţiei Silvice Hunedoara. Tot acesta mai precizează că amenzile sunt usturătoare, iar furtul se pedepseşte conform legii în vigoare. /Mesagerul Hunedorean HD, http://www.mesagerulhunedorean.ro/directia-silvica-hunedoara-a-intensificat-controalele
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET
Încep lucrările de regularizare a albiilor râurilor din Vrancea
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Marian Oprişan, a declarat, vineri, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), filiala Vrancea, că lucrările de regularizare şi recalibrare a albiilor râurilor din bazinul hidrografic Vrancea vor începe săptămâna aceasta. „Vă dau o veste bună, în special primarilor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din anii trecuţi. Săptămâna viitoare (săptămâna aceasta-n.r.) vor începe lucrările de regularizare şi recalibrare a albiilor râurilor din bazinul hidrografic Vrancea. În total sunt 14 lucrări şi tot atâtea fronturi de lucru pe care sperăm să le finalizăm în două luni şi jumătate“, a afirmat Marian Oprişan. Suma alocată este de aproximativ 38 de milioane de lei şi provine din Fondul Solidaritatea. Diferenţa până la 46 de milioane de lei, alocate la nivel naţional, revine pentru regularizarea unor râuri din Bacău şi Neamţ. Demersurile pentru alocarea acestor sume au fost făcute de Marian Oprişan, cel care a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens. Preşedintele UNCJR a arătat că, în afară de sumele mai sus menţionate, a reuşit să obţină finanţare şi pentru primăriile care au întocmit procesele verbale de calamităţi, primării care vor primi bani pentru realizarea de şanţuri, desfundarea şanţurilor existente şi realizarea de rigole pentru preluarea apelor pluviale. Pe lista de investiţii programate pentru acest an în Vrancea sunt cele de regularizare a următoarelor cursuri de apă: Siret – consolidare mal drept, pe sectorul Vadu Roşca; Milcov - în zona localităţii Odobeşti –Supuşi; Putna – consolidare şi apărare de maluri în zona localităţilor Vidra, Boloteşti, Ţifeşti, Clipiceşti, Vităneşti; Zăbala – consolidare şi apărare de maluri în zona localităţilor Nereju, Spulber, Paltin, Năruja, Prahuda; Şuşiţa – consolidare şi apărare de maluri în zona localităţilor Soveja-Dragomira, Chetroaia Panciu, unde vor fi efectuate lucrări de protecţie a staţiei de epurare a oraşului Panciu. „Guvernele precedente nu au dat absolut deloc importanţa necesară regularizării şi recalibrării albiilor râurilor care traversează judeţul Vrancea, unul dintre cele mai mari bazine hidrografice din sud-estul României. În urma demersurilor pe care le-am făcut la premierul Victor Ponta şi la Guvernul României, am reuşit să obţinem suma de 460 miliarde lei vechi, din care cea mai mare parte, peste 380 de miliarde de lei vechi, au fost alocaţi pentru regularizarea şi recalibrarea unor albii de râuri pe raza judeţului Vrancea“, a spus Marian Oprişan.
„Vrancea este unul din puţinele judeţe din România care are lucrări pe ape“
Prezent, vineri, la Adunarea Generală a ACoR Vrancea, directorul general al Administraţiei „Apele Române“ Vasile Pintilie a precizat că lucrările trebuie executate în termenul stabilit deoarece este vorba de bani europeni din Fondul Solidaritatea care trebuie cheltuiţi într-o anumită perioadă. „Avem 14 lucrări pentru acest an. Vrancea este unul dintre puţinele judeţe din România care are lucrări pe ape“, a precizat Vasile Pintilie. Acesta a precizat că la nivelul judeţului Vrancea mai sunt realizate alte 20 de proiecte care vizează regularizări ale unor sectoare de cursuri de apă, proiecte care urmează să primească finanţare europeană sau guvernamentală. Este vorba despre următoarele proiecte de investiţii: Zăbrăuţi - amenajări curs apă în zona localităţii Fitioneşti; Milcov - amenajări curs apă în aval de localitatea Goleşti până la confluenţa cu râul Putna; Milcov - amenajare curs apă în zona localităţilor Odobeşti şi Cîmpineanca; Rîmnicu Sărat - amenajare curs apă în zona localităţilor Jitia, Dumitreşti-Biceşti, Buda, Topăliceni, Valea Rîmnicului; Slimnic - regularizare curs apă în zona loca-lităţii Slimnic-Tîmboieşti; Trotuş -amenajare curs apă în zona localităţii Adjud; Putna - amenajare curs apă în zona localităţii Boţîrlău. Totodată, Vasile Pintile a afirmat că se caută soluţii de finanţare pentru continuarea unor lucrări deja începute dintre care a amintit lucrarea de apărare de dig pe malul drept al râului Rîmnicu Sărat, în zona localităţii Măicăneşti. /Monitorul de Vrancea, http://www.monitorulvn.ro/articole/incep-lucrarile-de-regularizare-a-albiilor-raurilor-din-vrancea_2_147348.html
Dostları ilə paylaş: |