Cod-f-pc-4 revista presei 12-14 noiembrie 2013 cuprins


Teme de mediu Amenzi de 923.000 de lei, la depozitele de deşeuri periculoase din toată ţara



Yüklə 400,37 Kb.
səhifə17/27
tarix01.09.2018
ölçüsü400,37 Kb.
#76183
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   27

Teme de mediu

Amenzi de 923.000 de lei, la depozitele de deşeuri periculoase
din toată ţara


Garda Naţională de Mediu (GNM) a efectuat 320 de controale la operatori economici din toată ţara care desfăşoară activităţi de stocare temporară, depozitare finală sau valorificare a deşeurilor periculoase.

În urma acestora, au fost aplicate 34 de amenzi în valoare de 923.000, 11 avertismente şi s-a dispus suspendarea activităţii unei societăţi până la obţinerea acordului de mediu, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Printre neregulile constatate, s-au numărat spaţii de depozitare insuficient amenajate, eliminarea unor deşeuri în afara spaţiilor de depozitare, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a unor deşeuri, prezenţa unor deşeuri care nu figurau în autorizaţia de mediu, neconcordanţe între evidenţele scrise şi situaţia de pe teren.

Comisarii GNM au dispus şi măsuri la termen de remediere a neregulilor constatate. Întrucât termenele pentru aceste măsuri impuse de autorităţile competente au expirat, s-a început verificarea obiectivelor controlate anterior pentru a constata dacă au fost realizate măsurile trasate. Astfel, ministrul Rovana Plumb a mers în judeţul Neamţ pentru o sesiune de controale neanunţate. În cadrul acestor acţiuni, s-a constatat că societatea Tehnomedica a demarat construirea unui depozit de deşeuri periculoase, finanţat parţial de Ministerul Mediului prin Fondul de Mediu, fără a respecta actele de reglementare emise şi condiţiile din proiectul aprobat şi finanţat. Măsura luată în urma controlului a fost suspendarea acordului de mediu, fapt ce conduce la anularea autorizaţiei de construire şi suspendarea finanţării prin Fondul de Mediu. De asemenea, au fost demarate procedurile de verificare pentru recuperarea sumelor finaţate prin Fondul de Mediu, acolo unde este cazul.



Cel de-al doilea control în judeţ a fost făcut la societatea Ecolis. Acesta a vizat gestionarea şi trasabilitatea deşeurilor periculoase, colectate de pe raza mai multor judeţe în cantităţi semnificative. În urma verificărilor efectuate la alţi agenţi economici care au desfăşurat relaţii comerciale cu societatea verificată, au fost constatate diferenţe între cantităţile înscrise în documente şi cele constatate la faţa locului de către comisarii GNM. / Mediafax http://www.mediafax.ro/social/amenzi-de-923-000-de-lei-la-depozitele-de-deseuri-periculoase-din-toata-tara-11671438

S-a cerut insolvența CEH


Expert Insolvenţă SPRL Deva a deschis procedura de insolvenţă pentru Complexul Energetic Hunedoara, din cauza unor datorii acumulate către Compania Naţională a Huilei Petroşani. „Compania Naţională a Huilei SA, societate aflată în lichidare, are de recuperat de la Complexul Energetic Hunedoara SA suma de 84.795.090,50 lei, din care 74.075.123,52 lei reprezintă o creanţă aflată în litigiu, iar suma de 70.719.966,98 lei reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, recunoscută“, susţin cei de la Expert Insolvenţă SPRL Deva, lichidatorul CNH Petroşani. Deoarece în urma discuţiilor dintre părţi şi a demersurilor efectuate nu s-a reuşit stingerea obligaţiei de plată, în 06.11.2013, s-a depus la Tribunalul Hunedoara cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2006. / Mesagerul Hunedorean, HD http://www.mesagerulhunedorean.ro/s-a-cerut-insolventa-ceh

Raportul integral al Comisiei speciale pentru Roșia Montană: ”Posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul exploatării”


Comisia specială Roşia Montană afirmă, în raportul la proiectul Guvernului, că este nevoie de un cadru legislativ cât mai larg, că recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate şi că atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul exploatării.“Comisia atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. De aceea, Comisia va înainta prezentul raport autorităţilor competente cu scopul asigurării legalităţii integrale a proiectului Roşia Montană şi investigării, acolo unde este cazul, a faptelor presupus ilegale“, se arată în conzluziile raportului. Comisia apreciază că afirmaţiile lui Ştefan Marincea, audiat în calitatea sa oficială de la acel moment, alături de declaraţiile angajaţilor IGR, care au făcut parte din echipa trimisă pentru cartografierea zonei sunt “extrem de grave şi trebuie investigate de către instituţiile judiciare“. Comisia consideră, potrivit raportului, că Proiectul de lege nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, propune respingerea acestuia. Având în vedere carenţele legislaţiei actuale, care nu ţine cont de specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuţie, Comisia recomandă completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. Comisia consideră necesară stabilirea unor condiţii de parteneriat corect între acţionarul majoritar şi compania de stat românească, cu respectarea normelor comunitare obligatorii şi a principiilor dezvoltării durabile a zonelor în care va fi realizat proiectul. Comisia apreciază modificările condiţiilor Acordului iniţial (licenţa) propuse de Guvernul României, considerând că acestea reprezintă o îmbunătăţire reală faţă de licenţa în vigoare şi pot aduce beneficii economice pentru statul român. Comisia propune, prin raport, “o serie de acţiuni pentru stabilirea unui cadru legislativ coerent, care să sprijine poziţia de negociere a statului român şi în alte proiecte de asemenea anvergură“. “Comisia apreciază că este necesară analizarea unor scenarii alternative de stabilire a redevenţelor şi a participaţiei statului în cazul exploatărilor miniere, având în vedere exemplul altor state. Comisia consideră că este nevoie de un cadru legislativ cât mai larg care să fie supus dezbaterii parlamentare, referitor la proiectele miniere auro-argentifere, care să permită dezvoltarea industriei miniere în România şi atragerea de investitori. Comisia recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate aferente prezentului proiect minier (mai puţin a hărţilor şi a documentelor referitoare la zăcământ)“, se mai arată în raport. Comisia solicită ministerelor de resort şi instituţiilor implicate în evaluarea proiectului de la Roşia Montană” analizarea tuturor aspectelor semnalate în urma audierilor desfăşurate în cadrul Comisiei şi cuprinse în prezentul raport şi demararea procedurilor în consecinţă”.

/ Unirea AB,

http://www.ziarulunirea.ro/raportul-integral-al-comisiei-speciale-pentru-rosia-montana-posibile-incalcari-ale-legislatiei-in-vigoare-pe-parcursul-exploatarii-226826.html

Yüklə 400,37 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   27




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin