Aradul este astăzi în plină curăţenie. Aproape 2000 de arădeni au ieşit la strâns de gunoaie
Proiectul „Let’s Do It Romania” a scos astăzi în stradă mii de arădeni. Fie simpli voluntari, fie angajaţi ai unor instituţii, cu toţii au ieşit pentru a face curăţenie în zonele indicate de organizatorii evenimentului ca fiind adevărate focare de infecţie. Aradul se situează pe un loc fruntaş la nivel de ţară, în ceea ce priveşte implicarea în acţiune a asociaţiilor şi organizaţiilor neguvernamentale participante – 23 la număr, precum şi a voluntarilor implicaţi, peste 1.500. Pentru această cauză sunt aşteptaţi însă se alăture sute de arădeni. Cel mai mare proiect de implicare socială din România îşi propune să responsabilizeze autorităţile şi cetăţenii în ceea ce priveşte gestiunea corectă a deşeu¬rilor. Proiectul îşi propune curăţarea arealelor naturale de pe teritoriul întregii ţări într-o singură zi, astăzi, 24 septembrie 2011. Organizatorul evenimentului este Asociaţia Efect Verde, ajutată de Crucea Roşie Arad, Asociaţia Pompierul şi Asociaţia ProgressOn. Astfel, voluntarii se vor întâlni astăzi de dimineaţă, la ora 9.00, în Piaţa Avram Iancu, unde se va da start marii ecologizări. Sacii cu deşeuri vor fi colectaţi în locuri aproape de drumuri de acces, urmând a fi transportaţi de către operatorii de salubritate şi primăriile de pe raza localităţilor igienizate. Zece instituții au pus la bătaie angajații pentru curățenie. Ca şi anul trecut, când proiectul “verde” s-a dovedit a fi un adevărat succes în judeţul Arad, şi de această dată, angajaţii unor instituţii s-au arătat interesaţi să participe alături de voluntari la strângerea gunoaielor. „Un număr de 11 persoane private de libertate, femei, care şi-au exprimat acordul pentru a desfăşura activităţi de voluntariat, alături de personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă psihosocială vor participa la proiectul „Let’s do it, Romania!””, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt al Penintenciarului Arad. Acelaşi spirit de implicare îl regăsim şi la jandarmii arădeni. “Aproximativ 25 de jandarmi din cadrul inspectoratului vor participa voluntar la activităţile de ecologizare şi de curăţare a arealelor naturale, în zona Pădurii Vladimirescu”, a declarat cpt. Emilia Fînaţă, reprezentantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad. Adevărul de Seară AR –
Peste 6.000 de arădeni au făcut curăţenie în judeţ
Peste 8.600 de saci au fost umpluţi cu gunoaie, sâmbătă, în judeţul Arad, în Ziua Curăţeniei Naţionale „Let’s Do It, Romania!“. Organizatorii evenimentului au anunţat că la campania de curăţenie au participat 6.124 de persoane. Din totalul sacilor cu gunoi adunaţi, 30% reprezintă saci cu materiale plastice, 10% cu hârtie şi aluminiu şi 60% deşeuri menajere. „Judeţul a fost împărţit în 8 regiuni, fiecare regiune a avut câte un coordonator regional şi fiecare localitate câte un coordonator local. Am reuşit să formăm echipe în comunităţile locale din toate zonele judeţului: 70 unităţi administrative participante, 89 de localităţi şi 254 locaţii în care s-a acţionat. O realizare deosebit de importantă pentru ediţia din acest an a fost colectarea selectivă a deşeurilor. Sponsorul nostru principal, o firmă producătoare de ambalaje de polietilenă, ne-a pus la dispoziţie 10.000 de saci de diferite culori, albastru - plastic, galben - hârtie, negru – deşeuri menajere, astfel că operatorii care reciclează au reuşit să asaneze plasticul şi aluminiul separat de deşeurile menajere“, a precizat Dan Paicu, preşedintele Asociaţiei „Efect Verde“. La acţiunea de sâmbătă au participat şi 25 jandarmi din cadrul IJJ Arad, care au adunat peste 50 de saci cu deşeuri (plastic, hârtie, sticlă şi obiecte din metal). „În judeţul Arad am reuşit să clădim parteneriate cu toate autorităţile responsabile pentru o structură solidă şi de succes: Primăria Arad, Consiliul Judeţean Arad, Instituţia Prefectului Arad, Comisariatul Judeţean de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Vasile Goldiş" Arad, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Poliţia locală Arad, Direcţia Silvică Arad, Secţia de Drumuri Naţionale Arad, Penitenciarul Arad, Sistemul de gospodărire a apelor Arad. Ne dorim ca pe viitor să transformăm acest proiect într-unul anual şi aşteptăm ca toţi arădenii să participe activ la protejarea şi păstrarea mediului înconjurător“, a mai precizat Dan Paicu. www.actualitati – arad.ro AR – Paula Bulzan â
Let’s Do It, Romania – Rezultatele judeţului Arad
Sâmbătă, 24 septembrie 2011 a fost declarată Ziua Curăţeniei Naţionale – Let’s Do It, Romania! În judeţul Arad, 6124 de arădeni au ieşit la curăţenie şi s-au colectat 8663 de saci de gunoi pe tot teritoriul judeţului. Judeţul a fost impartit in 8 regiuni, fiecare regiune a avut cate un coordonator regional si fiecare localitate cate un coordonator local. Am reusit sa formam echipe in comunitatile locale din toate zonele judetului: 70 unitati administrative participante, 89 de localitati si 254 locatii in care s-a actionat. O realizare deosebit de importanta pentru editia din acest an a fost colectarea selectiva a deseurilor. Sponsorul nostru principal SC Sil Plast SRL, firma producatoare de ambalaje de polietilena, ne-a pus la dispozitie 10 000 de saci de diferite culori, albastru – plastic, galben – hartie, negru- deseuri menajere, astfel ca operatorii care recicleaza au reusit sa asaneze plasticul si aluminiul separat de deseurile menajere. Din totalul sacilor cu gunoi adunaţi, 30% reprezinta saci cu materiale plastice, 10% cu hârtie şi aluminiu şi 60% deşeuri menajere. În judeţul Arad am reuşit să clădim parteneriate cu toate autorităţile responsabile pentru o structură solidă si de succes: Primăria Arad, Consiliul Judetean Arad, Institutia Prefectului Arad, Comisariatul Judetean de Mediu, Agenţia Pentru Protectia Mediului, Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiş” Arad, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Arad, Inspectoratul Scolar Judetean Arad, Poliţia locală Arad, Direcţia Silvică Arad, Secţia de Drumuri Naţionale Arad, Penitenciarul Arad, Sistemul de gospodărire a apelor Arad; ONG-uri partenere: Asociaţia ProgressOn, Youth Power, Asociatia Pompierul Arad, filiala judeţeană de Crucea Roşie Arad, Asociaţia Educatio. ONG-uri participante: Respiră Verde, Pro Tineret Vest, Asociaţia Pro Prietenia, Asociaţia Lunca Mureşului, Asociaţia ATM Ciclism Montan, Asociaţia Respiră Verde. SPONSORI: Sil Plast SRL, Astra Vagoane Călători SA., Contitech Termopol România, Hammerer Aluminiuum Industries, TAKATA, Rompetrol – Down Stream SRL., Sc Amatex SRL, Ind Eco, Vest Oil Distribution, Apemin S.A., Active Servo Comimpex, Arhi Proiect PGB SRL., MAN Corporation SRL., MAP – Maşini Agricole Performante SRL, Sword Graphics SRL, Adinuţa & Ovi s.r.l., Agromec, Argis Prodimpex Mulţumim tuturor autorităţilor partenere, tuturor susţinătorilor şi sponsorilor pentru ajutor şi nu în ultimul rând voluntarilor care au ieşit la acţiune în 25 septembrie. Ne dorim ca pe viitor să transformăm acest proiect într-unul anual şi aşteptăm ca toţi arădenii să participe activ la protejarea şi păstrarea mediului înconjurător, a declarat Dan Paicu. www.arq.ro AR – Corina Huţan -