B.T. Bacău
ANCHETE 2015
1. În vederea verificării condițiilor generale de deținere, reprezentanții Biroului Teritorial Bacău al instituției Avocatul Poporului, au efectuat 4 anchete după cum urmează:
- Penitenciarul Bacău,
- Penitenciarul Focșani
- Penitenciarul Spital Tg.Ocna
- Centrul Educativ Tg.Ocna.
Anchetele au avut următoarele obiective:
A. Supraaglomerarea, condițiile igienico-sanitare, asigurarea tratamentului medical, condițiile de servire a mesei, programul de furnizare a apei și energiei electrice, calitatea apei și a hranei, existența spațiilor de depozitare a bunurilor, subdimensionarea curților de plimbare, prețurile practicate de magazinele din incinta penitenciarelor și pentru efectuarea convorbirilor telefonice, distribuirea produselor igienico-sanitare deținuților, repartizarea deținuților în camere fără respectarea gradului de periculozitate, uscarea articolelor de îmbrăcăminte.
B. Număr decese (anul 2014 - prezent), cauze și soluțiile pronunțate de către parchete; cazuri ale persoanelor care au recurs la forma de protest a refuzului de hrană (anul 2014-prezent), posibile cazuri privind agresiuni fizice la care au fost supuși deținuții de către personalul penitenciarului și modul de soluționare a acestora de către parchete, alte situații deosebite și respectiv, aspecte relevante privind situația din penitenciare.
Rezultatele anchetelor fac obiectul unui raport special al instituției Avocatul Poporului.
2. În vederea verificării condițiilor generale de deținere, reprezentanții Biroului Teritorial Bacău al instituției Avocatul Poporului au efectuat 3 anchete după cum urmează:
- Inspectoratul de Poliție Județean Bacău-Centrul de Reținere și Arest Preventiv
- Inspectoratul de Poliție Județean Neamț-Centrul de Reținere și Arest Preventiv
- Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea-Centrul de Reținere și Arest Preventiv.
Anchetele au avut următoarele obiective:
A. Supraaglomerarea, condițiile igienico-sanitare, asigurarea tratamentului medical, condițiile de servire a mesei, programul de furnizare a apei și energiei electrice, calitatea apei și a hranei, existența spațiilor de depozitare a bunurilor, subdimensionarea curților de plimbare, prețurile practicate de magazinele din incinta penitenciarelor și pentru efectuarea convorbirilor telefonice, distribuirea produselor igienico-sanitare deținuților, repartizarea deținuților în camere fără respectarea gradului de periculozitate, uscarea articolelor de îmbrăcăminte.
B. Număr decese (anul 2014 - prezent), cauze și soluțiile pronunțate de către parchete; cazuri ale persoanelor care au recurs la forma de protest a refuzului de hrană (anul 2014-prezent), posibile cazuri privind agresiuni fizice la care au fost supuși deținuții de către personalul penitenciarului și modul de soluționare a acestora de către parchete, alte situații deosebite și respectiv, aspecte relevante privind situația din penitenciare.
Rezultatele anchetelor fac obiectul unui raport special al instituției Avocatul Poporului.
3. În baza Împuternicirii emise de Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, experții din cadrul Biroului Teritorial Bacău au efectuat la data de 25 martie 2015 o anchetă la Penitenciarul Bacău, având ca obiect petiția formulată de doamna G. cu privire la posibilele abuzuri la care este supus fiul său deținut în Penitenciarul Bacău.
Conform relatărilor petentei, fiul acesteia execută o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și două luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt, regimul de executare fiind cel semideschis.
Potrivit celor susținute de petentă, cu ocazia vizitelor efectuate la Penitenciarul Bacău, fiul acesteia i-a relatat abuzurile la care este supus de alte persoane private de libertate din camera în care a fost cazat, după cum urmează:
-În repetate rânduri fiul petentei a fost bătut de colegii de cameră, arătându-i mamei urmele loviturilor, inclusiv a arsurilor de pe mâini, provocate de ceilalți deținuți, prin arderea unor bucăți de hârtie între degetele mâinilor;
-Persoana privată de libertate ar fi fost abuzată sexual de doi colegi de cameră și cu toate că a solicitat examinarea medicală de specialitate, cererea nu a fost soluționată;
-Colegii de cameră îl obligă să le spele lenjeria intimă în timpul nopții, aspect pe care de asemenea l-a adus la cunoștința conducerii penitenciarului;
- Este amenințat de către șeful de secție că va fi supus unor pedepse corporale în situația în care mama acestuia se va mai prezenta în audiență la conducerea penitenciarului;
Potrivit susținerilor petentei, deși cu prilejul celor cinci audiențe acordate de coducerea Penitenciarului Bacău, a adus la cunoștință despre situația în care se află fiul său, singura măsură dispusă a fost mutarea în altă cameră.
De asemenea, petenta susținea că urmare a abuzurilor la care ar fi fost supus, fiul său se află într-o stare psihică alterată, acesta susținând că se va sinucide.
După vizitarea camerei E1.6, audierea petentului și a colegilor de cameră, verificarea documentelor puse la dispoziție, coroborate cu explicațiile reprezentanților Penitenciarului Bacău, au rezultat următoarele:
a). verificarea modului în care au fost soluționate sesizările persoanei private de libertate și ale petentei
Persoana privată de libertate execută în Penitenciarul Bacău o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani în regim semideschis, fiind cazat la camera E1.6.
Conform celor relatate de conducerea penitenciarului, petentei i-au fost acordate un număr de 5 audiențe, în perioada septembrie 2014-martie 2015, ocazie cu care a reclamat agresiunile la care ar fi fost supus fiul său de către colegii de cameră.
Ca urmare a sesizărilor petentei, fiul acesteia a fost audiat, acesta confirmând că ar fi fost agresat doar de două ori.
Astfel, la data de 20 octombrie 2014, cu ocazia apelului de dimineață, persoana privată de libertate a declarat că a fost lovit de către deținutul B. C. însă urmare controlului medical nu au fost constatate urme de violență.
În cauză, a fost întocmit raport de incident și a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, prin adresa nr. C/30359 din 21 octombrie 2014, plângerea fiind în curs de soluționare.
La data de 7 ianuarie 2015, la raportul ținut de către șeful de secție, persoana privată de libertate a afirmat că ar fi fost agresat sexual de către deținutul D.P.
Ca urmare a sesizării, deținutul a fost prezentat atât la cabinetul medical al penitenciarului cât și la Spitalul Județean Bacău, unde în urma examenului chirurgical nu au fost confirmate leziuni.
În cauză a fost întocmit raport de incident și a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
În ceea ce privește sesizările făcute de deținut cu privire la obligarea acestuia de către colegii de cameră să le spele lenjeria intimă, fapte susținute de deținut și cu prilejul audierii de către experții Biroului Teritorial Bacău, în urma vizitării camerei E1.6, pe calorifere nu au fost identificate articole de lenjerie intimă puse la uscat.
Din evidențele unității rezultă că în perioada septembrie 2014-martie 2015, având în vedere neadaptarea la condițiile de detenție și fiind în permanență în conflict cu ceilalți deținuți, fiul petentei a fost mutat succesiv în 10 camere.
b). verificarea dosarului medical al persoanei private de libertate.
În urma examinării psihologice din data de 17 martie 2015, s-a concluzionat că persoana privată de libertate prezintă predispoziție la instabilitate emoțională în situațiile de criză, toleranță scăzută la frustrare, slabă cenzură a efectelor și pulsiunilor de moment.
Actualmente a fost identificată existența unui risc iminent. Are o stimă de sine scăzută, motiv pentru care resimte sentimente de insecuritate și incertitudine. Prezintă elemente în structura personalității ce prezintă risc dezadaptativ în context situațional, determinate de diagnosticul psihiatric. Este cunoscut cu ideație suicidală în antecendente.
Prin Nota nr. C18835 din 18 martie 2015, întocmită de psihologul unității a fost făcută recomandare de consult psihiatric într-un centru de specialitate, tratament medicamentos corespunzător patologiei psihiatrice și monitorizare de specialitate.
Întrucât până la data efectuării anchetei, persoana privată de libertate nu fusese prezentată unui serviciu de specialitate și ca urmare a analizării acestei situații împreună cu conducerea unității, a fost solicitată internarea acestuia în regim de urgență la Penitenciarului Spital Jilava.
4. În baza Împuternicirii emise de Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, experții din cadrul Biroului Teritorial Bacău au efectuat la data de 19 martie 2015 o anchetă la Penitenciarul Focșani, pentru soluționarea petiției formulate de domnul O, persoană privată de libertate, care ne-a sesizat cu privire la condițiile de detenție din acest penitenciar, precum și unele abuzuri ale personalului unității.
Ca urmare a efectuării anchetei, cele sesizate de petent nu s-au confirmat.
5. În baza Împuternicirii emise de Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, experții din cadrul Biroului Teritorial Bacău, au efectuat la data de 10 iunie 2015 o anchetă la Spitalul Penitenciar Tg. Ocna, pentru soluționarea petiției formulate de domnul N. A. persoană privată de libertate.
Petentul a susținut că a fost bătut de alți deținuți și nu a fost cazat separat de aceștia și a solicitat să fie audiat de către reprezentanți ai instituției Avocatul Poporului.
Pentru verificarea celor susținute în petiție, experții din cadrul Biroului Teritorial Bacău l-au audiat pe petent într-un spațiu corespunzător asigurării confidențialității.
Conform celor susținute de petent, odată cu transferarea sa în această unitate, a solicitat asigurarea protecției față de alți deținuți, având în vedere faptul că pe perioada în care s-a aflat în detenție la Penitenciarul Spital Jilava a colaborat cu autoritățile și se impunea evitarea oricărui contact cu aceștia.
Petentul susține că fiind nemulțumit de camera de protecție acordată de conducerea Penitenciarului Spital Tg. Ocna, unde nu avea televizor, a solicitat mutarea într-o altă cameră. Cu prilejul audierii de către reprezentanții Biroului Teritorial Bacău, petentul a menționat că între timp cererea a fost soluționată favorabil, fiind mutat într-o altă cameră.
Cu privire la condițiile generale de detenție petentul a declarat că nu are nicio nemulțumire, camera în care este cazat în prezent este corespunzătoare, mâncarea este foarte bună, apreciind că este ca la restaurant și beneficiază de tratament medical în funcție de afecțiunile de care suferă.
Petentul susține că a solicitat acordarea audienței pentru a primi sprijinul în vederea reintegrării sale sociale, după executarea pedepsei, având în vedere că nu are familie, nu are locuință și nicio calificare profesională.
Față de faptul petentul nu a reclamat încălcări ale drepturilor sale în Penitenciarul Spital Tg. Ocna, dosarul a fost închis.
6. Prin petiția înregistrată la Biroul Teritorial Bacău al instituției Avocatul Poporului cu nr.261/24.09.2015, domnul D, domiciliat în comuna Letea Veche, județul Bacău, ne-a sesizat cu privire la tergiversarea de către autoritatea administrației publice locale a clarificării situației juridice a unui copil în vârstă de un an și șapte luni, nepot al petentului.
Potrivit celor relatate de petent prin petiție, precum și în cadrul audienței acordate, copilul în cauză se află în îngrijirea sa de la naștere, fiind abandonat de mamă (fiica petentului), iar pentru clarificarea situației juridice a acestuia a solicitat Primăriei comunei Letea Veche, județul Bacău, întocmirea documentației necesare instituirii măsurii de plasament, respectiv înaintarea dosarului către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, instituție care are competența de a solicita instanței de judecată emiterea unei hotărâri judecătorești în acest sens.
Din discuțiile purtate cu petentul a rezultat și faptul că motivul pentru care autoritatea locală nu a dat curs demersului său este generat de condițiile modeste în care trăiește și lipsa veniturilor.
Cu toate acestea, petentul a susținut că prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, a fost ajutat de o organizație neguvernamentală să își reabiliteze locuința și i-au fost achiziționate mobilier și electrocasnice, astfel încât, conform susținerilor sale, din acest punct de vedere nu ar mai exista niciun impediment pentru stabilirea măsurii de plasament a nepotului său.
În baza Împuternicirilor emise de Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, experții din cadrul Biroului Teritorial Bacău au efectuat la data de 6 octombrie 2015 o anchetă la Primăria comunei Letea Veche, județul Bacău, având ca obiect posibila încălcare a art.49 din Constituția României, referitor la protecția copiilor și tinerilor.
La efectuarea anchetei, Primăria comunei Letea Veche, județul Bacău a fost reprezentată de domnul Iorga Daniel – viceprimar și doamna Băbuță Dana Carmen, secretarul comunei.
Din discuțiile purtate cu reprezentanții autorității locale, a rezultat că situația familiei petentului este monitorizată din luna februarie 2015, când acesta a solicitat instituirea măsurii de plasament pentru nepotul L, născut la data de 24.02.2014.
Ancheta socială privind situația familiei petentului, precum și rapoartele de monitorizare întocmite până în prezent, relevă faptul că familia D locuiește în condiții precare și necorespunzătoare din punct de vedere igienic, iar pentru a veni în sprijinul acesteia, în baza unui parteneriat între Primăria comunei Letea Veche și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, locuința a fost renovată și li s-au achiziționat bunuri materiale prin intermediul unei organizații neguvernamentale. Cu toate acestea, soții D nu au întreținut corespunzător locuința și bunurile primite și nici nu au încercat să îmbunătățească condițiile de trai pentru membrii familiei. Mai mult, din rapoartele de monitorizare prezentate, a reieșit faptul că în repetate rânduri copiii au fost lăsați nesupravegheați, astfel că în luna august 2015, pe fondul nesupravegherii, unul din copii a incendiat gardul vecinilor, fiind necesară intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului.
Având în vedere dezinteresul părinților față de creșterea și educarea copiilor, în raportul înregistrat la Primăria comunei Letea Veche, județul Bacău, autoritatea locală a concluzionat că se impune stabilirea unei măsuri de protecție pentru copiii și nepotul soților D.
Cu ocazia efectuării anchetei la Primăria comunei Letea Veche, județul Bacău, experții din cadrul Biroului Teritorial Bacău, împreună cu secretarul comunei, au efectuat o vizită la domiciliul petentului unde am constatat că, dincolo de condițiile materiale precare, petentul și soția acestuia nu sunt capabili de a asigura creșterea și îngrijirea propriilor copii, cât și a nepotului.
Astfel, la momentul vizitei, cei doi copii în vârsta de sub doi ani, dormeau într-o încăpere în care aerul era irespirabil, erau acoperiți de zeci de muște, nu fuseseră hrăniți, mizeria era de nedescris, haine și încălțăminte ale copiilor erau înșirate în noroi până la poartă.
În discuțiile purtate cu soții D am constatat că aceștia nu realizează care le este rolul, ba chiar au afirmat că nu se opun instituționalizării nepotului, iar reprezentanții autorității locale au confirmat că situația constatată poate fi regăsită la fiecare vizită de monitorizare efectuată.
Din documentele puse la dispoziție de autoritatea locală reiese, într-adevăr, că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău și Fundația SERA România au sprijinit familia prin renovarea locuinței și achiziționarea unor bunuri, însă, ținând cont de dezinteresul și incapacitatea soților D de a conștientiza obligațiile ce le revin, existența unei locuințe nu este suficientă pentru creșterea și educarea copiilor care se află în grija acestora.
În acest sens, potrivit dispozițiilor art.47, alin.(1) din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului ”copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială”, iar potrivit alin.(2), ”părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos”.
Față de situația constatată la domiciliul familiei D, considerând că indiferent de sprijinul material oferit, soții D nu pot îndeplini aceste obligații, prin adresa nr.261 din 6 octombrie 2015, Biroul Teritorial Bacău a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău să aprecieze cu privire la oportunitatea aplicării dispozițiilor art.68-70 din Legea nr.272/2004, referitoare la plasamentul în regim de urgență, cel puțin în ceea ce privește copiii cu vârsta sub doi ani.
Ca urmare a demersului Biroului Teritorial Bacău, prin adresa nr.82294 din 7 octombrie 2015, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a comunicat că urmare a situației constatate, menținerea copiilor în familie nu respectă principiul interesului superior al copilului, drept pentru care au fost demarate demersurile pentru instituirea unei măsuri de protecție specială pentru toți copiii petentului și pentru nepotul acestuia, precum și pentru decăderea din drepturile părintești a părinților.
Având în vedere soluționarea favorabilă a situației copiilor, dosarul nr.261/2015 a fost închis.
7. În baza împuternicirii date de domnul Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, experții din cadrul Biroului Teritorial Bacău au efectuat o anchetă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, la data de 16 septembrie 2015 și la Primăria orașului Comănești, județul Bacău, la data de 22 septembrie 2015, având ca obiect situația tinerei M.I., persoană cu handicap grav.
Din discuțiile purtate cu reprezentanții D.G.A.S.P.C. Bacău, au rezultat următoarele:
M.I. a fost evaluată de specialiștii din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă și Vocațională a Persoanelor Adulte cu Handicap, demers în urma căruia a fost eliberat certificat de încadrare în grad de handicap accentuat, deficiență psihică.
Cererea însoțită de documentația necesară instituționalizării tinerei M.I. într-un centru rezidențial de protecție, a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C Bacău în cursul lunii iunie 2015 și a fost repartizată Serviciului pentru Îngrijire de Tip Rezidențial. În urma evaluării dosarului s-a stabilit că solicitarea petentei este prioritară, fiind inclusă pe lista de așteptare, ca urmare a faptului că în atenția instituției se află și alte cereri formulate de persoane cu handicap aflate în situații similare.
Reprezentanții Biroului Teritorial Bacău au pus în discuție posibilitatea internării tinerei M.I. în regim de urgență, având în vedere situația dificilă în care aceasta se află, respectiv, faptul că locuiește pe stradă, este supusă în permanență abuzurilor fizice, nu beneficiază de tratament de specialitate și reprezintă un pericol pentru ea însăși, fiind o persoană lipsită de discernământ.
Propunerea de internare , chiar și doar în regim de urgență nu a fost agreată, reprezentanții D.G.A.S.P.C. Bacău, susținând că în cauză, Serviciul Public de Asistență Socială Comănești, ar avea posibilitatea de a iniția demersuri pentru admiterea tinerei, pe o perioadă limitată într-un centru de îngrijire privat, care funcționează în zona de proximitate a orașului Comănești, județul Bacău, cu plata de către autoritatea locală a contravalorii serviciilor oferite.
Apreciind că este necesară o mediere între cele două autorități cu atribuții în furnizarea de servicii sociale, Biroul Teritorial Bacău al instituției Avocatul Poporului, în baza împuternicirii emise de Avocatul Poporului, a efectuat o anchetă la Primăria orașului Comănești, județul Bacău, la data de 22 septembrie 2015.
La discuțiile purtate cu primarul orașului Comănești, domnul Viorel Miron și cu reprezentanții S.P.A.S. Comănești, a participat și directorul general adjunct al D.G.A.S.P.C. Bacău, doamna Daniela Țîțaru.
Reprezentanții autorității locale au expus situația gravă în care se află tânăra M.I., care a determinat solicitarea de ocrotire într-un centru rezidențial specializat.
Astfel, din ancheta socială prezentată a rezultat că M.I. provine dintr-o familie cu mari probleme sociale, mama acesteia fiind la rândul ei bolnavă psihic și încadrată într-un grad de handicap cu valabilitate permanent, tatăl s-a sinucis în anul 2011, fratele acesteia este în prezent internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Buhuși, iar în anul 2014, M.I. a incendiat casa bunicilor în care locuia împreună cu fratele.
Ca urmare a faptului că M.I. prezintă probleme psihice și locuiește pe stradă, în anul 2013, a dat naștere unui copil, aflat în prezent în plasament în regim de urgență la un asistent maternal profesionist.
Din cauza afecțiunilor de care suferă, are un comportament violent față de ea însăși, provocându-și multiple răni, refuză orice colaborare cu autoritățile, refuză să urmeze tratamentul medicamentos prescris de medic și are tendințe de suicid.
În cadrul întâlnirii, reprezentanta D.G.A.S.P.C Bacău a susținut că în cauză este necesară o mai mare implicare a autorităților locale și a reiterat propunerea de ocrotire a persoanei cu handicap într-un centru privat din proximitatea orașului Comănești, măsură ce ar urma să fie luată pe o perioadă determinată, până la eliberarea unui loc într-un centru din structura D.G.A.S.P.C. Bacău. De asemenea, aceasta a propus autorității locale să repartizeze tinerei o locuință socială, unde ar urma să se deplaseze zilnic o echipă a D.G.A.S.P.C. Bacău, care să monitorizeze îngrijirea persoanei și acordarea tratamentului medical necesar.
Reprezentanții autorității locale au subliniat faptul că ocrotirea persoanelor cu handicap neuropsihic nu poate fi asigurată într-un centru privat, întrucât aceste centre nu au ca specific îngrijirea persoanelor cu deficiențe psihice, acestea nefiind autorizate/acreditate pentru astfel de servicii și nu dispun de personal specializat.
În ceea ce privește propunerea de repartizare a unei locuințe sociale, reprezentanții autorității locale, au menționat că aceasta nu poate fi acceptată, având în vedere antecedentele persoanei cu handicap, respectiv, incendierea fostei locuințe, precum și lipsa unui venit care să acopere cheltuielile cu utilitățile și cele necesare traiului zilnic.
Având în vedere că în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții celor două autorități publice, nu a fost identificată o soluție concretă pentru ocrotirea în regim de urgență, iar D.G.A.S.P.C. Bacău a invocat în repetate rânduri lipsa locurilor în centrele pentru neuropsihici, am solicitat informații cu privire la gradul de ocupare în astfel de centre.
Din adresa nr. 78877 din 28 septembrie 2015, rezultă, printre altele, că la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești ( centrul aflat în proximitatea domiciliului persoanei cu handicap), capacitatea unității, conform Normelor Direcției de Sănătate Publică, este de 85 paturi, iar conform Standardelor de calitate, este de 75 de locuri, în prezent fiind internate în acest centru 78 persoane.
Din susținerile reprezentantei D.G.A.S.P.C. Bacău, ar rezulta faptul că depășirea numărului de beneficiari peste standardele de calitate, ar atrage sancțiuni contravenționale din partea Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap, situație care nu se regăsește în Legea nr. 448/2006 privind protecția persoanelor cu handicap și în Normele metodologice de aplicare a legii.
Astfel, ținând cont de capacitatea unității de 85 de paturi și de situația de urgență în care se află persoana în cauză, am apreciat că internarea persoanei în acest centru este posibilă.
În ceea ce privește cadrul legal aplicabil cazului care a făcut obiectul anchetei, se impun următoarele precizări:
Potrivit art.89 alin.(1) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, admiterea persoanelor cu dizabilităţi în centre rezidenţiale se realizează numai în cazul în care asistarea, îngrijirea, recuperarea sau protecţia acestora nu se pot realiza la domiciliu ori în cadrul centrelor de zi organizate în comunitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 51 alin.(5) din Legea nr. 448/2006, Centrele publice pentru persoane cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
Din articolele de lege citate, rezultă fără echivoc că protecția persoanelor cu handicap, în speță cu deficiențe neuropsihice, se asigură în centre specializate, organizate în structura direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului.
Ocrotirea persoanei într-un astfel de centru, se impune cu atât mai mult cu cât în acest moment, în proximitatea domiciliului tinerei M.I., nu există nicio altă unitate privată sau public-privată, care să-i poată asigura protecția.
În contextul celor expuse, a fost emisă Recomandarea nr.17 din 14 octombrie 2015 către directorul general al D.G.A.S.P.C. Bacău, pentru aplicarea dispozițiilor legale amintite.
Dostları ilə paylaş: |