Posibil cod portocaliu pe Dunăre, vineri sau sâmbătă
Codul portocaliu ar putea fi instituit pe Dunăre vineri sau sâmbătă, a anunţat, la videoconferinţa cu prefecţii, Daniela Rădulescu, director al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
"Ne aşteptăm ca din 6 aprilie să depăşim 11.000 metri cubi pe secundă şi din 11 aprilie să depăşim 12.000 metri cubi pe secundă la intrarea în ţară. Cel mai probabil mâine, dacă nu poimâine, anticipăm un cod portocaliu pe Dunăre, fie pe Calafat-Zimnicea, fie pe Gruia-Zimnicea, asta depinzând de modul de exploatare", a precizat Daniela Rădulescu. Potrivit acesteia, joi, pe Dunăre, se înregistrează un debit de 10.200 metri cubi pe secundă, în condiţiile în care valoarea medie multianuală a lunii aprilie este de 7.900 metri cubi pe secundă.
"Vom reactualiza avertizarea pe care am emis-o astăzi pentru cursurile de apă interioare şi prefigurăm două modificări importante, pe de o parte reducerea codului portocaliu pe Banat şi transformarea lui în galben. Probabil că vom rămâne doar pe Bârzava şi pe Bega pe portocaliu. (...) Cea de-a doua se referă la prelungirea codului pe Jiu, pentru că avertizarea dată astăzi este în vigoare doar până la ora 20,00. Prin urmare o vom prelungi până mâine şi mâine vom vedea dacă vom rămâne doar pe portocaliu sau vom menţine cod roşu (...) pentru Răcari", a adăugat Daniela Rădulescu, informeaza Agerpres. /Puterea, http://www.puterea.ro/articol/posibil_cod_portocaliu_pe_dunare_vineri_sau_sambata
Dragnea: Aproximativ 1.800 de hectare de teren agricol, afectate de inundaţii
Aproximativ 1.800 de hectare de teren de agricol au fost afectate de inundaţii, precum şi drumuri, poduri şi podeţe, dar în prezent nu există persoane izolate, a precizat, joi, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, în cadrul comandamentului convocat având în vedere avertizările hidrologice emise de Institutul Naţional de Hidrologie "Apele Române".
"Vreau să aveţi forţe în rezerve care să fie pregătite, atât forţe umane cât şi mijloace de intervenţie. Vreau, de asemenea, (...) să aveţi o colaborare şi o comunicare permanentă cu prefecţii din judeţele limitrofe (...) vreau să vă asiguraţi că toţi primarii respectă obligaţiile legale de a avea constituite şi operaţionalizate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă acolo unde situaţia o impune", a cerut Liviu Dragnea, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii.
La rândul său, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne a cerut prefecţilor să se organizeze la nivel local un serviciu de permanenţă pentru zonele afectate din judeţ şi a solicitat ISU şi Jandarmeriei să fie pregătite pentru a acţiona acolo unde este necesar.
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a precizat că vineri noaptea, în partea de sud-vest a ţării (Mehedinţi, Caraş) va ploua din nou, estimându-se cantităţi de 10 - 15 litri pe metru pătrat. Duminică noaptea va ploua în partea de sud a ţării, în special în lunca Dunării, anticipându-se cantităţi de 10 - 15 litri pe metru pătrat. Pe 13 - 14 aprilie s-ar putea înregistra din nou cantităţi de precipitaţii în nordul, centrul ţării şi în Moldova. El a adăugat că în momentul de faţă nu există informaţii potrivit cărora ar fi necesară instituirea codului galben pentru zilele respective. "Cod galben se emite în acest moment din an având în vedere că rezerva de umiditate este în mare parte este de 100%, deci capacitatea de absorbţie a solului este zero. Există încă strat de zăpadă la munte şi temperaturile sunt ridicate. În momentul în care sunt prognoze care arată că vom avea peste 20 - 25 de litri pe metru pătrat pe zone mai întinse, 50 - 60 pe zone restrânse, pentru acea zonă se emite cod galben, aşa cum au fost emise cele două atenţionări", a mai spus el. /Money.ro, http://www.money.ro/dragnea--aproximativ-1-800-de-hectare-de-teren-agricol--afectate-de-inundatii_1245690.html
/Puterea, http://www.puterea.ro/articol/liviu_dragnea_aproximativ_1_800_de_hectare_de_teren_agricol_afectate_de_inu#When:13:59:18Z
Cotele de apărare pe râurile Jiu şi Jilţ vor fi depăşite în următoarea perioadă
Administraţia Naţională Apele Române informează că, potrivit ultimei prognoze hidrologice, vor fi depăşite cotele de apărare, pe râurile Jiu şi Jilţ.
Depăşiri ale cotelor de apărarea se vor înregistra la următoarele staţii hidrometrice:
Pe râul Jiu
La Staţia Hidrometrică Filiaşi, jud.Mehedinţi, Cota de Inundaţie CI +52
La Staţia Hidrometrică Rovinari, jud. Gorj, Cota de Inundaţie CI +13
La Staţia Hidrometrică Răcari, jud. Dolj, Cota de Pericol CP +115
La Staţia Hidrometrică Podari, Jud. Dolj, Cota de Pericol CP +20
Pe râul Jilt
La Staţia Hidrometrică Turceni, jud. Gorj, Cota de Inundaţie CI +40
Reprezentantii A.N. "Apele Române" şi echipele de interventie ABA JIU sunt concentrate pe lucrările de apărare de pe sectoarele avertizate cu cod portocaliu şi cod roşu, pentru monitorizarea situaţiei şi intervenţii locale în vederea consolidării digurilor şi limitarea infiltraţiilor. /Bursa, http://www.bursa.ro/cotele-de-aparare-pe-raurile-jiu-si-jilt-vor-fi-depasite-in-urmatoarea-perioada-202803&s=neprevazute&articol=202803.html
România sub ape. Bilanţul inundaţiilor din Buzău şi Bistriţa
În urma inundaţiilor de miercuri noaptea şi joi dimineaţa, peste 1.400 de persoane sunt izolate în Buzău, iar umeroase case au fost inundate în judeţul Bistriţa.
Peste 1.400 de persoane din satele buzoiene Terca şi Ploştina sunt izolate, joi dimineaţă, după ce drumul care leagă cele două localităţi de comuna Lopătari a fost distrus în urma unei viituri produse pe râul Slănic, din cauza ploilor abundente din ultimele ore. Primarul comunei Lopătari, Vasile Lefter, a precizat pentru mediafax, că viitura s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, ca urmare a ploilor abundente, dar şi a topirii zăpezii. “Singura cale de acces către Terca si Ploştina pe drumul comunal ce leagă Lopătari de cele două sate a fost distrusă, iar în zonă nu se poate ajunge nici măcar pietonal. Avem diguri de protecţie pe pârâul Slănic avariate şi, de asemenea, şi alte picioare de punţi pietonale distruse. Situaţia este extrem de gravă, acum centralizăm pagubele şi transmitem situaţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Prefecturii şi Consiliul Judeţean. Dacă ploile se opresc am putea rezolva situaţia în două-trei zile, dacă nu, Dumnezeu ştie”, a adăugat Vasile Lefter.
În judeţul Buzău, plouă de 12 ore, iar cantitatea de precipitaţii înregistrată este semnificativă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Sorin Gheorghe, de miercuri şi până joi dimineaţă la ora 3.00, în Buzău s-au înregistrat 22 de litri pe metrul pătrat de precipitaţii, la Râmnicu Sărat 25 de litri pe metrul pătrat, iar la Bisoca 30,8 litri pe metrul pătrat.
Paisprezece case din satul Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost inundate joi dimineaţă, iar una a fost afectată de o alunecare de teren, în urma ploilor abundente, însă nicio persoană nu a fost rănită. Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a declarat, joi, pentru mediafax, că în zonă au căzut peste 35 de litri pe metru pătrat, motiv pentru care s-a produs o viitură pe Valea Gătejelor din centrul satului. Echipe de pompieri de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Parva, ajutaţi de localnici, au început să scoată apa din gospodării. Totodată, primarul a cerut ajutorul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa care a trimis echipaje la faţa locului. În Bistriţa-Năsăud, în urma ploilor abundente, au fost depăşite, joi dimineaţă, două cote de atenţie, pe râul Cormaia cu opt centimetri la Sîngeorz-Băi şi pe Someşul Mare cu cinci centimetri la Rebrişoara. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o nouă avertizare Cod Galben de creşteri ale debitelor Dunării, pe raza a 11 judeţe, valabilă din după-amiază de miercuri, 3 aprilie, până în seara zilei de 10 aprilie. /Ziua Veche, http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/romania-sub-ape-bilantul-inundatiilor-din-buzau-si-bistrita-159925.html
Dostları ilə paylaş: |