Cod-f-pc-4 revista presei 8 11 iunie 2013 cuprins


Panică între locuitorii comunei Copălău după 15 minute de ploaie. Codul galben de ploi este valabil până vineri seară



Yüklə 0,62 Mb.
səhifə44/47
tarix02.08.2018
ölçüsü0,62 Mb.
#66197
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   47

Panică între locuitorii comunei Copălău după 15 minute de ploaie. Codul galben de ploi este valabil până vineri seară


Zeci de gospodării din comuna Copălău au fost inundate, după câteva minute de ploaie torenţială. Apa intrat şi în câteva case şi a inundate grădinile. Oamenii spun că nu au mai trăit niciodată aşa ceva şi că este pentru prima dată când ploia le dă bătăi de cap.

A plouat 15 minute-20 de minute, dar a plouat foarte tare şi a venit dintr-o dată apa de pe deal. A luat şi o vacă înainte. Erau foarte puternice puhoaiele. Ne-am speriat că nu mai a mai fost niciodată apă pe aici, a spus moşul Ion, un localnic din comuna Copălău.

Şanţurile de pe marginea drumurilor au fost transformate în adevarate râuri. Apa a intrat şi în unele case, oamenii fiind nevoiţi să scoată mâlul din holuri. În unele locuri apa a depăşit chiar şi 40 de centimetri. Urme vizibile au rămas însă în gradinile oamenilor ale căror culturi au fost puternic afectate. Mai înainte chiar am terminat de săpat în grădină şi de bine ce am muncit iată ce s-a întâmplat. Ne este frică de norii ăştia. Să nu fie mai rău, că deocamdată mulţumim Lui Dumnezeu că nu a fost atât de rău, dar să nu mai plouă aşa ca mai înainte, a adăugat o altă bătrână.

După o primă evaluare făcută imediat după ce apele s-au retras, se pare că au fost afectate 14 gospodării. Continuăm să evaluam pagubele, până acum avem gospodării afectate, garduri smulse de puhoaiele de apă. Urmează să informăm şi pe cei de la Situaţii de Urgenţă să vedem ce putel face, a declarat Ciprian Ivanov, primarul comunei Copălău. Ploile şi furtuna au făcut ravagii şi în alte localităţi din judeţ. În comuna Durneşti mai multe oi au murit lovite de fulger, iar în Suliţa două vaci au murit după ce cablul electric rupt de vânt. Judeţul Botoşani se află, până vineri seară sub atenţionare meteorologică „Cod Galben”de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt. /Adevarul de Botosani

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BUZĂU – IALOMIŢA

Teme ABA

29.000 de hectare din Balta Ialomiței, amenințate de viitura de pe Dunăre


Viitura de pe Dunăre, care a făcut deja ravagii în mai multe țări din Europa, a pus pe jar autoritățile, după ce, începând de duminică, mai multe porțiuni ale digului din Balta Ialomiței s-au prăbușit. Reprezentanții instituțiilor abilitate încearcă să consolideze digul până la acestei săptămâni, atunci când viitura este preconizată a ajunge în România.

Furia apelor Dunării, care a provocat deja numeroase inundații în mai multe țări, poate crea probleme și în Ialomița. Situația cea mai gravă este în Balta Ialomiței, acolo unde digul s-a erodat, iar, conform previziunilor specialiștilor, viitura este așteptată în zonă spre sfârșitul acestei săptămâni. Autoritățile încearcă să acționeze rapid pentru a evita pericolul unor inundații. „Începând de duminică, s-au produs mai multe prăbușiri de pământ din dig, dar și din zona de eroziune. Terenul a fost supraumectat, iar, în momentul în care apa a început să cadă, s-au produs aceste prăbușiri. Din păcate, situația se agravează de la zi la zi. Undeva spre sfârșitul acestei săptămâni, viitura va ajunge și în România. Chiar dacă cota nu e mare, noi o luăm în serios, pentru că nu nivelul poate provoca dezastre, ci fluctuația acestuia“, a declarat Mariana Negroiu, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Ialomița.



Ajutor de la stat

Autoritățile de la nivel județean au convocat un comandament pentru situații de urgență, în urma căruia au stabilit o serie de măsuri, în vederea evitării unui dezastru. Pentru că pericolul este iminent, statul statul a sărit în ajutor. „Am convocat un comandament pentru situații de urgență și, împreună cu Apele Române, am decis, ca o primă măsură, lărgirea digului spre incintă, operațiune care a mai fost realizată și în anul 2006. Vor fi aduși 3.000 de metri cubi de pământ, iar lărgirea se va face pe o distanță de 60 de metri. Totodată, ne-a fost aprobat un ajutor de la rezervele de stat, constând în 5.000 de litri de motorină. În zonă se acționează deja cu trei autobasculante, un buldoexcavator, un buldozer, toate acestea aparținând Apelor Române. De asemenea, se va mai închiria un încărcător de mare capacitate și un compactor. Pentru alte costuri suplimentare, va interveni Consiliul Județean Ialomița“, a declarat Constantin Atanasiu, prefectul județului Ialomița.



Cetățenii nu sunt în pericol

Din fericire, eventualele inundații nu-i vor afecta pe cetățeni, în schimb, pagubele economice ar putea fi semnificative, aproximativ 29.000 de hectare de teren agricol riscând să ajungă sub apă. „Zona cu pricina este de o importanță strict economică. O eventuală revărsare a apelor nu va afecta case, dar ar putea crea prejudicii semnificative de natură economică. Prin zonă trece o autostradă, o linie de cale ferată, linii de înaltă și medie tensiune, conducte de petrol și carburanți, ca să nu mai vorbim de cele aproximativ 29.000 de hectare de teren agricol cultivat. Ar fi păcat ca o atât de mare suprafață agricolă să fie afectată, în condițiile în care se anunță un an foarte bun pentru agricultură. Vom face tot posibilul pentru a termina lucrările înainte ca viitura să ajungă în Ialomița“, a dat asigurări Marin Constantin, subprefectul Județului Ialomița. /Observator 24, http://www.observator24.ro/actualitate/29-000-de-hectare-din-balta-ialomitei-amenintate-de-viitura-de-pe-dunare



/Obiectiv.net, http://www.obiectiv.net/lucrarile-de-consolidare-a-malului-drept-al-bratului-borcea-in-zona-bentu-realizate-in-proportie-de-80-16402.html/

Apele Române: Lucrările la digul de la Borcea, aproape finalizate. Nu este pericol de inundaţie


Lucrările de consolidare a digului de pământ de la braţul Borcea, în care se infiltrase apa, sunt aproape încheiate, neexistând vreun pericol de inundaţie, conform preconizărilor actuale privind debitul Dunării, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Administraţiei "Apele Române".

Apele Române: Lucrările la digul de la Borcea, aproape finalizate. Nu este pericol de inundaţie

Digul a fost în pericol din cauza eroziunii active, ca urmare a debitelor ridicate din aprilie şi pe fondul lipsei perdelei de protecţie forestieră, întrucât unul din proprietarii din zonă a tăiat mai mulţi copaci, au spus reprezentanţii Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR). Lucrările, executate în regim de urgenţă, au început vineri şi ar urma să se încheie miercuri. Acestea includ dublarea digului existent pe o lungime de 80 de metri în zona critică, cu eroziunile active, care are o înălţime de 4,5 metri şi o lăţime a coronamentului de 7-8 metri, realizarea unui strat filtru pe taluz şi a unui ecran de palplanşe în zona eroziunii active, pe o lungime de circa 80 de metri, la piciorul digului, utilizându-se palplanşe de 12 metri lungime, precum şi consolidarea spre taluzul interior.

La realizarea acestor lucrări colaborează ANAR, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa şi administratorii terenurilor aflate în incinta îndiguită Borcea de Jos. Poliţia de Frontieră a sprijinit lucrările cu o barcă cu motor mai puternică, pentru a se putea lucra în curent, a precizat purtătorul de cuvât al ANAR, Cătălina Brăgaru.

Aceasta a mai declarat, citând datele furnizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), că debitul actual al Dunării la intrarea în ţară este de 8.500 de metri cubi pe secundă, fiind preconizat să ajungă la 10.500 de metri cubi pe secundă pe 16 iunie, în timp ce în luna aprilie a acestui an debitul fluviului la Baziaş a atins un maxim de 11.900 de metri cubi pe secundă. Conducerea INHGA a anunţat luni, în comandamentul pentru situaţii de urgenţă reunit la Guvern, că debitul Dunării la intrarea în ţară este în prezent de 8.500 metri cubi pe secundă, peste media lunii iunie, de 6.400 metri cubi pe secundă, în condiţiile în care viitura a atins la Budapesta, în Ungaria, un maxim de 891 centimetri, autorităţile ungare estimând însă atenuarea situaţiei. Ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, a arătat că nivelul Dunării nu va creşte peste cota de inundaţii, dar că viitura pe Dunăre va fi în România "între 3-4 săptămâni", şi a cerut ca structurile regionale şi teritoriale de la Apele Române să monitorizeze "fiecare bucăţică" de dig, deoarece oricând poate apărea o fisură.

El a cerut să nu mai apară situaţii de genul celei consemnate vineri, când conducerea Apele Române Buzău i-a comunicat telefonic că nu mai ştie ce soluţie să dispună pentru digul pe Ialomiţa, care "se mânca". Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Ialomiţa, apele braţului Borcea al Dunării s-au infiltrat în dig pe o lungime de aproape 70 de metri, iar daca acesta s-ar rupe, ar putea inunda aproximativ 30.000 de hectare de culturi agricole însămânţate din Balta Ialomiţei, Autostrada Soarelui şi linia de cale ferată Bucureşti-Constanţa. "La Feteşti se lucrează fără încetare pentru consolidarea digului. Lucrările de consolidare au început în urmă cu patru zile şi se va ajunge la înălţimea digului iniţial, de 4,5-5 metri. S-au început lucrările şi pe partea digului dinspre Dunăre, unde au fost aruncate pietre la piciorul digului. Prima dată s-a început pe partea de incintă, unde s-a taluzat pământ. S-a încercat şi se încearcă lărgirea digului, s-au pus planşe de fier, cu lungime de 14 metri şi se realizează un ecran de protecţie", a declarat, luni, prefectul judeţului Ialomiţa, Constantin Atanasiu. Autorităţile locale au avertizat că, dacă va continua să plouă, debitul Dunării ar putea depăşi nivelul critic înregistrat în luna aprilie, când a fost de aproape 12.000 de metri cubi pe secundă. În cea mai mare parte a lunii aprilie, Dunărea a fost sub cod portocaliu de inundaţii pe sectorul românesc. Luni dimineaţă, nivelul apelor Dunării a început să scadă la Budapesta, după ce a ajuns la 8,91 de metri, doborând recordul de 8,60 de metri din 2006. /Mediafax, http://www.mediafax.ro/social/apele-romane-lucrarile-la-digul-de-la-borcea-aproape-finalizate-nu-este-pericol-de-inundatie-10948409


Yüklə 0,62 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin