Articolul 679. Acordul asupra clauzelor esenţiale ale contractului (1) Contractul se consideră încheiat dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale.
(2) Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord.
(3) Prin contract se poate naşte obligaţia de a se încheia un contract. Forma stabilită pentru contract se aplică şi pentru antecontract.
Contractul reprezintă voinţa concordată a părţilor (vezi comentariul la art. 666). Procesul de realizare a acordului de voinţă a părţilor asupra clauzelor contractului se numeşte încheierea contractului. Această procedură se constituie, de regulă, din două etape interdependente: emiterea propunerii de a încheia contractul (oferta sau policitaţiunea) şi acceptarea acestei propuneri (acceptul) care iniţial apar separate dar care prin întilnirea lor, ajung a se reuni în ceea ce numim acordul de voinţă. Nu orice propunere de a încheia contractul este considerată o ofertă şi nici orice manifestarea a voinţei de a accepta oferta nu este considerată acceptare. Pentru a deveni obligatorii pentru cel care le-a emis atît propunerea de a încheia contractul cît şi consimţămîntul de a accepta această propunere trebuie să întrunească condiţiile prevăzute de lege (vezi comentariul la art. 681 şi 687). Persoana care a emis oferta se numeşte ofertant.
Deşi de regulă contractul se încheie în temeiul emiterii unei oferte şi acceptarea acesteia de către destinatarul ofertei totuşi existenţa lor nu este absolut obligatorie pentru încheierea unui contract. În cazul în care între părţi va exista un acord cu privire la condiţiile esenţiale ale unui contract părţile vor fi ţinute de acest acord chiar dacă va fi dificil sau imposibil de a stabili dacă a existat ofertă sau accept. Prezenţa unei oferte sau a unui accept, de regulă este greu de determinat în cazul în care contractul este încheiat în rezultatul unor tratative dintre părţi. Spre deosebire de ofertă şi accept care sînt obligatorii pentru părţile toate propunerile şi răspunsurile la aceste făcute în cadrul tratativelor nu sînt obligatorii pentru participanţii la tratative. Pentru părţi vor apărea careva drepturi şi obligaţii de natură contractuală numai în cazul în care totalitatea acestor propuneri şi răspunsuri vor asigura existenţa unui acord al părţilor asupra tuturor condiţiilor esenţiale ale contractului negociat de către părţi. În acelaşi timp trebuie de menţionat faptul că participanţii la tratative sînt obligate să negocieze cu bună credinţă şi diligenţă în caz contrar partea care va fi considerată vinovată pentru faptul că nu a fost încheiat un contract va fi obligată să repare cheltuielile făcute de cealaltă parte în măsura în care era îndreptăţită să considere că va fi încheiat un contract (vezi comentariul la art. 515).
Contractul este încheiat între părţi din momentul în care se realizează un acord cu privire la condiţiile esenţiale ale contractului sau cu privire la condiţiile referitor la care trebuie să se realizeze un acord la insistenţa uneia dintre părţi, chiar dacă părţile nu au realizat un acord asupra tuturor condiţiilor necesare pentru realizarea contractului. Nu este relevant dacă lipsa acestor condiţii se datorează faptului că părţile la momentul încheierii contractului nu au cunoscut necesitatea acestor condiţii sau în mod deliberat au prevăzut determinare ulterioară a condiţiilor de către părţi sau de către terţi. În cazul în care părţile au prevăzut că unele condiţii vor fi determinate ulterior de către părţi sau de către terţi şi nu există o declaraţie expresă despre încheierea contractului în lipsa acestor condiţii, contractul se va considera încheiat dacă intenţia părţilor de a fi legate prin realizarea acordului asupra celorlalte condiţii poate fi dedusă din circumstanţele cazului. Spre exemplu contractul se va considera încheiat dacă condiţiile care urmează să fie determinate ulterior nu sînt esenţiale, dacă condiţiile sînt de aşa natură încît acordul asupra lor poate fi atins doar ulterior sau dacă contractul a fost executat parţial.
În cazul în care pentru încheierea contractului o parte cere realizarea acordului de voinţă asupra unei condiţii chiar şi nesemnificative acordul de voinţă nu se va considera realizat înainte de atingerea acordului cu privire la condiţia asupra căreia insistă una din părţi. Important de menţionat că pentru ca cererea unei părţi privind atingerea acordului cu privire la o anumită condiţie să devină obligatorie la încheierea contractului este necesar ca partea să insiste asupra obligativităţii acestei condiţii. Nu este suficient ca partea doar să înainteze această condiţii ci trebuie să-şi manifeste în mod neîndoielnic voinţa de a condiţiona încheierea contractului de acordul asupra acestei condiţii.
În conformitate cu principiul consensualismului pentru încheierea contractului nu este necesar respectarea anumitor formalităţi. În cazurile în care însă acordul de voinţă trebuie să fie însoţit de respectarea anumitor formalităţi, spre exemplu trebuie să fie însoţit de remiterea materială a lucrului, contractul se va considera încheiat numai dacă întîlnirea ofertei cu acceptarea se realizează cu împlinirea condiţiilor suplimentare.
Contractul se consideră încheiat în momentul în care părţile au realizat un acord de voinţă cu privire la toate clauzele esenţiale ale contractului. Se consideră esenţiale acele clauze fără de care contractul nu se consideră încheiate. Nu are nici o importanţă faptul dacă clauzele sînt considerate esenţiale în temeiul legii sau în temeiul voinţei oricărei părţi sau aceasta rezultă din natura contractului.
De clauzele esenţiale ale contractului trebuie deosebite clauzele obişnuite şi clauzele întîmplătoare. Sînt considerate obişnuite acele clauze ale contractului prezentă sau lipsa cărora nu afectează faptul încheierii contractului. Clauzele obişnuite se consideră incluse în contract în momentul în care părţile au realizat un acord cu privire la clauzele esenţiale cu condiţia că nici una dintre părţi nu a declarat că trebuie de realizat un acord cu privire la clauzele obişnuite. În ultimul caz clauzele obişnuite devin clauze esenţiale. Clauzele întîmlătoare de asemenea nu influenţează faptul încheierii contractului. Dar spre deosebire de clauzele obişnuite acestea nu devin clauze contractuale dacă nu sînt incluse în contact la voinţa părţilor. Totalitatea clauzelor esenţiale, obişnuite şi înîmplătoare constituie conţinutul contactului.
În alineatul trei este reglementată în mod expres problema care înaintea adoptării codului civil se discuta în teorie – problema antecontractului. În conformitate cu această dispoziţie antecontractul este acel contract prin care două sau mai multe persoane se obligă reciproc sau doar o parte se obligă faţă de cealaltă parte să încheie un contract. Forma antecontractului este determinată de forma stabilită de lege pentru contractul pe care s-au obligat să-l încheie ambele sau una din părţile antecontactului. Spre exemplu dacă părţile se obligă să închei un contract de vînzare-cumpărare a unui imobil antecontractul trebuie autentificat notarial. În cazul în care nu se respectă condiţiile privind forma antecontractului vor surveni consecinţele care sînt stipulate de lege pentru nerespectarea condiţiilor privind forma contractului la încheierea căruia s-au obligat părţile antecontractului. Trebuie de menţionat faptul că părţile antecontractului pot stabili condiţii mai dure faţă de forma antecontractului decît cele stipulate prin lege. În acest caz nerespectarea condiţiilor privind forma stabilită de părţi va atrage consecinţele stabilite de lege pentru nerespecatarea acestor condiţii.
Nu vor fi obligatorii în schimb la încheierea antecontactului respectarea altor formalităţi stabilite pentru contractul pe care părţile s-au obligat să-l încheie. Astfel antecontractul privind contractul de vînzare-cumpărare al unui imobil nu trebuie înregistrat la cadastrul bunurilor imobile. Lipsa unei norme care ar stipula obligativitatea respectării acestor condiţii se explică prin faptul că antecotnractul nu produce efectele juridice pe care le produce contractul la încheierea căruia sau obligat părţile.
Nu trebuie de confundat antecontractul sau promisiunea de a contracta, un act juridic bilateral, care la rîndul său poate fi sinalagmatic sau unilateral, cu promisiunea unilaterală de a încheia un contract, act juridic unilateral. Pentru promisiunea unilaterală nu este obligatorie forma stabilită pentru actul juridic pe care promitentul s-a obligat să-l încheie (vezi comentariul la art. 208 alin. (6).
Articolul 680. Forma contractului108 Dacă pentru valabilitatea contractului legea stabileşte o anumită formă sau dacă părţile au prevăzut o anumită formă, contractul se consideră încheiat în momentul îndeplinirii condiţiei de formă.
Cu privire la forma contractului, act juridic bilaterale sau multilateral, se aplică regulile cu privire la forma actului juridic (vezi comentariul la art. 208 – 213).
Manifestarea de voinţă a părţilor va fi nulă de drept şi nu va produce nici un efect juridic în cazul în care legislaţia stabileşte condiţii de formă pentru valabilitatea actului juridic şi aceste condiţii nu au fost respectate. Pentru survenirea nulităţii este necesară să fie întrunite cumulativ două condiţii: (a) legea sau părţile să stabilească drept condiţie a valabilităţii contractului obligativitatea unei anumite forme. Deşi nu este expres stipulat trebuie de admis că cerinţe cu privire la forma contractului pot fi stabilite şi prin uzanţe sau prin practicile stabilite între părţi; (b) nerespecatarea formei să fie sancţionată cu nulitate. Deci în cazul în care legea, uzanţele sau practica stabilită între părţi sau voinţa părţilor nu stabilesc o anumită formă părţile sînt în drept să încheie contractul în orice formă, inclusiv verbală. Dar chiar şi în cazul în care sînt stabilite condiţii cu privire la forma contractului părţile pot încheia contractul într-o altă formă fără a afecta valabilitatea contractului. Regula generală este că dacă părţile vor încheia contractul în condiţii de formă mai riguroase decît cele stabilite de lege, nerespectarea formei nu va fi sancţionată. Astfel dacă este stipulată obligativitatea unui simplu înscris părţile pot autentifica contractul notarial. Nerespectarea formei nu va afecta valabilitatea contractului nici în cazul în care forma nu este cerută pentru valabilitate. Spre exemplu în cazul în care nerespectarea formei este sancţionată cu imposibilitatea invocării probei cu martori pentru a dovedi contractul (vezi comentariul la art. 211). Cu privire la efectele nerespectării formei contractului trebuie de menţionat două reguli: (a) nererspectarea formei în cazul în care contractul trebuie autentificat notarial atrage nulitatea contractului în toate cazurile (vezi comentariul la art. 213); (b) nerespectaera cerinţelor privind întocmirea unui simplu înscris atrage nulitatea contractului numai în cazul în care un atare efect pentru cazul cînd nu sînt respectate condiţiile de formă este stipulat expres prin lege sau prin acordul părţilor.
. Sintagma contractul se consideră încheiat trebuie interpretată în sensul că nu se produc efecte juridice. Adică manifestarea de voinţă există dar această voinţă comună a părţilor nu produce efecte juridice.
În practica comercială, în special în cazul contractelor de o complexitate mare, destul de des părţile semnează „Acorduri preliminare”, „Memorandumuri”, „Scrisori de intenţie” si alte documente în care se includ condiţiile acordurilor atinse la o anumită etapă a negocierilor. În acelaşi timp părţile convin să semneze ulterior un document final. Valoarea juridică a acestui document final depinde de voinţa părţilor sau cel puţin a uneia dintre părţi. Regula generală este că semnarea unui document ulterior nu afectează contractul care deja s-a încheiat între părţi prin realizarea acordului asupra tuturor condiţiilor prevăzute de lege, uzanţe sau practica stabilită de părţi sau asupra cărora a insistat măcar una dintre părţi. Dacă însă ambele părţi sau măcar una din părţi condiţionează încheierea contractului prin semnarea unui document final, între părţi nu vor apărea relaţii contractuale chiar dacă va exista acord cu privire la toate condiţiile contractului, inclusiv cele asupra cărora insistă măcar una dintre părţi.
Articolul 681. Oferta (1) Ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine toate elementele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei.
(2) Oferta produce efecte numai dacă a ajuns la destinatar înainte de a fi revocată.
(3) O propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane (ofertă publică) este o chemare la ofertă dacă această propunere nu conţine nici o manifestare expresă a voinţei de a fi legat prin acceptare.
(4) Oferta trebuie să fie fermă, univocă, serioasă şi completă.
În acest articol sînt stipulate condiţiile pe care trebuie să le întrunească propunerea de a încheia un contract pentru a fi considerată ofertă. Această normă are un rol fundamental pentru procesul încheierii contractului. În dependenţă de modul în care este interpretată această normă va depinde faptul dacă este încheiat un contact şi care este conţinutul acestui contract. Judecătorul care se pronunţă asupra fondului va determina de fiecare dată dacă o propunere privind încheierea unui contract conţine toate elementele pentru a fi considerată ofertă.
Pentru aceasta va trebui de făcut o distincţie între ofertă şi alte comunicări dintre părţi făcute în timpul negocierii unui contract. În alin. (1) sînt stipulate două condiţii la îndeplinirea cărora o propunere privind încheierea contractului este considerată ofertă:(a) propunerea să fie suficient definită pentru a permite încheierea contractului doare prin acceptarea acesteia; (b) să indice intenţia ofertantului de a fi legat prin ofertă în cazul acceptării acesteia. În cazul lipsei uneia dintre aceste două condiţii propunerea de a încheia un contract este doar o chemare la ofertă.
Propunerea de a încheie un contract se consideră suficient de definită în cazul în care toate condiţiile esenţiale ale viitorului contract (vezi comentariul la art. 679) se conţin în această propunere. Nu există o regulă generală pentru a arăta care condiţii exact trebuie să le întrunească propunerea de încheiere a contractului. Poate fi considerată oferă chiar şi propunerea în care nu este descrisă calitatea prestaţiei (vezi comentariul la art. 589), nu este determinat preţul (vezi comentariul la art. 756), nu este stabilit locul (vezi comentariul la art. 573) sau momentul (vezi comentariul la art. 575) executării. Deci dacă propunerea este sau nu suficient de definită se stabileşte în fiecare caz aparte ţinînd cont şi de voinţa părţilor şi de posibilitatea de stabili unele condiţii ale contractului în situaţia în care părţile nu le-au stabilit în contract.
Stabilirea intenţiei părţii de a fi legată prin acceptarea propunerii de a încheia un contract deseori este dificilă deoarece foarte rar în propunere se menţionează expres această intenţie. Sarcina de a stabile prezentă sau lipsa intenţiei revine instanţei de fond. Primul indiciu pentru calificarea unei propuneri drept ofertă este modul în care este prezentată propunerea (definirea acesteia în calitate de „ofertă” sau în calitate de „scrisoare de intenţie”). Modul care este prezentă propunerea însă nu este decisiv. O mai mare importanţă o are conţinutul şi destinatarul propunerii. De regulă, propunerea mai detaliată poate fi mai uşor considerată drept ofertă decît propunerea emisă în termeni generali. De asemenea, propunerea adresată uneia sau mai multor persoane concrete mai degrabă este o ofertă pe cînd propunere adresată publicului larg mai degrabă nu este o ofertă.
Lipsa sau prezenţa intenţiei de a fi legat prin acceptarea propunerii este criteriul cu ajutorul căreia se face distincţie între oferta publică şi publicitate. Va fi considerată publicitate orice notificare a publicului larg despre intenţia unei persoane fizice sau juridice de a vinde anumite bunuri chiar dacă se indică cantitatea bunurilor, preţul acestora, termenul şi condiţiile de livrarea şi alte condiţii ale viitorului contract dacă cel care a plasata anunţul nu şi-a manifestat în mod expres voinţa de a fi legat prin acceptarea acestei propuneri sau dacă această intenţie nu poate fi dedusă cu certitudine din această notificare.
O propunerea poate să nu fie considerată ofertă chiar şi în cazul în care conţine toate condiţiile esenţiale ale contractului dacă include condiţia privind negocierea ulterioară a unor condiţii chiar dacă acestea sînt neesenţiale deoarece din această propunere nu rezultă voinţa ofertantului de a fi legat prin acceptarea propunerii. Propunerea privind încheierea contractului în care se prevede negocierea ulterioară a unor condiţii va fi totuşi considerată ofertă dacă din propunere rezultă cu certitudinea că prin propunerea privind negocierea ulterioară a condiţiilor nu se condiţionează încheierea contractului.
Oferta poate să fie expresă în cazul în care se face o invitaţia expresă de a încheia un contract sau tacită, în cazul în care poate fi dedusă din comportamentul ofertantului (spre exemplu: expunerea mărfii în vitrină cu indicarea preţului, plasarea unui distribuitor sau a unui automat într-un loc public, plasarea unui automobil pentru îmbarcare în staţie).
Deşi în alin. (1) este prevăzut că constituie ofertă numai propunerea adresată unui cerc determinat de persoane există posibilitatea de a considera drept ofertă şi propunerea adresată unui cerc nedeterminat de persoane. În contextul dreptului internaţional privat trebuie de ţinut cont de existenţa ţărilor în care oferta publică nu este admisă. În acest caz o propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane este considerată doar o chemare la ofertă. În Republica Moldova a fost acceptată o soluţie intermediară care a fost preluată din art. 14 la CIVM. Regula de bază în acest caz cere ca oferta să fie adresată uneia sau mai multor persoane, deci unui cerc de persoane determinat (alin. 1). În acelaşi timp în alin. (3) este stipulat că dacă persoana care a făcut unui cerc nedeterminat de persoane o propunere privind încheierea contractului îşi va manifesta în mod expres voinţa de a fi legată prin propunerea sa atunci această propunere va fi considerată ofertă. Modul de exprimare a voinţei nu este supus nici unor condiţii. Astfel se poate de indicat în propunere că aceasta este o ofertă publică, se poate inseră menţiunea că ofertantul se va considera legat de acceptarea propunerii de către orice persoană sau alte sintagme din care se poate cu certitudine deduce că cel care a făcut propunerea a intenţionat să fie legat prin acceptarea propunerii.
Chiar şi în cazul în care oferta a fost făcută unui cerc nedeterminat de persoane oferta nu se consideră făcută pentru orişice persoană în măsura în care calităţile personale ale destinatarului ofertei sînt esenţiale pentru ofertant. În acest caz oferta se consideră adresată persoanelor care întrunesc calităţile care sînt esenţiale pentru ofertant. Spre exemplu oferta privind executarea anumitor lucrări care necesită calităţi deosebite se consideră adresată numai persoanelor care posedă calităţile necesare pentru efectuarea acestor lucrări. Numai acceptul parvenit din partea acestor persoane va atrage după sine încheierea contractului.
În alin. (2) este stipulat că oferta va produce efecte juridice numai în cazul în care va ajunge la destinatar înainte de a fi revocată (retractată). Această dispoziţie este similară celei din art. 15 al CIVM. Modul de expediere poate fi oricare – verbal, prin poştă sau alte mijloace de comunicare. Alegerea modului de expediere a ofertei depinde de voinţa ofertantului. Oferta se consideră că a ajuns la destinatar în cazul în care este comunicată oral destinatarului sau oricărei persoane care poate acţiona în numele destinatarului sau în cazul în care oferta este scrisă, dacă a ajuns la domiciliul sau sediul ofertantului sau la o altă adresă pentru comunicaţii a acestuia. Oferta nu trebuie să ajungă în mîna destinatarului. Este suficient să fie înmînată unui angajat al destinatarului, să fie plasată în cutia poştală a destinatarului sau să fie recepţionată prin faxul, telexul sau computerul destinatarului.
Momentul de cînd oferta produce efecte juridice are o importanţă deosebită pentru încheierea contractului. În primul rînd momentul de cînd oferta produce efecte juridice determină momentul de cînd oferta poate fi acceptată de către destinatar. Chiar dacă destinatarul ofertei a aflat despre existenţa ofertei el nu poate să accepte oferta atîta timp cît oferta nu a fost expediată destinatarului şi nu a ajuns la acesta (vezi comentariul la art. 200). În al doilea rînd pînă la momentul în care a produs efecte juridice oferta poate fi revocată (retractată) (vezi comentariul la art. 683). În al treilea rînd riscul denaturării conţinutului ofertei este suportat de ofertant. Adică dacă va exista o neconcordanţă între conţinutul ofertei emis de către ofertant şi conţinutul ofertei pe care a primit-o destinatarul ofertei ofertantul va suporta riscul acestei neconcordanţe. Spre exemplu dacă destinatarul ofertei va expedia mărfurile indicate în ofertă iar ofertantul de fapt a solicitat alte mărfuri toate cheltuielile legate de transportarea mărfurilor spre ofertant şi eventual spre destinatar vor fi suportate de către ofertant. De menţionat că în cazul în care vor exista divergenţe între propunerea expediată de ofertant şi propunerea recepţionată de către destinatarul ofertei contractul nu se va considera încheiat (vezi comentariul la art. 196 şi 666).
În alineatul patru este stabilit că propunerea de a încheia un contract pentru a fi considerată ofertă trebuie să fie fermă, univocă, serioasă şi completă.
Propunerea este fermă în cazul în care este neîndoielnică şi prin acceptarea ei contractul se va considera încheiat. Nu va fi fermă spre exemplu propunerea de a vinde un lucru în cazul în care vînzătorul şi-a rezervat dreptul de a modifica preţul acestuia.
Propunerea este univocă în cazul în care nu este susceptibilă de mai multe interpretări. Spre exemplu este echivocă expunerea mărfii în vitrină fără indicarea preţului, deoarece marfa respectivă ar putea fi un element de decor al vitrinei.
Propunerea de a încheia un contract nu este serioasă în cazul în care a fost făcută în glumă, din curiozitatea sau în alt scop fără intenţia de a fi legat prin acceptarea propunerii. Spre exemplu nu va fi considerată ofertă propunerea unei peroane de a vinde la un preţ derizoriu un cal de curse care nu a ocupat locul preconizat, făcută imediat după încheierea cursei.
Oferta este completă în cazul în care conţine toate elementele necesare pentru încheierea contratului şi simpla acceptare a ofertei va duce la apariţia contractului.
Articolul 682. Valabilitatea ofertei (1) Valabilitatea ofertei nu depinde de forma în care a fost făcută.
(2) Oferta este valabilă, nulă sau anulabilă conform prevederilor aplicabile actului juridic.
În acest articol este consfinţită libertatea formei ofertei. O ofertă va fi valabilă indiferent de forma în care a fost făcută chiar dacă pentru încheierea contractului pentru care a fost făcută oferta sînt stabilite anumite condiţii de formă. În condiţiile în care nu există cerinţe de formă oferta poate fi făcută în toate cazurile în orice formă, inclusiv verbal. Aceasta normă este în concordanţă du prevederile art. 208 alin. (6) care stipulează în mod expres că promisiunea de a încheia un act juridic nu trebuie să îmbrace forma stabilită pentru acel act. Nu va depinde valabilitatea ofertei nici de modul în care a fost făcută oferta – nemijlocit sau prin mijloace de comunicare.
Deşi valabilitatea ofertei nu depinde de forma stabilită de lege sau de părţi pentru contractul în scopul încheierii căruia a fost făcută oferta în cazul în care oferta va fi făcută în altă formă decît forma contractului, de regulă, vor surveni anumite consecinţe. Aceste consecinţe însă vor surveni nu pentru ofertă ci pentru contractul care va fi încheiat prin acceptarea ofertei respective. Aşa cum in acest caz contractul va fi încheiat fără respectarea condiţiilor de formă vor surveni consecinţele stabilite de lege pentru nerespectarea formei contractului respectiv (vezi comentariul la art. 211, 213 şi 680). Aceste consecinţe vor surveni chiar şi în cazul în care acceptul va fi făcut în forma stabilită de lege pentru contractul în scopul încheierii căruia a fost făcută oferta.
În alin. (2) este stipulat că condiţiile de valabilitate sau nulitate (absolută sau relativă) a ofertei se determină în conformitate cu regulile stabilite pentru actele juridice (vezi comentariul la art. 199 – 233). Aceasta este regula generală de la care pot exista excepţii. O excepţie este stipulată în alin. (1).
Prevederile alineatului (2) nu trebuie interpretată în sensul că oferta nu este un act juridic. Oferta este în mod indiscutabil un act juridic unilateral deoarece este o manifestarea de voinţă unilaterală care are drept scop naşterea, modificare sau stingerea unui raport juridic (vezi comentariul la art. 681). Actul juridic de asemenea reprezintă manifestarea de voinţă care are drept scop naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil (vezi comentariul la art. 195). Din aceasta rezultă că asupra ofertei se vor aplica nu numai normele din articolele 199 – 233 ci şi alte norme aplicabile actelor juridice, în măsura în care aceasta nu contravine reglementărilor speciale şi reglementările corespund caracterului unilateral al ofertei (vezi comentariul la art. 681 – 686).
La aplicarea acestui articol trebuie să se facă distincţie între valabilitatea sau nulitatea ofertei şi revocarea (retractarea) ofertei. În primul caz este vorba de condiţiile manifestării de voinţă a ofertantului şi este supusă analizei problema dacă această manifestare de voinţă întruneşte condiţiile necesare pentru a fi considerată o ofertă. Dacă se va stabili că manifestarea de voinţă nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi considerată ofertă problema revocării (retractării) ofertei nu se mai pune deoarece nu avem o ofertă. Dacă însă manifestarea de voinţă întruneşte condiţiile necesare pentru a fi considerată ofertă se poate pune şi problema dreptului de a revoca (retracta) oferta, problema momentului pînă cînd poate avea loc revocarea (retractare), efectele revocării (retractării) şi alte probleme ce ţin de revocarea (retractarea) ofertei.
