Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

II. Dispoziţii generale

În raport cu articolul 1613 alin. (2), propoziţia a doua din alin. (1) al prezentului articol conţine dispoziţii generale (lex generalis) (Articolul 1623 alin.(2) prezintă o normă specială (lex specialis) vizavi de alin. (1) al prezentului articol). În contractele încheiate la distanţă, adică între persoane care se află în state diferite, este dificil a stabili, spre exemplu, care este locul încheierii contractului. Articolul 1613 alin. (2) lit. (a) rezolvă această problemă prin stabilirea unei legături alternative. Altă legătură alternativă este prevăzută în articolul 1613 alin. (2) lit. (b) pentru contractele încheiate prin reprezentat.

Dispoziţia ce se conţine propoziţia a doua din alin. (1) al prezentului articol nu se aplică cu privire la forma unui act juridic unilateral sau bilateral (contract) prin care se constituie (creează, întemeiază) un drept asupra unui bun sau prin care se dispune asupra unui drept cu privire la un bun, precum şi cu privire la forma unui contract de societate. Cu privire la aceste acte juridice se aplică doar propoziţia 1 din alin. (1) al prezentului articol.

Alineatul 1 al prezentului articol se aplică asupra formei unui contract matrimonial şi contract privind plata pensiei de întreţinere. Alineatul 2 al prezentului articol nu se aplică asupra fondului unui contract matrimoniale şi contract privind plata pensiei de întreţinere. Cu privire la fondul acestor contracte se aplică art. 157 din Codul Familiei.

Rămîne deschisă întrebarea, dacă alin. (1) se aplică asupra formei unui contract încheiat cu un consumator care are domiciliul sau reşedinţa în Moldova. Astfel în contractele cu privire la furnizarea unui bun mobil sau prestarea unui serviciu, ori în contractele de finanţare a unei asemenea contract, care nu ţine de activitatea profesională sau antreprenorială a beneficiarului (consumatorului), în cazul în care consumatorul a efectuat în Moldova acţiunile necesare încheierii contractului, sau cealaltă parte la contract ori reprezentantul acesteia a acceptat (primit) comanda în Moldova, sau, într-un contract de vînzare-cumpărare de mărfuri, consumatorul (din Moldova) a călătorit într-un stat străin şi acolo a făcut comanda, dacă călătoria a fost determinată (organizată, cauzată) de către vînzător cu scopul de încheia contractul cu consumatorul, ar trebui aplicate normele imperative cu privire la formă ale Republicii Moldova. Deschisă rămîne şi întrebarea cu privire la aplicarea alin. (2) asupra fondului contactelor încheiate cu consumatorul care are domiciliul sau reşedinţa în Moldova. Se pare că se va aplica legea aleasă de părţi, iar în lipsă unei asemenea legi, se vor aplica normele imperative materiale ale Republicii Moldova. Aceste precizări se impun datorită caracterului imperativ al normelor (materiale) cu privire la protecţia consumatorilor prevăzute în prezentul cod şi alte legi (vezi art. 1582 alin. (1) şi comentariul la acest articol).

Trebuie făcută diferenţa între condiţiile de formă (forma exterioară) şi condiţiile de publicitate ale actului juridic (vezi comentariile art. 1602, 1604, 1608). Formele de publicitate sunt condiţii necesare pentru a conferi validitate sau opozabilitate actului (contractului), care se supun doar legii aplicabile fondului actului (lex causae), pot fi instrumente de protejare a circuitului civil sau folosite pentru probă. Cea mai răspîndită formă de publicitate este înregistrarea (înscrierea, înmatricularea, intabularea) în registru. De exemplu, în dreptul moldovean este obligatoriu înregistrarea actului juridic prin care se constituie, se modifica, se transmit ori se sting drepturi asupra bunurilor imobile (vezi art. 214 alin. (1)), precum şi asupra altor bunuri corporale (mijloace de transport, etc.), prin care se constituie sau modifică o societate comercială, o cooperativă, o organizaţie necomercială, prin care se constituie sau se modifică starea civilă a persoanelor fizice, etc.

Este de făcut diferenţă între forma actului juridic şi forma alegerii dreptului aplicabil actului juridic (adică forma declaraţie de voinţă cu privire la alegerea dreptului aplicabil). Alegerea dreptului aplicabil actului juridic nu necesită forma pe care dreptul ales (statutul actului juridic) o prescrie pentru actul juridic însăşi. În cazul în care actul juridic este nul pentru că nu a fost respectată forma prescrisă, alegerea dreptul aplicabil rămîne valabilă. Dreptul astfel ales se aplică asupra efectelor nulităţii actului juridic. Este însă de considerat art. 220 alin. 3. Conforma acestei prevederi dacă o parte a actului juridic este nul, atunci întregul act juridic este nul, dacă nu este de presupus, că actul juridic ar fi fost consimţit/încheiat şi fără partea nulă. În asemenea caz, nulitatea actului juridic pentru nerespectarea formei va atinge şi valabilitatea alegerii dreptului aplicabil. În aceste caz asupra efectelor nulităţii actului juridic se va aplica dreptul, care are fi fost aplicat actului juridic nul în lipsa alegerii dreptului aplicabil.

Dispoziţia care se conţine în propoziţia 1 din alin. (1) se aplică asupra formei actelor juridice consimţite (încheiate) în Republica Moldova sau în străinătate. Deşi propoziţia 2 din alin. (1) se referă doar la forma actelor juridice încheiate în străinătate, este evident că legiuitorul a dorit implicit să extindă prevederea şi asupra formei actelor juridice încheiate în Republica Moldova. Legiuitorul nu a dorit să creeze două regimuri diferite cu privire la forma actelor juridice încheiate în Moldova, pe de o parte, şi încheiate în străinătate, pe de altă parte. În nici un caz nu a dorit legiuitorul moldovean să îngusteze aplicarea dreptului moldovean în favoarea dreptului străin. De exemplu, în alin. (1) propoziţia 2 litera (b), dreptul moldovean, recunoscînd validitatea formei unui act încheiat oriunde în străinătate dacă sunt respectate condiţiile stabilite de el, nu poate să îşi refuze competenţa proprie cu privire la forma unui act juridic atunci cînd acesta este încheiat chiar pe teritoriu unde dreptul moldovean se aplică în mod direct.

Conflictele de legi in timp aplicabile fondului unui act cu executare succesivă în timp pînă la şi după intrarea în vigoare a prezentului cod sunt soluţionate de către prevederile articolului 6. Forma unui act cu executare succesivă încheiat în mod valabil sub dispoziţiile legii vechi de drept internaţional privat, rămîne validă în continuare, chiar dacă sub dispoziţiile prezentei cărţi (lege nouă) ar fi invalidată.

Contractele de vînzare-cumpărare internaţională de mărfuri care cad sub incidenţa Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională a mărfurilor (Moldova a aderat la această Convenţie prin Hotărîrea Parlamentului din Nr.115-XIII din 20.05.94, Monitor nr.6, 1994) pot fi încheiate în orice formă convenită de părţile contractului şi dovedite prin orice mijloace, inclusiv cu martori, cu excepţia cazului în care o parte la asemenea contract îşi are reşedinţa într-un stat semnatar care a făcut o declaraţie în sensul art. 96 al Convenţiei. Moldova nu a făcut o asemenea declaraţie şi, deci, prevederile art. 11 (forma liberă a contractului) şi art. 29 al Convenţiei sunt aplicabile pentru contractanţii cu reşedinţa în Moldova.

În conformitate cu art. 4 al Convenţiei cu privire la contractul de transport internaţional al mărfurilor pe şosele (CMR) din 19.05.1956 (Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărîrea Parlamentului nr.1318-XII din 02.03.93), “proba contractului de transport se face prin scrisoare de trăsură”, iar “absenţa, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează nici existenţa, nici valabilitatea contractului de transport, care rămîne supus dispoziţiilor prezentei Convenţii”. Art. 5 şi 6 reglementează în detaliu forma scrisorii de trăsură. Scrisoarea de trăsură are funţii de probare a condiţiilor contractului (art. 9). Dacă forma scrisorii de trăsură nu este respectată, survin consecinţe asupra puterii de dispoziţie a expeditorului şi destinatarului mărfii (art. 12), precum şi răspunderea în conformitate cu contractul de transport (art. 7, 8, 11, 24, 30, 34, 35).

În Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional, forma clauzei de arbitraj este reglementată în art. 1 alin. 2 (Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărîrea Parlamentului nr.1331-XIII din 26.09.97, Monitorul Oficial nr. 67-68 din 16.10.1997). În Convenţia cu privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, forma clauzei de arbitraj este reglementată în art. II (Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărîrea Parlamentului nr. 87-XIV din 10.07.98, Monitorul Oficial nr. 71 din 30.07.1998). În cazul în care forma clauzei de arbitraj nu corespunde condiţiilor convenţiei (în cauză, unei sau alteia), clauza de arbitraj nu va fi considerată [în mod simplu] ca nevalabilă, ci doar ca fiind nerecunoscută conform convenţiei. Valabilitatea clauzei de arbitraj se va determina în asemenea caz în conformitate cu alin. 1 al prezentului articol.

La formele clasice pe care actele juridice pot să le îmbrace este de adăugat şi forma electronică. Legea cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală (Legea nr. 264-XV din 15 iulie 2004, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.132-137/710 din 06.08.2004) şi Legea privind comerţul electronic (Legea nr. Nr.284-XV din 22 iulie 2004) reglementează forma electronică a actelor juridice, care demult a devenit o realitate cotidiană în circuitul actelor juridice intrastatal şi interstatal, în special în domeniul comerţului cu mărfuri şi servicii. Cu privire la forma electronică a actelor se aplică prevederile art. 5 – 8 ale Legii cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală. Conform art. 6 alin. (5), „documentul electronic este echivalat, după valoarea sa probantă, dovezilor scrise. Documentul electronic nu poate fi respins în calitate de probă pentru motivul că are o formă electronică.” De asemenea, art. 6 alin. (1) al Legii cu privire la comerţul electronic prevede că contractul în comerţul electronică pot avea „formă de contract electronic”.

Autentificarea

Competenţele unui notar moldovean sunt limitate la teritoriul Moldovei, orice autentificare făcută în străinătate de către un notar moldovean este în mod principal nevalabilă (vezi art. 3 al Legii cu privire la notariat). Nu dreptul internaţional, ci legislatorul moldovean interzice notarului să facă acte notariale în străinătate. De aceea, în cazul în care un notar ar autentifica în străinătate, acest act ar contraveni dreptului intern şi nu s-ar pune problema încălcării dreptului internaţional (cel puţin, nu în primul rînd). Nici chiar o parte a actului notarial nu poate fi efectuat de către notar în străinătate, pe acelaşi motiv că îi lipsesc competenţele necesare. Consulii moldoveni îndeplinesc acte notariale pe teritoriul statelor străine.

Forma procesului verbal al unei adunări generale ale societăţii pe acţiuni se supune dreptului moldovean. Autentificarea acestui poate fi făcută doar de un notar moldovean (vezi art. 64 al Legii cu privire la societăţile pe acţiuni). Hotărîrile adunării generale a acţionarilor pot fi de două feluri: care necesită înregistrare şi care nu necesită înregistrare. Cu privire la forma hotărîrilor adunării generale a acţionarilor care necesită înregistrare se aplică dreptul moldovean. Se pare că şi forma celorlalte hotărîri ale adunării generale sunt supuse dreptului moldovean.

A. Actul juridic

Art. 1609 alin. (1) se aplică asupra formei actelor juridice unilaterale, bilaterale şi multilaterale (prin trimiterea de la art. 1613 alin. (1)). Alin. (2) se aplică asupra fondului actelor juridice unilaterale. Cu privire la forma actelor juridice bilaterale se aplică art. 1613, iar cu privire la fondul acestora se aplică art. 1610 şi 1611. Se pune problema, dacă alin. (2) al prezentului articol se aplică şi asupra actelor juridice multilaterale. Art. 1611 alin. (2) lit. (c) ar conţine un indiciul, ca mai curînd asupra fondului actelor juridice multilaterale se aplică art. 1610 şi 1611. În cazul în care, însă, se va aplica alin. (2) al prezentului articol asupra actelor juridice multilaterale, alternativa 3 din acest alineat nu se va aplica.

Atît alin. (1), cît şi alin. (2) se aplică asupra actelor juridice din toate domeniile dreptului civil, inclusiv domeniul obligaţiilor, dreptului moştenirii şi dreptului familiei, cu excepţiile stabilite de regulile speciale.

Calificarea actului juridic se face conform legii forului (lex fori), se va porni deci de la noţiunea actului juridic folosită în dreptul moldovean. Conform acestuia, actul juridic constă din cel puţin o manifestare de voinţă, de care sistemul de drept moldovean leagă, dacă sunt prezente condiţiile suplimentare, efectul juridic dorit. Noţiunea de drept internaţional privat a actului juridic trebuie însă concepută mai larg decît cea prevăzută în dreptul intern, astfel încît ea să includă şi acţiunile similare actului juridic, fără ca el să necesite o aplicare analogică. Aceasta reiese din interesul de a lega toate chestiunile conexe actului juridic la acelaşi statut (statutul formei sau statutul actului). În măsura în care nu există o excepţie (o normă specială), art. 1609 se aplică tuturor actelor juridice din toate domeniile dreptului civil în sens larg.

a) Procura

Art. 1609 se aplică asupra procurii. Se pune problema, dacă forma unei procuri întocmită în străinătate prin care reprezentantul este împuternicit să transmită drepturi reale asupra unui bun imobil sau mobil care se află sau este situat în Moldova trebuie să corespundă formei actului juridic prin care se transmit drepturile reale asupra unui asemenea bun. Deoarece prin procura propriu-zisă nu se întemeiază şi nu se transmite un drept real asupra unui bun, nu este necesar ca forma procurii să corespundă formei actului juridic de transmitere a unui drept asupra bunului, astfel că forma procurii rămîne reglementată de alin. (1) al prezentului articol. (Alternativă: Deoarece dreptul material moldovean (art. 252 alin. (2)) face dependentă forma procurii de forma actului juridic pentru încheierea căruia procura este eliberată, se pare că forma procurii eliberată în străinătate pentru transmiterea unui drept real asupra unui bun imobil sau mobil aflat în Moldova trebuie să fie reglementată de către dreptul moldovean, ca dreptul locului aflării bunului).

b) Cesiunea

Cesiunea unei creanţe este un act juridic şi este supusă în mod indirect (prin art. 1613 alin. (1)) statutului formei prevăzut în alin. (1) al prezentului articol. Cu privire la fondul cesiunii se aplică art. 1619 alin. (1). Este de făcut deosebirea între statutul contractului de cesiune (art. 1619 alin. (1) propoziţia 3) şi statutul creanţei cedate (art. 1619 alin. (1) propoziţia 1). Articolul 1619 alin. (1) supune cesiunea statutului creanţei (care stabileşte cesibilitatea, raportul dintre noul creditor şi debitor, condiţiile în care cesiunea este opozabilă debitorului şi condiţiile în care prestaţia debitorului îl eliberează pe acesta de datorie), iar obligaţiile dintre cedent şi cesionar sunt supuse statutului contractului de cesiune (în baza căruia se produce cesiunea). Forma contractului de cesiune constituie una din condiţiile de opozabilitate a cesiunii faţă de debitor.

Dacă statutul cesiunii este dreptul moldovean, atunci forma cesiunii de creanţă trebuie să fie similară formei actului juridic în baza căruia s-a născut creanţa cesionată (vezi art. 556 alin. (5)).

Statutul notificării este determinat de prevederile alin. (3), iar statutul formei notificării de alin. (1) al prezentului articol.

c) Fidejusiunea

Contractul de fidejusiune nu este supus alin. (3), el este un contract independent şi are deci un statut independent. Totuşi, în cazul în care pentru contractul de fidejusiune este parte componentă a unui alt contract, forma lui va fi determinată de către condiţiile de formă a acelui contract. De exemplu, în cazul unui contract de vînzare-cumpărare a unui imobil, forma contractului de fidejusiune va trebui să se supună condiţiilor de formă a contractului de vînzare-cumpărare a imobilului.

d) Actele de drept public

Actele de drept public, actele unilaterale ale autorităţilor nu sunt acte juridice de drept privat în sensul prezentului articol. Forma şi fondul lor este reglementat de către prevederile corespunzătoare de drept public.

B. Forma şi fondul (conţinutul) actului juridic

În unele cazuri specifice poate fi dificil în a determina dacă o condiţie anumită ţine de fond sau de forma actului juridic. În general, pentru delimitarea între fond şi formă trebuie luat în consideraţie scopul normei în cauză. Funcţia de probă, publicitate, prevenire (punere în alertă) apare în prim-planul normelor cu privire la formă. Din contra, dacă predomină funcţia de protecţie a libertăţii exprimării voinţei, a autonomei părţilor, etc., norma în cauză se referă la fondul actului juridic.

Reprezentarea se referă la naşterea, modificarea sau stingerea unor drepturi şi obligaţii pentru reprezentat (vezi art. 242 alin. (2)), cu alte cuvinte, ea are de a face cu efectele manifestării de voinţă pentru sau contra reprezentatului. Reprezentarea este astfel o chestiune de fond. Altfel se prezintă însă interzicerea reprezentării. Dispoziţiile cu privire la interzicerea reprezentării prevăd încheierea actului juridic în mod nemijlocit de către persoana contractantă, adică declararea în mod nemijlocit de către persoana contractantă a voinţei sale faţă de cealaltă parte contractantă (art. 242 alin. (5)). Condiţia impusă persoanei contractante de a-şi declara voinţa în mod personal relevă importanţa actului juridic pentru această persoană. Scopul normelor care conţin asemenea condiţii este de a alerta (a atrage atenţia) persoana contractantă. Este vorba în acest caz de o normă cu privire la forma actului juridic. În dreptul internaţional privat interzicerea reprezentării este deci o chestiune de formă.

C. Forma şi procedura

Dacă o condiţie ţine de forma actului juridic sau de procedură este dificil de delimitat în unele cazuri.

Se referă la forma unui act juridic atît configurarea exterioară a manifestării de voinţă a parţilor (autorului) actului juridic, cît şi contribuţia prevăzută de lege a unui oficial (funcţionar, judecător, notar).

Interzicerea probei (art. 211 alin. (1) din prezentul cod sau instituţii similare in alte sisteme de drept) este o chestiune care ţine de forma actului juridic (şi deci se aplică legea care reglementează forma actului juridic) şi nu de procedura (pentru care ar fi competentă legea forului).

D. Forma şi limba

Validitatea unei manifestări de voinţă care trebuie recepţionată de cealaltă parte are ca premisă faptul înţelegerii acelei manifestării de voinţă de către cel (cealaltă parte) cui îi este adresată. Pentru aceasta el (cealaltă parte) trebuie fie să aibă cunoştinţe suficiente a limbii în care este făcută declaraţia de voinţă, fie să se găsească în situaţia de a-şi procura (de a-şi face rost de) o traducere pe costuri rezonabile. O asemenea traducere este luată în consideraţie doar în cazul declaraţiei de voinţe făcută în mod scris. Declaraţia de voinţă făcută în mod oral într-o limbă în care cel căruia îi este adresată declaraţia nu are cunoştinţe suficiente este doar atunci validă, dacă ea este corect tradusă de către un interpret în momentul exteriorizării ei. Riscul traducerii false îl poartă, de obicei, cel care face declaraţia de voinţă. Partea căruia îi este adresată manifestarea de voinţă are însă obligaţia fie să întrebe (să insiste asupra) despre sensul noţiunilor, pe care ea nu le-a înţeles, fie să respingă declaraţia de voinţă făcută în limba contractului ca fiind neînţeleasă. Persoana care acceptă manifestarea de voinţă fără a lăsa în mod vizibil să se înţeleagă, ca ea nu înţelege din raţiuni lingvistice manifestarea de voinţă, va trebui, de obicei, să înfrunte efectele ei. În această situaţie sau în situaţii similare nu este vorba de forma contractului, ci despre atingerea unui consens asupra conţinutului lui, care constituie o condiţie necesară a actului juridic. Asemenea situaţii cad sub incidenţa alin. 2 propoziţia 1, precum şi a articolelor 1610 sau 1611.

O chestiune distinsă este aceea cu privire la alegerea limbii contactului. De asemenea, pot exista situaţii în care folosirea unei anumite limbi este prescrisă de anumite reguli. Asemenea situaţii cad mai curînd sub incidenţa statutului formei contractului.

II. Dispoziţiile speciale

Alin. (1) propoziţia 1

Conform alin. (1) propoziţia (1), legea statului care guvernează fondul (conţinutul, efectele) actului juridic se aplică şi formei actului juridic. Această lege se stabileşte în conformitate cu alin. 2 propoziţia 1 al prezentului articol.

Alin. (1) propoziţia 2 litera (a)

Determinarea locului întocmirii (consimţirii) actului juridic are loc prin intermediul calificării, care va fi făcută conform legii forului (lex fori). Actul juridic în sensul alin. (1) propoziţia 2 litera (a) este efectuat acolo unde a avut loc manifestarea de voinţă. Deşi, conform art. 200 alin. (1), manifestarea de voinţă care trebuie recepţionată de adresat este validă din momentul intrării acesteia la adresat, nu acest moment este important în sensul alin. (1) propoziţiei 2 lit. (a) al prezentului articol. Se vor aplica prevederile legale cu privire la formă de la locul unde acţionează cel care îşi manifestă voinţa şi nu de la locul unde el îşi transmite declaraţia de voinţă. Legiuitorul a avut în vedere aplicarea legii locului unde s-a manifestat voinţa şi nu a legii locului unde ea a fost recepţionată, altmintrelea el ar fi introdus în alin. (1) şi locul recepţionării declaraţiei de voinţă.

Declaraţia de voinţă trimisă prin scrisoare este făcută în locul, unde autorul declaraţiei de voinţă a transmis scrisoarea poştei sau transportatorului pentru a fi plasată mai departe adresatului. Declaraţia de voinţă transmisă prin mijloace de comunicare orală la distanţă (telefon) sau de comunicare scrisă la distanţă (telefax) este făcută la locul unde autorul ei acţionează.

Declaraţia de voinţa trimisă prin e-mail este făcută la locul, de unde ea este expediată. Comanda de trimitere se face la computerul autorului declaraţiei de voinţă prin click-ul mouse-ului sau prin apăsarea tastei respective a tastaturii. În calitate de loc de expediere a e-emailului poate servi atît locul aflării computerului autorului emailului, de unde se face comanda de trimitere, cît şi locul aflării server-ului de trimitere (adică serverul autorului emailului). Dacă comparăm declaraţia de voinţă trimisă prin email cu cea trimisă prin telefon, atunci locul aflării computerului este decisiv. Dacă, însă, comparăm declaraţia de voinţă trimisă prin email cu cea trimisă prin scrisoare, atunci locul aflării serverului de trimitere devine relevant. În anumite circumstanţe, locul de unde autorul se leagă cu serverul său şi de unde el îşi expediază e-mailul (adică locul aflării computerului) poate fi unul cu totul accidental (spre exemplu, un locuitor al Chişinăului se odihneşte la Mamaia şi se leagă în acest timp prin laptop şi modem cu serverul său de la MoldData din Chişinău) şi nu are sens să se aplice legea acelui loc pentru a şti dacă forma declaraţiei de voinţă este valabilă. Din contra, locul aflării serverului de trimitere a e-mailului este stabil şi sigur. Cu atît mai mult cu cît, pentru adresant, e-mailul vine de la locul aflării serverului autorului e-mailului, a cărui adresă apare pe e-mail. Pentru că trebuie luat în consideraţie şi interesul adresantului de a cunoaşte locul expedierii emailului şi, astfel, de a putea determina legea aplicabilă formei, determinarea locului expedierii se va face în dependenţă de funcţia serverului de a expedia e-mailuri şi nu de click-ul mouse-ului sau apăsării tastei respective a tastaturii, deci locul expedierii va fi locul aflării serverului de trimitere (vezi şi Legea cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală).

În cazul documentului care conţine o manifestare de voinţă, locul eliberării documentului este relevant.

În cazul contractelor bi- şi multilaterale se aplică alin. (1) propoziţia 2 litera (a) doar în cazul în care toate părţile îşi declară voinţa în acelaşi loc. Dacă ele se găsesc în state diferite, se va aplica dispoziţia art. 1613 alin. (2).

În măsura în care ele servesc scopurile diplomatice şi consulare, clădirile ambasadelor şi consulatelor statelor străine nu se supun puterii statului gazdă. Pe acest motiv ele sunt considerate a se bucura de extrateritorialitate. Totuşi, ele nu sunt exclave ale statutului străin, ci aparţin teritoriului statutului gazdă. Dreptului statului gazdă se aplică de aceea în mod principial asupra acestor clădiri extrateritoriale. Forma actului juridic încheiat într-o ambasadă străină în Moldova este supus dreptului moldovean în calitate de lex loci actus (lege a locului).