Codul Muncii legea nr. 53/2003 Titlul V sănătatea şi securitatea în muncă

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

COMPARTIMENT SECURITATE ŞI PROTECŢIA MUNCII

TEMATICĂ DE INSTRUIRE INTRODUCTIV GENERALĂ ÎN DOMENIUL SSM

PENTRU PRACTICA/VIZITE A STUDENŢILOR

1. 
   Codul Muncii LEGEA NR.53/2003 Titlul V Sănătatea şi securitatea în muncă
   

CAPITOLUL I

Reguli generale
ART. 171 (1) Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă.

(4) Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.

ART. 173 (1) În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia.

(2) La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se va ţine seama de următoarele principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;

e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos;

g) planificarea prevenirii;

h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie individuală;

i) aducerea la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

ART. 174 (1) Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă.

(2) În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea şi sănătatea în muncă.

(3) În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se consultă cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă.

ART. 175 Angajatorul are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi boli

profesionale, în condiţiile legii.

ART. 176 (1) Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

(2) Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.

(4) Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.

ART. 177 (1) Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor.

(2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.

2. 
   Legea 319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii
   

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art.1. (1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor.

(2) Prezenta lege stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.

CAPITOLUL II

Domeniu de aplicare

Art. 3. (1) Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.

Art. 4. (1) Fac excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu prezenta lege.

(2) În cazurile prevazute la alin. (1) trebuie să se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor, ţinându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.

CAPITOLUL III

Obligaţiile angajatorului

Art. 6. (1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.

(3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

Art. 7. (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea şi instruirea lucrătorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.

(2) Angajatorul are obligaţia să urmarească adaptarea măsurilor prevăzute la alin.(1), ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.

(3) Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;

e) adaptarea la progresul tehnic;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos;

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă;

h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală;

i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

(4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:

a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;

b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei

sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;

c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;

d) să asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;

e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate
Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi iminant

Art. 10. (1) Angajatorul are următoarele obligaţii:

1. 
   să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptarea naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
   
2. 
   să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
   

(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.

Art. 11. Angajatorul are următoarele obligaţii:

1. 
   să informeze, cât mai curând posibil toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
   
2. 
   să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
   
3. 
   să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care există un pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive nejustificate.
   

Alte obligaţii ale angajatorilor

Art. 12. Angajatorul are următoarele obligaţii:

1. 
   să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în mucă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
   
2. 
   să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuiesc luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
   
3. 
   să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă;
   

CAPITOLUL IV

Obligaţiile lucrătorilor

Art. 22. Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

Art. 23. (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligaţii:

a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;

b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;

c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;

e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;

f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru

protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;

h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.

CAPITOLUL VI

Evenimente

Art. 26. Orice eveniment, va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.

Art. 27. (1) Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:

1. 
   Inspectoratelor teritoriale de muncă;
   
2. 
   asiguratorului, potrivit Legii 346/2002
   
3. 
   organelor de urmărire penală, după caz.
   

Art. 28. În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului verbal de cercetare la faţa locului.

Art. 29. Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:

1. 
   de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
   
2. 
   de către Inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane dispărute;
   
3. 
   de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile:
   
4. 
   de către autorităţile de sănătate publică teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune.
   

Accidente de muncă

Art. 30. (1) În sensul prevederilor art.5 lit. g) - accident de muncă – vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces; este de asemenea, accident de muncă:

1. 
   accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea anagajatorului;
   

b) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;

c) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public sau privat;

d) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;

e) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;

f) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se află în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatorilor de serviciu;

g) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni;

Art. 31. Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în:

1. 
   accidente care produc incapacitatea temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice;
   
2. 
   accidente care produc invaliditate;
   
3. 
   accidente mortale;
   
4. 
   accidente colective, când sunt accidentate mai mult de 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.
   

Art. 32. (1) Înregistrarea accidentelor de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.

(2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la Inspectoratul Teritorial de Muncă, precum şi la asigurator, potrivit legii.

2. 
   CAPITOLUL VI Pericol grav şi iminent de accidentare – Hotărârea de Guvern 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006
   

Art. 101. Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, astfel cum este el definit la art.5 lit. l) din Legea 319/2006, poate fi constatată de către orice lucrător dintr-o unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de muncă.

Art. 102. La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat următoarele măsuri de securitate:

a) oprirea echipamentului de munca şi/sau activităţii ;

b) evacuarea personalului din zona periculoasă;

c) anunţarea serviciilor specializate;

d) anunţarea conducatorilor ierarhici;

e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent.

Art. 103. (1) În vederea realizării măsurilor prevăzute la art. 102 lit. a) în prealabil angajatorul va desemna lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora.

(2) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. b) în prealabil angajatorul trebuie:

a) să întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;

b) să afişeze planul de evacuare la loc vizibil;

c) să instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice modul în care şi-au însuşit cunoştinţele.

(3) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. c) în prealabil angajatorul trebuie:

a) să desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să-i instruiască în acest sens;

b) să asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.

(4) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. d) în prealabil angajatorul trebuie să stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior.

(5) În vederea realizării masurilor precizate la art. 102 lit. e) în prealabil angajatorul trebuie:

a) să desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenţiei;

b) să stabilească serviciile specializate care pot interveni.

Art. 104. Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate prevăzute la art. 102, ţinând seama de natura activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi de prezenţa altor persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii.

2. 
   Lista riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
   

În general, la locurile de muncă din Universitatea Transilvania Brasov, participanţii la procesul de muncă pot fi supuşi următoarelor riscuri şi îmbolnăviri profesionale:

1. 
   electrocutarea datorită folosirii necorespunzătoare a echipamentelor tehnice acţionate electric şi nerespectării instrucţiunilor de exploatare a echipamentelor de calcul;
   
2. 
   îmbolnăviri datorită expunerii la agenţi biologici şi agenţi chimici;
   
3. 
   loviri datorita amenajării incorecte a locurilor de muncă, în ceea ce priveşte repartizarea echipamentelor tehnice, mobilierului etc.; dimensionarea şi stabilirea incorectă a căilor de acces pentru libera trecere sau evacuare în caz de pericol;
   
4. 
   riscul de claustrofobie sau accidentare datorită folosirii lifturilor defecte sau blocate;
   
5. 
   accidentări datorită nerespectării regulilor şi a semnelor de circulaţie în interiorul Universităţii Transilvania din Brasov şi spaţiilor ce aparţin Universitatii Transilvania din Brasov, cât şi în afara acesteia, atât în calitate de pieton, cât şi de conducător auto;
   
6. 
   risc de apariţie a stresului datorită încordării psihice permanente, valoarea mare a lucrărilor de executat şi importanţa acestora, întocmirii unor lucrări urgente, apărute pe parcurs peste sarcina de muncă planificată, lipsei informaţiilor, lucrului defectuos cu personalul din subordine sau cu care se colaborează;
   
7. 
   afectării vederii datorită nivelului de iluminare scăzut;
   
8. 
   afectării sistemului auditiv al salariaţilor datorită zgomotului peste limitele admise;
   
9. 
   vătămării corporale şi afecţiunii corpului datorită manipulării, transportului prin purtare şi cu mijloace nemecanizate şi depozitării defectuoase a materialelor;
   
10. 
    riscului vătămării corporale datorită folosirii necorespunzătoare a utilajelor mecanice:
    

polizoare, bormaşini, strunguri, freze, aparate de sudură;

11. 
    riscului unor explozii datorită manevrării incorecte a tuburilor de oxigen şi acetilenă;
    
12. 
    riscului intoxicării cu monoxid de carbon datorită exploatării necorespunzătoare a centralelor termice;
    
13. 
    riscului vătămărilor corporale în cazul lucrărilor de înlocuire a geamurilor;
    
14. 
    riscul vătămărilor corporale în cazul alunecării picioarelor scărilor portabile.
    

5. Măsuri privind acordarea primului ajutor la locul accidentului, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor

   1. 
      Măsuri privind acordarea primului ajutor la locul accidentului
      

Organizarea primului ajutor.

Prin măsuri de prim ajutor se înţeleg primele îngrijiri – urgente, care se dau unui accidentat, înainte de sosirea organelor sanitare, care urmează să acorde asistenţă medicală calificată.

Eficacitatea măsurilor de prim-ajutor depin de de rapiditatea cu care se aplică, de corecta lor aplicare şi de prezenţa de spirit a persoanelor din imediata apropiere a accidentatului; ele trebuie să fie cunoscute de întregul personal.

Primul ajutor în caz de răni, hemoragii, fracuri, arsuri, degerături, leşin, intoxicaţii, axfisiere, sufocare, electrocutare, se acordă după cum urmează:

2. 
   Rănile.
   

Art. 8. Se curăţă pielea din jurul rănii, prin spălare (de preferat cu apă fiartă şi răcită) şi se dezinfectează cu alcool, tinctură de iod, eter, benzină, bromocet, apă oxigenată, (la sânge din abundenţă); se va respecta direcţia din spre marginea plăgii spre afară. Spălarea rănii propriu-zise cu îndepărtarea cheagurilor de sânge sunt interzise.

Art. 9. Se va acorda atenţie deosebită rănilor murdare de pământ, a celor cauzate de materiale metalice ruginite, deoarece prezintă pericolul îmbolnăvirii de tetanos.

Art. 10. În cazul unor răni uşoare, se face spălătură cu o soluţie slab antiseptică (rivanol, apă oxigenată, etc.), după care se procedează la aplicarea pansamentului (doua-trei comprese sterile peste care se pune vată şi se execută înfăşurarea cu tifon). După pansare, accidentatul va fi transportat la cea mai apropiată unitate medicală.

Art. 11. Corpurile străine care pătrund sub pleoape se îndepărtează uşor, cu un tampon de vată sau tifon sau prin spălarea ochiului cu jet de acid boric sau de apă curată, jet îndreptat din spre colţul de la tâmplă al ochiului spre colţul interior (spre nas).

Dacă nu se reuşeşte înlăturarea corpului, accidentatul va fi transportat imediat la medicul oftalmolog.

3. 
   Hemoragiile.
   

Art. 11. După felul vasului sanguin care sângerează, pot fi hemoragii externe, interne sau exteriorizate (curgerea sângelui din nas).

1. 
   Hemoragia externă materială ( sângele de culoare roşie-deschisă ţâşneşte în ritmul bătăilor inimii) şi hemoragia externă venoasă (sângele de culoare roşie-închisă curge continuu) se opresc prin compresie digitală deasupra (la artere) sau sub rană (la vene), prin îndoirea membrelor din încheieturi şi mai ales prin aplicarea garoului. În acest din urmă caz, la o hemoragie produsă la un membru se va proceda astfel:
   

- garoul se aplică pe un tifon sau o bucată de pânză, mai sus sau mai jos de plagă, după cum hemoragia este arterială sau venoasă;

- strângerea garoului se face până când pielea membrului respectiv devine palidă, iar pulsul arterial la nivelul lui nu se mai simte;

- la fiecare 15-20 minute, garoul se desface puţin pentru a permite sângelui să circule;

- în apropierea garoului se prinde un bilet pe căre se indică ora şi minutul cand s-a aplicat, pentru a fi cunoscut de organele sanitare.

La hemoragiile de abdomen, torace, cap, unde nu se poate aplica garoul, se vor folosi pansamente compresive (bandaje puternic strânse).

1. 
   Hemoragia internă, care se manifestă atât prin dureri localizate, cât şi prin starea generală gravă, impune extremă urgenţă de transportarea bolnavului, înfăşurat în paturi, la cel mai apropiat spital.
   
1. 
   Fracturile şi luxaţiile.
   

Art. 12. Fracturile pot fi închise (pielea şi muşchii nevătamaţi) sau deschise (însoţite de răni). Se înterzice rănitului orice mişcare a membrului traumatizat, care va fi imobilizat cu ajutorul unor atele îmbrăcate în vată. Atelele se aplică astfel încât să nu apese pe fractură, ci numai să impiedice progresarea ei; ele vor depăşi cele două articulaţii vecine fracturii, fixandu-se cu fâşii.  

Art. 13. Primul ajutor în caz de accidentare se poate acorda de orice persoană care este pregatită pentru această situaţie şi care se numeşte salvator.

Art 14. Salvatorii pot fi: medici, cadre medii medicale, lucrători instruiţi în această direcţie. Salvatorii din categoria a treia trebuie să cunoască riscurile specifice locurilor de muncă. Aceştia se găsesc de regulă la locurile de muncă şi sunt colegi de muncă ai victimelor.

Art. 15. Se vor respecta următoarele restricţii la producerea unui accident soldat cu victime:

- dacă persoanele aflate în apropierea victimei nu sunt pregatite pentru acordarea primului ajutor nu trebuie să intervină cu orice preţ în salvarea victimei;

- se va chema cel mai apropiat salvator, se va anunţa cel mai apropiat post de prim ajutor.

Art. 16. În activitate, mai frecvent pot apare următoarele situaţii privind accidentele la locul de muncă:

Pierderea cunoştinţei - această stare se datorează unor posibile traume cranio cerebrale, contuzii cerebrale insolaţii.

Nu se administrează nimic pe cale orală unei persoane inconstiente. Dacă victima respiră este aşezată pe burtă sau pe o parte. Ea nu va mai fi manipulată (întoarsă pe spate sau pe o parte) avându-se grijă să se faciliteze respiraţia şi scurgerea eventualelor vărsături. Se cheamă medicul.

5. 
   Plăgi – hemoragi
   

Plaga (rană leziune) reprezintă orice întrerupere a continuitaţii unui ţesut (tegumente, mucoase).

Art. 17. Plaga este însoţită de sângerări, hemoragii. Obiectivele principale în îngrijirea plăgilor sunt:

• 
  constatarea hemoragiei;
  
• 
  prevenirea infecţiei;
  
• 
  combaterea durerii.
  

Art. 18. Materialele necesare intervenţiei sunt: - comprese sterile,vată, leucoplast, alcool sanitar, tinctură de iod, apă oxigenată sau tablete de perogen, soluţie de cloramină, permanganat de potasiu, rivanol, algocalmin, antinevralgic.  

6. 
   Fracturi, entorse, luxaţii
   Fractura este orice rupere de os, zdrobire, pleznire ca urmare a unui traumatism puternic.
   

Art. 19. Primul ajutor are rolul să prevină complicaţiile şi să diminueze durerea.

Art. 20. Nu trebuie să se acţioneze brutal sau să i se impună victimei mişcări inutile. Victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de imobilizarea fracturii. Primul ajutor în cazul fracturii se acordă la locul accidentului exceptând cazul în care persistă un pericol pentru salvator sau pentru victimă. În acest caz victima trebuie aşezată în cel mai sigur loc pentru a i se acorda primul ajutor.

Art. 21. Se diminuează durerea cu calmante. Se cheamă medicul.

Art. 22. Alte posibile accidente sunt:

1. 
   leziuni ale ochilor;
   
2. 
   leziuni ale muşchilor;
   
3. 
   arsuri;
   
4. 
   accidente determinate de curentul electric (electrocutări)
   

Art. 23. În aceste situaţii se recomandă transportul bolnavului la spital pentru acordarea ajutorului de specialitate

Aceste norme sunt obligatorii şi nu sunt limitative, şefii de compartimente pot aduce îmbunătăţiri
6. Măsuri în cazul producerii unui incendiu şi al altor pericole

1. 
   Măsuri preventive
   

1. 
   Căi de evacuare şi salvare
   

Căile de evacuare şi salvare din unitate (coridoare, scări, ieşiri) trebuie să fie permanent utilizabile, iar lăţimea acestora nu trebuie îngustată prin amplasarea dulapurilor, etc.

Uşile trebuie ţinute permanent închise. În caz de incendiu, pe timpul parcurgerii traseului de evacuare se va urmări închiderea tuturor uşilor, fără însă a le bloca.

2. 
   Sistem de alarmare
   

Funcţionarea sistemului de alarmare trebuie verificată. Semnalul de alarmare trebuie să fie cunoscut de către toţi salariaţii. Se recomandă pregătirea şi a altor echipamente de alarmare de rezervă (de exemplu: clopoţel, megafon, etc.).

3. 
   Instalaţii de stingere
   

Stingătoarele şi hidranţii trebuie să fie permanent accesibile şi în stare de funcţionare.

4. 
   Planul general
   

În locul cel mai vizibil (în apropierea intrării) se va amplasa planul general, pe care se vor desena căile de

evacuare şi salvare, echipamentele de alarmare, stingătoarele si hidranţii, precum şi alte instalaţii tehnice de protecţie (de exemplu: sisteme de evacuare a fumului, instalaţii de ventilaţie etc.).

5. 
   Planul de alarmare şi evacuare
   

Fiecare loc de muncă trebuie să-şi elaboreze propriul plan de alarmare şi evacuare. Acesta cuprinde măsurile organizatorice care trebuiesc luate în caz de pericol.

Lista cu numerele de telefon unde, în caz de urgenţă, pot se pot apela: serviciul public al pompierilor civili din localitate, pompierii militari (112), serviciul de ambulanţă şi alte servicii publice, trebuie să fie amplasată lângă fiecare telefon sau la loc vizibil.

Responsabilii şi instructorii au rolul de a-i instrui pe studenţi în ceea ce priveşte pregătirea generală în domeniul apărării împotriva incendiilor, cunoaşterea planului de alarmare şi evacuare şi a comportamentului pe care trebuie să-l aibă în caz de incendiu.

6. 
   Exerciţii de alarmare şi evacuare
   

După instruire, cel puţin o dată pe an, ar trebui să aibă loc un exerciţiu de alarmare, de evacuare şi de stingere a incendiilor. Exerciţiul de alarmare, evacuare şi stingere se execută în condiţiile cele mai dificile (de exemplu: unele coridoare şi/sau casa scării sunt pline de fum). Studenţii trebuie informaţi corect cu privire la comportamentul pe care trebuie să-l aibă în caz de incendiu şi anumite pericole la care pot fi supuşi (de exemplu; şă se deplaseze cât mai aproape de podea în încăperile cu fum; semnificaţia uşilor închise ca protecţie contra propagaării fumului şi căldurii; stingerea focului de pe hainele incendiate cu o altă haină sau prin rostogolire pe podea, interzicerea utilizării liftului în caz de incendiu).

2. 
   Comportament în caz de pericol
   

2.1. Alarmare

Se vor anunţa imediat pompierii. Evacuarea clădirii are întâietate stingerii incendiului.

2. 
   Evacuarea clădirii
   

Salariaţii părăsesc clădirea sub supravegherea celui care coordonează evacuarea. Se vor utiliza căile de evacuare şi salvare fără pericole. Nu se vor lua alte obiecte (obiecte de vestimentaţie, etc.).

2. 
   Locul de adunare
   

Salariaţii vor fi conduşi la locul de adunare dinainte stabilit pentru fiecare loc de muncă în parte.

2. 
   Informarea pompierilor
   

Pompierii sunt întâmpinaţi de responsabil, instructor sau şeful de catedră (reprezentantul acestuia), care îi informează cu privire la:

• 
  numărul şi locurile posibile din catedră în care mai sunt persoane;
  
• 
  locul unde s-a produs incendiul şi propagarea acestuia;
  
• 
  alte date solicitate de forţele de intervenţie.
  

7. INSTUCŢIUNI PROPRII PRIVIND CIRCULAŢIA PE DRUMURILE PUBLICE

Din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metotologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Capitolul I, „Dispoziţii generale” reţinem:

„Art.2., 9) accident de muncă de circulaţie – accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

10) accident de muncă de traseu:

a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;

b) accident survenit pe perioada pauzei regulamentare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de vla locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul;

c) accidentul survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde îşi încasează salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;”

ART.35. În timpul deplasării de la domiciliu la locul de muncă sau de la locul de muncă către domiciliu, precum şi în timpul deplasărilor în interes de serviciu, toţi lucrătorii trebuie să circule pe traseul şi în timpul normal de deplasare, cu respectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, ale transportului în comun sau pe calea ferată.

ART.36. Orice accident suferit de către un lucrător în condiţiile prevăzute de ART.35, constituie „ accident de muncă de traseu” şi trebuie comunicat conducerii universităţii, imediat.

ART.37. Orice accident de circulaţie suferit în timpul programului de lucru de către un lucrător care se deplasează cu un mijloc de transport, constituie „accident de muncă de circulaţie” şi de asemenea trebuie comunicat conducerii unităţii.

ART.38. Lucrătorul care a suferit un astfel de accident beneficiază de aceleaşi drepturi de protecţie socială ca şi în cazul unui accident de muncă propriu-zis.

ART.39. Pentru prevenirea unor astfel de accidente lucrătorii au obligaţia să respecte regulile de circulaţie şi deplasare prevăzute de reglementările O.U.G. nr. 195 din 12 dec. 2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

ART.40. În calitate de pietonii, lucrătorii sunt obligaţi:

a) să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.

b) pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor;

c) pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector;

d) sunt asimilate pietonilor, persoanele care conduc un scaun rulant de construcţie specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna;

e) să traverseze drumurile publice numai perpendicular pe acestea şi prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje, iar acolo unde acestea lipsesc, numai după ce s-au asigurat că nu există vreun pericol;

ART.41. În calitate de călători în mijloacele de transport, lucrătorii sunt obligaţi:

1. 
   să nu se urce, să nu coboare, să nu deschidă uşile autovehiculului în timpul mersului;
   
2. 
   să nu călătorească pe scările sau părţile laterale ale caroseriei tramvaielor, troleibuzelor, autobuzelor sau ale altor mijloace de transport ori stând în picioare în caroseria autocamioanelor;
   
3. 
   să nu distragă, prin discuţii, atenţia conducătorului autovehicolului de transport în comun.
   

ART.42. Pasagerul care ocupă locul din faţă al unui autoturism este obligat să poarte centura de siguranţă atât în localităţi cât şi în afara acestora;

ART.43. ( Extras din H.G. 1391/2006- Regulamentul de aplicare a O.U.G nr. 195 / 2002)

a) Lucrătorii care circulă pe drumurile publice trebuie să se conformeze regulilor de circulaţie, semnificaţiei mijloacelor de semnalizare rutieră şi semnalelor agenţilor de circulaţie .

b) Lucrătorii nu trebuie să se angajeze în traversarea părţii carosabile decât după ce s-au asigurat că acest lucru se poate face în siguranţă.

c) Semnalul agentului de circulaţie, dat cu braţul ridicat vertical şi/sau cu fluierul, înseamnă „Atenţie, oprire !” pentru toate persoanele care se apropie, iar semnalul cu braţul (sau ambele braţe) orizontal înseamnă „oprire” pentru toate persoanele care circulă din faţă sau spatele agentului...

Deplasarea în campusul universitar şi în incinta organizaţiilor vizitate
ART.44. Deplasarea în campusul universitar se va face pe căile de circulaţie amenajate şi bine întreţinute.

ART.45. Este interzisă deplasarea lucrătorilor prin locuri neamenajate, chiar dacă aceste căi posibile de acces scurtează distanţa între imobilele aflate în campusul universitar.

ART.46. În timpul deplasării prin campus, lucrătorii sunt obligaţi să tină seama de semnalizarea de securitate.

ART.47. Deplasarea se va face astfel încât să se poată evita orice fel de coliziune.

ART.48. Orice lucrător trebuie ca la coborârea scărilor, la deplasarea pe culoare, şi în general în timpul deplasării pe căile de acces, să nu execute alte operaţii ce îi distrag atenţia.

ART.49. Toate căile de acces ale spaţiilor de lucru vor fi menţinute în stare de curăţenie, libere de orice obstacol, pentru a se evita expunerea lucrătorilor la accidente.

ART.50. Circulaţia pe scări se va face respectându-se, printre altele:

• 
  se va circula numai pe partea dreaptă;
  
• 
  se va sprijini de mana curentă;
  
• 
  se va circula atent, păşind pe fiecare treaptă, fără a sări;
  
• 
  în timpul deplasării nu se vor face activităţi care distrag atenţia (cititul,număratul banilor,aprinsul ţigării etc.).
  

ART.51. Atunci când se transportă pachete în braţe , întotdeauna trebuie să se privească în faţă, în direcţia de mers, iar înălţimea pachetelor nu trebuie să impiedice vizibilitatea.

ART.52. Pentru evitarea lovirilor, împiedicărilor etc., sertarele şi uşile dulapurilor trebuie ţinute închise;

ART.53. Pentru că pe timpul iernii se pot forma sloiuri de gheaţă pe şarpantele clădirilor, trebuie ca deplasarea în aceste zone de risc să se facă cu atenţie sporită, până la degajarea acestora de către personalul de întreţinere.

Întocmit,

Ing. Ion APOSTOL

Responsabil SPM