Controversa sionului the controversy of zion

Winston Churchill stia aceasta, când scria: "S-ar parea ca evanghelia lui Hristos si cea a anticristului s-au nascut din acelasi popor; aceasta rasa mistica si misterioasa pare aleasa ca sa dea manifestarea suprema atât a divinitatii cât si a diavolului... De la 'Spartacus' Weishaupt pâna la Karl Marx si pâna la Trotki (Rusia), Bela Kun (Ungaria), Rosa Luxemburg (Germania) si Emma Goldman (Statele Unite), aceasta conspiratie mondiala care vrea sa distruga civilizatia si sa reconstruiasca societatea într-un stadiu retrograd, pe baza de rautate si invidie si cu o nivelare imposibila a tuturor, a crescut într-una. A jucat un rol vizibil si în tragedia Revolutiei Franceze, cum a aratat capabila istorica moderna Nesta Webster. A fost sufletul fiecarei miscari subversive din sec. 19; si acum în fine acest grup de personalitati extraordinare ale lumii întunericului din marile orase din Europa si America i-a pus mâna în beregata poporului rus si-a devenit stapânul absolut al acelui enorm imperiu. N-avem cum exagera rolul acestor evrei internationali, majoritatea lor atei, în crearea bolsevismului si în realizarea revolutiei în Rusia. Rolul lor a fost desigur imens; si probabil ca a fost mult mai mare decât rolul tuturor altor participanti". Aceasta este ultima data când un politician de vaza a spus adevarul despre Rusia sovietica. Dupa aceea toti au spus minciuni, inclusiv Churchill, care a refuzat în 1953 sa permita sa fie dat publicitatii articolul din care am citat mai sus, publicat în The Illustrated Sunday Herald în 20 Februarie 1920 (dupa legea engleza, nu poate fi republicat fara permisiunea lui). Astfel politica guvernelor occidentale s-a bazat de atunci încoace exclusiv pe minciuna, desi informatii corecte au existat si exista. Raportul guvernului Britanic Russia, No. 1, Colectia de Rapoarte despre Bolsevism, contine raportul ministrului olandez Oudendyke, care zice: "Bolsevismul este organizat si facut de evrei, care n-au nationalitate si al caror unic scop este sa distruga pentru interesul lor societatea existenta". Ambasadorul Statelor Unite în Rusia David R. Francis zice si el: "Conducatorilor bolsevici de-aici, care sunt majoritatea evrei si 90 % din ei acum au sosit din strainatate, nu le pasa nici de Rusia nici de alta tara ci sunt internationalisti si ei lucreaza ca sa instaureze o revolutie sociala mondiala". Raportul lui Oudendyke a fost exclus din editiile ulterioare ale rapoartelor oficiale ale guvernului britanic si documentele originale contemporane cu revolutia bolsevica sunt extrem de greu de gasit acum. Autorul a avut norocul sa gaseasca la Robert Wilton, corespondentul ziarului Times, care a fost de fata la revolutia bolsevica, acest raport oficial în starea lui originala nemasluita. Editia franceza a cartii lui Wilton contine lista oficiala a conducatorilor bolsevici (aceasta lista a fost expurgata din editia engleza). Astfel erau în atotputernicul comitet central al partidului bolsevic 3 rusi (cu Lenin cu tot) si 9 evrei; în comitetul executiv ( care dirija politia secreta) 42 evrei si 19 rusi, letoni si georgieni; în comisariatul poporului 17 evrei si 5 ne-evrei. La Moscova politia secreta era condusa de 23 evrei si 12 alte persoane. Pe lista oficiala din 1918-1919 a guvernantilor statului bolsevic, 458 erau evrei, 108 nu erau. Pe vremea aceea s-au constituit asa zise "partide mici de opozitie", asa zise "socialiste" etc., ca sa pacaleasca masele care sub tarism vazusera ca partidele de opozitie fusesera tolerate; si în conducerea acestor pretinse partide de opozitie, 55 erau evrei, 6 nu erau. Cartea lui Wilton contine lista exacta cu toate numele. Cele doua guverne bolsevice de scurta durata din Ungaria si Bavaria din 1918-1919 au avut aceeasi proportie etnica.
Robert Wilton a facut eforturi imense sa spuna lumii adevarul despre ce se în tâmpla în Rusia, a fost persecutat si-a murit putin timp dupa aceea la 50 si ceva de ani. Fusese crescut în Rusia, stia perfect ruseste si cunostea perfect toata tara. Era stimat atât de rusi cât si de englezi, si-a fost de fata la luptele de strada. A raportat exact evenimentele de la începutul guvernului lui Kerenski si pâna în Noiembrie 1917, când a vazut cum un regim evreiesc instaureaza un despotism absolut asupra unui alt popor, de unde continua sa faca revolutie mondiala. Si a vazut cum i se pune calusul în gura si cum nu i se permite sa spuna si sa scrie adevarul. Felul în care i s-a pus lui Wilton calusul în gura este relatat în mod surprinzator chiar de catre cei care au facut-o si anume de catre conducerea ziarului Times în Istoria Oficiala a acestui ziar.
Istoricii oficiali ai ziarului Times îl lauda pe Wilton foarte mult exact pâna în 1917. Apoi dintr-o data ei zic ca Wilton "nu era demn de toata încrederea," ca se plângea de masluirea articolelor lui, ca se plângea de eliminarea stirilor trimise de el. Apoi ziarul Times a început sa publice articole despre Rusia scrise de oameni care nu vazusera Rusia si nu stiau nici limba si nici nimic despre tara, dar nu mai publica deloc articolele lui Wilton. Articolele acestor autori laudau guvernul bolsevic ca fiind un guvern eliberator care promoveaza democratia. (Autorul cartii arata ca el personal, ca corespondent al ziarului Times, a patit exact la fel între 1933-1938). Si tot istoricii oficiali ai ziarului Times arata de ce ziarul Times a avut toata încrederea în Wilton si i-a publicat articolele exact pâna în Noiembrie 1917, ca apoi dintr-o data sa nu mai aiba nici o încredere în el si sa nu-i mai publice scrierile: "Din nefericire pentru Wilton una din stirile lui... a creat în cercurile sioniste si chiar la Ministerul de Externe, impresia ca el ar fi antisemit," zice aceasta istorie oficiala. Cercurile sioniste, zic ei, nu cercurile comuniste; aratând clar identitatea dintre conducerea sionista si conducerea comunista. De ce s-ar supara sionistii, care chipurile nu doresc decât o patrie evreiasca în Palestina, pentru ca un corespondent al ziarului nu vrea sa scrie ca guvernul bolsevic aduce libertatea, fericirea si bunastarea poporului rus? De ce este antisemitism sa critici guvernul bolsevic? Si cum a ajuns de la cercurile sioniste la redactia ziarului Times si la Ministerul de Externe ideea ca lui Robert Wilton trebuie sa i se puna calusul în gura? Chiar istoricii oficiali ai Times-ului arata ca "seful propagandei de la Ministerul de Externe a trimis un document scris de unul din aghiotantii lui la Times în care se repeta afirmatia" ca Wilton este antisemit preluata de la o publicatie sionista; acest aghiotant a fost Reginald Leeper, ulterior ambasador englez în Argentina, care si-a început cariera la minister exact în 1917. Leeper l-a acuzat pe Wilton de antisemitism în Mai 1917, când cariera lui avea o vechime de patru luni. Dar cuvântul lui a fost destul ca sa nimiceasca si sa distruga un om a carui cariera de 17 ani fusese impecabila si demna de tot respectul si toata admiratia. Imediat dupa acuzatia lui Leeper, arata istoria oficiala a Times-ului, ceea ce trimitea Wilton sau "se ratacea pe undeva" sau se lua decizia sa fie ignorat; asa a facut exact acelasi redactor sef cu articolele autorului cartii de fata în 1938. Wilton s-a luptat un timp, trimitând rapoarte adevarate despre ce se întâmpla în Rusia, fiind tratat cu dispret insultator de catre ziarul al carui corespondent era; apoi ca un ultim act în slujba adevarului a relatat într-o carte exact tot ce s-a întâmplat în Rusia în 1917, si-a aratat adevarata fata a regimului bolsevic si insigniile sale: legea contra antisemitismului, legile contra crestinismului, ridicarea lui Iuda Iscariotul la rang de sfânt si iscalitura talmudica în camera în care a fost asasinata familia tarului Romanov.
Prin legea sovietica împotriva antisemitismului (unde "antisemitismul" este ceva nedefinit care poate cuprinde absolut orice), conducerea bolsevica, aproape în întregime compusa din evrei, dadea pedeapsa cu moartea pentru cei care ar cauta sa identifice originile revolutiei; caci a identifica conducatorii ca evrei era un act de antisemitism. Astfel talmudul a devenit legea de baza în Rusia bolsevica, asa cum a devenit încetul cu încetul de atunci încoace în occident. Ca si în faza anti-crestina a Revolutiei Franceze, bisericile au fost darâmate cu dinamita si catedrala Sf. Vasile a fost transformata într-un muzeu anti-crestin. Wilton arata: "Evreii sunt 10 % din totalul populatiei, dar în conducerea bolsevica ei sunt 90 %, chiar mai mult ". Daca în loc de evrei Wilton ar fi zis "Ucrainenii sunt 10 % etc"., n-ar fi fost acuzat si eliminat: acest simplu fapt de a relata în mod veridic un fapt statistic este considerat "antisemitism". Crestinilor li s-a interzis sa stie sau sa spuna simple cifre adevarate.
Un alt avertisment dat crestinilor ca ei sa priceapa ca sub puterea sovietica ei nu mai au dreptul la adevar a fost canonizarea lui Iuda Iscariotul, a carui tradare a avut loc în anul 29 A.D. Si n-are nimic de-a face cu evenimentele din 1917 A.D.; dar conducerea talmudica a revolutiei bolsevice a tinut sa dea aspectul specific al razbunarii talmudice a lui Iehova, masacrelor si uciderilor în masa ce-au urmat; rusii si alti goimi au fost masacrati pentru ca asa a zis Iehova ca trebuie sa pateasca goimii. Un evreu numit Kanegisser a împuscat în August 1918 un alt evreu numit Urisky; acest act a fost pretextul sub care evreul Peters, seful politiei secrete din Petrograd, a ordonat sa se dezlantuie "teroarea de masa" împotriva rusilor în mod specific talmudic; si alt evreu, Zinoviev, a cerut ca 10 milioane de rusi sa fie "anihilati;" aceste masacre ale taranilor rusi care-au urmat în 1919 sunt consemnate în editia originala a rapoartelor guvernului britanic despre bolsevism.
Dar cel mai evident indiciu despre importanta ritualului talmudic în masacrele si distrugerea pe care le-a adus bolsevismul este uciderea familiei Romanov. Wilton este singurul care a consemnat adevarul despre acest masacru, caci toata lumea în afara de el mintea si sustinea ca sotia si copiii mici ai tarului au fost arestati dar "protejati" si au murit apoi de moarte naturala.
În Martie 1917 tarul, respectând constitutia, la sfatul ministrilor lui, a abdicat si timp de un an sub guvernul Kerenski a fost relativ bine tinut în închisoare la Tobolsk de catre niste rusi. În Aprilie 1918 regimul evreiesc a preluat puterea si Romanovii au fost luati de niste soldati straini care nu stiau ruseste, la care rusii le ziceau "letoni", dar care erau în realitate veniti din Ungaria si dusi la Ekaterinburg în muntii Urali unde erau în stapânirea unui evreu, Yankel Yurovsky. De sus pâna jos de-acum puterea teroarei era în mâna evreilor: evreul Yankel Sverdlov conducea Rusia de fapt, fiind seful politiei secrete din Moscova. Aceasta politie la Ekaterinburg era condusa de 7 evrei, unul dintre ei fiind Yankel Yurovsky. La 20 Iulie ei au anuntat ca l-au împuscat pe tar si ca familia lui a fost trimisa undeva "în siguranta". Moscova a aprobat actiunea celor din Ekaterinburg; si tot globul se felicita de umanitarismul cu care au erau tratati sotia si copiii mici ai tarului, care erau morti demult. Adevarul s-a aflat întâmplator când Ekaterinburg a cazut pentru scurt timp în mâinile rusilor albi la 25 Iulie si Robert Wilton i-a însotit. Generalul Diterichs, comandantul rusilor albi, un criminolog rus vestit, Sokolov si Wilton au dezgropat dovezile. Când rusii albi s-au retras Wilton a luat cu el dovezile si le arata detailat fotografiate în cartea lui. Masacrul a avut loc din ordinele si în colaborare strânsa cu Sverdlov din Moscova; s-au gasit dovezile convorbirilor lui telefonice cu ucigasii din Ekaterinburg. Într-una din aceste convorbiri i se raporta lui Sverdlov: "ieri a plecat curierul care-ti aduce ce doresti". Curierul era Yurovsky si se crede ca îi ducea lui Sverdlov capetele familiei Romanov ucise, caci trupurile lor au fost gasite decapitate. Martorii oculari care n-au putut fugi au descris scena; unul din ei a participat la omoruri. Iata ce s-a întâmplat: la 16 Iulie, la miezul noptii, Yurovsky i-a sculat din somn pe tar si familia lui, i-a dus într-o camera la subsol si i-a împuscat. Ucigasii care au tras au fost Yurovsky, 7 complici de-ai lui neidentificati, apoi unul Nikulin de la politia secreta locala si doi puscasi rusi în slujba politiei secrete. Victimele au fost tarul, sotia lui, fiul lui bolnav care nu putea umbla si pe care tarul îl tinea în brate, cele patru fiice ale tarului, apoi patru alti rusi care erau doctorul, servitorul, bucatareasa si camerista tarului. Peretii camerei în care au fost ucisi purtau marturia împuscaturilor si împunsaturilor de baioneta cu care au fost masacrati Romanovii si servitorii lor, când Sokolov si Wilton au examinat-o si-au fotografiat-o.
Înainte de-a pleca din Ekaterinburg Yurovsky s-a laudat ca "nimeni nu va sti vreodata ce-am facut cu cadavrele". Dar s-a aflat totusi. El a încarcat cadavrele în 5 camioane si le-a dus la o mina de fier parasita din padure, le-a taiat în bucati si le-a ars folosind 150 de galoane de petrol. Un oarecare Voikov de la politia secreta din Urali (care venise împreuna cu Lenin din Germania în acelasi tren sa faca bolsevismul în Rusia) i-a dat lui Yurovsky 400 de livre de acid sulfuric ca sa dizolve oasele victimelor. Cenusa si fragmentele de oase au fost aruncate în putul minei, pe fundul careia se sparsese gheata pentru ca cenusa sa se lase la fundul apei si sa nu ramâna la suprafata ghetii; apoi s-a construit si instalat un nou fund al putului minei, deasupra celui vechi. Dar când s-a înlaturat aceasta podea falsa a putului minei s-au gasit imediat ramasitele. Deasupra lor era cadavrul unui câine care apartinuse uneia dintre fiicele tarului. Sub cadavrul câinelui s-au gasit bucati de oase si piele de om, un deget si multe fragmente de lucruri si haine care n-au fost complet distruse. Cei care-au dezgropat ramasitele copiilor tarului au fost uimiti de o mica colectie de pioneze, monezi si foite de staniol; Sidney Gibbes, profesorul de engleza al copilasului tarului le-a identificat ca provenind din buzunarele copilului asasinat. Precautiunile luate pentru distrugerea trupurilor victimelor si înlaturarea urmelor crimei dovedesc ce experienta de criminali de profesie au avut membrii guvernului si conducatorii statului bolsevic. Acestea sunt metodele criminalilor de profesie din Chicago din vremea prohibitiei si a bandelor de criminali din Statele Unite în general.
Acum ca adevarul despre masacrarea sotiei si copiilor tarului n-a mai putut fi ascuns, s-a facut un proces "de ochii lumii" în care "28 de persoane au fost acuzate de uciderea tarului si-a familiei lui". Sau publicat 8 nume (din acei 28); nici unul dintre cei 8 n-aveau nimic de-a face cu masacrarea Romanovilor; apoi s-a afirmat ca 5 ar fi fost executati ca fiind vinovati; acestia, daca au fost sau nu executati, n-au avut nici o legatura cu crima. Asasinul principal, Sverdlov, a fost ulterior ucis la rândul lui de catre complicii lui în cadrul luptelor pentru putere din interiorul bolsevismului si dupa el au mai fost omorâti mii de oameni nevinovati în masacrele dezlantuite de aceste lupte pentru putere bolsevice. Orasul Ekaterinburg a fost apoi botezat Sverdlovsk ca sa imortalizeze crima rituala pe care-a comis-o Sverdlov.
Iata dovada ca asasinarea tarului si-a familiei lui a fost un ritual talmudic: unul din asasini a ramas în camera si-a scris pe pereti inscriptii batjocoritoare în ungureste, în ebraica si-n germana. Printre aceste inscriptii este una care leaga masacrarea Romanovilor de poruncile de distrugere din Thora-Talmud pe care le-au dat levitii. Este o inscriptie scrisa nemteste de cineva care a parodiat versurile poetului evreu Heinrich Heine despre moartea lui Belsatar, regele imaginar caruia i s-a prezis sfârsitul prin scrisul unei mâini nevazute pe perete (vezi cartea Daniil din Vechiul Testament). Zice Heine: "Belsazar ward aber in selbiger Nacht / Von selbigen Knechten umgebracht". Zice bolsevicul talmudist ucigas al Romanovilor: "Belsatsar ward in selbiger Nacht / Von seinen Knechten umgebracht," folosind în batjocura calamburul "zar = tar".
"Marea Revolutie Socialista din Octombrie" a avut loc în Rusia, desi n-a fost ruseasca, dar a avut prieteni si promotori în guvernele si conducerea altor tari. În 1917-1918 politicienii suspusi din vest au început sa dea sprijinul lor comunismului asa cum îl dadeau sionismului. Ajutorarea bolsevismului s-a facut de catre ambele parti beligerante în primul razboi mondial: trupele lor se bateau pe câmpul de lupta, sutele de mii mureau de ambele parti ale frontului, dar conducatorii guvernelor îsi dadeau mâna peste capul trupelor pe care le trimiteau la moarte luptând unii împotriva altora si erau în deplin acord în slujba bolsevismului. Desi sionistii lucrau în special prin presiuni exercitate asupra guvernelor englez si american, statul major sionist era la Berlin; bolsevicii la rândul lor au fost pusi în picioare mai întâi de catre Germania si mai apoi de catre dusmanii Germaniei. Ambasadorul Gerard din Berlin îi spune lui House cum la începutul primului razboi mondial "se trimit înapoi în Rusia acei rusi care sunt revolutionari si erau aici la închisoare, dotati cu bani si pasapoarte, ca sa provoace tulburari în tara lor". Wilton scrie ca hotarârea de a stârni revolutia în Rusia a fost luata în 1915 în mod formal la o adunare a statului major german si austriac. Generalul Ludendorff, seful statului major german, si-a exprimat ulterior regretul pentru ca "trimitând pe Lenin în Rusia guvernul nostru... Si-a luat o mare raspundere. Din punct de vedere militar a fost justificat sa fie ruinata Rusia; dar guvernul nostru ar fi trebuit sa împiedice sa fim si noi târâti în distrugere odata cu ea". Sa zicem ca germanii au gresit, cautând un avantaj militar care a avut consecinte politice grave pe care ei nu le-au prevazut; dar conducatorii americani si englezi, al caror interes militar si politic ar fi trebuit sa fie sa sprijine, nu sa distruga Rusia, care era aliata lor, nu dusman ca în cazul nemtilor, ce justificare au ca au distrus pe aliata lor?
House, atotputernicul fac-totum din Statele Unite, zice ca "bolsevicii le-au aparut maselor rusesti doritoare de pace si pamânt ca fiind primii conducatori care au depus un efort sincer pentru a le satisface nevoile". Dar adevarul despre satisfacerea nevoilor taranilor rusi de-a avea pamânt este ca tarul si guvernul lui au muncit timp de 50 de ani la împroprietarirea taranilor rusi si-au fost asasinati tocmai pentru acest lucru.
In 1917 House l-a instruit pe presedintele american "sa nu faca absolut nimic decât sa-si exprime simpatia pentru efortul Rusiei de-a se transforma într-o democratie virila si sa-i ofere ajutorul nostru financiar, industrial si moral în toate felurile posibile". De remarcat asemanarea dintre frazeologia lui House si-a apologetilor bolsevicilor de la Londra; autorul crede ca aceleasi persoane scriau instructiunile dupa care actionau si vorbeau atât House si guvernul american de-o parte a oceanului cât si ziarul Times si ministerele engleze de cealalta si dupa care a actionat presedintele american Roosevelt în cel de-al doilea razboi mondial. Dar un politician, Winston Churchill, la ora aceea a descris adevarata fata a bolsevicilor: "Ei dispretuiesc asa lucruri cum ar fi natiunea. Idealul lor este revolutia mondiala proletara. Dintr-o lovitura bolsevicii au rapit Rusiei doua lucruri mult dorite: victoria si pacea; victoria pe care aproape c-o detinea si pacea pe care o dorea din tot sufletul. Nemtii l-au trimis pe Lenin în Rusia ca s-o distruga... De-abia sosit acolo Lenin a-nceput sa cheme cu degetul dintr-un colt într-altul tot felul de persoane dubioase din ascunzisurile lor confortabile din New York, Glasgow, Berna si alte tari (de remarcat de unde proveneau "revolutionarii rusi" si cum "au luptat si suferit pentru revolutie") si si-a adunat în jurul lui spiritele conducatoare ale unei secte formidabile, cea mai formidabila secta din lume... Înconjurat de acestia s-a apucat cu o îndemnare diabolica sa distruga fiecare institutie pe care se baza viata statului si natiunii ruse. Rusia a fost distrusa. Trebuia sa fie distrusa..." (discurs în Casa Comunelor din 5 Noiembrie 1919). "Cea mai formidabila secta din lume" zice Churchill; asa a zis si Bakunin cu 50 de ani în urma. Astfel triumfa Dr. Weizmann la Londra si Washington în acelasi timp în care triumfau rudele si prietenii lui la Moscova, rezolvând dezbaterile aprinse la care ca student Chaim Weizmann a participat la Berlin, Freiburg si Geneva, unde el si prietenii lui dezbateau daca trebuie sa se dedice sionismului sau revolutiei mondiale. Dar ambele conlucreaza si servesc aceluiasi scop si ambele au triumfat deodata. Dugdale, care lucra pentru Balfour ca fac-totum, arata: "Lenin si Trotki au preluat puterea în aceeasi saptamâna în Noiembrie 1917 în care nationalismul evreiesc a câstigat. Cu ani în urma Weizmann si Trotki sezusera noapte de noapte în cafenele la Geneva predicând studentilor crezurile lor politice [aparent] opuse. Ambii erau nascuti în Rusia... Si atrageau multimea de studenti evrei când de-o parte a strazii, când de cealalta: Leon Trotki, propovaduitorul revolutiei rosii; Chaim Weizmann, propovaduitorul unei traditii neîntrerupte de 2000 de ani. Acum printr-o coincidenta stranie fiecare si-a vazut visul cu ochii în aceeasi saptamâna". De fapt cele doua "parti ale strazii" din Geneva sunt cele doua brate ale clestelui în strânsoarea caruia se zbate si este zdrobita civilizatia crestina, fiecare brat faurit de un grup de "revolutionari nascuti în Rusia" dar nu rusi de origine.
Pentru Chaim Weizmann si sionistii lui succesul bolsevismului în Rusia a fost o mica încurcatura caci pretentia lor la Palestina se baza pe "persecutiile" pe care le sufereau evreii din Rusia, care "n-aveau o patrie a lor" -- si-acum toata Rusia era a lor! In Rusia evreii erau supremi si "antisemitismul" se pedepsea cu moartea! (De aceea au trebuit suprimati imediat cei care relatau faptele reale despre Moscova, cei ca Robert Wilton). Rabinul Elmer Berger zice "Guvernul sovietic i-a privilegiat pe evrei ca atare... dintr-o lovitura, i-a emancipat pe acei evrei pentru care doar sionismul parea eficace, dupa propovaduitorii sionismului. Dar evreii sovietici nu mai aveau nevoie de Palestina, sau de alt refugiu. Pretextul suferintei evreilor din Rusia, de care s-a prevalat adesea Herzl cautând sa smulga stapânirea Palestinei de la alte puteri, disparuse". Dar acest lucru nu l-a oprit pe Chaim Weizmann, care imediat a proclamat: "Zic unii... ca evreii din Rusia sunt liberi. Nimic mai gresit decât asta. Noi nu ne-am construit miscarea noastra sionista pe suferintele alor nostri nici din Rusia si nici din alta parte. Aceste suferinte nu sunt deloc cauza sionismului. Cauza fundamentala a sionismului a fost si este pe veci straduinta ineradicabila a evreimii sa aiba o patrie a ei". Astfel gura mincinoasa a lui Chaim Weizmann a rostit un adevar în mijlocul tuturor minciunilor lui: adevarul e ca organizatorii sionisti niciodata n-au fost motivati de "suferintele alor lor nici din Rusia nici din alta parte". Lor suferintele evreilor din Rusia sau din alta parte le-au fost totdeauna perfect indiferente. Dar ei s-au prevalat întotdeauna de pretextul acestor suferinte din 1912 pâna azi. Oricât de evidenta este însa minciuna, n-a avut nici o importanta, caci guvernul britanic, cum arata Dugdale, era complet aservit sionismului; nimeni nu mai putea pretinde ca "evreii au nevoie de-o patrie în care sa se refugieze", dar Lloyd George s-a angajat "sa cucereasca Palestina pentru evrei". Un eveniment care l-a ajutat pe Lloyd George a fost ascensiunea lui Hitler, care a ajutat sionismului oferind din nou pretextul "persecutiilor la care sunt supusi evreii", care disparuse odata cu victoria talmudismului în Rusia. Hitler, daca n-ar fi aparut singur, sionistii si l-ar fi creat; asa de perfect se încadreaza el în planurile lor.

Capitolul 33: Liga pentru pace

Odata cu triumful celor doua puteri evreiesti din Rusia, odata cu triumful bolsevismului si-al sionismului, s-a dezvaluit adevaratul scop al primului razboi mondial, scopul pentru care militau si aceste doua brate talmudice: si anume acela de a institui o "federatie mondiala" care sa "preia puterea asupra întregii omeniri" si s-o conduca cu mâna de fier. Masele au început sa fie atâtate (atunci si apoi dupa 25 de ani) sa distruga "dementul din Berlin" tocmai pentru ca el avea intentia sa conduca cu mâna de fier. Dar faptele care erau ticalosie, reactionarism prusac când le faceau nemtii, erau "progres" si idei înalte umanitare când erau poruncite din Washington; ceea ce era ambitie megalomana când era vorba de Kaiser-ul german, era un concept luminat al "noii ordini mondiale" când provenea de la Londra. Politicienii occidentului au devenit mincinosi de profesie. Disraeli a scris în 1832 ca "practica politica în rasarit se defineste prin cuvântul disimulare"; dar aceasta este practica politicii în occident în acest secol si a devenit asa atunci când conducatorii politici occidentali s-au subjugat unui trib asiatic, sionismului si revolutiei mondiale si caracterul lor a capatat caracteristica duplicitatii asiatice.