Coperta, schiţe, hărţi şi caricaturi

CARPAŢII ROMÂNIEI

În marele sistem orogenetic est-vest al planetei noastre, denumit sistemul alpino-himalayan după grupele cele mai reprezentative de munţi din alcătuirea sa, Carpaţii României reprezintă o verigă încadrată între Carpaţii Cehoslovaciei, Poloniei şi U.R.S.S. (Beskizii) la nord şi munţii Balcani la sud. Această verigă este formată de Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali, un inel ce conţine în interior depresiunea Transilvaniei şi care este înconjurat de zonele depresionare ale Tisei, ale Dunării de jos şi dealurile Moldovei, Carpaţii Orientali sînt formaţi din trei şiruri paralele — eruptiv la vest, cristalin la centru şi sedimentar la est; ei se întind de la frontiera de stat a României în nord pînă la Valea Prahovei în sud; zonele depresionare Bîrgău—Dorna—Cîmpulung şi Oituz—Baraolt delimitează grupele Carpaţilor Orientali: grupa nordică, grupa centrală şi grupa sudică (Carpaţii Curburii).

Carpaţii Meridionali reprezintă zona cea mai înaltă a Carpaţilor României, cuprinzînd toate vîrfurile de peste 2 500 m, culminînd cu Moldoveanul (2 543 m). Ei se întind de la Valea Prahovei pînă la culoarul Timiş-Cerna şi se subîmpart în patru grupe delimitate de culoarul Bran—Rucăr, Valea Oltului şi Valea Jiului. Aceste patru grupe sînt: grupa Bucegilor, grupa munţilor Făgăraşului, grupa Parîngului şi grupa Godeanului.

Rocile caracteristice aie Carpaţilor Meridionali sînt sxisturile cristaline, granitul, calcarul şi conglomeratul. Inelul Carpaţilor României se închide cu Carpaţii Occidentali de la Dunăre în sud, pînă la Valea Barcăului în nord; văile adînci ale Timişului şi Muresxului fac Subîmparţirea în munţii Banatului, Poiana Ruscăi şi munţii Apuseni. Formaţi din roci eruptive, cristaline şi sedimentare, Carpaţii Occidentali cuprind cele mai vaste zone carstice ale României în munţii Banatului şi munţii Apuseni.

Fig FT02

Cartea de faţă tratează următoarele zone de alpinism:

Carpaţii Orientali	Schitxa de ansamblu nr.	Schita de detaliu nr.
Munţii Gutîi	118	-
Rarăul	119	-
Ceahlăul	120	-
Cheile Bicazului	121	122... 124
Ciucaşul	98	99
Piatra Mare	97	-
Postăvarul	95	96
Cheile Vîrghişului	100	101
Carpaţii Meridionali
Bucegi	1	2... 69
Piatra Craiului	70	71... 94
Munţii Făgăraşului	102	103
Munţii Şurean	104	-
Masivul Buila-Vînturariţa	105	106... 108
Carpaţii Occidentali
Munţii Banatului	112	-
Munţii Apuseni	113	114. ..117

1. MUNŢII BUCEGI

CARPAŢII MERIDIONALI
Înaintea tuturor masivelor muntoase din România, Bucegii oferă alpiniştilor cele mai multe şi mai variate trasee de stîncă, de la cele mai uşoare pînă la cele de extremă dificultate.

Din vîrful cel mai înalt — Omul, 2 507 m — aflat în nordul masivului, se desprind radiar culmile ce alcătuiesc Bucegii: culmea principală, culmile nordice şi culmea Strunga.

Culmea principală, avînd direcţia nord-sud, formează un „platou" întins cuprins între Valea Prahovei şi Valea lalomiţei. Interesant pentru alpinişti este versantul prahovean cuprinzînd marele abrupt estic al Bucegilor, de l 700 m înălţime.

La poalele acestui abrupt este situată „capitala" alpinismului românesc, orasxul Busxteni. În acest „Sestograd-city" îşi dau întîlnire discipolii pasionaţi ai gradului 6, dar şi marea masă a celor îndrăgostiţi de văile şi brînele pline de farmec ale munţilor.

Abruptul estic al culmii principale, dominat de munţii Coştila, Caraiman şi Jepii Mici, se continuă către nord cu abruptul culmilor nordice Morarul şi Bucşoiul.

Accesul spre abruptul Bucşoiului se face mai uşor din Rîşnov pe Valea Glăjăriei, respectiv pe Valea Mălăeşti.

In sfîrşit, culmea Strunga prezintă zone de abrupt atît către vest — Guţanul, Grohotişul, Strungile Mari (accesibile din depresiunea Bran) cît şi spre est — Bătrîna, Tătarul (accesibile din Valea Ialomiţei).

Trasee de şcoală se găsesc şi în apropiere de Sinaia: Stînca Sf. Ana.

In ceea ce priveşte formaţiunile geologice, în acest masiv predomină conglomeratele calcaroase cu intercalaţii de gresii mai usxor erodabile, dînd naştere brînelor şi surplombelor mari („tavane").

In abruptul culmii Strunga întîlnim calcarul jurasic. De asemenea, Stînca Sf. Ana este o clipă de calcar recifal.

2. COŞTILA (2490 m)

BUCEGI
Primul în Bucegi şi pe ţară, Coştila îşi merită pe deplin locul pe care-l ocupă în clasificarea alpiniştilor. Jumătate din numărul traseelor alpine ale Bucegilor este concentrată în abruptul Coştila, iar poarta principală de intrare a acestui abrupt se află la Refugiul Coştila. Ţancul Ascuţit de lîngă Refugiu oferă căţărătorilor; posibilitatea de a lua primul contact cu conglomeratul Bucegilor. Vizavi de Refugiu, dincolo de Valea Costilei, se ridică Ţancul Mic. Urcînd prin stînga Ţancului Mic pe Vîlcelul Pietros (Uriaşului) se ajunge la baza primului dintre cei patru mari pereţi ai Coştilei: Peretele Vulturilor (Policandrului). Mai la stînga, invizibil de la Refugiu şi separat de Peretele Vulturilor printr-un contrafort masiv pe care cresc molizi, zade şi jnepeni, se află Peretele Văii Albe. Deasupra Refugiului se înalţă Creasta Coştila — Gaalbinele, din care coboară spre sud Peretele Coştilei, iar spre nord Peretele Gălbinelelor. Dar în afara celor patru mari pereţi, Coştila mai oferă alpiniştilor îndrăgitul Umăr al Gălbinelelor, Colţul Gaalbinelelor, Colţul Mălinului, sălbatica regiune a flancului nordic al Cosxtilei privind spre Valea Cerbului, precum şi Peretele Brînei. Pentru cunoaşterea Coştilei se recomandă pentru început parcurgerea văilor şi brînelor, care permit o bună privire de ansamblu fiind totodată accesibile alpiniştilor de orice grad de pregătire.

Coştila - Văi şi Brîne

Baza: Buşteni

Acces:

1. 
   Poteca marcată de la Căminul Alpin — Poiana Coştilei — Poiana Văii Cerbului — Pichetul Roşu — Mălăeşti (triunghi roşu) cu ramificaţii spre Valea Albă (triunghi galben) şi Refugiul Coştilei (bandă albastră).
   
2. 
   Căminul Alpin — Poiana Coştilei — Poiana Văii Cerbului — Valea Cerbului — Omul (bandă galbenă).
   

Nr.crt	Denumirea	Grad
1	Valea Albă	1A
2	Valea Coştilei	1B
3	Valea Gălbinelelor	1B
4	Vîlcelul Secundar al Gălbinelelor	1B
5	Valea Mălinului	1B
6	Valea Colţilor	1B
7	Valea Hornului	1B
8	Valea Scoruşilor	1B
9	Valea Verde	1A
10	Valea Seacă a Coştilei	1B
11	Valea Ţapului	1B
12	Valea Urzicii	2A
13	Valea Caprelor	1B
14	Valea Priponului	1A
15	Brîna Mare a Coştilei	1A

3. ŢANCUL ASCUTXIT

BUCEGI/COŞTILA

Situat în imediata apropiere a Refugiului Coştila, Ţancul Ascuţit oferă trei trasee excelente pentru şcoala de alpinism şi antrenament, chiar pe timp nefavorabil — ploaie şi zăpadă. Promontoriul de la baza Ţancului, denumit ,,Belvedere", serveste drept şcoală pentru învăţarea rapelului. Trasee:

1) Muchia Ţancului Ascuţit (Fisura Întreruptă), de gradul 4 A, începe din partea cea mai de jos a peretelui sudic al Ţancului Ascuţit, din potecuţa ce duce spre „Belvedere".

Pitoanele, vizibile de jos, conduc la un molid, situat la 20 m deasupra bazei. O a doua lungime de coardă de , 20 m se încheie pe o platformă de unde se coboară liber pe faţa estică spre „Belvedere". (Traseul complet mai cuprinde o a treia lungime de coardă pînă în vîrful Ţancului Ascuţit, care însă prezintă un interes redus).

2) Traseul Incepătorului (Traseul ATP) de gradul 3 B este situat tot în faţa sudică a Ţancului Ascuţit, mai aproape de Refugiu decît Fisura Întreruptă. Un piton mare din ţeava marchează începutul primei lungimi de coardă cu dificultăţi de gradul V. Alte două lungimi de coardă (una pitonată şi una de escaladă liberă) conduc în vîrful Ţancului Ascuţit.

3) Traseul Revelion '74. În stînga peretelui, începînd chiar din colţul Refugiului, se află cel mai nou traseu al Ţancului Ascuţit, Revelion 74. Traseul urmează un şir de hornuri şi feţe stîncoase ce se încheie pe vîrful Ţancului Ascuţit.

Coborîrea din vîrf în Valea Cosxtilei este uşoară şi nu necesită asigurare de coardă.

4. ŢANCUL MIC

BUCEGI/COŞTILA

Aflat în imediata apropiere a Refugiului Coştila, Ţancul Mic se ridică la capătul de est al unei creste ce separă Valea Coştilei de amfiteatrul Padinei Vulturilor, cu pantele sale înclinate, bogat înierbate şi punctate cu molizi şi zade de la poalele marelui perete al Vulturilor. Accesul pe vîrful Ţancului Mic, precum şi coborîrea din vîrf se face de-a lungul acestei creste.

Cele 6 trasee alpine de gradul III—V se află în peretele sudic, avînd o diferenţă de nivel de 100—250 m.

Prin peretele nordic decorat de molizi, zade, jnepeni, iarbă şi musxchi conduce un traseu de coborîre în 5 rapeluri succesive. Acest traseu începe de la ultima platformă de regrupare a traseului Fisura Răsucită, la 45 m spre est de vîrful Ţancului Mic.