Cărarea Împărăţiei

Pictarea bisericii din Drăgănescu

Ieşind la pensie, o pensie minoră, în 1968 a început pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, de lângă Bucureşti, la care a lucrat vreme de 15 ani. Părintele Arsenie a pictat-o de două ori, aceasta pentru că, pe alocuri, din pricina lumânărilor, pictura s-a „pangarit” (afumat), după expresia Sfinţiei Sale. (La anumite compoziţii se observă cu uşurinţă cele două straturi picturale.) Aici, cum chiar dânsul spunea, a fost căutat de o „adevărată avalanşă de oameni”.

Pictura de la Drăgănescu nu este una obişnuită, în înţelesul că Părintele Arsenie nu s-a limitat strict la programul iconografic clasic.

Încercând să actualizeze mesajul Evangheliei, Părintele a introdus în pictura de aici, pe lângă scenele clasice, deja consacrate, şi compoziţii de-a dreptul şocante care au un rol vădit catehetic şi care se adresează oamenilor zilelor noastre.

Dacă i s-a interzis să predice, o face acum într-alt chip, cu ajutorul penelului şi al culorilor. Oamenii care-l căutau aveau ce învăţa doar din lectura picturii, care le grăia direct, fără ocolişuri şi pe înţelesul tuturor, „ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”.⁵⁷

„Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus.

E o pictură nouă ca şi predica de atunci.”⁵⁸

Ca „predica” de acum să fie cât mai convingătoare, Părintele, cu splendida-i caligrafie, aşterne pe ziduri, lângă scenele reprezentate, numeroase sentinţe scurte, lămuritoare, care reprezintă o sinteză a gândirii Sfinţiei Sale. Ele nu sunt simple vorbe de spirit, ci mai degrabă sunt aşchiile ţâşnite din coerenţa şi vigoarea unui trunchi cu rădăcini adânci.⁵⁹

Ar mai fi foarte multe de spus şi în ceea ce priveşte felul în care Părintele Arsenie a gândit programul iconografic în ansamblul lui, adică dispunerea fiecărei compoziţii în parte, însă nu acesta este scopul lucrării de faţă. Totuşi, nu se poate trece cu vederea o amplă compoziţie pe care Părintele a zugrăvit-o pe absida altarului. Ea ne prezintă momente „Din viaţa şi patimile Cuviosului Ştefan cel Nou, pe vremea Împăratului iconoclast Constantin Copronimul, care a tiranisit biserica între anii 741-775; Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei sale în 28 ale idelor lui noemvrie, cu vina de pe urmă: «Ştefan mi-a făcut temniţa mănăstire!»”.⁶⁰

Este ştiut faptul că în nici o altă biserică nu este zugrăvită pe absida altarului mucenicia acestui Cuvios, care oricum este destul de rar reprezentată. Deci pictarea ei aici este firesc să ridice semne de întrebare, mai ales că ocupă un loc important în absidă, atât în ceea ce priveşte dimensiunea ei, cât şi în ceea ce priveşte spaţiul pe care se desfăşoară, şi anume cel din dreptul ochilor. Prin urmare, este limpede că Părintele Arsenie nu a pus întâmplător această compoziţie aici.

Nu aş vrea să fiu înţeles greşit şi să se creadă că, în cele ce urmează, doresc să accentuez doar latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie, însă, căutând un răspuns la semnificaţia amplasării compoziţiei cu pricina în acel loc însemnat, nu pot să nu observ asemănările dintre cele două vieţi – a Cuviosului Ştefan cel Nou şi a Părintelui Arsenie – şi mai ales faptul că amândoi s-au săvârşit din viaţă în 28 ale lunii lui noiembrie!⁶¹