Cristian barbosu

5 În prezent, România se situează pe locul al treilea în privinţa numărului de credincioşi evanghelici din Europa (Johnstone 2001, 536). Crişana este situată în partea de vest a Transilvaniei, de-a lungul graniţei cu Ungaria, şi are cea mai mare aglomerare de credincioşi evanghelici (în special baptişti şi penticostali) din România. În urma Recensământului din anul 2002, în oraşul Arad (cu o populaţie de 172.000 de locuitori) există aprox. 17.000 de credincioşi evanghelici adulţi botezaţi (fără a lua în considerare tineretul şi copiii), din care 8.000 sunt baptişti.

6 Biserica din România a „născut” în timpul regimului comunist de mai multe sute de martiri. (http://www.orthodoxnews.netfirms.com/ Romanian, “Romanian Christian Churches Prepare List of Communist-Era Martyrs,” Orthodox News, February, 3rd 2004.

7 „În ciuda faptului că România se bucură de una dintre cele mai numeroase comunităţi de credincioşi evanghelici din Europa, anii de persecuţii, disperarea, legalismul şi diviziunile din interior au lăsat în general biserica slăbită şi oarecum fără viziune.” Dintr-un raport OM din 2002.

8 Mi se pare potrivit să pomenesc aici faptul că eu personal am întâlnit credincioşi şi biserici care adoptă coduri şi tradiţii de o înaltă statură morală aflate chiar la graniţa dintre, dacă nu cumva fundamentate pe practici şi credinţe legaliste, dar care nu condiţionează mântuirea omului de respectivele reguli. În acest caz, eu, personal, le respect convingerile.

9 Procesul de adaptare a Evangheliei la situaţiile (cultura) locală conferă relevanţă mesajului şi creează impact asupra vieţilor celor din cultura respectivă. In alte cuvinte, perspectivele globale ale acelor popoare creează un şablon favorabil comunicării. Întrebările şi nevoile acelei comunităţi sunt un ghid în stabilirea accentelor mesajului. Ar trebui, totuşi, menţionat faptul că forma în care se va prezenta mesajul se poate schimba de la caz la caz (prin acomodare, ajustare) însă contextul revelaţiei biblice rămâne neschimbat. Dean Gilliland, “Contextualization,” în Evangelical Dictionary of World Missions, ed. Scott Moreau (Grand Rapids, MI: Baker Books, 2000)., 225-27; Grant Osborne, The Hermeneutical Spiral (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1991).

10H.I. Marshall, “Culture in the New Testament,” în Down to Earth: Studies in Christianity and Culture, ed. John R.W. and Robert Coote Stott (Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1980), Robert J. Priest, “Missionary Elenctics: Conscience and Culture,”, Missiology: An International Review 22, no. 3 (1994), Robert J. Priest, “Cultural Factors in Victorious Living,” in Free and Fulfilled: Victorious Living in the Twenty-First Century, ed. Robertson McQuilkin (Nashville, TN: Thomas Nelson Publishers, 1997). Bruce Nicholls, Contextualization: A Theology of Gospel and Culture, (Downer’s Grove: IVP, 1979); Charles Kraft, Christianity and Culture, (Maryknoll, NY: Orbis, 1979); David Hesselgrave Contextualization (Grand Rapids: Baker Book House, 1979).

11 Literatura care face referire la faptul că ar fi existat o formă de creştinism Ierusalimo-Iudaic (Petrin) şi o alta a Neamurilor (Paulin) este exhaustivă şi argumente în ambele direcţii există din abundenţă. Aş recomanda câteva cărţi pe această temă: James D.G. Dunn, The Parting of the Ways: Between Christianity and Judaism and Their Significance for the Character of Christianity (London: SCM Press, 1991), Vincent Martin, A House Divided: The Parting of the Ways between Synagogue and Church, Studies in Judaism and Christianity (New York: Paulist Press, 1995)., SCHNABEL Terence V. Smith, Petrine Controversies in Early Christianity, Wissenschaftliche Untersuchungen Zum Neuen Testament 2. Reihe, ed. Martin Hengel (Tubingen: J.C.B. Mohr, 1985), Nicholas Taylor, Paul, Antioch and Jerusalem, Journal for the Study of the New Testament Supplement Series 66 (Shefield, UK: JSOT Press, 1992).

12 Este important de observat faptul că, totuşi, ei nu au făcut compromisuri în ceea ce priveşte doctrina despre mântuire, aici „stâlpii” (Iacov, Ioan şi Petru) sunt perfect de acord cu Pavel în acele privinţe (Gal.2:2,9; Fapte 15), cu excepţia iudaizatorilor de care aceştia s-au disociat (Fapte 15:24).

13In Fapte 16:3 Pavel îl taie împrejur pe Timotei în Filipi, de dragul lucrării sale printre evrei.

14 Există un punct de vedere în general perpetuat între anumiţi lideri baptişti, cum că bisericile evanghelic din Vest, „au degradat” sau „ au poluat” credinţa adevărată şi practica ei, şi că au îmbrăţişat liberalismul şi libertinismul.

15 Strabo şi Herodot menţionează în scrierile lor „ zelul religios” al Geţilor, strămoşii poporului român, (citat în Simion Mehedinti, Crestinismul Romanesc, (Bucuresti: Editura Anastasia, 1995).

16 Prima biserică baptistă din România a fost înfiinţată în Bucureşti de către tâmplarul german Karl Scharschmidt în 1856. Alexa Popovici, Istoria Baptistilor Din Romania 1856-1919, vol. 1 (Chicago, IL: Editura Bisericii Baptiste Romane, 1980), 14.

17 A existat o distincţie clară între sfera publică şi cea privată a vieţii /identităţii individului care a trăit sub regimul comunist în România, distincţie care, fiind o consecinţă directă a totalitarismului, a cauzat separarea celor două sfere şi sinelui. Oamenii erau manipulaţi de sistem, dar ei la rândul lor manipulau sistemul, creând un întreg edificiu bazat pe rapoarte şi statistici false, şi pe o dezinformare deliberată, toate numai pentru a supravieţui. Această stare de duplicitate emana din existenţa cotidiană a cetăţeanului de care trebuia să facă faţă nevoii imperioase de a negocia constant cu structurile regimului totalitar. Gail Kligman, The Politics of Duplicity: Controlling Reproduction in Ceausescu’s Romania (Berkeley: University of California Press, 1988), p.15; de asemenea Denise Roman, Fragmented Identities: Popular Culture, Sex and Everyday Life in Postcommunist Romania (Lanham: Lexington Books, 2003).

18 În multe cercuri este considerat un păcat major să aşezi Biblia pe podea sau să o tratezi ca pe un simplu obiect.

19 După cum a remarcat şi John Stott, în vremea lui Isus s-a întâmplat un caz similar: „cearta care s-a stârnit între Isus şi iudei (Ioan 5:39-40) nu era legată de felul în care ei percepeau Scriptura, ci de felul în care o foloseau... plângerea lui Isus nu făcea referire la ceea ce „voi cercetaţi” ci la ceea ce „gândiţi”. El nu le reproşează faptul că cercetează Scripturile, ci că ei făceau din cercetarea aceasta scop în sine. Ei au ajuns să înţeleagă greşit funcţiunile intenţionate de Dumnezeu pentru Scriptură, şi anume ideea de a îndrepta atenţia dincolo de litera ei, înspre Hristos. ” (Stott, Christ, 95-97).

20 Spre exemplu, susţinătorii şi propagatorii influenţaţi de mişcarea “Free grace” au venit în România chiar în perioada regimului comunist. Alţii, cum ar fi calviniştii extremişti sau unii din mişcarea “seeker sensitive,” au adus cu ei elemente caracteristice teologiei lor specifice, însă nefiind bine ajustate, nu au fost prea bine primite de către credincioşii evanghelici din România. În urma revoluţiei împotriva comunismului din 1989 a avut loc o „invazie” de asemenea misionari sau grupuri venite pe termen scurt.

21 Pentru a-mi echilibra argumentaţia trebuie să menţionez că un studiu similar ar putea fi efectuat pentru a arăta cealaltă extremă a contextualizării (licenţiozitatea, libertinismul, aplecarea spre carnal, toleranţa excesivă, relativismul) care caracterizează multe biserici din emisfera occidentală a lumii noastre, spaţiu geografic în care tendinţele anti-nomianiste diluează atât de mult mesajul salvator încât acesta devine „o altă” Evanghelie.

22 În unele biserici care manifestă tendinţe legaliste regulile bisericeşti sunt „standardul”. Contextualizarea „adevărată” nici măcar nu poate fi luată în discuţie fiind complet interzisă uneori prin hotărâri bisericeşti scrise sau verbale, dar care sunt asemănătoare în conţinut şi autoritate cu Omnium sollicitudinum al Papei Benedict al XIV-lea, prin care în 1744 acesta a interzis orice fel de concesii ale misionarilor săi catolici faţă de cultura locală a Chinei.

23 Generaţia mai tânără (până în 40 de ani) are tendinţa de a dezvolta o perspectivă diferită faţă de sub-cultura bisericii. Mulţi nu-i acordă atenţie, alţii o resping făţiş. Aceasta este o schimbare pozitivă a paradigmei legate de tradiţie şi legalism în Europa Răsăriteană.

24 De exemplu, calvinismul, dezbaterile escatologice, dispensaţionalismul vs. teologia legământului, „free grace” vs. domnia lui Hristos, etc.

25 Am descoperit o mulţime de similitudini de caz în interacţiunile mele cu pastori din Rusia, Ukraina, Moldova, America Centrală şi de Sud.

26 Într-un studiu efectuat în 2000, din 30 de necredincioşi chestionaţi, 21 asociază termenul cu reguli, 11 cu ipocrizie religioasă, 9 cu stricteţe, 6 cu îngustime a minţii/obtuzitate, 13 cu o sectă sau un cult, 1 cu poliţienism comportamental, şi 1 cu persoane obsedate de reguli. În numeroase cazuri, unele etichetări se suprapun.

27 Stefan Ulstein exemplifică numeroase cazuri (interviuri) de oameni care obişnuiau să meargă la biserică dar care au părăsit credinţa ca urmare a presiunii legaliste exercitate de către bisericile lor. Stefan Ulstein, Growing up Fundamentalist: Journeys in Legalism & Grace (Downers Grove, IL: Intervarsity Press, 1995).

28 Există o mare asemănare cu Iudaismul Celui de-al Doilea Templu, şi regulile lor legate de mântuire.

29Perspectivă similară cu cea din iudaism, din punctul de vedere al lui E. P. Sanders, E. P. Sanders, Paul and Palestinian Judaism (Philadelphia, PA: Fortress, 1977), 419-28.

30 Dacă cineva ar dori să studieze viaţa bisericii din Ierusalim/Creştinismul iudaic din primele doua secole, va observa dispariţia graduală a acestui aspect al Creştinismului. Singurele grupări evreieşti care au supravieţuit în istoria bisericii au fost mai degrabă reduse ca număr, izolate, şi efemere în timp, iar unele au fost considerate sectare sau eretice de către părinţii bisericii primare (Ebioniţii, Elkesaitii, Cerinthianii; vezi, de asemenea Ignatius, Phil.6, Mag.8ff; în AD 190, Victor, episcop al Romei, şi Polycrates, episcop al Efesului, precum şi Irenaeus nu recunosc aceste grupări ca parte a creştinătăţii. cf. Eusebius Ecc. Hist.5.23).

31 Alves, Protestantism, 147.

32 Kenneth Kirk, The Vision of God (New York, NY: Harper & Row, 1966).

33 Stănculescu descrie dorinţa de puritate a credincioşilor evanghelici români ca fiind „canalizată înspre respectarea unui cod moral extrem de strict, care respinge alcoolul şi tutunul, sau purtarea de bijuterii, respectarea cu stricteţe a Zilei Domnului şi practicarea unei discipline bisericeşti severe.” (Romanian, 369)

34 John Stott are mare dreptate când afirmă: „Ceea ce înţelegem noi prin ‘nu atinge, nu gusta, nu lua’ (Col. 2) a devenit, în multe cazuri, ‘nu fuma, nu bea, nu dansa.” John R.W. Stott, Christ the Controversialist (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1970), 86.

35 Comunităţile de farisei erau construite pe reglementări/porunci de tipul „Tu să...” şi „Tu să nu....” În urma unor calcule, s-a ajuns la concluzia că Legea conţinea 248 de porunci permisive (de tipul „Tu să...” ) şi 365 de prohibiţii („Să nu....” ), adăugând la cele deja existente câteva producţii proprii pe care le-au numit „legi preventive”. Numai pentru Sabat ei aveau mai mult de 1.500 porunci suplimentare!

36 Wayne Oates, “Legalism and the Use of the Bible,”, Pastoral Psychology (1973): 38.

37 „Pentru că iudeu ne este cel care se vede în afară; nici cel ce se face prin tăierea împrejur, care este un semn exterior al trupului său: ci iudeu este cel care trăieşte/simte iudaismul în inima sa” (Rom. 2:28-29). O lucrare monumentală care studiază felul în care s-a raportat Isus la asemenea probleme pe care le întâlnim în Evanghelii este cea a lui William Loader. Jesus and the Fundamentalism of His Day. (Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2001).

38 David Malone, “Virtue,” in Encyclopedia of Fundamentalism, ed. Brenda E. Brasher (New York, NY: Routledge, 2001), 503.

39 Edward Dobson, “Seven Characteristics of Legalism,”, Fundamentalist Journal (1987): 12.

40 Stott, Christ, 156.

41 Ibid., 159.

42 Kirstin Vander Giessen-Reits, “Blessed Are Those Who Are Persecuted,”, Catapult 3, no. 3 (2004).

43 David R. Miller, Breaking Free: Rescuing Families from the Clutches of Legalism (Grand Rapids, MI: Baker Book House, 1992), 156.

44 Tilden Edwards, Spiritual Friend (New York, NY: Paulist Press, 1980), 15, Koehler, “Legalism in an Evangelical Church,”.

45 Koehler, “Legalism in an Evangelical Church,”.

46 Ibid, 135.

47 Miller, Breaking, 11.

48 Koehler, “Legalism,” 131.

49 Acest stil de viaţă „lumesc” nu a fost acceptat în Societatea de Prieteni ai quakerilor. Cele ce urmează sunt exemple de asemenea stil de viaţă „lumesc”, citate la o întâlnire a femeilor care s-a ţinut la York în 1718: „Dorim o schimbare a lucrurilor în această privinţă...după cum urmează: a robelor/hainelor Prietenilor (n.tr. ei îşi spuneau Friends, în traducere Prieteni) care sunt indecente, o parte prea lungă, peste alta prea scurtă, cu tăietură la mâneci; şi astfel Prietenii ar trebui să ajungă la o stabilitate, şi să fie mulţumiţi cu forma şi tiparul înspre care ne conduce Adevărul, fără a se schimba după cum se schimbă lumea; de asemenea şorturile negre şi colorate de mătase şi muselină, precum şi gluga/căciula sau baticul nu trebuie să fie prea lungi sau prea late.” Un alt exemplu se referă la pietrele funerare din cimitire: ar trebui oare ca Prietenii să şi le facă? Să fie plate, sau ridicate în sus? Ce să se scrie pe ele, sau ar trebui să se scrie ceva: doar numele, sau şi date personale? „Ceea ce se întâmpla în perioada aceasta în istoria Prietenilor era o schimbare a direcţiei dinspre aşteptările pline de curaj de a cuceri lumea pentru Hristos, înspre frica de a fi infiltrat de lume şi de spiritul ei – o schimbare de intenţie de la ofensivă spre defensivă.” L.A. Kirk, “Legalism or Permisiveness: An Inescapable Dillema,”, The Christian Century 97 (1980): 434-38.

Anabaptiştii au început în secolul al XVI-lea cu acelaşi tipar al unui stil de viaţă distinctiv, cu râvnă pentru evanghelie, deschidere/prietenie, unitate în devoţiune, persecuţii şi succese. Totuşi, pe la începutul istoriei lor, s-a iscat între ei o mare frică de contaminare cu lumea, atitudine care poate fi regăsită până azi la amişi şi menoniţii huterieni. (ibid., 435)

50 Ibid., 436.

51 Laurent J. La Brie, “The Cost of Legalism,” Vox Domini Church Bulletin, July 15 2001