Cristos, binele, adevărul spre o teologie mai aproape de real

CALEA CĂLUGĂRIEI

Mulţi oameni identifică greşit „viaţa spirituală” cu cea dusă în călugărie, sihăstrie.

Din punctul de vedere al spiritului, viaţa spirituală are însă alt înţeles. De-a lungul multiplelor sale reîncarnări, spiritul îşi alege mereu alte genuri de experienţe terestre, pentru a-şi completa suma de cunoştinţe necesare avansării spirituale. Aproape fiecare spirit se încarnează, la un moment dat, într-un om (femeie sau bărbat) care va deveni călugăr, sihastru, pustnic. Ai zice că este un „must have”. Desigur, această experienţă nu-i asigură imediat „mântuirea, salvarea sau eliberarea” promisă de calea spirituală urmată de el. Vor urma alte vieţi în care va cunoaşte alte experienţe umane diferite. Deci, a urma cu succes o cale spirituală, ca om, nu te asigură că eşti pregătit să părăseşti imediat, ca spirit, planul Pământului. Experienţa vieţii în călugărie este doar una dintre multele experienţe fundamentale necesare.

Voi numi câteva alte „arhetipuri” pe care spiritul are şansa să le asimileze cât timp se află întrupat: înamoratul, mama, capul de familie, războinicul, supravieţuitorul în condiţii grele, modestul meseriaş, aristocratul, medicul, artistul de scenă, artistul de interior, eruditul, comerciantul, omul legii, exploratorul, educatorul, cel cu ocupaţii paşnice curajoase, cel aflat în condiţii umilitoare, intermediar al spiritelor, cultivator al pământului, administrator, servitor-ajutor etc. Fiecare arhetip are numeroase manifestări practice, de exemplu „medicul” poate semnifica doctor cu diplomă, asistent medical, şaman, vraci, terapeut energetic ş.a. Omul poate experimenta mai multe arhetipuri simultan, de exemplu, medic şi muzician (în timpul liber). Viaţa omului e foarte complexă şi îi poate oferi nenumărate surprize, plăcute sau neplăcute, care îmbogăţesc experienţa acumulată de spirit.

Desigur, fiecare experienţă trebuie trăită atent şi profund, pentru a învăţa ceva din ea. De aceea, pentru un om oarecare, calea sa spirituală nu constă în eliminarea trăirilor lumeşti şi aspiraţia doar către idealuri absolute, de neatins. Cei dedicaţi, în această viaţă, experimentelor metafizice vor neglija, poate, celelalte experienţe mundane, dar asta e doar misiunea acestei vieţi. Încarnările viitoare pot avea alte tematici şi repere.

În general, păcatul nu este că guşti din viaţă, că te întristezi sau că te bucuri – acestea sunt experienţe obligatorii pentru spirit. Că doar eşti om, nu înger diafan! Dar, pe lângă atâtea trăiri lumeşti, suntem datori să ţinem cont şi de spiritul nostru, din când în când sau chiar mai des. Nu viaţa în condiţia umană este o pedeapsă, ci faptul că nu suntem conştienţi de cine se află în spatele personalităţii noastre aparente. Că nu vrem să ştim cine suntem cu adevărat. Aceasta ar fi semnificaţia legendei alungării din paradis a lui Adam şi Eva. Ignoranţa spirituală ne separă de paradisul ideal, ignoranţa spirituală este adevăratul nostru „păcat”.

Viaţa spirituală nu vine în contradicţie cu cea comună, laică. Ele pot coexista armonios, iar pentru asta avem nevoie doar să reflectăm mai des la întrebarea „Cine sunt eu cu adevărat?”. Găsind răspunsul, ne trezim spiritual şi ne iluminăm restul vieţii ce o mai avem de trăit.

 

MÂNTUIREA ŞI REÎNCARNAREA

Spiritele sunt specializate. Încă de la crearea lor, au urmat un lanţ de reîncarnări specifice, ca să-şi dezvolte mai ales anumite însuşiri. Desigur, au existat şi vieţi destinate echilibrării anumitor excese ori carenţe, dar, per total, au căpătat o amprentă spirituală de un anumit tip. Nimeni nu e priceput la toate. Există, de pildă, spirite specializate în operarea materiei grosiere sau în comportamentul războinic. Fiecare spirit este mândru de calităţile sale diferite, necesare conducerii treburilor universului. Încarnarea în condiţia umană, deşi deseori dureroasă şi ducând la impurificare morală (karmă negativă), este necesară pentru căpătarea de experienţe utile. Nu trăim doar pentru a ne purifica spiritul, căci atunci ar fi fost mai simplu să nu ne încarnăm niciodată! Trăim ca oameni mai ales pentru a ne îmbogăţi cu experienţe.

Desigur, preluăm şi riscul major de a ne încărca bagajul karmic cu multe nenorociri. Şi începem să realizăm dramatismul vieţii pe Pământ, unde niciodată nu poţi fi mulţumit pe deplin, căci suferinţa este omniprezentă. Atunci simţim pe propria piele ce bine ar fi fost dacă ne-am fi încarnat pe o planetă superioară, unde sunt mai puţine probleme existenţiale! Tânjim din ce în ce mai intens către o eliberare de acest plan terestru zbuciumat, iar asta se observă în comportamentul omului spiritual. Idealul eliberării de karmă şi reîncarnare, dacă este însoţit de fapte spirituale pe măsură, se concretizează prin mutarea spiritului nostru pe altă planetă, unde vom începe un alt ciclu de întrupări, de data aceea în fiinţe mult evoluate. Nu poate fi vorba de o ştergere imediată a întregii karme şi nici a obligaţiei de reîncarnare, ci doar de o mutare pe un nivel mai înalt.

Mulţi învăţăcei într-ale misticii preiau concepţia învechită că evoluţia spirituală înseamnă să lucrezi intens ca să nu te mai reîncarnezi. Deşi în povestirile orientale se vorbeşte de multe ori despre acei „boddhisattva” sau „avatari” (fiinţe eliberate, care se reîncarnează din proprie voinţă), deşi spiritele desăvârşite ale lui Isus Cristos şi al Fecioarei Maria s-au întrupat printre păcătoşi, greu îşi schimbă oamenii părerea că nu ei înşişi pot decide dacă spiritul lor se va mai reîncarna sau nu. Încă mai au impresia că, prin asceze sau giumbuşlucuri tantrice, vor ajunge în Împărăţia Fericirii Nemuritoare. Dacă viaţa lor a fost în acord cu etica cosmică, atunci, da, vor ajunge într-o lume superioară a spiritelor (nicidecum cea mai înaltă, căci etapele evolutive nu pot fi sărite, ci parcurse din treaptă în treaptă). Dar, chiar şi atunci, reîncarnarea este obligatorie. Diferenţa stă în posibilitatea spiritului superior de a-şi alege cât mai liber părinţii, mediul, timpul încarnării, destinul (ceea ce, să recunoaştem, face o mare diferenţă!).

Idealul indian al ruperii lanţului reîntrupărilor este la fel de fals ca şi mântuirea definitivă propusă de creştinism. Pentru spiritul evoluat, vor urma cu siguranţă alte reveniri mai fericite, mai împlinite pe Pământ sau pe alte planete. Nu există niciun motiv să nu o mai facă, nicio directivă a Divinităţii să rămână în Ceruri, nicio dorinţă a spiritului de a nu mai acţiona în lumea materială...
17 iulie 2012