Curcubeul acea „deplinătate spontan-creatoare a fiinţei

270

cuprinsese din nou, neînfrînată, după- ce, în căluşei, trecuseră nebuneşte peste capetele mulţfmii. După mîndrie avea nevoie de tihnă, de mîngîiere, eăci mîndria şi dispreţul o dureau cel mai tare.

— Hai să stăm jos .un pic, zise ea.

Se-aşezară neobservaţi în ultimul rînd, în întuneric. Ea se uita cît de murdar şi dezordonat lucrau zidarii. S-auzeau stri­găte şi vorbe urîte. Ecoul răsuna dezolant.

Skrebensky stătea lîngă ea. Ei i se părea totul minunat, chiar dacă era îngrozitor. Lumea se prăbuşea, iar ea şi el, nelegiuiţi, se căţărau, teferi şi nevătămaţi, pe ruine. Stăteau lipiţi unul de altul şi ea-i simţea influenţa. Dar era bucuroasă. Ii plăcea să-i simtă apăsarea trupului, ca şi cum fiinţa lui o-ndemna la ceva.

Cînd merseră spre casă, el stătu lîngă ea în docar. Fără cuvinte, o luă de mină, pe sub covoraş, şi, privind spre drum fără să vadă nimic, cu sufletul numai dorinţă, începu să-i desfacă nasturii de la mănuşă cu o mînă şi-i trase puţin mănuşa, dezgolindu-i mîna cu grijă. Iar degetele lui, care umblau atent, c-o fineţe instinctivă, pe mîna ei, o făcură pe fată să simtă că-şi iese din minţi de-atîta plăcere voluptoasă. Mîna lui aşa de minunată, sensibilă ca o vietate, lucra cu dibăcie în beznă, scoţînd mănuşa Ursulei şi dezgolindu-i palma, degetele. Apoi mîna lui o cuprinse pe-a ei, aşa de hotărît, aşa de aproape, de parcă mîinile lor se contopiseră în unul şi acelaşi tot. între timp el se uita pe drum şi la urechile calului. Ea stătea lîngă el, căzută-n extaz, strălucitoare, orbită de o lumină nouă. Nici unul nu scotea o vorbă. Dacă-i priveai din afară, erau total separaţi unul de altul. Dar între ei era amalgamul care-i unise, strîngerea de mînă.

Apoi, vrînd să pară indiferent şi lipsit de profunzime, el îi spuse cu un glas ciudat:

— Cînd stăteam în biserică, mi-am adus aminte de Ingram.

— Cine-i Ingram? întrebă ea.

Şi ea vroia să pară calmă şi lipsită de profunzime, dar ştia c-o să vină ceva nepermis.

— E şi el cu mine la Chatham, tot ofiţer inferior, dar are-un an mai mult.

— Şi de ce ţi-aj adus aminte de el cînd eram în biserică?

— Avea o iubită la Rochester şi «totdeauna stăteau într-un anume colţ al catedralei ea să se iubească.

— Ce frumos! exclamă ea.

Nici unul nu-riţelesese ce trebuia de la celălalt

— Totuşi erau şi dezavantaje. Omul de la biserică a Acut mare scandal pe chestia asta.

271

— Ruşine s£-i fiet De ce să nu stea în catedrală?

— Bănuiesc că toţi au zis că-i profanare, în afară de tine, de Ingram şi de iubita lui.

— Eu nu zic că-i profanare. Eu zic c-aşa trebuie, iubirea să intre în catedrală.

Spuse asta aproape sfidător,, înciudîndu-se pe propriul ei suflet.

El tăcea.

— Şi era drăguţă?

— Cine? Emily' Da, era drăguţă. Era modistă şi nu putea să apară pe i stradă cu Ingram. Zău că era trist. Omul d,e la biserică i-a tot urmărit, a aflat cum îi cheamă şi-a făcut un tărăboi, mamă, mamă'. După asta toată lumea vorbea de ei.

— Ea- ce-a făcut?!

— S-a dus la Londra, la un mare magazin. Ingram tot mai merge s-o vadă.

— O iubeşte?

— Păi se-mplineşte un an şi jumătate de cînd e cu ea.

— Şi cum arată fata?

— Emily? Micuţă, gingaşă ca o floare şi cu sprîncene fru­moase.

Ursuta căzu pe gîndurL Parcă era o poveste adevărată de dragoste din lumea de-afară.

— Toţi bărbaţii au iubite? întrebă Ursula, uimită şi ea de-atîta îndrăzneală.

Dar mîna ei era tot prinsă într-a lui şi chipul lui avea încă aceeaşi mobilitate a calmului exterior.

— Pomenesc mereu de una sau de alta, toate extraordinare, şi se-mbată turtă ca să-şi poată da drumu' la gură să vorbească de ele. Cei mai mulţi o-ntind la Londra cum au o clipă liberă.

— Pentru ce?

— Ca să meargă la vreuna din tipele alea extraordinare.

— Ce fel de ţipe?

—- De tot felul. în general, numele se schimbă destul de des. Unul din colegii mei e de-a dreptul nebun. Are-ntot-deauna o valiză gata pregătită şi-n clipa cînd îi dau drumul, o zbugheşte la gara cu valiză cu tot şi se schimbă în tren. Indiferent cine-ar fi în compartiment, îşi scoate iute tunica şi se-mbracă măcar de la brîu în sus.

Ursula tremura de uimire.

— Da' de ce se grăbeşte aşa? întrebă ea.

— Bănuiesc ca se gîndeşte la o femeie.

Pe Ursula o trecură fiori reci. Şi totuşi lumea asta a patimii nelegiuite o fascina. I se părea splendidă nechibzuinţâ asta. Acum începea aventura vieţii ei şi i se părea minunată.

272 r-—N

în seara aia rămase la Marsh pînă după înnoptat. Skre-bensky o conduse acasă. Căci ea nu putea să se-ndepărteze je _el. Aştepta, aştepta mai mult.

Ei mergea alături de ea. La fel de tăcut şi atent, o prinse de după mijloc şi-o trase uşor pînă cînd ajunse s-o strîngă Iîngă [. Ea parcă plutea abia atingînd pămîntul. El îşi apropie faţa de ea şi ea, cu capul culcat pe umărul lui, îi simţi răsuflarea calda de obraji. Apoi uşor, uşor de tot, buzele lui îi atinseră obrazul şi ea se simţi purtată pe aripi de căldură şi de întu­neric.

Ea mai aştepta ceva, aştepta ca Frumoasa din Pădurea Adormftă. El îşi apropie din nou faţa de a ei şi ea-i simţi buzele calde pe obraz. Se opriră şi statură nemişcaţi sub copaci în vreme ce buzele lui zăboveau pe obrazul ei ca un fluture care nu-şi poate lua zborul de pe o floare. Ea se-ntoarse venind cu sînii un pic mai aproape de el, el o cupnnse-n braţe şi-o trase Iîngă el, lipită de trupul lui.

Apoi, în întuneric, îşi apropie uşor gura de-a ei şi buzele lor se atinseră. Ei i-era frică. Stătea nemişcată, simţmdu-şi buzele lipite de-ale lui. Apoi el şi-apropie gura şi mai tare, desfăcîndu-i buzele. Atunci, un vulcan fierbinte, pîrjohtor, începu să erupă-n ea. Ursula-şi desfăcu buzele şi se-apropie mai tare de el. Buzele lui veneau uşor, dar tot mai tare, ca valuriie mării, pînă cînd, scoţînd un ţipăt, fata i se smulse din braţe.

Ezitînd, o porniră mai departe, tremurînd ca nişte umbre pe sub frasinii de pe deal, pe unde mersese bunicul el cu narcisele galbene ca să facă cererea-n căsătorie şi pe unde mama ei se plimbase cu tînărul ei soţ, lipită de el, întocmai cum Ursula se plimba acum lipită de Skrebensky

Ursula se duse la culcare radiind căldură, ca şi cum zorii -ţîşneau din ea, susţinînd-o. Dormi adînc şi bine, o, ce bine' Dimineaţa se simţea proaspătă ca un spic de grîu, trumos •Mirositor, drept şi plin de roduî pămîntului.

Tinerii se iubeau mai departe, pierduţi încă în uimirea de la început. Ursula nu suflă o vorbă nimănui. Era cufundată cu totul în lumea ei.

La şcoală avea o prietenă liniştită, gînditoare şi serioasă,

Şthel. Lui Echel o să-i spună ea toată povestea. Ethel o asculta

'sorbită în timp ce Ursula îi împărtăşea secretul ei O, era

^l?a de blînd, aşa de delicat' Vorbea ca una cu multă expe-

^r'enţâ.

Ce crezi, Ethel, o întrebă Ursula,. e râu dacă laşi un să te sărute? Să te sărute de-adevăratelea, nu aşa... Depinde, zise Ethel.

, ₈ 273
M-a sărutat cînd ne plimbam pe sub frasinii de pe dealul ; Şi Skrebensky ieşi după ea fără să ţină cont de ce-ar >ssethav Crezi c-am făcut rău⁷ trebui să simtă.

„,— ^>------------------_r-----------_r

din Cossethay Crezi c-am făcut rău⁷

— Cînd?

Joi seara, cînd mă conducea acasă. Da' erau sărutări de-adevăratelea, zău că de-adevăratelea. El e ofiţer la armată. ~~ Cît era ceasul? întrebă Ethel cu o intenţie precisă. .. Nu ştiu... vreo 9 jumate. Linişte.

— Cred c-ai făcut rău, spuse Ethel, ridicînd capul în semn că nu mai era timp de pierdut. Nu ştn cine e.

Spusese totul cu dispreţ.

— E jumătate polonez şi

că e lord. Bunica a fost pnerena cu icuai nn.

Dar cele două prietene se duşmăneau. Ai fi zis că Ursula vroia să se depărteze de cunoştinţele ei, vorbind despre legă­tura ei cu Anton, cum îi spunea acum.

El venea des la Cossethay fimdcă mama ţinea mult la el. Anna Brangwen era un fel de grande dame cu el.

— Copm nu s-a culcat încă? făcu Ursula arţăgoasă cînd intră în casă cu tînărul.

— Or să se culce într-o jumătate de oră, spuse mama. N-ai nici un pic de linişte aici, izbucni Ursula.

trebui să simtă.

în atelier se jucară de-a sărutatul, sărutatul de-adevăratelea. Rrâ un joc nemaipomenit de frumos. Ea se-ntoarse spre el rî-zînd: era ca o provocare. El acceptă provocarea pe loc. îşi împleti degetele prin părul ei şi, încet, sprijinindu-i capul cu mina înfăşurată-n păr, o aduse cu faţa mai aproape de el, puţin cîte puţin, în vreme ce ea rîdea cu răsuflarea tăiată de atîta provocare, iar ochii lui străluceau, răspunzîndu-i, plini de bucuria jocului. El o sărută, impunîndu-i voinţa lui şi ea îi dădu să­rutările înapoi, făcîndu-l clar să-nţeleagă că vrea să se bucure

în Anglia asta-nseamnă de el cu tot dinadinsul. Ştiau amîndoi că jocul era îndrăzneţ,

nechibzuit şi primejdios, căci se jucau fiecare cu focul, nu cu dragostea. Un soi de dispreţ pentru lumea-ntreagă o făcea să rămînă-n joc: o să-l sărute fiindcă asia vrea ea. Şi-o îndrăzneală diavolească, un soi de cinism, îşi lua revanşa în el.

Se-ntoarseră la părinţi, în bucătărie, făcîndu-se că nu s-a întîmplat nimic. Dar ceva se stîrnise în amîndoi şi n-aveau cum să-i domolească puterea. Era o afirmare magnifică din partea amîndurora-. el se afirma în faţa ei, se simţea bărbat, pînă la înfinit şi irezistibil; ea se afirma în faţa lui, se ştia dorită la infinit şi, deci, infinit de puternică.

în după-amiaza următoare, cînd el apăru ca o sălbăticiune

asta.

— iN-ai nil_l UI1 pic uc uniune aii-i, i*/i/n>-n» _w*—~~_-

— Ursula, copm trebuie să şi trăiască, îi replică mama ^ „. -u_r«-«m«u» uwuaioare, cina el apăru ca o sălbăticiune Nici Skrebensky nu era de acord cu Ursula în privinţa in căutare de pradă, Ursula merse cu el spre biserică. Taică-său

în

De ce trebuia să fie-aşa de pisăloagă?

Dar Ursula ştia că el nu crescuse cu furnicarul de copii.

jurul lui. El se purta curtenilor faţă de maică-sa, iar «j

t™-.„ „. ,]„,<-,,o*-q într-o Rrandwpn si

,_{p mî}_. j-_ * 7 ~™"~ ~" "-l ^f^ic "««iu. îaica-sau

Lo riv f ^m " ?^{ai mult Pe d Şi maică}"^sa se-nversuna ^potriva ei, dar arnindo. erau, bineînţeles, îngăduitori si nu mişcau nici un deget ca să nu-i supere.

intrS k- ^ami" i ^{Pnn dmitir}' ^Ursula ?^! Skrebensky, şi «tttaia-n biserica sa se-ascundă de lume. înăuntru era mai

_____ ^{decit afară}- ^unde soarele strălucea încă, dar lumina

mascheze. Uneon aveau discuţii scurte, dar nu era nici un ~ -""^Cl* care se strecura prin dantelăria de piatră îţi dădeau un de comunicare între ei. Utsula se bucura că taiCă-sau se retrag* j ««ment odihnitor de linişte. Ferestrele ardeau cu flăcări

din faţa tînărului. dantelări ^f™'- ^{erau Ca nişte dra}P^erii superbe în spatele Era mîndră că Skrebensky vine la ei m casa. Indiferent ««uiteian,., i_ *------- .,_._,,-

lui molatică o enerva, dar o şi vrăjea. Ştia că era rezulta»

în jurul lui. El se purta curtenilor faţă de maiCasa,

îi răspundea cu prietenie şi degajare. Intre Brangwen şi Wc» w _an biserică să se-ascundă de lume. înăuntru era mai bensky era o tăcere pe care nici unul dm ei nu ştia cum s-e m _mc decît afară, unde soarele strălucea încă, dar lumina mascheze. Uneori aveau discuţii scurte, dar nu era nici un w ^ reta care se strecura prin dantelăria de piatră îti dădeau un de comunicare între ei. Ursula se bucura că taica-sau se retrag* ^ j«"nent odihnitor de linişte. Ferestrele ardeau cu flăcări

_--------------------. _ - , . , :if ^.f'^T^ot du-_{si n}?.^l0₁^{c minunat de} rendez-vous, spuse el, şoptit, rotin-

spiritual de laisser-aller combinat cu marea lui vitalitate de o» u şi privirile. ^{f F}

tînăr Dar totuţi o enerva grozav. _n ?' ^r°ti şi ea privirile prin interiorul atît de familiar. întu-

Şi ea trebuia să dovedească ce putere are. it-a^J¹ nemişcarea îi dărură fiori reci. Dar ochii-i ardeau

- Vroiam să-ţi arăt figurinele dm lemn pe care le- ^ «ta îndrăzneală. Aici, chiar aici, o să-şi afirme minunatul şi

făcut eu, spuse. deschid " ^ ^ ^femeie' ^{exact în locul ăsta}- ^Aici o să-şi

- Sînt sigur că nu merită, se băga tatăl. _mai ,£*.*«»«» feminităţii ca o flacără, în întunericimea asta

- Vrei să le vezi⁷ întrebă ea, îndreptindu-se spre ^ s;:.^na„^de Patimă decît lumina.

Cu trupul, el se şi ridicase de pe scaun, deşi, după exp ^ at_{ură o chpă Ja distanţă) apoi se}._{ndreptară unul}

V^U HUpu»i \^x w*v, yi n -|--i--mn i i , —

feţei, părea că vrea să le dea dreptate părinţilor. - Sînt în atelier, spuse Utsula

^aldjf n + ■ r^v* "~ "w»v-pw"a Uliul apic

¹¹ cuprin _u^{atmgerea pe care} ?^{Uo dorise atît de mult}- Ursula 'nse-n braţe, se hpi de el şi, cu mîinile pe umerii, pe

274

275
spatele lui, părea că simte prin el, că-i pătrunde trupul tînăr şi -O, de-ar putea sa co.boare cu Skrebensky, să descindă-n

încordat ca un arc. Şi trupul lui era atît de minunat, atît de ţara asta fermecata, unde nu mai fusese nimeni înaintea lor!

puternic si totuşi atît de supus dominaţiei ei. întinse gura Atunci s-ar preschimba-n nişte făpturi fermecate şi-ar arunca

spre el sr'i sorbi' sărutarea pînâ la ultimul strop. ctt colo eul obişnuit şi monoton.

Era bună, foarte bună, nespus de bună. Ursula părea plină ^{Dar ea eTă cu} « ^aiQ> ⁱⁿ automobil, lîngă el, şi vîntul i

de sărutarea lui, plină de parc-ar fi sorbit lumina puternică şi strălucitoare a soarelui. Era toată numai strălucire pe dină­untru, lumina-i învăluise inima pe dedesubt, sorbise totul şi fusese-aşa de minunat.

Se trase-napoi şi se uită la el radiind, încîntătoare, strălu­citor de frumoasă şi mulţumită, dar radiind ca un nor după care se-ascunde un astru înflăcărat.

Pentru el era cumplit, era cumplit că ea era aşa de strălu-

. juca pe obraji, dîndu-i părul peste cap. El se-ntoarse şi se uită la ea, la chipul ei pur ca ieşit de sub bagheta unui magician, la pârul ei pieptănat de adiere, la năsucul ei în vînt şi puţin cam obraznic.

fl durea cumplit s-o vadă aşa de simţitoare, neprihănită, cu profil de statuie. Vroia să-şi ia zilele şi sa-şi arunce leşul scîrbavnic la picioarele ei. Vroia să se sfîşie şi dormţa asta era chinul cei mai groaznic.

Ea se uită la el pe neaşteptate. El parcă se făcuse mic,

citoare si mulţumită. Ea rîdea în preajma lui, dar nu-l vedea _ - . ;„ * „ _A r---------— — ™v-,

deloc atît era'de plină de fericirea ei supremă şi nu se-ndoia md aupa ea. Uar deodată, vazind ochii luminoşi şi faţa nici un pic că si el era în aceeaşi stare. Strălucitoare ca un ™^d™^s* ^a fetei ,şi, schimba mina şi rîsul lui nestingherit, de înger, ieşi cu el din biserică, păşind ca o rază de soare ce mîngîie ^ * ^aP^{aru dm nou} P^{e bl}f^e- Ea>l strfnse de mînă, fencită florile ' r ^Culme,'l^{l d se su}P^use- ^Ursula se-aplecă ş,4 sărută mîna.

El mergea alături de ea, cu sufletul strîns şi trupul nemul- • ft",***"" P"*?*- ^ramas_A^{e cu} gura liprtă de mîna lui în semn de tumit Avea de gînd să se creadă victorioasă, triumfătoare | ^{os om}agiu Lui u curgea foc prin vine, dar na făcu o asupra lui, cu atîta uşurinţă? Pe el nu-l inundase fericirea, el \^mşf^[ ⁿ\ ^se f^intl nusi-o putea face cu mîria lui, ca Ursula; era plin doar *• S^n^Tf *" ^^f^ Skrebensky avea s-o

, ^{? k}^_=j . _*_:. j-------■: — -o_m .„oi,™ părăsească. Dar totul era atît de fermecător, cupa ei era atît

de phna cu vin scînteietor, iar ochii-i sclineau ca nişte «stele

durere şi mînie, o mînie de care-i era cam ruşine

Era în toiul verii şi fînul era aproape gata. Pînă sîmbată au să-l strîngă pe tot. Şi totuşi sîmbătă Skrebensky trebuia să plece. Nu mai putea să stea.

în vinerea dinaintea plecării o aşteptă să iasă de la şcoală şi-o invită să bea împreună un ceai. Pe urmă luă un automo­bil ca s-o ducă acasă.

_____ sclipeau ca nişte stele.

El bătu în gemuleţ -şi-i spuse ceva şoferului. Automobilul opri lîngă tise. Ea dădu mîna cu Skrebensky şi-i spuse la rpvA/W» _cu naivitate şi concizie de şcolăriţă. Şi, cu chipul

, rămase să se uite-n urma lui. El mergea mai departe, Jar asta nu-nsemna nimic căci ea era atît de plină de extaz,

Automobilul coti brusc şi Ursula se trezi aruncată-n braţele | J « ⁱⁿ»^ndat^e lumină. Nu-l vedea că pleacă fiindcă era lui Skrebensky. Atingerea o făcu să simtă că el e-acolo pentru ^-numai lumina, lumina de la el. Şi, radiind în strălucirea ea. Cu o mişcare iute, îi căută mîna şi i-o strînse întră ei ^a"'^oare, cum putea sa-i simtă hpsa? pînă la contopire. Parcă erau doi copii. .. Br£ T? J^l _!^?1_J!„ ^{u Seama} 5^a P^lecase-. Bucuria dispăru în

îl strînse şi mai tare de mînă, m« niştită. Un timp nu vorbiră deloc. Statură doar mînă

Partp rl— ""«« ■>'-'""« >-a pic^iăc. oucuiia aisparu in

mînă, mai conştientă, mai neli- _ă • ar nu şi din amintire. Era prea adevărată. Totuşi dis-'

-n mînă,l * 9¹ Iasase-n loc un dor care-i inundă sufletul.

fiecare cu priv/rea-n altă parte, cu ochii numai seîntei. mîndră H ^de-^ntrebânle ?^L atingerile oamenilor. Era foarte

Şi din cînd în cînd maşina o arunca în braţele lui. Amîndoi _Q ^ -, aar nu mai era ea, cea dinainte, era alta, sensibilă ca aşteptau virajul brusc care să-i aducă unul lîngă altul. Şi ^eU de^^ ^{U> de n}"^{ar atin}g^e'O nimeni, nici măcar cu vîrful toate astea, amîndoi se uitau aiurea pe fereastră, fără să scoată J • ..„„,.

■ ^ * mai fericita sa hoinărească singură. Se simţea asa de - «ngură, cu toate bogăţiile ei.

| vacanţa. Mai tot timpul umbla fără companie sau in hamac, în crîng, cu păsărele cîntîndu-i la ureche.

cartea»*^{1 era urît>} ° ^zbu2^hea la Marsh şi se-ascundea cu ^* m podul cu fin.

un cuvînt.

Ursula văzu peisajul cunoscut cum trece-n goană pe tin$^l ea. Dar acum nu-i mai era cunoscut, era o ţară a minunii⁰'; Hemlock Stone domina dealul plin de verdeaţă. Stranie «"f¹ era piatra aia în seara umedă de vară, departe, într-o ţara * vis. Cîteva ciori îşi luară zborul din nişte copaci.

276

eni

277
Tot timpul visa la Skrebensky cu ochii deschişi, uneori ceva clar, dar cînd era în culmea fericirii, numai ca o umbră. El era culoarea caldă a visurilor ei, sîngele lor fierbinte.

Ziua lui de naştere era în august şi Ursula se cam chinui sâ-i facă o prăjitură. Era de prost gust să-i dea un cadou, aşa

simţea ea.

Corespondenţa lor era concisă, mai mult cărţi poştale şi nu prea dese. Dar trebuia să-i tnmită şi-o scrisoare pe lîngă prăjitură.

„Dragă Anton,

Soarele şi-a arătat din nou faţa, special pentru tine, de

ziua ta.

Am făcut singură prăjitura şi îţi doresc mulţi ani fericiţi. N-o mînca dacă nu-i bună. Mama speră că o să vii să ne vezi dacă eşti pe aproape.

A ta prietenă sinceră, Ursula Brangwen"

O plictiseau scrisorile, chiar dacă trebuia să-i scrie lui. La urma urmelor, ce-aveau ei doi de-a face cu vorbele aşternute

pe hârtie?

Se făcuse vreme frumoasă. Secerătoarea mergea de dimi­neaţa pînă seara. Ursula pnmi veşti de la Skrebensky. Curind o să aibă o permisie de cîteva zile şi-o să vină la Marsh, la.

nuntă.

Cum terminau de secerat, Fred Brangwen se-nsura cu o

învăţătoare din'îlkeston.

Tom îşi iicu apariţia ca un Bacckus, plin de cinism. Hotă-rîse el să fie o nuntă cum n-au fost altele.- sărbătoarea secei nşului şi nunta la un loc, un cort lîngă casă, un taraf de lăutari' şi un chef mare sub cerul liber.

Pe Fred nu prea-l trăgea mima, dar Tom trebuia să-şi fa⁰*' damblaua. Şi Laura, mireasa, frumoasă şi deşteaptă cum era trebuia să aibă parte de o petrecere mare şi veselă. Se potrivei cu simţul ei de persoană citită. Absolvise Salisbury Trainiofi College, ştia cîntece populare şi se pricepea să danseze morfl*

Aşa că pregătirile începură sub îndrumarea lui Tom BraflB wen. Ridicară un cort mare lingă casă, aranjară lemnele pentt» două focuri bune, tocmiră lăutari şi făcură mîncare pefl'¹^

ospăţ.

Skrebensky trebuia să vină şi el. Ursula avea rochie nou din crep alb, şi pălărie albă. îi plăcea să umble în alb- *^| cum era, cu părul negru şi tenul auriu, părea o creolă vefl^lll din sud. Altă culoare n-avek pe ea.

278

Tremura de emoţie cînd se-mbrăca să meargă la nuntă. g_ra domnişoară de onoare. Skrebensky nu venea decît după-aniiază. Cununia începea la două.

Cînd alaiul se-ntorcea acasă, Skrebensky era în salon la Marsh. Se uită pe fereastră şi-l văzu pe Tom Brangwen, care era cavaler de onoare şi făcea pe prietenul cel mai bun al mirelui. Venea la braţ cu Ursula, toată numai zîmbete.

Skrebensky era atent mai mult la bărbat decît la fe­meie. Ea era strălucitoare, cu o vioiciune ciudată şi fără vor­be, un fel de zăpăceală, care-o apuca de cîte #ri era cu unchiul Tom.

Dar cînd îl întîlni pe Skrebensky, totul dispăru ca prin far­mec. II vedea numai pe tînărul zvelt, in perturbabil, care-o aştepta acolo, de neghicit precum destinul. El era dincolo de ea, cu înfăţişarea lui lejeră, un pic de jocheu, care-l făcea să pară foarte bărbat şi străin pe deasupra. Totuşi pe chip avea o expresie senină şi blîndă. Dădură mîna şi vocea ei răsună ca trilul unei păsări pe care-au trezit-o zorile. — Aşa-i că-i inimos să mergi la nuntă! Se dădu o gustare uşoară la ceai şi oaspeţii se-mprăştiară. Petrecerea adevărată era seara. Ursula plecă să se plimbe cu Skrebensky pe cîmp, pînâ la digul de la canal.

Griul cel nou, clădit în clăi, era galben ca aurul. O hoardă de gîşte albe mergeau pe-alături, gîgîind a protest, nemaiîncă-pîndu-şi în pene de mîndre ce erau. Ursula era uşoară ca o minge albă de puf. Skrebensky plutea lîngă ea, nedesluşit, lăsînd în urmă eul lui de pînă atunci; alt eu, cenuşiu, fără con­tururi precise, se ivea ca din cupa unei flori. Vorbeau aiurea, despre nimicuri.

Bobitele străluceau în tufe, purpurii şi roşii ca sîngele, sărind printre frunze. Lumina caldă a amurgului, zborul m cercuri al nagîţului singuratic şi cîntecul slab al păsărilor veneau să întîmpine zgomotul din minele de cărbuni şi în­cordarea spumegîndă a orăşelului de pe partea cealaltă a cana-ului. Iar ei doi se plimbau de-a lungul firului de apă, pe sub fîşia de cer albastru.

El arăta minunat, aşa gîndea Ursula, bronzat pe mîini şi pe *ta- îi povestea cum a-nvăţat să pună potcoave la cai şi să ă vitele pentru sacrificare. Te simţi bine ca soldat? întrebă ea. Nu sînt chiar soldat, îi replică el.

Dar faci numai lucruri legate de război, spuse ea. Da.

Ţi-ar plăcea să mergi la război? 279

— Mie? Ei, ar fi interesant. Dacă s-ar face război, mi-a_r plăcea să merg.

Pe ea o cuprinse un sentiment ciudat, de disperare, un sentiment al irealului atotputernic.

— De ce-ai vrea să mergi?

— Aşa aş face şi eu ceva adevărat. Viaţa asta e-un fel de viaţă de jucărie.

— Şi ce anume-ai face dacă te-ai duce la război?

— Aş consturi căi ferate sau poduri, aş munci ca un salahor.

— Da' le-ai face numai ca să le dărîmi cînd armata nu mai are nevoie de ele. Păi ăsta nu-i tot un jt>c?

— Dacă după tine războuiu-i un joc...

— Da' ce e?

— E, cred eu, cel mai important lucru din lume, e lupta. ,

— De ce e mai importantă lupta decît altele? întrebă ea.

— Ori ucizi, ori eşti ucis... şi cred că uciderea e un lucru destul de important şi grav

— Da, cînd eşti mort, nu mai contezi nici cît negru subl unghie, spuse ea.

Lui îi pieri o clipă graiul.

— Rezultatul contează însă, făcu el. Contează dacă-l aducem pe mahdi sau nu.

— Nu-i vorba de mine-., şi nici de tine... Nu ne pasă nouă de se-ntîmplă la Khartoum.

— Ai nevoie de spaţiu ca să trăieşti. Şi cineva trebuie! să-ţi facă loc.

— Da' mie nici prin cap nu-mi trece să trăiesc în deşertul j Sahara. Sper că nici ţie, zise rîzînd că are ocazia să se ia laj harţă cu el.

— Mie, personal, nu... da' trebuie să-i sprijinim, pe ceij care vor aşa ceva.

— De ce trebuie⁷

— Cum rămîne cu naţiunea dacă nu-i sprijinim?

— Cine ţi-o fi băgat în cap că noi sîntem naţiunea? Sîi»§ alţii, o grămadă, care zic că ei sînt naţiunea.

— Şi ei ar putea zice că nu sînt.

— Bine, dacă toată lumea ar spune-aşa, atunci s-ar duc^f dracului toată naţiunea. Dar eu tot am să rămîn eu însăflH'j declară Ursula radioasă.

— N-ai avea cum să fii tu însăţi dacă n-ar exista ""j ţiunea.

— Şi de ce, mă rog?

— Fiindcă ai cădea în ghearele unuia sau altuia.

— Cum adică?

— Ţi-ar lua tot ce ai.