PERFECŢIUNE DUPĂ CONVERTIRE. Unele grupări au afirmat pe baza pa-
sajelor Romani 6:6 şi Galateni 2:20 doctrina sfinţirii instantanee şi „complete" în
această viaţă. Credincioşilor li se cere să caute o experienţă prin care „omul cel ve-
chi să fie crucificat", iar „trupul păcatului... nimicit", pentru ca cineva să poată găsi
şi să se bucure de o perfecţiune care la convertire nu era cu putinţă. Ei spun că prin
această experienţă unică ar fi găsit o viaţă sfîntă, pe care n-o cunoşteau înainte.
Această doctrină este totuşi în contradicţie cu învăţătura Scripturii, care accentuează
o viaţă în comuniune permanentă cu Cristos şi nu aminteşte de această experienţă de
criză, pe care cineva trebuie s-o facă „o dată pentru totdeauna" (Luca 9:23; l.Corin-
teni 15:31). Nici o experienţă care se face o singură dată nu produce o sfinţenie con-
secventă, durabilă, şi nici o perfecţiune fără păcat. Umblarea în Duh şi rămînerea în
Cristos trebuie practicate zilnic.
FARISEISM. Pe vremea lui Isus exista un partid religios numit „Fariseii", adi-
că „cei puşi deoparte sau separaţi". Ei îşi bazau sfinţenia înaintea lui Dumnezeu prin
respectarea meticuloasă a legilor ceremoniale (ca de ex. spălarea vaselor sau a mîi-
nilor). Ei dădeau zeciuala chiar şi din legume (Luca 11:42), dar dispreţuiau drepta-
tea şi iubirea lui Dumnezeu. Ei „strecurau ţînţarul, dar înghiţeau cămila" (Matei 23:
24). Fariseii L-au judecat aspru pe Isus din cauza contactelor cu păcătoşii şi cu cei
izgoniţi din societate şi a indiferenţei Lui pentru legile lor ceremoniale (Marcu 7:2-
5). Dacă încercăm să dobîndim sfinţenia prin ceremonii sau îndatoriri religioase ce
nu ating viaţa lăuntrică, atunci suntem vinovaţi de fariseism. Astăzi, această formă
de „sfinţenie" se exprimă printr-un spirit extrem de critic faţă de alţi credincioşi cu
privire la vestimentaţie, coafură, obiceiuri sau poate amănunte minore de doctrină.
Totuşi, acestor critici le lipseşte adesea adevărata iubire şi spiritualitate în viaţa lor.
57
ELITISM. Unii credincioşi cred că au devenit „spirituali" pentru că au avut o
anumită experienţă sau au adoptat un anumit stil de viaţă (de exemplu, trăiesc în să-
răcie), ori sunt adeaţii unei anumite orientări, pe care o consideră drept adevărw/.
Aceştia sunt oamenii cărora li se aplică aşa de bine vorba „mai sfinţi ca tine" (Isaia
65:5). Cînd suntem vinovaţi de elitism, ne concentrăm asupra realizărilor şi perfor-
manţelor noastre şi ne comparăm pe noi înşine cu cei despre care credem că nu au
ajuns aşa departe ca noi (2.Corinteni 10:12). Atitudinea noastră este: „Există o sin-
gură clasă de credincioşi, anume ,noi', cu doctrina noastră, cu felul nostru de viaţă,
cu instruirea noastră specială, cu conducătorul nostru - apoi sunt toate celelalte biete
suflete neluminate".
IZOLAŢIONISM. Poţi uşor să cazi pradă gîndului că, pentru a fi sfinţi înain-
tea lui Dumnezeu, ar trebui.să fugim de lume şi să trăim numai pentru noi. Putem
să ne ţinem departe de păcate. Putem să trăim în munţi sau într-un loc izolat. Putem
să ne acoperim cu o îmbrăcăminte specială ca să ne scoatem în evidenţă că suntem
„altfel". Putem să ne petrecem tot timpul numai cu cei credincioşi. Putem refuza să
citim sau să ascultăm veştile din lumea exterioară. Am putea face toate aceste lu-
cruri ca să încercăm să dobîndim sfinţenie. Dar modelul Domnului nostru Isus Cris-
tos interzice acest lucru. El a mîncat cu păcătoşii, i-a vizitat pe oameni şi a fost com-
plet conştient de ceea ce se petrecea în jurul Lui. Şi totuşi, El nu a făcut niciodată
compromisuri referitoare la standardele Sale personale. Noi suntem chemaţi mai de-
grabă să fim în lume, dar nu din lume (loan 17:14-16). Dacă Dumnezeu ar vrea alt-
fel, ne-ar lua din lume.