Curtea de Apel Cluj

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 170 in 26 ianuarie 2010

Prin sentinţa civilă nr.2290 din 29 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.F.I., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PENTRU DIRECŢIA FINANCIAR CONTABILĂ – SECŢIA PENSII MILITARE, având ca obiect refuz acordare drepturi.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost militar de carieră, în perioada 20.09.1970 – 20.08.1971 urmând cursurile şcolii militare, iar în perioada 20.08.1971- 10.02.1997 a fost subofiţer în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit certificatului – decizie medicală cu nr.A/1450/3 din 29.11.2996 eliberat de către Comisia de expertiză medico militară de pe lângă Spitalul Militar Timişoara, a fost diagnosticat cu „spondilită anchilopoetică stadiu III” şi „clasat inapt pentru serviciu militar în timp de pace, apt limitat la război”, boala fiind contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare şi diagnosticată încă din anul 1975.

La cererea sa, reclamantul a fost pensionat, la data de 10.06.1997 emiţându-se decizia nr.067610 de către Secţia Pensii Militare din cadrul M.A.N.

Decizia de pensie a fost emisă în conformitate cu Decretul 214/1977 privind pensiile militare de stat fiind denumită impropriu „pensie de serviciu cu vechime incompletă” de art.15 alin.1 lit.b din acest decret, fiind în fapt o pensie de serviciu anticipată întrucât, deşi îndeplinea condiţiile de vechime în serviciu pentru pensionare nu avea vârstă necesară.

Această decizie de pensionare nu a fost contestată de către reclamant şi reprezintă o pensie de serviciu şi nicidecum o pensie de invaliditate cum susţine acesta.

Reclamantul nu se încadrează în ipoteza legală prevăzută de art.33 alin.2 lit.b din Legea nr.164/2001 aceasta vizând persoanele care sunt pensionate pentru invaliditate de gradul II fără a avea la data pensionării, vechimea în serviciu completă ceea ce nu este cazul reclamantului.

Acest lucru i-a fost comunicat de către pârâtă reclamantului ca răspuns la cererea sa cu adresa P.6235/06.04.2009, după ce în prealabil cu adresele P.5373/04.07.2008 şi P.6235/ 06.04.2009 i-a mai fost adus la cunoştinţă argumentat acest punct de vedere.

Prin urmare, nu se poate pune problema unui refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea din partea pârâtului în sensul art.2 lit.i din Legea nr.554/2004 neputându-se reţine o exprimare explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea reclamantului.

Prin urmare instanţa a apreciat neîntemeiată acţiunea reclamantului şi conform art.18 din Legea nr.554/2004 modificată a respins-o.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul C.F.I., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că motivele pe care instanţa le invocă pentru a respinge acţiunea formulată se referă numai la un singur fapt arătat şi anume potrivit Certificatului – decizie 1450/3 din 29.11.1996 eliberat de către Comisia de expertiza medicală-militară de pe lângă Spitalul Militar Timişoara a fost diagnosticat cu spondilită anchilopoetică, stadiul III şi declarat inapt pentru serviciul militar, boala fiind contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare.

Arată că din conţinutul acestui certificat instanţa nu a reţinut gradul de invaliditate sau care este cauza pensionării.

Susţine că a fost trecut în rezervă prin aplicarea prevederilor art. 85 alin. 1, lit. b din Legea nr.80/1995, primind pensie pe baza Decretului nr. 214/1977, art 15, alin.1 lit.b.

Corespondentul acestei pensii din Decretul nr. 214/1977, art. 15 lit. b, se află şi în Legea 164/2001, art.13, lit. B, sub denumirea de pensie de serviciu anticipată, anticipată din cauza invalidităţii.

Mai mult, pensia are în conţinut un drept câştigat, cei 30 de ani de vechime dar tot anticipată rămâne, până la împlinirea a 55 ani, când reclamantul poate cere trecerea la pensie de serviciu pentru limită de serviciu în conformitate cu art. 36 Legea 164/2001. Numai în această situaţie are dreptul şi se poate aplica art. 33, alin. 2, lit. B, adică în cazul de faţă din mai 2007.

În esenţă, hotărârea este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii deoarece trebuia să beneficieze de prevederile art. 35 alin.6 respectiv art. 13 lit b din Legea nr. 164/2001.

Prin întâmpinarea de la f.8-13, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi având în vedere dispoziţiile art.304¹ C.proc.civ. Curtea de apel constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea competenţei materiale pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamantul recurent a avut calitatea de subofiţer în cadrul Ministerului Apărării Naţionale în perioada 20 august 1971-10 februarie 1997 iar în anul 1975 a fost diagnosticat medical cu „spondilită anchilopoetică” şi clasat „apt limitat în timp de pace” cu revizuiri periodice ale clasării.

Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Timişoara a emis certificatul- decizie medicală cu nr. A/1450/3 din 29 noiembrie 1996 prin care recurentul a fost încadrat în gradul II de invaliditate, cu revizuire în luna noiembrie 1997 şi recomandarea de concediu medical până la emiterea ordinului de trecere în rezervă.

La data de 10 decembrie 1996 Comisia centrală de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Central Bucureşti a avizat propunerea făcută de Comisia Spitalului Militar Timişoara privind diagnosticul, aptitudinea pentru îndeplinirea obligaţiilor militare, legătura cauzală, gradul de invaliditate şi termenul de revizuire, aşa încât începând cu 10 februarie 1997 recurentul a fost trecut în rezervă cu gradul de plutonier adjutant, prin aplicarea prevederilor art. 85 alin.1 lit b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare fiind beneficiarul unei pensii militare de serviciu urmare a emiterii deciziei 067610/10 iunie 1997.

Decizia de pensie menţionată a fost emisă având la bază prevederile Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat iar prin aceasta s-a stabilit că începând cu data de 1 aprilie 1997 recurentul are dreptul la o pensie militară de stat în cuantum de 394902 şi la o pensie suplimentară 164540.

Această decizie nu a fost contestată de către recurent motiv pentru care a rămas definitivă în baza dispoziţiilor art. 46 alin 2 din Decretul nr. 214/1977.

Ulterior, în perioada 2007-2009 recurentul a solicitat MAN ca pensia militară de serviciu să-i fie calificată drept pensie de invaliditate, pentru a beneficia de prevederile art. 33 alin.2 din actuala lege a pensiilor militare (Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat) susţinând în esenţă că pensia de invaliditate este una şi aceeaşi cu pensia de serviciu cu vechime incompletă deoarece o asemenea calificare este posibilă şi totodată legală.

Litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş ce formează obiectul prezentului dosar are în principal ca temei obligarea pârâtei MAN la recunoaşterea dreptului şi calităţii de pensionar de invaliditate a recurentului şi acordarea procentelor cuvenite de 0,8 % pentru fiecare an potenţial până la realizarea vechimii complete (de la 44 la 55 de ani) în conformitate cu art. 33 alin.2 lit.b din Legea nr. 164/2001.

Tribunalul Maramureş prin sentinţa civilă nr. 2290/29 iunie 2009 ce face obiectul prezentului recurs a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei materiale pentru următoarele considerente:

Acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant este îndreptată împotriva actelor emise de o autoritate centrală în speţă MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE aşa încât în raport de prevederile art. 3 pct.1 din Codul de procedură civilă raportat la art. 10 alin 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 competenţa în primă instanţă în litigiile şi procesele în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, revine în primă instanţă curţilor de apel iar nu tribunalelor.

Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 304 pct.3 Cod procedură civilă instanţa constată întemeiat motivul de recurs vizând pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei altei instanţe şi drept urmare în raport de prevederile art. 312 alin 7 Cod procedură civilă recursul declarat de reclamant urmează a fi admis cu consecinţa casării hotărârii Tribunalului Maramureş şi stabilirii competenţei soluţionării acţiunii în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel Cluj- Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. (Judecător Claudia Idriceanu)