Curtea de Apel Cluj

Certificat de urbanism. Competenţă de emitere

Autorităţile publice care pot să rezolve favorabil cererea de obţinere a certificatului de urbanism sunt expres şi explicit menţionate prin trimitere la textul art. 4 din Legea nr. 50/1991, acestea fiind: preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor si comunelor.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 60 din 14 ianuarie 2010

Prin sentinţa civilă nr.1272 din 5 iunie 2009 Tribunalul Sălaj s-a admis acţiunea reclamantului C.G. şi a anulat certificatul de urbanism nr.1554 din 11.11.2008 şi a obligt pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ZALĂU prin PRIMAR, să-i elibereze, în condiţiile legii, un nou certificat de urbanism cu menţiunea că „poate fi utilizat în scopul declarat, pentru construire CASĂ FAMILIALĂ P + M”.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea sa, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Zalău solicitând anularea certificatului de urbanism nr.1554 din 11.11.2008, iar pârâta să fie obligată la eliberarea unui nou certificat de urbanism cu menţiunea că „poate fi utilizat în scopul declarat pentru construire CASĂ FAMILIALĂ P + M”.

În motivare s-a arătat că autoritatea administrativă locală a refuzat să-i elibereze reclamantului un certificat de urbanism în scopul propus şi anume acela de a construi „CASĂ FAMILIALĂ P+M” deşi în alte situaţii similare au fost eliberate astfel de certificate, pentru aceeaşi zonă urbanistică.

Cercetând cauza, Tribunalul a constatat, în baza răspunsului formulat de Primăria municipiului Zalău, următoarele:

În Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Zalău, actual, precum şi în PUG valabil în perioada 1990 – 2000, str.F. este situată în zona activităţilor productive, inserţie servicii, favorizare implantare I.M.M. nepoluante. În această zonă se admit „locuinţe strict necesare pentru asigurarea conducerii, supravegherii şi pazei unităţilor subzonei”.

Pentru că până în anul 1990 marea majoritate a construcţiilor existente pe această stradă erau locuinţe individuale, s-au emis şi după acest an autorizaţii de construire pentru case familiale.

Refuzul pârâtei în cazul reclamantului, se întemeiază pe aceea că noii beneficiari ai autorizaţiilor de construire case familiale din anul 2007, 2008, deşi cunoşteau din momentul solicitării acestora funcţiunea dominantă a zonei (activităţi productive, inserţie servicii, favorizare implantare I.M.M.) au solicitat în scris Primăriei desfiinţarea unităţilor industriale existente, pe motiv că sunt poluante, cauză pentru care s-a decis sistarea emiterii autorizaţiilor de construire case familiale sau construcţii cu alte funcţiuni admise în PUG dar care nu respectă condiţiile privind suprafaţa minimă, frontul minim la stradă, situarea faţă de vecinăţăţi, conform PUG, respectarea Codului civil privind servitutea de vedere şi picurătură.

A rezultat aşadar, din cele ce preced, că documentaţia de urbanism care a stat la baza elaborării P.U.G., aprobat prin H.C.L. nr. 55/03.05.2000, nu a fost respectată în ce priveşte regimul economic şi tehnic al zonei în discuţie, având loc o modificare „de facto” a P.U.Z. - ului, în această privinţă, cu acordul tacit al administraţiei.

În această situaţie, instanţa a apreciat că singura soluţie viabilă este aceea de a modifica P.U.Z.- ul, în concordanţă cu noile realităţi, cu ocazia elaborării noului P.U.G., şi nicidecum aceea de a sista emiterea autorizaţiilor de construire pentru case familiare dacă, bineînţeles, acestea respectă condiţiile privind suprafaţa minimă, frontul minim la stradă, situaţia faţă de vecinătăţi, etc.

Prin urmare, refuzul administraţiei de a elibera reclamantului un certificat de urbanism în vederea construirii unei locuinţe familiale, cu respectarea tuturor condiţiilor tehnice prevăzute de legile şi actele normative în vigoare – în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi proprietari de terenuri din zona învecinată – doar pentru motive de ordin general, nu poate fi acceptat de instanţă.

Această concluzie se impune în virtutea principiului fundamental al egalităţii în drepturi, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, conform căruia „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminare”.

Orice îngrădire sau limitare a exercitării dreptului de proprietate, cum este şi interdicţia de a construi – poate interveni doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege (general valabile pentru toţi cetăţenii care se găsesc în situaţii identice sau similare) şi nicidecum pentru motive conjuncturale, cum sunt cele invocate în prezenta cauză.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul, în baza art. 11 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantului, a anulat certificatul de urbanism nr. 1554 din 11.11.2008 şi a obligat pârâtul Primăria Municipiului Zalău prin Primar să-i elibereze, în condiţiile legii un nou certificat de urbanism, în scopul declarat de a construi o casă familială P+M.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Primarul municipiului Zalău, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza pe fond, să se dispună respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală .

În motivele de recurs, recurentul arată că prima etapă a procedurii de obţinere a autorizaţiei de construire în vederea edificării unei construcţii o reprezintă obţinerea certificatului de urbanism prevăzut de art.6 din Legea 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii: „Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art.4, în conformtiate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării şi stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului, precum şi lista cuprinzând avizele şi acordurile legale, necesare în vederea autorizării.

Certificatul de urbanism se emite de autorităţile prevăzute la art.4 abilitate să autorizeze lucrările de construcţii şi se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.

Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii”.

În vederea obţinerii autorizaţiei de construire, este necesară depunerea următoarelor documente prev.de art.7 din Legea nr.50/1991: certificatul de urbanism; dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor; proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii; avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism; dovada privind achitarea taxelor legale.

Intimatul a solicitat de două ori eliberarea unui certificat de urbanism în vederea construirii unei case familiale cu regim de înălţime P+M dar prin Certificatul de urbanism nr.1554/11.11.2008 şi, respectiv, nr.1610/ 25.11.2008 i s-a comunicat faptul că nu va putea edifica o astfel de construcţie deoarece conform Planului Urbanistic General al municipiului Zalău întocmit în anul 2000, „amplasamentul propus este situat în zona activităţilor productive, inserţie servicii şi favorizare implantare unităţi mici şi mijlocii”.

Recurentul precizează că Ordinul nr.1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii prevede în art.28 alin.2: „în cazul în care scopul declarat de solicitant este autorizarea executării lucrărilor de construcţii, iar specificul obiectivului (funcţiune, accesibilitate, relaţii de vecinătate) nu se încadrează în prevederile documentaţiilor de urbanism şi/sau de amenajare a teritoriului aprobate, ori dacă particularităţile amplasamentului (suprafaţă neconstruibilă ca urmare a unor interdicţii sau servituţi, a unor zone de protecţie a dotărilor de infrastructură, rezerve de teren pentru investiţii de interes public) nu permit realizarea investiţiei, certificatul de urbanism se eliberează cu menţionarea expresă a incompatibilităţilor rezultate, precum şi a imposibilităţii emiterii unei autorizaţii de construire pentru obiectivul propus”.

De asemenea, conform art.57 alin.3 din acelaşi ordin „Autorizarea executării lucrărilor de construcţii de orice fel pe terenurile descrise la alin. (2), este permisă numai în strictă corelare cu respectarea funcţiunilor stabilite prin prevederile documentaţiilor de urbanism avizate şi aprobate, potrivit legii”.

Recurentul mai arată că prin decizia nr.950/1998 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de Contencios administrativ a stabilit că „refuzul autorităţii administrative de a elibera autorizaţia solicitată nu constituie încălcarea unui drept recunoscut de lege atâta vreme cât recurenta nu a respectat dispoziţiile Legii nr.50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi a încercat, ca prin obţinerea autorizaţiei, să acopere aceste încălcări”.

De asemenea, mai arată recurentul, prin decizia civilă nr.1142/21.03.2003, secţia de Contencios Administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că „instanţa nu se putea substitui unei autorităţi în eliberarea certificatelor de urbanism şi autorizaţiei de construire pentru panouri publicitare, Primăria fiind abilitată să aprecieze dacă documentaţia depusă poate determina o soluţionare favorabilă”.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul C.G. a solicitat respingerea recursului înaintat de Primăria municipiului Zalău şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Eliberarea certificatului de urbanism se realizeză în condiţiile prev. de art. 6 alin. 1-4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor, republicată:

Din conţinutul normelor legale mai sus evidenţiate, se poate concluziona că primăria unei localităţii anume nu poate şi nici nu este parte în raportul juridic de drept material administrativ născut ca urmare a solicitării de a obţine un certificat administrativ.

Dimpotrivă, autorităţile publice care pot să rezolve favorabil cererea de obţinere a certificatului de urbanism sunt expres şi explicit menţionate prin trimitere la textul art. 4 din Legea nr. 50/1991. Astfel acestea sunt: preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor si comunelor. Conform art. 4 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 50/1991 primarii oraşelor şi comunelor emit certificate de urbanism şi, respectiv autorizaţii de construire, între altele, pentru lucrările care se execută în interitoriul administrativ al acestora, cu exceptia celor prevazute la lit. a) pct. 1, cu excepţia celor care depasesc limita administrativ-teritoriala a unui sector si cele din extravilan.

Primăria comunei, oraşului sau municipiului, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, constituită din primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului şi care are ca scop principal ducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

În general, litigiul de contencios administrativ priveşte ca reclamant persoana ce se pretinde vătămată ca urmare a emiterii un ui act administrativ tipic sau în urma incidenţei unui act administrativ atipic în sensul prevăzut la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 iar pârâtul este, în regulă generală, autoritatea administrativă care are competenţa şi capacitatea de drept administrativ de a emite actul administrativ.

În speţă, deşi reclamantul se plânge prin intermediul acţiunii i se refuză eliberarea unui certificat de urbanism în sensul şi în condiţiile evidenţiate de acesta a chemat în judecată Primăria municipiului Zalău în loc să cheme în judecată autoritatea administrativă care are competenţe şi capacitate de a sta în justiţie într-un astfel de proces.

Curtea observă că la dosarul iniţial înregistrat la Judecătoria Zalău întâmpinarea a fost formulată de Primarul municipiului Zalău, citată a fost în continuare Primăria iar litigiul a fost soluţionat în contradictoriu cu Primăria municipiului Zalău.

Având în vedere natura recursului şi a recurentului, Curtea pus în discuţie din oficiu ca motiv de ordine publică conform art. 306 alin. 2 C.pr.civ. cadrul procesual greşit în care a fost rezolvată acţiunea de contencios administrativ în faţa instanţei de fond sub aspectul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C.pr.civ. corelat cu art. 1 alin. 1, art. 2 ali.1 lit. a) art. 2 alin. 2 art. 8 alin. 1 şi art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, pentru a se putea soluţiona corect şi legal acţiunea de contencios administrativ, cu respectarea tuturor exigenţelor în materie, Curtea urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 3 din să admită recursul cu consecinţa casării în întregime a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

În rejudecare, instanţa de fond, va urmări ca în conformitate cu prevederile legale mai sus analizate să se configureze corect cadrul procesual şi în temeiul art. 16¹ din Legea nr. 554/2004 va pune în discuţia reclamantului necesitatea introducerii în cauză în calitate de pârât a Primarului Municipiului Zalău. Într-o astfel de ipostază va putea apoi să antameze fondul acuzei dedusă judecăţii ţinând seama de toate criticile şi apărările formulate în cauză inclusiv acelea aduse în discuţie pe calea recursului şi pe care Curtea nu le-a avut în vedere dat fiind regimul soluţiei din recurs. (Judecător Liviu Ungur)