Curtea de Apel Constanta


Greşita soluţionare a acţiunii civile. Contract de leasing. Plata ratelor lunare până la data comiterii infracţiunii de furt. Includere in cuantumul pretenţiilor civile



Yüklə 1,39 Mb.
səhifə21/38
tarix02.11.2017
ölçüsü1,39 Mb.
#26890
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   38

20. Greşita soluţionare a acţiunii civile. Contract de leasing. Plata ratelor lunare până la data comiterii infracţiunii de furt. Includere in cuantumul pretenţiilor civile.



Având în vedere existenţa unui contract de leasing, s-a apreciat că din momentul comiterii faptei de către inculpat s-a produs un prejudiciu direct în patrimoniul părţii civile care a fost lipsită de proprietatea şi folosinţa bunului său, deşi a continuat să plătească pentru acest bun.

Prin sustragerea bunului, la finalizarea contractului de leasing, partea civilă nu va mai putea să devină proprietarul bunului întrucât acesta a fost sustras, astfel încât şi suma de bani reprezentând cele 18 rate achitate se înscrie ca prejudiciu în patrimoniul acestuia, acestea fiind plătite cu finalitatea menţionată, finalitate la care nu se mai poate ajunge, prin fapta ilicită a inculpatului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentinţa penală nr. 84/P/04.03.2010, pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 3471/254/2009, s-a dispus, în baza art. 208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. e, g cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. cod penal, art.109 cod penal, art.74 în ref. la art.76 lit. c cod penal, condamnarea inculpatului S.F. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 208 alin 1- art. 209 alin. 1 lit. a, e, g cod penal cu aplic. art.99 şi urm. şi art.109 cod penal, art. 74 în ref. la art. 76 lit. c cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a, e, g cod penal cu aplic. art.99 şi urm. şi art.109 cod penal, art.41 alin.2 cod penal, art.74 în ref. la art.76 lit. c cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

În baza art. 208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. a, e, g cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. şi art. 109 cod penal, art.74 în ref. la art. 76 lit. c cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.33 lit. a – art. 34 lit. b cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare.

În baza art.81 cod penal rap. la art.109 cod penal şi art. 110 cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei

În baza art. 82 cod penal rap. la art. 110 cod penal, s-a stabilit termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă o perioadă de timp de 1 an .

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal.

În baza art. 998 – art.999 cod civil, a fost obligat inculpatul solidar cu partea responsabilă civilmente S.V. la plata următoarelor despăgubiri către părţile civile , după cum urmează ; către partea civilă S.F.G. a sumei de 3.000 lei; către partea civilă I.Z. a sumei de 2.000 lei, ce reprezintă contravaloarea motocicletei sustrase fiind respinse celelalte pretenţii, respectiv suma de 2000 lei ce reprezintă c/val ratelor achitate la bancă; către partea civilă U.V. a sumei de 8.760 lei ce reprezintă contravaloarea motoscuterului sustras, fiind respinse celelalte pretenţii în sumă de 2.000 lei ce reprezintă daune morale şi suma de 100 lei cu titlu de taxe şi impozit, întrucât acestea nu sunt dovedite; către partea civilă D.C. a sumei de 1.300 lei; către partea civilă I.M. a sumei de 5.600 lei; către partea civilă C.C. a sumei de 2.000 lei, c/val. prejudiciului cauzat prin distrugerea motoscuterului sustras; către partea civilă Z.C. a sumei de 3.990 lei.

S-a constatat că celelalte părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile.



Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1026/P/2008/14.10.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, inculpatul S.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. e, g cod penal, art.208 alin. 1 – art.209 alin. 1 lit. a ,e, g cod penal; art. 208 alin. 1 – art.209 alin.1 lit. a, e, g cod penal cu aplic. art 41 alin.2 cod penal şi art. 99 şi urm. cod penal.

În noaptea de 22/23.06.2008, inculpatul S.F. în timp ce se deplasa spre domiciliu, a sustras de pe strada H.I., din dreptul blocului CP 2, un motociclu marca Mei Duo în valoare de 3.990 lei, parcat fără a fi asigurat, proprietatea părţii vătămate Z.C.

Bunul sustras a fost folosit de inculpat şi în urma unui accident a fost distrus, fiind dat pentru piese de schimb numitului B.F., primind în schimb un alt motoscuter marca Yamaha MBK care era defect.

Ulterior motoscuterul a fost restituit inculpatului S.F., care l-a vândut lui I.M., în baza un act de vânzare cumpărare sub semnătură privată, care l-a folosit o perioada de timp, după care 1-a predat organelor de poliţie.

Motoscuterul recuperat a fost predat pe baza de dovada părţii vătămate care şi-a recunoscut bunul, însă, prezentând mai multe lipsuri şi nefiind funcţional, partea civila a solicitat despăgubiri în cuantum de 3.990 lei.

În seara zilei de 03.09.2008, inculpatul, împreună cu numiţii S.R. şi B.A.M. aflându-se în dreptul scării blocului Y1 situat în Mangalia, au observat motoscuterul marca First Bike aparţinând părţii vătămate U.V., luând hotărârea să îl sustragă, sens în care numitul B.A.M. a forţat sistemul de direcţie rupând sistemul de siguranţă care ţinea coarnele drepte, inculpatul S.F. l-a împins şi 1-a dat jos de pe cric iar numitul S.R.I. l-a condus până în fata blocului unde locuia inculpatul S.F.

Motoscuterul a fost parţial dezmembrat, unele piese fiind luate de inculpat şi de celelalte două persoane iar restul motoscuterului a fost vândut de către inculpat unui cunoscut ,,B" din localitatea 2 Mai, identificat ulterior ca fiind martorul S.C.M. care i-a dat în schimb un telefon mobil Nokia 6230 şi suma de 100 lei.

În cursul cercetărilor, piesele au fost recuperate de la numitul S.C. fiind restituite părţii vătămate U.V., care le-a recunoscut ca făcând parte din motoscuterul care îi fusese furat dar, întrucât bunul nu i-a fost restituit s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 8.760 lei ce reprezintă contravaloarea motoscuterului sustras solicitând şi daune morale în cuantum de 2.000 lei ce reprezintă suferinţele cauzate ca urmare a sustragerii bunului, precum şi suma de 100 lei cu titlu de taxe şi impozit.

În seara de 11/12.09.2008, în jurul orei 22,00, inculpatul, ajungând pe str. P.T., a văzut un motoscuter marca Aprilia SR de culoare neagră cu maro, luând hotărârea să il sustragă, sens în care 1-a împins de coarne, 1-a dat jos de pe cric, şi l-a dus până în spatele blocurilor de lângă staţia PECO Mangalia, unde l-a chemat telefonic pe numitul M.A., solicitându-i să vină pentru a-l ajuta să pornească motoscuterul, persoană care a dat curs apelului, a încercat să rezolve defecţiunea însă fără rezultat.

Urmare a acestei situaţii, bunul a fost vândut de inculpat numitului M.A., primind, în schimb două telefoane mobile, martor care, la rândul său, l-a vândut unei persoane necunoscute.

Partea vătămată a precizat că nu se constituie parte civilă.

În seara de 08.10.2008, în timp ce inculpatul şi numitul C.E.D. se plimbau prin Mangalia cu motoscuterul acestuia, au observat motociclul marca Jialin care se afla parcat pe B-dul C., în faţa bl. MG, proprietatea părţii vătămate C.C., luând hotărârea de a-l sustrage, fapt pentru care au dus scuterul lui E. la curtea bunicii inculpatului după care au revenit pe str. C., loc unde numitul C.E.D. a deblocat coarnele forţându-le, după care inculpatul l-a împins din acel loc fiind ajutat amicul său, transportându-l la locuinţa bunicii sale .

În aceeaşi seară, inculpatul, aflându-se în compania numitului K.D.M. a sustras un alt motoscuter marca Suzuky din staţiunea Neptun pe care l-a adus de asemenea în curtea bunicii, lăsându-l în acest loc aproximativ o săptămână, ambele motoscutere fiind vândute numitului B.F. şi în schimbul cărora a primit un alt motoscuter marca First Bike Confort.

Ambele motoscutere au fost recuperate şi predate părţilor vătămate.

Partea vătămată C.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 lei ce reprezintă c/val. prejudiciului cauzat prin distrugerea motoscuterului sustras, acesta neputând fi folosit .

În noaptea de 08.07.2008, inculpatul şi numitul K.D.M. au sustras motoscuterul marca Qinqoi, proprietatea părţii vătămate I.M. care se afla parcat pe Str. R., în dreptul unui garaj de lângă Centrala Termică nr. 15 şi care a fost dus la curtea bunicii inculpatului S.F.

Inculpatul S.F. a demontat motoscuterul iar din piesele obţinute a dat o parte numitului C.E.D., motorul fiind păstrat de acesta şi montat pe un alt motoscuter, parte din aceste piese fiind restituite părţii vătămate care s-a constituit parte civilă cu suma de 5.600 lei ce reprezintă c/val. motoscuterului.

În noaptea de 16/17.10.2008, inculpatul şi numitul C.E.D. au sustras motoscuterul marca Baotian, proprietatea părţii vătămate I.Z., ce se afla în scara blocului unde locuieşte, pe Str. P.T.

S-a reţinut că, inculpatul a intrat în scara blocului, a luat motoscuterul, timp în care numitul C.E.D. asigura paza, şi care a rupt sistemul de siguranţă, bunul fiind transportat până la garajul lui C.E.D., de unde, a doua zi, l-au pornit, fiind dus la blocul inculpatului.

Ulterior, bunul a fost vândut de inculpat numitului K.D.M. cu suma de 500 lei, bun care nu a mai putut fi recuperat, întrucât a fost vândut la diferite persoane în mod succesiv.

Partea vătămată I.Z. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 lei c/val. motocicletei sustrase şi suma de 2000 lei c/val ratelor achitate la bancă, având în vedere că a făcut împrumut pentru cumpărarea acestui bun .

În noaptea de 18/19.11.2009, inculpatul împreună cu numitul G.B.A. au sustras mopedul marca First Bike, proprietatea părţii vătămate D.C., aflat în scara blocului unde acesta locuieşte fiind dus la căminul unde domiciliază numitul G.B.A..

Mopedul a fost folosit de inculpat şi de numiţii G.B.A., K.D.M. şi R.E., fiind opriţi, în timp ce se plimbau, de poliţie, şi întrucât a doua zi, poliţiştii au venit la domiciliul numitului G.B.A. pentru a se interesa de moped, acesta a fost dus la locul de unde a fost sustras.

După recuperarea bunului sustras, partea vătămată D.C. a constatat că lipseau mai multe componente, pentru reparaţia acestuia fiind necesară suma de 1.300 lei.

La sfârşitul lunii iulie 2008, într-o seara în jurul orei 22,30, inculpatul S.F. şi numitul G.B.A. au sustras motoscuterul marca Baotian, proprietatea părţii vătămate M.A., care se afla parcat pe str. R., în spatele bl. R, din Municipiul Mangalia, bunul fiind transportat la domiciliul numitului Z.A., unde l-au vopsit în albastru, fiind folosit de inculpat, după care acesta l-a vândut numitului B.F. cu suma de 1.000 lei, din care i-a dat numitul G.B.A. suma de 300 lei.

Motoscuterul a fost recuperat de la martorul C.I. şi predat părţii vătămate, care nu s-a constituit parte civilă.

În noaptea de 24/25.05.2009, inculpatul şi numiţii M.D. şi S.V. au sustras un moped marca First Bike, proprietatea părţii vătămate S.F.G., aflat în scara blocului CZ situat în Mangalia, cu menţiunea că inculpatul a intrat în scara blocului iar ceilalţi doi au asigurat paza, bunul fiind dus până în parcarea din spatele Pieţei Sud, de unde numiţii M.D. şi S.V. au plecat cu motoscuterul spre localitatea 23 August, inculpatul primind de la cei doi un alt motoscuter.

Motoscuterul a fost recuperat şi predat părţii vătămate S.F.G., care s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei ce reprezintă c/val. bunului, întrucât acesta este distrus în mare parte, nemaiputând fi folosit.

Situaţia de fapt reţinută a fost stabilită în baza următoarelor mijloace de probă; declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, procese verbale de cercetare la fata locului, planşele fotografice, actele de proprietate prezentate de către părţile vătămate pentru bunurile sustrase, dovezile de predare primire a bunurilor, înscrisuri în circumstanţiere, raportul de constatare tehnico-stiintific nr. 610308/10.12.2008 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanta, raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 19/P din 11.02.2009 al SML Constanta, fişele de cazier judiciar şi declaraţiile inculpatului.

În raport de situaţia de fapt reţinută, s-a stabilit că faptele inculpatului S.F. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. e, g cod penal, art.208 alin. 1 – art.209 alin. 1 lit. a, e, g cod penal; art. 208 alin. 1 – art.209 alin.1 lit. a, e, g cod penal cu aplic. art 41 alin.2 cod penal şi art. 99 şi urm. cod penal.

Întrucât inculpatul S.F. a săvârşit aceste fapte înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, iar la data săvârşirii lor era minor, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art.33 lit.a Cod penal şi art. 99 şi urm. cod penal.

Inculpatul S.F. are vârsta de 15 ani, studii 8 clase, elev în clasa a IX - a la Grupul Şcolar I.B. Mangalia, în prezent fiind transferat la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, a avut o atitudine sinceră, manifestă disponibilitate pentru schimbare comportamentului, fiind susţinut şi de mama sa, este implicat în activităţi sportive şi de studiu, aspect care îi oferă un program bine organizat, a stopat orice contact cu tinerii în compania cărora a debutat în activitatea infracţională, îşi manifestă regretul cu referire la comiterea infracţiunilor, a conştientizat consecinţele conduitei antisociale, toate aceste circumstanţe fiind luate în calcul la pronunţarea soluţiei, ca circumstanţe atenuante reţinându-se aplicabilitatea dispoziţiilor art.74 cod penal.

S-a apreciat în raport de toate aceste criterii că se impune condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoare, într-un cuantum sub minimul special, conform art.76 lit.c cod penal, apreciindu-se că sunt îndeplinite şi condiţiile impuse de art.81 cod penal, fapt pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, pe un termen de încercare stabilit conform art.82 şi art.110 cod penal, fiind-ui atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 cod penal.

Referitor la partea vătămată I.Z., s-a reţinut că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 lei ce reprezintă c/val. motocicletei sustrase şi nerestituite dar şi cu suma de 2000 lei ce reprezintă c/val ratelor achitate la bancă, pretenţie ce a fost respinsă întrucât inculpatul nu poate fi obligat decât la plata prejudiciului cauzat efectiv prin sustragerea bunului, apreciindu-se că obligarea şi la plata ratelor achitate la bancă ca urmare a creditului luat în vederea achitării bunului achiziţionat ar echivala cu o plată dublă.

Partea vătămată U.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 8.760 lei ce reprezintă c/val motoscuterului sustras, cu suma de 2.000 lei ce reprezintă daune morale ca urmare a suferinţelor psihice cauzate de sustragerea bunului şi suma de 100 lei cu titlu de taxe şi impozit, ultimele două pretenţii fiind respinse de instanţă întrucât dispariţia bunului nu poate cauza suferinţe psihice.

Partea vătămată D.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.300 lei ce reprezintă contravaloarea distrugerilor de la bunul sustras, bunul fiindu-i restituit cu multe piese lipsă, astfel că pentru repararea acestuia a cheltuit suma de 1.300 lei, cerere ce a fost apreciată ca fiind întemeiată.

Partea vătămată I.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.600 lei ce reprezintă c/val. motoscuterului sustras, cerere ce a fost apreciată ca fiind întemeiată, bunul nefiind restituit.

Partea vătămată C.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 lei ce reprezintă c/val prejudiciului cauzat prin distrugerea motoscuterului sustras, cerere ce a fost apreciată ca fiind întemeiată.

Partea vătămată Z.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.990 lei ce reprezintă contravaloarea motociclului sustras, cerere ce a fost apreciată ca fiind întemeiată.

Celelalte părţi vătămate au declarat că nu se constituie părţi civile în cadrul procesului penal.

Împotriva sus-menţionatei încheieri au formulat apel inculpatul S.F. şi partea responsabilă civilmente S.V.

Prin decizia penală nr. 300/24.06.2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 3471/254/2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. a cod procedură penală, s-au admis apelurile declarate de inculpatul S.F. şi partea responsabilă civilmente S.V. împotriva sentinţei penale 84/P/04.03.2010 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosar penal 3471/254/2009, s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând s-a dispus, în baza art. 998 - art. 999 cod civil, obligarea inculpatului S.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.V. la plata următoarelor sume: 5987 lei către partea civilă U.V.; 2489 lei către partea civilă S.F.G.; 4000 lei către partea civilă I.M., fiind înlăturate dispoziţiile contrare privind obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabile civilmente la plata sumelor de 8760 lei către partea civilă U.V.; 3000 lei către partea civilă S.F.G.; 5600 lei către partea civilă I.M.

S-au menţinut celelalte dispoziţii.



Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În urma administrării întregului material probator, instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, încadrarea juridică, iar pedeapsa aplicată, prin natură, cuantum şi modalitate de executare, corespunde pericolului social concret pe care inculpatul îl prezintă pentru valorile sociale ocrotite de normele penale încălcate şi de altfel, criticile formulate de apelanţi nu au vizat latura penală a cauzei.

S-au apreciat, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, ca fiind fondate, în parte, criticile aduse de apelanţi.

S-a evidenţiat că partea vătămată U.V. a reclamat sustragerea la data de 04.09.2008 a motoscuterului marca First Bike, rezultând din probatoriul administrat că inculpatul este unul dintre autorii furtului.

În cursul urmăririi penale partea civilă a solicitat suma de 4680 lei, reprezentând contravaloarea mopedului, depunând factura de achiziţie a bunului cu suma de 4942 lei iar în cursul cercetării judecătoreşti a majorat pretenţiile civile la suma de suma de 8.760 lei la care se adaugă 2000 lei daune morale, aceste din urmă pretenţii corect respinse de prima instanţă.

Noua sumă solicitată ar fi justificată de valoarea celor 60 de rate în leasing pe care trebuie să le suporte, în sumă de 146 lei/lună şi cheltuieli cu plata taxelor şi impozite, prima instanţă, apreciind ca fondată cererea părţii civile privind acordarea sumei de 8760 lei.

Având în vedere existenţa contractului de leasing 08101004/22.03.2007, s-a apreciat că prin fapta comisă de inculpat la data de 04.09.2008, din acel moment s-a produs un prejudiciu direct în patrimoniul părţii civile care a fost lipsită de proprietatea şi folosinţa bunului său deşi a continuat să plătească pentru acest bun.

De aceea, s-a constatat, faţă de aceste date, că 18 rate fuseseră deja plătite, se justifică obligarea inculpatului la echivalentul celor 48 de rate rămase neachitate de partea civilă lipsită de bunul său, deci la suma de 4680 lei.

A rezultat din probatoriul administrat că inculpatul S.F. a sustras în noaptea de 24/25.05.2009 mopedul aparţinând părţii vătămate S.F.G., care a solicitat suma de 2.000 lei, apoi 1000 lei ce reprezintă c/val. distrugerilor, iar în faza cercetării judecătoreşti, aceasta a precizat că îşi majorează pretenţiile la suma de 3.000 lei, ce reprezintă c/val. bunului sustras, întrucât bunul restituit este distrus în mare parte, nemaiputând fi folosit.

Valoarea mopedului este însă dovedită cu factura existentă la dosar urm.pen. şi suma ce se cuvine părţii civile este cea de 2489 lei, instanţa de apel neputând primi susţinerea apelantului că partea civilă a fost despăgubită primind un alt vehicul în loc câtă vreme mopedul dat de S.F. părţii vătămate era defect.

Având în vedere că şi motocicleta aparţinând părţii vătămate I.M. a rezultat din probele dosarului că a fost sustrasă de către inculpat, în mod corect prima instanţă l-a obligat la despăgubiri către partea civilă, însă cuantumul despăgubirilor nu a fost corect stabilit la 5600 lei, căci partea civilă a solicitat suma de 4000 lei, iar inculpatul a fost de acord cu această valoare.

Parţii vătămate D.C. i-au fost admise pretenţiile civile în sumă de 1300 lei, pretenţii ce au fost dovedite cu înscrisul aflat la dosar urm.pen. potrivit căruia reparaţiile pe care vehiculul le-a necesitat după sustragerea de către inculpat şi ulterior restituire către partea civilă sunt în valoare de 1373 lei.



Împotriva deciziei penale nr.300/24.06.2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 3471/254/2009, a formulat recurs partea civilă U.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greşit instanţa de apel a redus suma la care a fost obligat inculpatul S.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.V. de la 8760 lei la suma de 4680 lei, apreciindu-se că această sumă nu acoperă prejudiciul produs prin fapta inculaptului întrucât a fost lipsit de bunul său pentru care continuă să plătească rate la bancă.



Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, conform art.385 ind.14 cod procedură penală, din perspectiva criticilor formulate, în limitele prev de art.385 ind.6 alin.1 şi 2 cod procedură penală, Curtea constată:

Partea civilă U.V. a achiziţionat bunul în baza contractului de leasing 08101004/22.03.2007, urmând ca acesta să plătească 60 de rate în sumă de146 lei /lună.

Este real că, până la momentul furtului, partea civilă a achitat 18 rate, însă acestea au fost achitate, în calitate de utilizator şi nu de proprietar, urmând să devină proprietar la finalizarea contractului de leasing.

Prin sustragerea bunului, la finalizarea contractului de leasing, partea civilă nu va mai putea să devină proprietarul bunului întrucât acesta a fost sustras, astfel încât şi suma de bani reprezentând cele 18 rate achitate se înscrie ca prejudiciu în patrimoniul acestuia, acestea fiind plătite cu finalitatea menţionată, finalitate la care nu se mai poate ajunge, prin fapta ilicită a inculpatului.

În consecinţă, apreciem că, în mod greşit, instanţa de apel a redus suma la care a fost obligat inculpatul S.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.V. de la 8760 lei la suma de 4680 lei, respectiv cu suma reprezentând c/val. celor 18 rate achitate.

În consecinţă, apreciem criticile formulate de partea civilă U.V. ca fiind întemeiate, fapt pentru care, Curtea, în baza art. 385 ind.15 alin.1 pct.2 lit. d cod procedură penală, va admite recursul formulat de recurentul parte civilă U.V. împotriva deciziei penale nr. 300/24.06.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr.3471/254/2009, va casa, în parte, decizia menţionată şi rejudecând va dispune majorarea pretenţiilor civile la care au fost obligaţi inculpatul S.F. în solidar cu partea responsabil civilmente S.V. către partea civilă U.V., de la 5987 lei la 8760 lei.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei instanţei de apel care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul părţii civile rămân în sarcina statului.

În baza art.189 cod procedură penală, onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile MJ.

Dosar nr. 3471/254/2009

Decizia penală nr. 55/MP/30.09.2010

Judecător Eleni Cristina Marcu



                  1. Yüklə 1,39 Mb.

                    Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin