Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante Trimestrul I 2011 Întocmit Grefier Documentarist, Lucia Ana Maria Cuprins Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia nr. 44 din 24 ianuarie 2011.

Prin Decizia nr.44/ 24 ianuarie 2011 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.E., domiciliată în Buzău, Cartier Dorobanţi II, bl. K 8 A, sc. B, ap. 1, jud. Buzău împotriva deciziei civile nr.254/23.09.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intervenientul M.E., domiciliat în Buzău, str. Dorobanţi I, bl. 9 A, ap.4, jud.Buzău şi pârâtul T.M., domiciliat în Buzău, Cartier Dorobanţi 2, bl. K8A, sc.B, ap.1, jud.Buzău.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că referitor la critica potrivit căreia decizia Tribunalului Buzău este nelegală ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză, aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct.11 Cod proc.civilă, text de lege ce a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.

Critica referitoare la aplicarea greşită a legii, în sensul că în mod greşit instanţa de apel a considerat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în scopul partajării dreptului de uzufruct viager deţinut de ea şi pârâtul-intimat, urmează a fi respinsă, întrucât aşa cum a arătat instanţa de apel, Judecătoria Buzău nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii deduse judecăţii, respectiv pe partajarea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului-garsonieră, situat în Buzău, cartier Dorobanţi II, bl.K8A, ap.1, jud. Buzău.

Dimpotrivă, instanţa de fond a atribuit direct reclamantei-recurente exercitarea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului în litigiu fără a se pronunţa pe cererea de partaj a dreptului de uzufruct viager.

Susţinerea recurentei că la dobândirea dreptului de uzufruct pârâtul-intimat nu a avut nicio contribuţie, fiind acordat cu titlu gratuit de intervenientul M.G. urmează a fi respinsă întrucât, pe de o parte, din încheierea nr. 46809/12.08.2008 a Biroului de cadastru şi publicitate imobiliară Buzău reiese că s-a înscris provizoriu dreptul de uzufruct în favoarea recurentei şi a intimatului T.M..

Pe de altă parte, dacă s-ar atribui numai recurentei exercitarea dreptului de uzufruct viager, s-ar ajunge la situaţia de stingere a uzufructului, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de art. 557 Cod civil.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei, potrivit căreia titularul dreptului de proprietate asupra imobilului garsonieră a solicitat în mod expres atât în faţa instanţei de fond cât şi în concluziile depuse la apel ca dreptul de uzufruct să-i fie atribuit, atâta timp cât din încheierea sus-menţionată, reiese că dreptul de uzufruct a fost constituit atât în favoarea recurentei, cât şi a intimatului-pârât.

Chiar dacă nudul proprietar, M.G., ar fi susţinut că pârâtul-intimat a abuzat de dreptul ce-i fusese conferit, de asemenea a avut o atitudine violentă faţă de ea, a alungat-o din garsonieră, s-a purtat agresiv şi cu proprietarul acesta nu a uzat de dispoziţiile art. 558 Cod civil, care se referă la încetarea uzufructului prin abuzul de folosinţă.

Cu alte cuvinte, atâta timp cât nudul proprietar nu a uzat de disp.art. 558 Cod civil, recurenta nu poate să invoce încetarea uzufructului pentru intimatul-pârât şi pe cale de consecinţă, să i se atribuie numai ei exercitarea dreptului de uzufruct viager.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în baza disp.art. 312 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
(Judecător Elena Staicu)

[22] Puterea executorie a unui titlu executoriu faţă de disp. art. 405 Cod procedură civilă. Distincţia între autoritate de lucru judecat şi puterea lucrului judecat.
Potrivit dispoziţiilor art. 405 Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare în 10 ani, termenul începând să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia civilă nr. 118 din 15 februarie 2011.

Prin decizia civilă nr. 118/15 februarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, a respins ca nefondat recursul declarat de declarat de pârâtul I.M.N., împotriva deciziei civile nr. 453 din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu reclamantul C.I.

În esenţă instanţa de control a reţinut că prin acţiunea de faţă reclamantul intimat a solicitat ca în contradictoriu cu recurentul pârât, care este unicul moştenitor legal al lui I.P.M., să se dispună grăniţuirea proprietăţii lor.

În motivarea acţiunii a arătat reclamantul-intimat că prin sentinţa civilă nr.5766/9 octombrie 1986 a Judecătoriei Târgovişte s-a dispus grăniţuirea proprietăţilor părţilor, respectiv a proprietăţii sale de a proprietăţii numitului I.P.M., hotarul stabilindu-se în raport de doi stâlpi din lemn ce existau pe teren şi pe care pârâtul din acea acţiune i-a desfiinţat.

La fond instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat şi prin sentinţa civilă nr.1839/22.03.2010 a admis această excepţie şi a respins acţiunea formulată de reclamant, apreciind că în cauză există tripla identitate prevăzută de art. 1201 Cod civil. Tripla identitate de obiect, părţi şi cauză a fost apreciată în raport de sentinţa civilă nr. 5766/9 octombrie 1986 a Judecătoriei Târgovişte.

Urmare a apelului declarat de reclamant, Tribunalul Dâmboviţa a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare în mod corect, apreciindu-se că nu există autoritate de lucru judecat.

Susţine recurentul prin motivele de recurs că soluţia tribunalului s-a întemeiat pe motive străine de natura pricinii, în condiţiile în care judecătoria a soluţionat pricina pe excepţia autorităţii lucrului judecat în mod corect, iar instanţa de

apel nu s-a limitat să analizeze incidenţa dispoziţiilor art. 1201 Cod civil, aşa cum ar fi fost normal, făcând analiza altei excepţii, respectiv a excepţiei puterii lucrului judecat care nu a fost invocată.

Critica este neîntemeiată deoarece tribunalul a analizat excepţia autorităţii lucrului judecat, dar pentru a dovedi că aceasta nu este incidentă în speţă a arătat în considerentele deciziei că hotărârea vis-a-vis de care s-a apreciat existenţa excepţiei autorităţii lucrului judecat are doar putere de lucru judecat, ea nemaiavând putere executorie faţă de momentul la care a fost pronunţată şi de împrejurarea că nu a fost pusă în executare.

Chiar dacă în cauză există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi (pârâtul din cauza de faţă fiind unicul moştenitor legal al pârâtului din prima acţiune de grăniţuire) autoritatea de lucru judecat nu putea fi reţinută în cauză pentru că instanţa de fond nu a avut în vedere două aspecte esenţiale şi anume: faptul că hotărârea anterioară - respectiv sentinţa civilă nr.5766/9 octombrie 1986 prin care s-a dispus grăniţuirea proprietăţilor părţilor a fost pronunţată în urmă cu mai bine de 20 ani şi că ea nu a fost pusă în executare, pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că această hotărâre nici nu mai poate fi pusă în executare faţă de disp. art. 405 Cod pr.civilă în conformitate cu care dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare în 10 ani, termenul începând să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Nefiind pusă în executare înăuntrul termenului de prescripţie, hotărârea sus menţionată şi-a pierdut puterea sa executorie, aşa cum corect a reţinut tribunalul, ea bucurându-se doar putere de lucru judecat şi nu de autoritate de lucru judecat.

Deci, pentru a demonstra de ce nu sunt incidente în cauză disp. art. 1201 Cod civil, tribunalul a făcut distincţia care se impunea a fi făcută între excepţia autorităţii lucrului judecat şi aceea a puterii lucrului judecat, ceea ce nu înseamnă că a încălcat limitele investirii, că s-a pronunţat pe motive străine de natura pricinii şi astfel ar fi incidente în cauză motivele de casare prev. de art. 3042 pct.7 Cod pr.civilă.

A doua critică a recurentului vizează incidenta disp. art. 304 pct.9 Cod pr.civilă în sensul că soluţia este dată cu aplicarea greşită a legii.

Nici aceasta nu poate fi reţinută deoarece tribunalul a aplicat corect dispoziţiile legale în raport de probele de la dosar, iar pe de altă parte considerentele deciziei nu conţin contradicţii, aşa cum se susţine de recurent.

A interpreta altfel dispoziţiile legale în raport de datele speţei, ar însemna ca practic să se aducă o îngrădire a accesului la justiţie şi a se perpetua starea care există în prezent, respectiv a nu se mai putea solicita grăniţuirea proprietăţilor părţilor, pe lângă faptul că hotărârea judecătorească trebuie să aibă o finalitate, respectiv să rezolve raporturile litigioase dintre părţi.
(Judecător Eliza Marin)

[23] Cazuri de nulitate prevăzute de dispoziţiile art.304 pct. 1 şi 5 Cod pr. civilă.



Potrivit dispoziţiilor art.105 pct. 1 şi 2 cod pr. civilă “actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condiţiile prevăzute de lege.”

“că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale…se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.”

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia nr. 93 din 9 februarie 2011.
Prin decizia civilă nr.93 din 9 februarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a admis ambele recursuri formulate de reclamantul V.A.G. şi de pârâta P.A.N., împotriva deciziei civile nr.314 pronunţată la 29 octombrie 2010 Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu autorităţile tutelare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU şi PRIMĂRIA SECTORULUI 6 BUCUREŞTI, a casat decizia sus menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că referitor la recursul declarat de reclamantul V.A.G., ce priveşte, în primul rând, nulităţile prevăzute de dispoziţiile art.304 pct.1, 5 Cod pr. civilă, cât şi la recursul declarat de pârâta P.A.N., ce priveşte nulitatea prevăzută de dispoz.art.304 pct.9 Cod pr. civilă, acestea sunt întemeiate şi le-a admis ca atare.

Astfel, s-a reţinut că recurentul reclamant a făcut dovada că, atât la termenul din 03.05 2010, cât şi la termenul din 14.04.2010 a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată, împrejurare reţinută în încheierile de şedinţă, însă deşi instanţa de apel avea obligaţia de a dispune potrivit art.98 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, înaintarea cauzei la completul imediat următor în vederea soluţionării incidentului procedural, s-a marginalizat doar la a lua act de această cerere şi a continuat să îndeplinească acte de procedură în cauză, încălcând prin aceasta şi dispoziţiile art.31 alin.3 Cod pr. civilă.

Mai mult decât atât, la data de 13.09.2010, recurentul a făcut dovada că a reiterat din nou în faţa instanţei cererea de recuzare a completului de judecată, însă şi la această dată instanţa de apel a continuat judecata cauzei fără să dea curs şi acestei cereri formulată de reclamant.

De asemenea, s-a constatat că recurentul a mai produs dovezi că instanţa, în soluţionarea cauzei, a nesocotit principiile: rolului activ, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, deoarece prin încheierea din data de 3.05.2010, deşi aceasta a dispus emiterea unei adrese către SC IGO TEXTILE SERVICE SRL Buzău pentru a comunica veniturile nete realizate de pârâtă în perioada februarie - septembrie 2008, nu a mai aşteptat sosirea acestei adrese, păşind la judecarea cauzei la data de 25.10.2010, încălcându-se şi dispoziţiile art.304 pct. 5 Cod pr. civilă care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri “când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.1 şi 2 Cod pr. civilă.”

În aceste condiţii Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.105 al.1 Cod pr. civilă, “actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condiţiile prevăzute de lege.”

În raport de aceste dispoziţii legale sus menţionate, instanţa de apel, nepronunţându-se atât pe prima cerere, cât şi pe cea de a doua cerere de recuzare a reclamantului recurent, a produs un prejudiciu acestuia şi drept consecinţă toate actele de procedură efectuate de această instanţă sunt considerate nule, inclusiv hotărârea pronunţată în cauză de aceasta, sens în care dispoziţiile art.105 al.2 Cod pr. civilă prevăd “că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale…se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.”

Şi nu în ultimul rând dispoziţiile art.106 pct. 1 cod pr. civilă, statuează că “anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare…” sens în care Curtea, a apreciat că s-a adus recurentului reclamant un prejudiciu şi pentru aceleaşi considerente pronunţându-se prin aceeaşi hotărâre şi asupra apelului declarat de pârâta recurentă P.A.N., căreia nu îi profită această hotărâre nulă.

(Judecător Aurelia Popa)

[24] Nerespectarea deciziilor de casare anterioare. Consecinţe. Cereri de aderare la recurs. Inadmisibilitate.
Potrivit art. 315 al. 1 Cod pr. civ. în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Procedând la omologarea lucrării de expertiză instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 315 al. 1 Cod pr. civ., decizia pronunţată fiind lovită de nulitate.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia nr. 63 din 27 ainuarie 2011.
Prin Decizia nr. 63/27 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia inadmisibilităţii cererilor de aderare la recurs, a respins ca inadmisibile cererile de aderare la recurs formulate de B.D. şi B.C., precum şi de B. I. I. şi R.M., a admis recursurile formulate de reclamantul B.N., de pârâţii B.A. şi B.I.I. (moştenitor al defunctului B.I.I.) , împotriva Deciziei civile nr. 335 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă, în contradictoriu cu pârâţii B.F., R.M.(moştenitoare a defunctului B.I.I.), B.I.I. (moştenitor al defunctului B. I.I.) şi cu reclamanţii B.D. şi B.C, a casat respectiva decizie şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmboviţa – Secţia civilă.

Sub aspectul cererilor de aderare la recurs Curtea a reţinut că Potrivit art. 316 Cod pr. civ. dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Ori, art. 293 şi 2931 Cod pr. civ. sunt înscrise în Capitolul I – „ termenul şi formele apelului”, pe când judecata apelului este cuprinsă în Capitolul II al titlului IV – Cartea a II-a.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat în doctrină, specific etapei apelului este devoluţiunea care în limitele fixate de apelant prin cererea de apel înseamnă o analiză a sentinţei atât sub aspectul nelegalităţii, cât şi al netemeiniciei, putându-se stabili pe baza probatoriului administrat, o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de prima instanţă şi la care să se aplice dispoziţiile legale incidente.

Dimpotrivă, în faza recursului se cercetează numai legalitatea hotărârii atacate, excepţie făcând cazul în care calea de atac este declarată în condiţiile art. 3041 Cod pr. civ.

Aşa fiind a aprecia că dispoziţiile art. 316 Cod pr. civ. pot fi folosite pentru a justifica o cerere de aderare la recurs ar însemna o ignorare a deosebirilor de natură şi regim juridic între cele doi căi de atac, precum şi extinderea prin analogie a unor instituţii incompatibile cu etapa procesuală a recursului.

Pentru toate motivele arătate şi având în vedere textele de lege menţionate Curtea a admis excepţia de inadmisibilitate a cererilor de aderare la recurs şi a respins respectivele cereri ca inadmisibile.

Sub aspectul soluţiei de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel Curtea a avut în vedere că potrivit art. 315 al. 1 Cod pr. civ. în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Ori, în speţa dedusă judecăţii prin cele două hotărâri de casare s-a dezlegat problema de drept referitoare la respectarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale în materia formării şi atribuirii loturilor – art. 6739 Cod pr. civ. şi art. 741 Cod civil.

De asemenea prin prima decizie de casare s-a arătat că este necesară efectuarea unei noi expertize topografice numai pentru a se lămuri care este suprafaţa din punctul Gârloaie faţă de concluziile diferite a lucrărilor deja efectuate şi de întinderea reţinută în încheierea interlocutorie.

Totodată, prin cea de a doua decizie de casare, tocmai urmare a nerespectării primeia s-a arătat în mod expres că trebuia respectată componenţa loturilor, iar modificările să privească numai întinderea suprafeţelor din punctul în discuţie atribuite în fiecare lot şi recalcularea sultelor.

Din conţinutul deciziei ce face obiectul prezentei căi de atac se reţine că, în fapt, tribunalul a omologat o lucrare de expertiză efectuată în faza de apel, după cea de a doua casare cu trimitere, atribuind părţilor loturi care au cu totul altă componenţă decât cele din varianta A din expertiza Gogoi Florian – lotizare finală.

În alte cuvinte, prin expertiza Iocab Viorel s-a refăcut în totalitate lotizarea, iar nu numai cu privire la terenul din punctul Gârloaie, cu încălcarea celor două decizii de casare.

Procedând la omologarea acestei lucrări instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 315 al. 1 Cod pr. civ., decizia pronunţată fiind lovită de nulitate.

Pentru motivele arătate Curtea a apreciat ca fondate criticile comune celor trei cereri de recurs referitoare la nerespectarea de către instanţa de apel a deciziei de casare nr. 703/22 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Aşa fiind Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 312 al. 3 teza II Cod pr. civ. a admis recursurile, a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dâmboviţa – Secţia civilă.

A stabilit instanţa de recurs că la rejudecare instanţa de apel se va conforma deciziei de casare nr. 703/22.06.2007 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Astfel, instanţa de apel va dispune refacerea lotizării numai în ceea ce priveşte suprafaţa de teren din punctul Gârloaie, identificată că fiind de 2397 mp prin expertiza efectuată în faţa tribunalului după prima casare cu trimitere, cu consecinţe şi în ceea ce priveşte cuantumul sultelor.

Cu privire la celelalte bunuri atribuite în loturile părţilor prin omologarea variantei A din expertiza Gogoi Florian – lotizare finală prin sentinţa judecătoriei instanţa de trimitere nu va opera nici o modificare, componenţa loturilor sub aspectul acestora urmând a fi menţinută.

Sub aspectul celorlalte critici formulate de recurenţi faţă de aprecierea ca fondate a celor referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 315 al. 1 Cod pr. civ. Curtea a constatat că nu se impune a le mai analiza.

(Judecător Adriana Maria Radu )
[25] Cerere de aderare la recurs. Inadmisibilitate
C. proc. civ., art. 316
Aderarea la recurs” nu este o instituţie juridică reglementată ca atare de dispoziţiile Codului de procedură civilă, ci numai „aderarea la apel”, conform art. 293 Cod proc.civilă.

Într-adevăr, potrivit art. 316 Cod proc.civilă, dispoziţiile prevăzute în materie de recurs se completează în mod corespunzător cu cele prevăzute de lege în materie de apel, dar numai în măsura în care acestea sunt compatibile.( Decizia nr. 136/21.02.2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia nr. 136 din 21 februarie 2011.
Prin decizia civilă nr. 136/21 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca inadmisibilă cererea intimatului P. Gh. de aderare la recurs.

„Aderarea la recurs” nu este o instituţie juridică reglementată ca atare de dispoziţiile Codului de procedură civilă, ci numai „aderarea la apel”, conform art. 293 Cod proc.civilă.

Într-adevăr, potrivit art. 316 Cod proc.civilă, dispoziţiile prevăzute în materie de recurs se completează în mod corespunzător cu cele prevăzute de lege în materie de apel, dar numai în măsura în care acestea sunt compatibile.

A aprecia că dispoziţiile art. 316 Cod proc.civilă pot semnifica şi o trimitere la dispoziţiile art. 293 Cod proc.civilă, înseamnă o ignorare a deosebirilor de natură şi regim ale celor două căi de atac şi extinderea, prin analogie, a unor instituţii incompatibile cu etapa procesuală a recursului.

Mai mult decât atât, textelor de lege li s-ar da astfel nu o interpretare strictă, specifică normelor de procedură civilă, ci o interpretare extensivă, nepermisă.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 316 Cod proc.civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la recurs.

(Judecător Cristina-Paula Brotac)

[26] Contestaţie în anulare. Greşeală de judecată.
C.proc.civ., art. 318 alin. 1 teza 1
În situaţia în care instanţa de recurs a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, stabilind, atât prin măsura dispusă prin rezoluţia de primire a judecătorului, cât şi prin decizia pronunţată, că recursul declarat de contestator este susceptibil de taxă de timbru, în cuantumul specificat de instanţă şi comunicat contestatorului, nu se poate discuta despre o eventuală greşeală materială, care să poată fi remediată pe calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare specială.(Decizia nr. 108/14.02.2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia nr. 108 din 14 februarie 2011.
Curtea de Apel Ploieşti a fost investită prin dosarul nr. 12086-/281/2009/a1 cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea DGASPC PH., în contradictoriu cu intimaţii S.J.S. şi T.P., împotriva deciziei nr. 11/11.01.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin hotărârea contestată, Curtea de Apel Ploieşti a anulat pentru netimbrare recursul declarat împotriva deciziei nr. 620/2010 a Tribunalului Prahova, fără a ţine seama că, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, instituţiile publice sunt scutite de plata taxelor de timbru, în cauzele în care pretenţiile formulate au ca obiect venituri publice.

În speţa dedusă judecăţii, a precizat contestatoarea, era aplicabil textul de lege menţionat, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituia validarea unei popriri asupra veniturilor pe care le obţine ca instituţie publică, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Prahova.

Totodată, a învederat contestatoarea, instanţele anterioare - de fond şi apel - nu au solicitat în celelalte faze procesuale, achitarea vreunei taxe judiciare de timbru.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 317 şi urm. Cod proc. civilă.

La data de 14.02.2011, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat decizia nr. 108, prin care a respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea DGASPC PH., reţinând următoarele :

Ca prim aspect, Curtea a reţinut că, prin motivele formulate, contestatoarea a invocat existenţa unei greşeli materiale săvârşită de instanţa de recurs, ceea ce a determinat calificarea căii de atac exercitată împotriva deciziei nr. 11/11.01.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti ca reprezentând o contestaţie în anulare specială, întemeiată în drept pe disp. art. 318 alin.1 teza I Cod proc. Civilă.

În sensul textului menţionat, noţiunea de „greşeală materială” înseamnă o eroare de ordin procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite.

În acest context, în jurisprudenţă se aminteşte constant, cu titlu de exemplu, situaţia respingerii recursului ca tardiv sau anularea lui pentru netimbrare, deşi la dosar se găseau dovezi din care rezulta că a fost formulat în termen ori a fost legal timbrat.

Curtea a constatat că, în speţa dedusă judecăţii nu ne aflăm însă într-o asemenea ipoteză, întrucât, potrivit considerentelor hotărârii contestate, instanţa de recurs a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, stabilind, atât prin măsura dispusă prin rezoluţia de primire a judecătorului, cât şi prin hotărârea pronunţată, că recursul declarat de contestatoare este susceptibil de taxă de timbru, în cuantumul specificat de instanţă şi comunicat contestatoarei-recurente prin dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 7 dosar recurs, aplicându-i acesteia, pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, sancţiunea de anulare a căii de atac pentru netimbrare, prev. de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 din OG nr. 32/1995.

În acest context, procedura pe care contestatoarea trebuia să o urmeze în recurs, în situaţia în care aprecia că nu datorează taxă de timbru, era cea reglementată de art. 18 din Legea nr. 146/1997 republicată, de formulare a unei cereri de reexaminare, în termen de 3 zile de la data comunicării sumei datorată cu titlu de taxă de timbru, împotriva modului de stabilire a acesteia.

Prin urmare, a apreciat Curtea, demersurile jurisdicţionale ale contestatoarei, formulate pe calea reglementată de art. 318 alin .1 teza I Cod proc. civilă, sunt în mod evident nefondate, întrucât în speţă nu ne aflăm în prezenţa unei greşeli materiale în sensul textului de lege menţionat, ci eventual, în faţa unei greşeli de judecată, a cărei analizare şi remediere nu este însă posibilă pe calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.

Constatând că nu există motive de retractare a hotărârii, Curtea, în temeiul disp. art. 320 Cod proc. civilă, a procedat la respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.

(Judecător Andra-Corina Botez)

[27] Plasament în regim de urgenţă instituit pe calea ordonanţei preşedinţiale. Condiţii pentru instituirea acestuia.