Cuvântarea I'

Crestinii ies in evidenta prin asezamantul (Testamentul) Duhului

A-1. Crestinii vrednici ai lui Hristos nu propovaduiesc si nu vorbesc din scrierile (omenesti), ci toate le propovadu­iesc de la Duhul lui Dumnezeu, precum zice Apostolul: „Nu in cuvintele invatate din intelepciunea omeneasca, ci in cele invatate de la Duhul Sfanf. Caci Testamentul (alianta) lor, Legea si cartea lor este de la Duhul, dupa cum graieste Duhul prin profetul: „Si va fi in zilele cele din urma... voi incheia legamant nou" cu casa lui lacob, „nu dupa legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor", ci „acest legamant pe care il voi incheia cu casa lui Israel, ca voi pune legile Mele in gandul si in inima lor, scriindu-le intr-acestea” si cele scrise in continuare.
A-2. Caci, precum cei vechi citeau din vechea alianta literele concrete cu ochi trupesti, tot astfel si crestinii citesc cu ochii (launtrici) ai sufletului si se invata (pe ei insisi) din alianta Duhului, vorbesc cu o limba noua launtrica si asculta cu urechile launtrice (ale sufletului).

Tot asa a procedat si Domnul cand a ales Apostolii, barbati nescoliti si nestiutori de carte; i-a umplut de Duhul Sfant; inteleptiti fiind ei de Duhul, vorbeau si invatau pe intelepti si pe cei care scriau. Caci ziceau: „chiar daca aces­tia vor tacea, pietrele vor striga". Acestea le-a prezis si Domnul ca atat apostolii, cat si toate sufletele care-I slujesc, chiar daca-i acopera greaua piatra a pacatului, cand se ridica, ei sa strige si sa laude pe Dumnezeu.

2. Piatra cea stearpa si piatra aducatoare de viata

B-1. Dupa cum atunci (cand lisus si-a dat duhul), pietrele s-au despicat, vazandu-L pe Domnul si mormintele s-au deschis, tot asemenea, cand fata Lui cea buna, adica a Domnului lisus Hristos va straluci si va apare in suflet, atunci aceasta va sfarama piatra cea grea a pacatului spre a face loc Stapanului, ca El sa intre si sa locuiasca inlauntrul (acelui suflet); asadar, cand (sufletele), asemeni pietrelor, vor vedea fata atat de dorita a lui Hristos, atunci vor striga. Si dupa cum dintr-un munte care nu are in el nici o locuinta, ci este un (bloc) de piatra, un barbat destoinic cio­plitor in piatra poate ajunge sa construiasca in el locuinte foarte frumoase, tot la fel si Hristos, Adevaratul si destoi­nicul Artist, vine la sufletele pe care le iubeste, taie si scoate din ele duhul pacatului si-si pregateste palate si numai intru acestea locuieste, rodind. Si striga aceste suflete precum pietrele cand Domnul isi arata fata Lui.

3. 
   Supunerea fata de Duhul (Sfant)
   

C- 1 . Si despre apostoli (sta scris) ca au strigat si cand L-au vazut si cand nu L-au vazut. Asa cum flautul cand se sufla in el, dupa cum vrea suflatorul asa canta, tot la fel si apostolii si cei asemenea lor, nascuti de sus, dupa ce au primit pe Mangaietorul Duh, acest Duh vorbea in ei ceea ce El voia. Caci Domnul, explicand lui Nicodim despre nas­terea cea de sus, zice: „Vantul sufla unde voieste si tu auzi glasul !ui, dar nu stii de unde vine si unde se duce". Nimeni nu cunoaste casa de unde sufla vantul si-ncotro se duce sau unde inceteaza puterea lui si nici nu poate sa-l stapaneasca, ori sa-l masoare sau sa-l opreasca si tot la fel nimeni nu poate sa devieze sau sa intrerupa curgerile fluviilor.
C-2. La fel stau lucrurile si cu sufletul; nimeni nu poate sa se-mpotriveasca procesului de gandire, nici sa puna stavila curgerilor mintii, nici sa opreasca ori sa cunoasca izvorul gandurilor mintii, de unde provin, unde se opresc si incotro se indreapta ele. Caci unde se gaseste sufletul? El este vizibil (intr-o anumita masura), prin trup, iar mai de­parte prin minte si gandire, pana in laturi departate. Daca, deci, lucrurile de aici sunt pipaibile cu mana, dar si tainice (zice Scriptura), cu atat mai tainica este starea celui nascut de sus si care a primit duhul cel ceresc al Domnului, acea putere a omului launtric, zidita odata cu omul (in integri­tatea lui). Si in aceasta plamada, unde anume este sufletul sensibil?

Acolo unde el vrea, iata-l ca se si gaseste. Cand el este aici jos (insufletind pe om). Duhul Cel ceresc si dumnezei­esc vine sa-l calauzeasca spre sferele ceresti si acolo sa-1 in­vete. Acest suflet este intru totul mai presus de simturi. Slava maretiei Aceluia (Domnului) in vecii vecilor. Amin.

Cuvantarea X

Experienta Sfantului Duh si adevarata

dragoste a lui Hristos

1. Calea dreptatii (sfinteniei) este stramta

A-l. Ceea ce zice Domnul in Evanghelie: „Cat de stramta este (poarta) si ingusta este calea care duce Ia viata, si putini sunt cei care o strabat", trebuie inteles mai intai ca se refera la virtutea cea sublima, datorita naturii sale de a impune stramtorare, pentru ca fiecare o castiga nevoindu-se si luptandu-se. Si tot asa ingusta este pentru cei care nu voiesc sa calatoreasca pe ea, este ingusta pentru dusmanii Sai (ai Domnului), pentru cei care nu pot sa calatoreasca pe ea, dupa cum sta scris: „Cat de aspru este jugul pentru cei neinvatati, iar cei fara de inima nu vor sub el”. Caci trebuie multa constiinta si intelepciune, supunere si credinta, ca sa poti sa atingi sigur fara risc, fericita si divina cale a dreptatii.

2. Trebuinta de aripile Duhului Sfant

B-1. Sa ne inchipuim un munte foarte inalt si rapos. Prin­tre crapaturile stancilor suie cararea foarte ingusta, doar cu o deschizatura de pas. De aceea animalele, fie patrupede, fie altele, n-au cum sa mearga si sa treaca printre acestea, ci doar pasarile, trecerea fiindu-le usurata de propriile lor aripi (care le ajuta sa se desprinda de terenul stancos). Tot asa este si cu maretele porunci ale Evangheliei. Calea lui Dumnezeu este ingusta pentru oamenii acestei lumi, care nu se impartasesc din Duhul lui Dumnezeu. Acestora le este cu neputinta sa mearga vreunul pe ea, adica nu pot s-o gaseasca decat cei care se supun fara vreo greseala porun­cilor Evangheliei; ceilalti n-au agonisit aripile Duhului.

(nota: Caci Sfantul Duh este principiul spre mantuire si desavarsirea rugaciunii, al cunostintei, al hranirii sufletului, ca obiect al fagaduintei lui Dumnezeu. El da putere credinciosului sa implineasca poruncile in mod firesc, spontan si desavarsit. El usureaza greutatea poruncilor, cum scrie Sfantul vasile cel Mare)

B-2. (Cei care le-au dobandit insa), ajunsi usurei prin Sfantul Duh pot parcurge usor calea cea dreapta a Evan­gheliei spre a fi judecati vrednici sa intre in viata, precum a grait Domnul: „Jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara". Ei atunci vor cunoaste ca poruncile lui lisus nu sunt grele, cand, zburand ei prin Duhul Sfant, vor parcurge calea stramta pentru ceilalti oameni cu multa usurinta si bucurie. Caci fara sfintele aripi ale Duhului este cu neputinta cuiva sa parcurga acest drum — adica sa implineasca poruncile Dom­nului in mod curat, desavarsit si fara vreun repros - si astfel sa se invredniceasca sa ajunga la poarta imparatiei cerurilor.

3.