Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Astrologia şi procesul civilizaţiei

Civilizaţia vie este un proces, nicidecum un lucru. Este procesul de gestaţie al omului - starea-germene a omenirii perfectibile. O teorie greşită, produs al minţii europene materialiste, a făcut din civilizaţie un cimitir de valori vii. Dar germenele nu este mort. Civilizaţia nu trebuie confundată cu tulpina rigidă şi uscată a plantei în prag de iarnă. O astfel de civilizaţie nu e o civilizaţie vie şi adevărată; este doar sfârşitul unui ciclu cultural.

Cultura reprezintă echivalentul procesului de schimbare - al personalităţii, care este un mereu schimbător echilibru de factori individuali şi colectivi. Ea îşi are obârşia într-un impuls spiritual-monadic, care este Unul-de-la-începuturi, „Avatarul”, Marea Persoană Universală care, ca să spunem aşa, dă aripi primăverii ciclului-care-trebuie-să-fie, căci este un agent direct, un act-de-voinţă întrupat al „Marelui Individualizat”, Fiinţa Planetară. Apoi cultura se dezvoltă prin vicisitudini şi transformări fără de sfârşit; întocmai cum germenele, tulpina şi rădăcina, frunzele şi, în final, floarea şi fructul - cresc din pământ, sunt legate de pământ şi de energiile sale fiziologice, pozitive şi negative.

În cele din urmă germenele se formează în interiorul fructului; şi după ce se petrece acest lucru, planta începe să moară. Tulpina se rigidizează. Cultura devine un set de formule stereotipe de gândire, sentiment şi comportament. Acum germenele cade pe pământ. Deja frunzele au început să se descompună pe sol, pentru a deveni mai târziu îngrăşământul care eliberează substanţa chimică - elementele colective - pentru a hrăni noua plantă ce va răsări la chemarea noii primăveri. Dar germenele nu se dezintegrează. El trăieşte şi această viaţă este una de totalitate concentrată şi relativ permanentă, căci în germene este conţinută în potenţialitate întreaga putere şi sumă de caracteristici a speciei.

Civilizaţia vie este germenele Omului şi deopotrivă procesul care cheamă germenele la viaţă - procesul de individuaţie; este procesul în care germenele moare ca germene pentru ca noua plantă să poată exista - procesul de sacrificiu. Civilizaţia vie este principiul creator care operează prin rasa umană ca întreg. Ea se manifestă îndeosebi „în ultimul moment” al ciclului, când tot ce este viu şi adevărat pentru tiparul arhetipal de la începuturi este strâns laolaltă într-o sinteză-germene care va fi hrană pentru umanitatea ce va să vină. Conform simbolismului profetic, două treimi se va pierde - adică, se vor dezin­tegra asemenea frunzelor, tulpinii şi chiar fructului. Dar o treime va fi salvată şi această treime va fi germenele-Shistas: aceia în şi prin care principiul creator va interpreta o nouă simfonie a vieţii, atunci când primăvara va suna chemarea şi va conduce piesa.

Aceşti interpreţi care, ca grup, constituie germenele, orchestra, sunt cei care au devenit „separaţi”, cei care au experimentat o „a doua naştere” - o naştere, nu pe tărâmul frunzelor în descompunere, ci pe tărâmul germenului sfinţit. Aceşti indivizi sunt pregătiţi să-şi împli­nească lucrarea de grup. Ei sunt pregătiţi atât ca indivizi cât şi ca grup. Ei nu trebuie să fie solişti, ci cântăreţi într-o orchestră. Ei trebuie să renunţe la ceva din „personalitatea” lor (în sensul comun al terme­nului), pentru a se putea naşte o „personalitate de grup”: orchestra. Ei trebuie să rămână in orchestră pentru că orchestra va trebui într-o zi să interpreteze o partitură simfonică.

O partitură este o formulă de relaţie, un tipar de entităţi simbolice numite „note muzicale”. O partitură este deopotrivă scopul interpretării şi al orchestrei. Partitura reprezintă entitatea abstractă care este forma personalităţii-de-grup (orchestra). Ne putem imagina că orchestra este antrenată să interpreteze doar o singură partitură simfonică. În acest caz, partitura aceasta reprezintă arhetipul structural al personalităţii-grup orchestrale, pentru că partitura este cea care va determina ce instrumente sunt necesare şi unde şi când va trebui fiecare să se facă auzit, să interpreteze partea care îi este rezervată.

Este adevărat, se pot dezvolta relaţii personale (prietenii, antipatii etc.) între interpreţi ca fiinţe umane emoţionale; dar asemenea relaţii trebuie să fie întotdeauna subordonate singurului scop al personalităţii grupului orchestral: interpretarea partiturii.

Setul fundamental şi permanent de relaţii dintre interpreţi este determinat de partitura ce trebuie interpretată. Este o relaţie arhetipală de lucru şi scop - o relaţie creativă şi nu una determinată de senti­mente personale sau individual-colective, în mare măsură dependentă de toanele şi de influenţa mereu schimbătoare a stărilor naturale sau de moment.

Asemenea ilustrare - care este îndeajuns de exactă - arată foarte clar rolul pe care astrologia îl poate juca în procesul civilizaţiei vii şi în special în cel al strângerii laolaltă în viitor a interpreţilor, care, în schimb, vor trebui să devină „individuaţi” într-o personalitate-grup: orchestra. Astrologia revelează partitura simfoniei şi locul pe care fiecare interpret trebuie să-l ocupe în orchestră.

Tipul de astrologie care poate revela partitura unei civilizaţii viitoare încă nu e cunoscut, cel puţin oamenilor obişnuiţi ai actualei generaţii. Dacă unii „Adepţi” sunt competenţi sau nu în aceasta, nu trebuie să o spunem noi. Am atins, totuşi, subiectul unei asemenea astrologii planetare care se referă la „creativul planetar” în capitolele: „Cheia către simbolismul astrologie” şi „O clasificare a punctelor de vedere astrologie”. Este îndoielnic că se poate afirma mai mult în prezent, deşi ar putea exista - există, dacă e să dăm crezare Doctrinei secrete a lui H. P. Blavatsky - oameni care cunosc bine complexităţile ciclurilor planetare şi cosmice.

Marele ciclu polar şi aşa numitele sale „Ere zodiacale”, cum sunt Era Peştilor şi cea a Vărsătorului, indică foarte general caracteristicile marilor civilizaţii, modul cum cresc şi decad pe continentele repre­zentând corpurile lor fizice. Recent, au fost făcute interesante încercări de corelare a erelor precedente şi a civilizaţiilor trecute, şi de asociere a semnelor zodiacale cu zone de longitudini geografice. Însă opiniile sunt divergente şi cheia finală poate că nu a fost încă descoperită. Ea depinde mai degrabă de studierea împărţirii în şapte sau în şaptezeci a Marelui ciclu polar (după cum deja am sugerat), decât de analiza mişcării de precesie îndoisprezecită a echinocţiilor de-a lungul centurii zodiacal-ecuatoriale; sau, încă şi mai bine, de corelarea acestor două puncte de vedere.

Dar există alte cicluri planetare la fel de importante ca cel creat de mişcarea de rotaţie a axei polare a Pământului în aproximativ 25868 ani. Un ciclu de 10000 ani care poate fi numit în mod simbolic cel al lui Buddha, pentru că are de-a face cu procesul planetar, ca să spunem aşa, al „individuaţiei cosmice” - din nou un simbol! - a fost sugerat în literatura teozofică, în timpul vieţii lui H. P. Blavatsky (Scrisorile Mahatma). El se referă prezumtiv la acelaşi lucru - la un nivel planetar, cu care ciclul de 28 de ani studiat de noi anterior a operat la nivelul personalităţii umane. Şi între trei cicluri de 10 000 de ani şi Cercul Polar de 25868 există aceeaşi diferenţă, cu aceea dintre trei cicluri de 28 de ani şi cel de „trei de douăzeci şi zece”, măsura tradiţională a duratei de viaţă a omului.

S-au scurs 5000 ani de la ceea ce brahmanii numesc „începutul lui Kali Yuga” (3102 Î.Ch). 2500 de ani au trecut de la venirea lui Buddha (aprox. 602 Î.Ch). Şi s-a spus că anul 1898 (sau perioada 1891-1898, care a fost martora morţii lui H. P. Blavatsky şi a lui Baha'ullah) marchează începutul unei noi ere - o eră care poate fi concepută drept perioada de gestaţie spirituală sau, poate, de copilărie foarte timpurie a unui nou tip de individualitate umană la nivel psiho-mental. Diagrama care a fost prezentată pe pagina anterioară interpretează un asemenea ciclu în termenii formei astrologice conven­ţionale - lucru important pentru minţile interesate de un asemenea simbolism cosmic. O nouă istorie spirituală a omenirii poate fi atinsă într-o zi pe baza unor astfel de cicluri planetare. Dar cunoaşterea noastră este, în mod evident, prea incompletă astăzi pentru aceasta.