Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

VII. SEMNELE ZODIACULUI

Ce este de fapt zodiacul ?

Putem înainta uşor cu studiul privind semnificaţiile atribuite semnelor zodiacale luate în mod singular sau ca grupări tradiţionale; dar, a face aceasta, ar însemna, de fapt, să luăm lucrurile de bune şi să evităm confruntarea cu serioasele probleme referitoare la zodiac şi la locul pe care acesta îl ocupă în orice sistem de interpretare astrologică, sistem care să fie coerent şi logic din perspectivă holistică. De aceea trebuie să ne întoarcem din nou la temelii şi să încercăm să aflăm care sunt chestiunile esenţiale implicate în constituirea unui zodiac.

Zodiacul ptolemeic a fost deja descris ca o centură de foc creator înconjurând Pământul şi focalizat asupra Pământului în principal prin Soare şi, secundar, prin planete. Centrul acestei centuri de foc este ecliptica, calea aparentă a Soarelui. Semnele zodiacului sunt identificate cu constelaţiile (cel puţin în astrologia pre-ptolemeică) şi, de asemenea, cu ierarhiile celeste ale Constructorilor cosmici. Aceste ierarhii con­stituie, în mod colectiv, Mintea Universală, energia operativ creativă a macrocosmosului. Zodiacul ca întreg este o vastă lentilă cosmică care focalizează asupra Pământului puterile combinate ale ierarhiilor, făcând astfel din Pământ-ca-întreg, sau din Om-în-întreg, un microcosmos.

Întrucât Soarele trece pe rând prin dreptul celor douăsprezece constelaţii zodiacale, procesele operative ale vieţii pe Pământ sunt pornite şi împinse spre finalizare. Primăvara şi toamna sunt puncte de pornire logice, deoarece în zonele temperate ele marchează schimbări clare de anotimp şi schimbă fizionomia suprafeţei Pământului prin efectul anotimpului asupra vegetaţiei. Acest fapt evident este formulat mai precis prin măsurarea schimbărilor poziţiei răsăriturilor şi apu­surilor de soare. Soarele se situează la punctul său cel mai de sud, la solstiţiul de iarnă; apoi „se mişcă spre nord” (şi, de asemenea, mai aproape de zenit) până când atinge punctul cel mai nordic, la solstiţiul de vară. Astfel, în mod normal, anul solar se divide in două jumătăţi: „când Soarele se mişcă spre nord” şi „când Soarele se mişcă spre sud”. Prima jumătate este spirituală, a doua, materială - în majoritatea sistemelor oculte. Punctele echinocţiale, pe de altă parte, fiind momente la care Soarele pare nemişcat, reprezintă puncte de echilibru.

În aceste sisteme antice, întregul an este văzut ca o mare dramă simfonică de integrare, sub suprema dominaţie a Soarelui şi cu partitura secundară executată de soliştii celeşti: planetele. Este o dramă a integrării colective, care afectează rasa ca întreg, planeta ca întreg. Nu există o integrare astrologică cu adevărat individuală. Integrarea individuală este rezervată iniţierii secrete şi, într-un anumit sens, nu este o „integrare” individuală, ci, mai degrabă, atribuirea unui corp fizic de către o entitate supra-fizică - o stea. Şi astfel iniţierea este asociată ciclurilor stelare, aşa cum se poate vedea din cercetarea reziduurilor procesului egiptean de iniţiere care avea loc în interiorul piramidei, cu orificii telescopice indicând către anumite stele având legătură cu procesul de iniţiere.

În vremea aceea nu există o astrologie a individului şi nici o cunoa­ştere publică a faptului rotaţiei axiale a Pământului. Descoperirea publică a rotaţiei Pământului corespunde cu începutul epocii individualismului, Renaşterea - o altă „dovadă” a corectitudinii simbolismului nostru! Pitagoreicii, în Grecia, ştiau de rotaţia Pământului, dar aceasta reprezenta pentru ei o problemă mai mult sau mai puţin sacră, sau secretă - întocmai ca procesul de individuaţie, care atunci era o chestiune de pură iniţiere secretă.

Descoperirea publică a rotaţiei Pământului în jurul axei sale polare şi a revoluţiei sale în jurul Soarelui a răsturnat astăzi complet baza simbolismului astrologie. În orice caz, a adus o scindare între astro­logia originară şi cea tradiţională. Ceea ce astrologii nu vedeau, şi nici acum nu văd încă pe deplin, este că sfericitatea Pământului şi faptul rotaţiei sale au introdus un sens complet nou de spaţiu, care a necesitat o reevaluare a zodiacului. În astrologia ptolemeică nu există o diferenţă fundamentală între mişcarea de rotaţie a sferei stelelor fixe şi a diferitelor ceruri planetare. Dar acum, când se ştie că Pământul se roteşte în jurul axei sale, este formulat un evident dualism al mişcării. Dualismul rotaţie axială (care dă naştere tuturor factorilor colectivi) - revoluţie orbitală (la care iau parte toate planetele.

Cu alte cuvinte, unitatea zodiacului este ruptă; ceea ce a fost simbolul unei simple operaţii de viaţă care construieşte forme, corpuri şi suflete, devine un sistem complex de mişcări, cu cel puţin două tipuri fundamentale de semnificaţie. Şi noi trebuie să privim faptul în faţă. Noi trebuie, fie să nu ne desprindem de lumea ptolemeică şi să spunem că avem de-a face, în mod pur, cu un sistem simbolic de viaţă bazat pe mişcare aparentă şi pe date concrete oferite de simţurile noastre, fie să producem noi dovezi şi teorii pentru a explica zodiacul într-un mod intelectual, ştiinţific. Diferenţa dintre sistemul ptolemeic şi cel modern este diferenţa dintre percepţia directă şi cunoaşterea intelectuală. Astrologia trebuie să aleagă calea pe care doreşte să o urmeze.

Dacă adoptăm perspectiva astronomică modernă, atunci trebuie să încetăm a considera zodiacul ptolemeic ca factor fundamental în astrologie şi, în locul său, să punem accentul pe cercul sau cadranul caselor. Pentru că noi lucrăm cu ultimul, în noul nostru mod, întocmai cura anticii făceau cu zodiacul, ca simbol al integrării dramei anuale - colectivă şi planetară.

Aşa cum am spus, în vechime nu a existat o concepţie referitoare la tipul real de integrare individuală., cu excepţia anumitor aspecte legate de procesul de iniţiere. Integrarea individuală este ceea ce C. G. Jung numeşte „individuaţie”. Şi ceea ce ar trebui să realizăm este că acest proces de individuaţie va lua, în timp, locul procesului de iniţiere. Acum, nu Soarele este cel care se roteşte, focalizând spaţiile stelare de viaţă nelimitată asupra Pământului colectiv, ci Pământul este cel care se roteşte, şi această rotaţie are o semnificaţie individuală pentru că omul este individual. El devine, într-un sens mai larg, simbolul proce­sului de individuaţie.

Am studiat acest proces atunci când am vorbit despre cele trei cicluri de 28 de ani ale vieţii umane - măsurate de-a lungul cadranului caselor. Astfel, acest cadran al caselor poate fi considerat acum factorul fundamental, în locul zodiacului solar, tiparul integrării sau realizării vieţii. Individul îşi poate experimenta propriile sale cicluri de conştiinţă prin asemenea cicluri simbolice ale rotaţiei Pământului pentru că acum el este centrat, cel puţin potenţial, în propria sa Stea Polară - şi nu mai este o creaţie a Soarelui, cu plexul solar deschis, prin care se revarsă energiile dătătoare de viaţă.

Zodiacul rămâne, bineînţeles, tiparul dezvoltării colective şi al funcţionării universale a vieţii; dar, întrucât punem accentul pe procesul psihologic de individuaţie, trebuie să subliniem, de asemenea, casele, ca un set de puncte de referinţă, adică ca de terminatoare de cicluri fundamentale de dezvoltare a individualităţii. Şi totuşi, frumu­seţea simbolismului este arătată în aceasta: că nimic nu se schimbă de fapt, cu excepţia punctului de vedere. Această afirmaţie va fi clarificată mai jos.

„Anul este ziua Domnului”. Dar cine este Domnul din punct de

vedere astrologie? Este Polul Nord, finalul integrator sau vârful plane­
tarului „Eu Sunt” (axa polară). Şi toţi ştim, cel puţin teoretic, că la
Polul Nord anul este împărţit într-o zi de şase luni şi o noapte de şase
luni într-adevăr, anul Polului Nord este o „zi”; şi găsim aici cadranul
nostru de case care se aplică într-o manieră modificată: şase luni
Soarele este dedesubtul orizontului, şase luni deasupra lui; un ciclu
planetar zi-noapte şi, astfel, posibilitatea ca un cadran al caselor să
măsoare procesul îndoisprezecit de conştiinţă de-a lungul acestei „zile”
a Domnului!

Aceasta este foarte logic, dacă realizăm că anul solar este la origine o înregistrare a schimbărilor anotimpurilor. Dar aceste schimbări ale anotimpurilor sunt datorate înclinaţiei axelor Pământului; care este şi raţiunea pentru ziua şi noaptea de şase luni experimentate (din nou vorbind relativ) la poli. Aceasta arată că ceea ce reprezintă un ciclu de un an (colectiv) asociat zonelor temperate, reprezintă un ciclu de o zi (individual) asociat polilor. Putem interpreta aceasta spunând că ceea ce este colectiv pentru celule, în cadrul întregului organism, este indi­vidual pentru organism ca întreg. Individual şi colectiv sunt termeni relativi. Relativi la ce? La punctul de vedere asumat.

Biblia şi cărţile oculte spun că oamenii sunt celule din trupul Domnului. Astrologia polară lucrează cu Individul planetar („Domnul”), iar ciclul său de individuaţie este anul. El funcţionează numai prin axa polară şi evenimentele legate de această axă polară (înclinaţie, rotaţie etc.) reprezintă bazele simbolismului astrologiei polar-planetare. Faptul înclinaţiei axiale, cuplat cu acela al revoluţiei întregii planete în jurul Soarelui, constituie baza pentru „ziua” polară - exact după cum rotaţia suprafeţei globului în jurul axei sale este cauza pentru „ziua” noastră, a oamenilor... celule ale corpului planetar.

Fiind totuşi celule, noi ne asociem unul cu altul în mod constant - şi aceasta este relaţia: acest schimb colectiv reciproc, care este descris, în mod simbolic, de zodiac. În acest caz, putem considera Pământul ca pe un corp imens în care oameni-celule „se mişcă şi îşi află viaţa”. Dacă zodiacul este un tablou al relaţiilor şi al mişcărilor acestor oameni în cadrul corpului-Pământului, atunci urmează, în mod logic, că semnele zodiacului sunt diviziuni anatomice ale corpului Pământului. Totuşi, aici nu e vorba de planeta materială, ci de planeta ca domeniu de relaţii. Acest domeniu este într-adevăr creat de rotaţia Pământului şi de curenţii magnetici generaţi de poli. Este de asemenea legat de ionosfera (situată deasupra stratosferei) influenţată de razele ultra­violete ale Soarelui. Pe scurt, zodiacul este ceea ce savanţii astrologi numesc „câmpul magnetic” al Pământului, ceea ce ocultiştii numesc „aura Pământului” sau oul aurie al Fiinţei planetare.

În mod abstract, el este domeniul în care sunt întreţesute toate relaţiile între fiinţele vii de pe Pământ. Este marea matrice a colectivului, energizată şi trezită în mod ritmic de radiaţiile solare şi, în mod prezumtiv, de razele cosmice şi de altele asemenea. Este un câmp magnetic, dar poate fi descris într-un mod mai puţin ştiinţific, ca un înveliş de foc sau de electricitate, în cadrul căruia se roteşte Pământul, dar care, el însuşi rămâne constant polarizat în aceeaşi direcţie: către polul eclipticii.

Linia polilor eclipticii este axa ideală a Pământului în jurul căreia axa efectivă se roteşte în 25 868 ani. Zodiacul poate fi astfel imaginat ca Pământul ideal, corpul arhetipal al întregului planetar în care oamenii trăiesc ca celule şi grupuri de celule.

Probabil că o astfel de afirmaţie va părea în contradicţie cu cele precedente, care arată zodiacul ca rezultat al revoluţiei Pământului în jurul Soarelui şi un fundal pentru mişcările orbitale ale tuturor plane­telor. Dar trebuie să ne aducem aminte ce am adăugat: întotdeauna în relaţie cu Pământul!

Amintindu-ne aceasta, putem spune că zodiacul este sistemul solar asociat Pământului. Un pas mai departe: este întregul relaţiei solar-planetare proiectată asupra învelişului solar sau spiritual al Pământului. Sau, din nou: este zona din jurul Pământului în care emanaţiile colective ale Pământului se integrează în emanaţiile colective ale Soarelui şi ale planetelor. Şi se poate foarte bine ca zona să corespundă, de fapt, în regiunile care înconjoară Pământul, cu centura ecuatorială de pe suprafaţa globului. La drept vorbind nu contează, din punctul nostru de vedere, ce definiţie sau formulare se adoptă.

Zodiacul, aşa cum îl foloseşte astrologia occidentală, este atât o idee, cât şi un fapt. Ca idee, este expresia mişcărilor şi a relaţiilor combinate între Soare, Lună, planete şi Pământ. Este o expresie a fiinţei colective şi a relaţiei dintre părţile sau organele care constituie împreună un întreg organic. Este expresia totalităţii organice. Deoarece totul trebuie să fie asociat observatorului de pe Pământ, putem proiecta această „expresie” în jurul Pământului şi o putem numi „oul aurie”, „Pământul ideal”, sau orice indică totalitatea vieţii în operare dinamică. Putem chiar proiecta zodiacul-idee pe suprafaţa Pământului şi să determinăm astfel care localitate aparţine semnului zodiacului - aşa cum au făcut astrologii Johndro şi Counsil, fiecare pornind de la o anumită „bază a lumii” pentru proiectare. În fiecare caz, ceea ce se realizează reprezintă schiţa elementelor colective şi a schimbului reciproc organic.

Acest lucru devine chiar şi mai evident prin proiectarea tradi­ţională a zodiacului asupra corpului uman sau - ceea ce este mai puţin uzual, dar mai corect - asupra „aurei” umane sau a oului aurie. Vedem aici un anumit semn al zodiacului atribuit fiecărei părţi a corpului, într-adevăr, zodiacul reprezintă atunci un tipar al schimbării reciproce organice, o schiţă a circuitelor forţei vitale (Soarele), după cum el energizează diferitele părţi şi organe ale colectivităţii integrate celulelor - ceea ce numim corp. Astfel zodiacul este văzut ca fiind tiparul ideal şi matricea formatoare a fiecărui „corp”.